Colajele in Polyvore sunt desuete si la indemana oricui. Fotografiile de tip personal style blog sunt repetitive si, frankly, deseori prea pentru “poseuri”. Personal, la o femeie admir mai intai creierul, educatia, si abia la final vestimentatia. De aceea, pentru cadourile acestui concurs, imi doresc sa vad cat sunteti de convingatoare si talentate la scris.

Iata ce aveti de facut, daca vreti sa castigati unul din voucherele oferite de Mimo Store.

Vizitati siteul, alegeti piesa care va place cel mai mult, puneti-va in pantofii unui editor de moda, examinati fotografia piesei cu atentie si intrebati-va: “Oare altor fete le-ar placea? Cum pot sa le conving?” Scrieti, apoi, o scurta recenzie, asa cum ati face pentru paginile de shopping ale unei reviste: de ce o recomandati, de ce v-a placut, ce v-a inspirat, de ce v-a facut inima sa bata mai rapid…!

Peste o saptamana vom premia trei dintre cele mai inspirate, amuzante sau originale comentarii cu cate un voucher in valoare de 100 lei, iar recenziile vor fi postate si in dreptul pieselor Mimo alese.

Mecanismul concursului:

1.  Vizitati Mimo Store aici si alegeti o singura piesa (imbracaminte sau accesoriu).

2. Imprieteniti-va cu Mimo pe Facebook, la www.facebook.com/mimostore, ca sa fiti la curent cu noutatile si concursurile.

3.  Reveniti pe StyleDiary si postati in zona de comentarii linkul catre piesa aleasa si comentariul/ recenzia voastra.  Nu este nevoie de un eseu, ci de o argumentatie desteapta, concisa, al carei stil sa va caracterizeze.

4. Fiecare participanta poate alege si posta recenzii pentru mai multe piese, dar la selectia finala vom alege doar cate un comentariu pentru fiecare concurenta, pentru ca asa e fair.

5. Concursul se desfasoara in perioada 20-27 decembrie, castigatoarele vor fi anuntate in data de 28 decembrie.

Premii: trei vouchere, fiecare in valoare de 100 lei + transportul gratuit.

Inspiratie pentru o zi in care trebuie sa gandesc nu doar cum ma imbrac, ci si cum sa imbrac alte 14 fete pentru o prezentare de moda mai “altfel”.

Sursa foto: madewell.com

Mijlocul lui decembrie, si incredibil de surprinzator gandul ca peste cateva zile este Craciunul, incep petrecerile, sampania va inlocui cafeaua de dimineata, vom vedea filme cu tematica, vom despacheta cadouri si vom avea multe zile magice…

Gaseste o sursa de inspiratie si de informatie.
Cum stiam ca urma sa “sufar”, am hotarat sa gasesc combustibil (si carje!) pentru drumul lung catre amanarea satisfactiei imediate.  In cazul meu si al obiceiurilor mele de cumparare, emisiuni TV de genul “Maxed out” (pe TLC) si “Til debt do us part” (piratata, ahem…) m-au invatat mai multe despre bani si planificare financiara decat invatasem in 30 de ani de viata. Din cand in cand, imi mai faceam timp sa citesc bloguri care vorbesc despre o viata mai simpla (nu neaparat ascetica, sa fim seriosi!) sau articole de psihologie legate de beneficiile rezistentei la impulsurile de cumparare. Am invatat, asadar, ca reflexul de a cumpara poate fi educat, tinut in frau, constientizat si chiar daca la inceput este vorba de un efort, face toti banii (pun intended!)

Traieste altfel senzatiile
De cele mai multe ori, cumparaturile ne creeaza o stare exagerata de bine (dar de scurta durata), care de fapt inlocuieste sau acopera altceva, sau din contra, de frustrare maxima. Eu, cel putin, traiam stari explozive de reusita cand gaseam o rochie care se potrivea perfect cu cea visata de mine, frustrarile negasirii unei marimi sau culori anume luau forma zig-zagarii orasului din Baneasa in Berceni, dar si euforia data de probarea unui pantof si a unei fuste s-a concretizat acum cateva luni cu un dans in cabina de proba, pe Moves like Jagger, ascultat la maxim (in urechi)

Pe de alta parte, am invatat de-a lungul acestui proces sa ma bucur mai moderat, dar cu empatie autentica.  Sesiunile de shopping cu cliente sunt acum cu totul altfel: stiu ca eu fac parte din bucuria lor de a-si descoperi silueta, din confuzia legata de diferenta dintre imaginea proprie anterioara intalnirii cu mine, din satisfactia de a-si percepe propria creativitate.  E fantastic sa fii parte din asa ceva, fara sa existe consecinte financiare negative   Pe masura ce noua mea atitudine financiara s-a maturizat, creativitatea mea a devenit alta, la fel si discernamantul in fata unei garderobe sau a unui rastel cu haine.

Gaseste un substitut valoros
Simpla indepartare a unui comportament defectuos nu e suficienta. Pentru ca decizia sa fie de durata si noul comportament insusit, cel anterior trebuie inlocuit cu ceva motivant. Socializarea frecventa cu prietenii, stabilirea unui alt program de munca, implicarea in multe si diverse proiecte, atentia sporita acordata alimentatiei si gatitului, decizia de a petrece mai mult timp cu mine insami au fost pentru mine cateva dintre “distractiile” pretioase care mi-au umplut gandurile, timpul, sufletul.  In loc de 3 ore de shopping prin mall si multi bani cheltuiti, am folosit timpul pentru a scrie pe blog, a organiza un curs de stil, a vorbi la telefon cu sora mea si a-mi pune pe hartie proiectele si visele pentru 2012. Buget: zero. (Oare ce ar zice un terapeut daca i-as spune ca, in secunda in care am terminat de scris fraza anterioara, mi-am dat seama cat de mult seama cu reclama la Mastercard? Priceless )

Tactici de infricosare
Uneori functioneaza, alteori nu. Probabil toti stiti bancurile legate de apelurile de sanatate tiparite pe pachetele de tigari, insotite de reactii de genul: intorsul pachetului cu fotografia/ textul in jos, ridicatul din umeri cu “din ceva tot trebuie sa mori”…  In creierul nostru exista o zona, nucleus accumbens, care reactioneaza la astfel de stimuli, dar insuficient.  Sperietura in absenta solutiilor nu inlatura nici dorinta, nici comportamentul, doar il reduce.

Tin minte ce m-a speriat pe mine: povesti de viata ale unor oameni sufocati, la propriu, de lucrurile absolut inutile pe care si le cumparasera de-a lungul vietii.  Ceva mai tarziu, constientizarea a ce mi s-ar putea intampla mie daca mi-as cumpara absolut toate lucrurile pe care mi le doresc, cum ar arata casa si dulapul meu, ce nebunie ar insemna sa tin cu dintii de roata mereu in miscare a tendintelor, ce barter as putea face (o vacanta de 3 zile in locul hainelor? O luna la sala in locul unor pantofi?)… Asa cum Frodo avea nevoie de Gollum pentru a intelege cum i-ar putea arata viitorul daca inelul nu ar fi distrus, eu am avut nevoie de astfel de povesti de groaza.

Fii sincer, fii autentic
Asta a fost partea cea mai dificila, to be honest. Ce a insemnat asta pentru mine? Sa recunosc – si fata de mine, si fata de altii – care este situatia mea financiara reala. Si nu doar atat, ci sa ma simt in largul meu atunci cand admit asta, cu bune si cu rele, dar fara justificari intime. Cand am fost invitata intr-o excursie de shopping la Londra, mi-am luat inima in dinti si am spus ca este peste bugetul meu. Cand o clienta mi-a admirat sandalele comentand ca sunt probabil Louboutin luate de pe net-a-porter, i-am spus ca sunt Topshop, iar cand o alta mi-a complimentat  o geanta crezand ca este un Intreciatto de la Bottega Veneta, i-am spus ca este Zara. Tough, but it build character (recunoasterile, nu brandurile!)

Am reusit, asadar, sa umplu spatiul dintre A si B, dintre dorinta impulsiva de a cumpara si actiunea constienta. De fiecare data cand intru intr-un magazin, ma gandesc: am nevoie de acest obiect? De ce am nevoie sa il cumpar, imi lipseste sau doar il doresc? Ce pot face cu banii pe care i-as cheltui in cateva secunde? Ma doare daca mi-l refuz? Spune ceva despre mine, ca om, lucrul acesta, brandul acesta? La modul cel mai frumos si mai metaforic, procesul de gandire seamana cu ce am vazut intr-o fotografie: “Dear heart, fall in love when you’re ready, not when you’re lonely.”

PS: astept confesiunile, marturisile, slabiciunile voastre

Fotografii: allposters.com

Louis CK are mare dreptate aici*.  Traim intr-o perioada si societate consumata de gratificare de moment, de satisfactia imediata.  Mancarea este pregatita rapid, internetul este de mare viteza, livrarile sunt imediate, ciclurile modei sunt din ce in ce mai scurte.  De ce sa asteptam, daca nu este neaparata nevoie?  Ce rost are sa asteptam?

Dorinta aceasta de “imediat”, de obtinere “acum” trece dincolo de lucrurile care ne simplifica viata, ne asigura succesul, ne motiveaza pentru rezultate. Uneori ne dorim imediat lucruri, persoane sau contexte, cand de fapt ele ar trebui sa se intample mai lent, mai asezat: sa ne casatorim sau sa divortam, sa facem copii, sa renuntam la un job sau sa il schimbam, sa descoperim cine suntem si ce vrem, sa ne cumparam o masina sau o geanta Birkin. Uneori – sau, in experienta mea, de cele mai multe ori – , lucrurile CELE MAI FRUMOASE vin la cei care au rabdare.

Am avut nevoie de o dedublare, eu imaginandu-mi ca am 80 de ani si sunt bunica, pentru ca sa constientizez inca o data ritmul nebunesc in care traim. Mi-am imaginat cum imi petrec o dupa-amiaza insorita uitandu-ma la filme artistice vechi, alb-negru.  Dedublarea nu a mers pana la capat, pentru ca nu am putut ramane relaxata pe durata intregului vis cu ochii deschisi. Mi-am pierdut curand rabdarea: “nu se intampla nimic in filmul asta? De ce dureaza atat? Ce e cu cadrele astea interminabile? Cand o saruta? Let’s go already!!!“  Ritmul clasicului film imaginar era prea lent pentru mine. Mi-am dat seama ca, desi imi displac filmele de actiune, sunt obisnuita cu cinematografia moderna: cadre scurte, miscari ale personajelor, actiuni care inainteaza grabit… (Am trait senzatii similare cand am vazut “Felicia, inainte de toate”)

Am avut astfel in fata ochilor si alte contexte devenite incomode datorita schimbarilor de ritm.  Taceri in conversatii, pe care simti nevoia sa le umpli cu dialoguri oarecare; zile brusc libere, a caror intindere orara vrem sa o umplem cu activitati; timpul (pe)trecut dintre dorinta de a avea un obiect si obtinerea fondurilor pentru a-l cumpara (mai face cineva economii, by the way, asa cum fac parintii nostri?).  Momentele lungi de liniste, minutele lungi din trafic sau de la semafor, perioadele cu zero activitati, asteptarile in general am ajuns sa le percepem drept “pierdere de timp”.  Pana si spatiul mental rezervat reflectarii, introspectiei, mediatatiei, contemplarii este limitat.

Sesiunile de evaluare de garderoba sunt pentru mine momente in care ma simt privilegiata: sunt constienta ca pasesc intr-un inner sanctum al casei respective.  Dulapurile sunt intotdeauna in dormitor, zona cea mai intima a spatiului nostru.  Dar chiar si aici, in dulapuri, capacitatea umana de a astepta, de a avea rabdare, de a incetini ritmul este de multe ori absenta.  Sertarele, rafturile si umerasele sunt pline de imbracaminte, multe cu etichete inca agatate.  Uneori gasesc chiar haine ramase ambalate in punga de cumparaturi.  Multe dintre aceste obiecte – imbracaminte, genti, incaltaminte, esarfe, accesorii – devin poveri pe cardul de credit si raman acolo, graitoare si cu dobanda la propriu sau la figurat, luni in sir. Acum imi fac mea culpa, pentru ca si eu insami am trait aceeasi poveste, o lunga perioada de timp, iar la mine dobanda avea forma sentimentului de vinovatie.

Simt diferenta fata de viata mea anterioara mai ales acum, cand toata lumea alearga innebunita dupa cadouri, cand magazinele ma tenteaza cu reduceri, ambalaje stralucitoare, oferte de nerefuzat. In cazul meu, “vindecarea” a venit abia atunci cand am invatat sa lungesc timpul dintre momentul dorintei de a avea si momentul cumpararii. Spatiul dintre A si B s-a extins si, la modul cel mai sincer, cu cat spatiul pe care mi l-am oferit a fost mai mare, cu atat dorinta s-a micsorat si am descoperit ca realmente nu aveam nevoie de acel “ceva”. The itch was gone.

Cu toate astea, moda si imbracamintea continua sa imi placa la nebunie. M-am invatat sa astept cand vreau sa cumpar ceva, amanarea si/ sau renuntarea nu mi se par o imposibilitate. E adevarat, uneori ma gandesc: “de ce sa imi refuz asa ceva, cand tehnic si practic pot sa imi ofer acel lucru? E nevoie doar sa scot cardul…” Am invatat sa imi pun impulsurile pe “hold” cand viata mea a decis sa nu imi mai incurajeze cheltuielile prostesti. Si totusi, concret, cum am invatat sa gasesc linistea in tot zgomotul dintr-un mall? Cum mi-am imblanzit dragonul? Ce am pus in spatiul dintre A si B? Va spun maine.

** Pe langa clipul din emisiunea lui Conan O’Brien, va recomand sa recititi Povestea celor Trei Purcelusi si interpretarea data de Bettelheim, sau daca aveti chef de ras, revedeti Kung-Fu Panda: secretul celor 5 furiosi.