Easy like a Sunday morning #22

Asta e perioada din an cand imi doresc sa fiu din nou copil, iar in mintea mea ii parafrazez pe cei de la Robin & the Backstabbers: „Ia-ma in brate si baga-ma-n pat/ Ce conteaza ca acum sunt barbat? Spune-mi o poveste si […] zi-mi ca ma iubesti” (well, femeie in toata firea, in cazul meu…)

Ideea e ca sfarsitul lui decembrie ma face sa vad lucrurile diferit: cu simplitate, cu mai mult entuziasm, cu mai multa uimire, cu buna-cuviinta si ingaduinta. Ma bucura orice cadou mic sau mare, fredonez melodii de Craciun (si imi schimb, prin urmare, playlistul din telefon), m-as imbraca doar in haine pufoase sau cu paiete sau rosii sau in carouri, adulmec aerul rece cu miros de zapada al fiecarei dimineti, abia astept sa simt pe fata primii fulgi, umplu casa cu arome de scortisoara, caramel, portocale, cuisoare si placinta cu mere, adorm sub lumina unui sir delicat de luminite si neaparat, inainte de culcare rasfoiesc cate o carte pentru copii…

tumblr_ng0rtqcp5Q1qir6ceo1_500

Recunosc, perioada asta imi pune disciplina la incercare. As sta doar in pat si as citi cat e ziua de lunga, sau m-as eterniza, intr-un dolce far niente, urmarind zeci de episoade cu Poirot sau Anatomia lui Grey (yeap, these are my guilty pleasures!). As rontai doar felii de placinta, bezele si turta dulce, am manca doar supa de rosii cu crutoane si grilled cheese, oua moi si „soldati” in paine prajita. As uita de hainele serioase in favoarea unei camasi enorme cu carouri. As acoperi ceasurile, as intrerupe modemul si soneria de la usa, as arunca pe geam agendele. Aproape imposibil…

Insa poate asta e cheia: o data in an sa ne permitem sa simtim experienta fiecarei zile ca un copil. Mare parte din viata noastre de adulti este serioasa, ne responsabilizeaza, ne forteaza sa ne ridicam la inaltimea asteptarilor celorlalti. Cum ar fi sa observam micile lucruri care ne inconjoara, pe care le traim, ca si cum ni se intampla pentru prima oara? Cum ar fi sa facem o pauza si sa ne uitam mai atente in jurul nostre?

Sper ca pana acum decembrie decurge minunat pentru voi, ca weekendul asta va odihniti sau va faceti planuri marete pentru Revelion si ca, una peste alta, traiti exceptional ultima luna a lui 2015. Iar daca nu, ce va opreste sa o faceti?

O carte
~ Corabia timpului, de Monica Pillat

V-am spus ca in perioada asta citesc povesti pentru copii. Anul acesta a venit randul unei povestiri moderne, de o dragalasenie si inocenta tulburatoare. Desi prima data fost publicata in 1976, eu am descoperit-o recent, in primavara. Nu va dezvalui subiectul, insa sunt convinsa ca descrierea de pe coperta va va umple de incantare. Iar apoi fuga-fuguta, cumparati-o rapid ca sa o aveti sub bradul de Craciun! Nu ziceam ca e momentul sa fim „din nou copii”?

„Pornim in cea mai grozava aventura impreuna cu Baiatul, Invincibilul S, un sarpe de temut, soriceii Porthos, Bonifaciu si Jeff, mopsul pistolar Piratul Rosu, gaina Vasilica, melcul Dick, iepuroaica Beatrice, care se pricepe de minune sa tricoteze ciorapi, pisica vegetariana Rosamunda si soparla Ursula. Ni se vor alatura barza Ortansa, o excelenta dansatoare de tango, Petcu cel Bland, un magar timid dar incapatanat ca toti magarii, calutul de mare Ibus, sora lui broasca testoasa Donavella, bufnita Cora, si inca multi altii. Corabia Timpului ne va purta pe toti, cu mic, cu mare, spre necunoscut, spre taramuri nestrabatute, unde vom avea parte de mistere mai incurcate ca-n romanele politiste, vom descoperi cat de multe culori ale lumea si ne vom face prieteni pe viata.”

corabia

Puteti cumpara cartea de aici sau de aici.

Un film
~ Youth

Nu este un film de Craciun (ah well, filmele de Craciun sunt poate singurele chestii care isi fac greu loc in lista mea de preferinte ale sezonului), dar Youth este un film de exceptie. Si-a facut debutul la Cannes, la inceputul acestui an, iar daca va spun ca este un film de Paolo Sorrentino v-am spus tot. Povestea e simpla si frumoasa: doi prieteni in varsta (Michael Caine si Harvey Keitel), aflati intr-o vacanta intr-o statiune de lux din Alpi. Personajul lui Caine (un renumit dirijor) si cel al lui Keitel (un bine-cunoscut regizor de film) isi trec vietile in revista, mediteaza la sensul si experienta vietii, la imbatranire, la trecerea timpului, vorbesc despre uitare si iubire, despre muzica si emotii, despre ce inseamna sa fii „in viata”. Este emotionant, cu replici care iti taie rasuflarea si filmari memorabile. Dupa ce il veti viziona o data, va garantez ca veti vrea sa il revedeti. Linkul catre film este aici. And you’re welcome! 🙂

Shopping
Pentru rubrica de shopping, trei recomandari separate, pentru gusturi cat mai diferite.

~ Fusta galbena de la Undress

Stiu la ce va ganditi cand deschideti dulapul dimineata: garderobele de iarna sunt terne, intunecate, serioase. Ne imbracam in gri sau negru, in zile care sunt la fel de gri, si tanjim dupa o dimineata cu soare, oricat de friguroasa ar fi. Fusta asta galbena de la Undress tine locul soarelui de afara. Este atat de solara, atat de luminoasa si atat de simpla, incat pe mine ma face sa ma gandesc la mirosul de paine proaspata, la miere si la niste galbene crizanteme enorme. Imaginati-va doar cum ar arata cu o camasa alba, cu un pulover cu dungi marinaresti, cu un cardigan violet sau cu niste cizme de culoarea ceaiului englezesc… Indragostiti-va de ea aici.

Fusta Undress, cadouri iLUX.ro, cadouri Mesteshukar Boutique

~ O cutie muzicala si o busola, de la iLUX.ro

Bomboane, jucarii, jocuri video, pijamale, carti de colorat, patine cu rotile… Cam astea sunt cadourile pentru cei mici pe care le alegem din ratiuni practice, dar fara prea mari emotii sau punandu-ne problema amintirilor, nu-i asa? Pe iLUX.ro am gasit doua mici cadouri originale: o cutie muzicala, delicata si eleganta (este si pusculita!) pentru fetitele care viseaza la caruseluri pariziene si balerine, si o busola argintata pentru baietii (sau barbatii, de ce nu?) care se viseaza exploratori, Indiana Jones sau Marco Polo.

~ Mesteshukar Boutique

Micul magazin din str. Edgar Quinet e poarta voastra catre lumea mesterilor tigani: ibrice si boluri din cupru sau alama, linguri din lemn, scaune, rochii cu motive tiganesti, nu mai zic bijuteriile smechere… Cerceii in forma de frunza sunt minunati, iar pe lista mea de shopping stau alaturi un ibric si o lingura indoita. Minunati-va de ele aici.

Niste muzica
~ A Cool Christmas Playlist

Putin kitsch, dar asta e. Dupa o cautare rapida pe youtube am gasit acest playlist cu „de toate”. Cateva clasice (Wham, Mariah Carey, Dean Martin), cateva de „sarit” (Justin Bieber, come on!), dar si cateva colinde faine, in cheie pop-rock (Coldplay, U2, Ronan Keating, Michael Buble, Ariana Grande, ). In dimineata asta lasati muzica sa se auda in fundal…

O reteta
~ Oua in stil magrebian, de la Gordon Ramsey

Este o reteta tipica Orientului Mijlociu, eu o cunosc din gastronomia israeliana drept Shakshuka. Este delicioasa, pot manca cateva portii pe nerasuflate. Reteta lui Ramsay este mai colorata, mai rapida si cu ingrediente mai putine, insa va promit ca va inlocui cu succes omletele traditionale de weekend. Aveti nevoie de un ardei rosu si unul verde, o ceapa rosie, un ardei iute, cativa catei de usturoi, cateva rosii coapte, evident oua proaspete si condimente specifice (chimen, turmeric, frunze de coriandru). Aici aveti reteta, mie deja imi ploua in gura, fug sa o pregatesc!

CroppedFocusedImage192072050-50-Shakshuka-697

Un altfel de cadou
~ Style Masterclass in 2016

Daca nu ati citi postarea mea de la inceputul saptamanii, va invit sa o faceti. Are legatura cu un exercitiu de imaginatie, cu un scurt voiaj introspectiv – dar nu numai… Invitatia mea era la a va gandi cum va doriti sa fie pentru voi 2016, din punct de vedere stilistic. Mai mult, va invitam sa va ganditi la ce va doriti sa faceti pentru voi: nu pentru cariera, nu pentru familie, nu pentru altii. Pentru voi insiva. Cele hotarate si curajoase dintre voi, cele care stiu ca pot deveni arhitectele propriului stil, stapanele propriilor garderobe, maestrele shoppingului si reginele diminetilor cu stil isi pot rezerva acum locul la unul din primele cursuri Style Masterclass din 2016 (6 februarie si 27 februarie) la un pret special „early bird”! Aici aveti toate detaliile.

Fotografii: pinterest.com, Undress.ro, iLUX.ro, Mesteshukar Boutique, gordonramsay.com

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

5 comentarii la acest post

  1. 1
    coco says:

    incantatoare imagini!
    sarbatori linistite!

  2. 2
    Lilian says:

    Apetisant articol cu arome, culoare, mirosuri, imagini! Fusta galbena mi-a luat ochii iar filmul d-abia astept sa-l vad. Sper sa avem curajul si forta sa ne reinventam in 2016! 🙂

  3. 3
    Andreea B says:

    Buna! Am descoperit blogul de curând, îmi place foarte tare stilul si abordarea, atat in conținut, cât si in aspect. Legat de fusta de la undress, ce ar merge pe deasupra? Un palton cambrat, pana la genunchi? Unul mai lung, drept? Eu l-as vedea albastru închis. Sau eventual o geaca pana in talie? Mulțumesc.

    • 3.1
      Irina says:

      Buna Andreea, poti purta fusta cu absolut orice – de la o geaca din piele sau de blugi, pana la un palton militaresc verde masliniu. Optiunile sunt nesfarsite…

  4. 4
    Shirel says:

    M-am uitat la film daaa intradevar te pune cumva pe ganduri daaa chiar si dupa 40 de ani!Cred ca ai dreptate am sa-l mai vizionez odata.
    Cat despre shakshuka exact astazi dimineatza mi-am facut si mie si sotului …noi c-am o mancam de obicei sambata dimineatza.O bunatate!!
    Imi place mult blogul tau te citesc de mult timp…pacat ca sunt departe fiindca ma program-am la o intalnire cu tine.Dar te invit la mine sa cunosti putin si stylul israelian de moda!!Shirel

Dă-i un răspuns lui Irina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.