Rouge Coco: povesti din spatele unor nume

Am testat de curand niste rujuri „cu poveste”, incercand sa gasesc o nuanta care sa mi se potriveasca.

Rouge Coco s-a relansat relativ de curand (prin februarie-martie), cu o noua formula (mai hidratanta si o textura mai fina), cu noi nuante si noi denumiri. Asta e ceea ce ma fascineaza la cosmetice: denumirile lor construiesc povesti in jurul unor simple produse, ati citit vreodata etichetele ojelor OPI? O intreaga lume magica acolo…

rouge-coco-chanel

„Botezarea” unor produse cosmetice – rujuri, lacuri de unghii, farduri de ochi – se supune acelorasi cerinte si criterii de marketing ca in cazul intitularii oricarui alt produs de lux: sa fie „in ton” cu valorile brandului, cu istoria lui, cu perceptia publicului, cu felul in care se doreste marketarea produsului. In cazul produselor de infrumusetare, suplimentar se pune problema atragerii clientului „aspirant”, care isi face prima achizitie din industriei de lux prin intermediul cosmeticelor.

Anterior, nuantele batoanelor Rouge Coco erau oarecum legate de istoria Chanel, cu denumiri sugestive: Cambon, Gabrielle, Magnolia, Legende, Teheran si chiar Superstition (Mademoiselle Chanel era foarte superstitioasa, pare-se).

RougeCoco2015_collection

Anul acesta, pentru re-lansare, casa Chanel a schimbat strategia si s-a reorientat catre cercul ei de apropiati: amanti, familie, prieteni, artisti apropiati, muze…

Cele cinci linii cromatice, declinate in 29 de nuante, sunt aranjate astfel: nuantele dramatice de rosu poarta numele iubitilor ei, cele de bejuri naturale sau trandafirii sunt un tribut discret adus membrilor familiei ei, muzele ei sunt omagiate prin tonurile de coraiuri si oranjuri, anturajul ei a fost sursa de inspiratie pentru rozuri romantice, iar artistii sunt onorati prin nuantele de visiniu.
Chanel si oamenii din viata ei

Imi place enorm ideea si executia de marketing. Chanel e una din putinele case de moda care au reusit sa mentina central si viu misticismul, magia, misterul fondatoarei, iar Rouge Coco e unul din cele mai bune exemple in acest sens.

Ce am aflat dupa o minima documentare este ca relansarea si campania de promovare adiacenta au diferit de la tara la tara, de la piata la piata.

Chanel Rouge Coco

In State, spre exemplu, brandul doar a listat denumirile nuantelor alaturi de vizualurile produselor si un paragraf introductiv, dar fara sa intre in detalii ale personajelor care denumesc rujurile. In schimb, pe micrositeul francez Chanel a oferit vizitatoarelor adevarate povestiri, cu detalii biografice amanuntite ale barbatilor si femeilor alesi pentru gama de cosmetice, fiecare descriere urmand acelasi format: doua-trei adjective care descriu „spiritul” nuantei; o scurta propozitie ce explica personalitatea femeii care va purta nuanta aleasa; si o propozitie de incheiere, care face legatura cu biografia personajului.

Fiecare dintre ele sunt o minune de copywriting, nu cred sa existe femeie care sa nu viseze sa se identifice cu aceste portrete. Iata cateva mai jos:

arthur

Pentru Arthur, o nuanta fierbinte de rosu: ” Independenta, luminoasa si hotarata. Pentru cele curajoase, care isi asculta inima. Intitulat dupa Arthur Boy Capel, marea iubire a lui Coco Chanel.”

Pentru Emilienne, o nuanta de visiniu profund: „Originala, atipica si carismatica. Pentru avangardiste si creative, pregatite sa ia initiativa. Inspirat de artista de music-hall Emilienne d’Alençon, una dintre primele femei emancipate care a imbracat creatii Chanel”.

Pentru Coco, o nuanta de corai aprins: „Sclipitoare, puternica si onesta. Pentru cele pregatite sa traiasca fiecare moment si sa imbratiseze viata. Intitulat dupa insasi Coco Chanel”.

Pentru Adrienne, o nuanta delicata de bej trandafiriu: „Proaspata si libera. Pentru cele cu suflet generos, relaxate, sincere si blande. Denumit dupa Adrienne Chanel, matusa cea mai draga a lui Gabrielle.”

Pentru Misia, o nuanta de oranj natural: „Radioasa, captivanta, sursa de inspiratie. Pentru cele cu minti ascutita si suflete curioase, iubitoare a artelor. Numit dupa Misia Sert, prietena si muza pentru Coco Chanel.”

Revenind la casa Chanel, parfumurile lor ocupa intotdeauna cateva locuri in varful listelor celor mai bine vandute esente. No.5, evident, dar si Coco Mademoiselle sunt intre preferatele femeilor. Nu acelasi lucru se intampla cu personajul Gabrielle Chanel – in Franta ea este parte din cultura nationala si, drept urmare, i se dedica numeroase biografii, filme, carti, expozitii samd.

Intre cele mai recente sunt, de pilda, filmul din 2009 a lui Anne Fontaine, Coco Avant Chanel, a carui poveste s-a axat pe anii de inceput ai carierei lui Chanel, pe prietenia cu Emilienne d’Alençon (jucata de Emmanuelle Devos), pe relatia cu Étienne Balsan (el da numele unei nuante de rosu seducator in gama Rouge Coco, in film e jucat de Benoît Poelvoorde) si fatala ei iubire pentru Arthur Boy Capel (Alessandro Nivola). A urmat, in acelasi an, Coco Chanel & Igor Stravinsky, regizat de Jan Kounen, cu splendida Anna Mouglalis si fascinantul Mads Mikkelsen (il tineti minte din Hannibal, da?)

Daca Arthur si Etienne apar in lista numelor de amanti ai lui Chanel, „Igor” este lasat deoparte. Poate pastrat pentru o extensie de linie…? Sau poate numele care nu au fost mentionate sunt la fel de semnificative despre povestea construita de Chanel, ca cele facute publice. Oricum, Igor nu e de neglijat. Edmonde Charles-Roux scrie in biografia „Coco Chanel si lumea ei: Prieteni, moda si celebritate” despre perioada relatiei dintre cei doi, sugerand o prietenie platonica, nascuta din creativitate si respect reciproc, transformata intr-o poveste fierbinte.

Cat despre rujuri, permiteti-va azi un moment de amuzant si faceti acest quiz, iar in weekend faceti-va timp sa vizitati o Sephora si sa incercati rujurile. Sunt curioasa care este „al vostru”!

Capture-d’écran-2015-03-06-à-23.29.02-640x400

P.S.: Va invit sa cititi si aceste cateva articole de pe Catchy.ro, sunt extraordinare! Un intreg calup, detaliat, pentru fiecare dintre cele 5 „cercuri” ale vietii lui Chanel, gasiti in josul paginii, nu le ratati.

Inscrie-te la newsletterul nostru!
Primesti saptamanal mini-lectii de stil, tips& tricks pentru garderoba ta, idei de outfituri, direct in inbox!

Fotografii: campania Rouge Coco cu Keira Knightley, grafica de pe pagina siteului american, pinterest.com, digitizing-luxury.com

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

3 comentarii la acest post

  1. 1
    Teodora says:

    Hah! Am facut quiz-ul si rezultatul este Misia. Inclin sa cred ca oamenii au stiu cum sa faca acel quiz, avand in vedere ca folosesc doar nuante nude 😀 Inca 2 ore si Sephora scrie pe mine!

    • 1.1
      Irina says:

      :))) Teo, vezi ca Misia e o culoare destul de puternica, un fel de oranj putin intunecat dar foarte placut. Ti-ar sta bine 🙂 Eu am facut testul de 2 ori: intai mi-a iesit Arthur, apoi Adrienne 🙂

  2. 2
    daniela says:

    Am facut testul de doua ori si a iesit Arthur, oricum vazand nuantele pe site Arthur mi-as fi ales :-). Foarte tare campania lor

Lasă un răspuns la Teodora Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.