“Eleganta inseamna fluiditate, este prin natura ei greu de definit, dar este creata din vointa si stiinta, gratie, rafinament, perfectiune, distinctie”. Sunt cuvintele lui Rene Gruau, ilustratorul casei Dior care a fost omagiat la sfarsitul lui 2010 prin expozitii si albume comemorative si caruia Galliano i-a dedicat colectia haute couture pentru primavara 2011.

Colectia, gandita ca o continuare a expozitiei londoneze care aniversa cei 40 de ani de colaborare intre Dior si Gruau, rescrie tridimensional gratia tuselor de creion si caldura paletei folosit de cel care a desenat nu doar primul poster-reclama al parfumului Miss Dior, dar si cele mai frumoase crochiuri si siluete New Look.

Galliano a facut acelasi lucru: s-a inspirat din desenele lui pentru a elabora o colectie in spiritul anilor ’50, cat mai apropiata de estetica lui Gruau.

Umbrele si reliefarile din ilustratiile sale sunt traduse prin drapaje dramatice si tuse de culori pictate direct pe tesaturi.  Volumele extravagante sunt recreate din nori de tulle, valuri de muselina si pene de strut.  Taliile incorsetate si fustele conice contureaza la fel de exact soldurile arcuite ale manechinelor, cum ar face-o varful unui creion.  Suprapunerile de tesaturi plutesc peste contururi vestimentare si construiesc degradeuri diafane, broderiile se estompeaza si creaza iluzii optice, culorile de acuarela  – griuri fumurii, nuante de galben si roz serbet, bleuri glaciale, punctate de tuse de rosu sangeriu, roz aprins si verde smarald – subliniaza aerul retro si artistic al creatiilor.

Totul – de la imponderabilitatea crochiurilor la gestica sofisticata a manechinelor, trecand prin evanescenta volumelor, efectele de transparente, suprapunerile straturilor de materiale, pana la efectele de clar-obscur ce pun in valoare siluetele – a fost rescris, exploatat, ilustrat.

Fotografii: style.com

Cate vor veni la prezentari? Cate vor face un voiaj la Paris in acest sezon? Oare vor solicita un rendez-vous in saloanele unde se calculeaza unele dintre cele mai exorbitante preturi de pe planeta? Clientela couture este un fel de Fata Morgana a luxului – cea despre care toata lumea vorbeste, asteptata de toti cu neliniste dar sosita incognito, pentru ca ianuarie 2011 este primul sezon in care lumea pare iesita din recesiune. Cum li se va fi schimbat comportamentul de cumparare? Cate isi vor mai comanda fabuloase rochii, la care s-a muncit 500 de ore si ale caror trene sunt drapate din 270 de metri de organza?

De doua ori pe an, aceste femei vin din Orientul Mijlociu, din China, Rusia si Kazahstan, din Statele Unite pentru a descoperi cele mai luxoase creatii Chanel, Dior, Jean Paul Gaultier, Giorgio Armani Prive, Valentino, ale catorva alte case de moda mai tinere si, de curand, ale celor mai cunoscuti bijutieri (Boucheron, Chaumet, Van Cleef & Arpels, Mellerio dits Meller, Cartier). In ajunul prezentarilor de moda, clientele – capricioase dar pe post de Mecena – sunt in centrul atentiei designerilor: de comenzile lor depinde supravietuirea atelierelor.

Americancele sunt la regim

Cu doar cateva zile inainte de inceperea evenimentelor haute couture, serviciile de presa se felicita pentru succesul sezonului anterior si isi pun intrebari cu privire la viitor. Primele indicii sunt legate de prezenta jurnalistilor straini, afectati inca de diminuarea bugetelor publicitare. Numarul redactorilor de moda americani, in scadere in ultimii 2 ani, le confirma de fiecare data banuielile – daca in 2008 listele contineau in jur de 60 de nume, astazi ele numara abia 15.  Sa fie acesta un indiciu pentru o potentiala absenta a clientelei de peste Atlantic?

Forbes si WWD publicau in urma cu cativa ani o scurta lista a colectionarelor de rochii couture, al caror pret poate varia intre 25,000 de dolari si 150,000 sau chiar 9 milioane.  Majoritatea numelor erau prezente obisnuite in paginile Tatler.  Suzanne Saperstein este cea pe care Vanity Fair a numit-o „consumatoarea nr. 1 de haute couture”, dar lista continua cu Hind Hariri, Becca Cason Thrash, Kassidy Schagrin, Kirsti Bertarelli, Elena Likhaci, Irina Abramovici si Alexandra Melnicencko.

In 2010, intr-o perioada in care industria luxului era pe marginea prapastiei, declaratia lui Bruno Pavlovsky (presedintele Chanel) pentru WWD a venit ca o surpriza.  „Avem cliente noi din Europa si din Orientul Mijlociu”, a spus el, raportand si o crestere intre 20-30% a creatiilor vandute, dar si a veniturilor provenite din colectia pentru toamna-iarna anului trecut.  In aceeasi perioada, Sidney Toledano, CEO si presedintele Dior, descria vanzarile ultimei colectii couture a lui Galliano drept „cele mai bune din 1996 pana azi”.  „Primim atat de multe comenzi, incat nu avem certitudinea ca le putem onora”, mai declara el. „Cerere exista, numarul de cliente a crescut.”  Veronique Gautier, de la Jean Paul Gaultier, sustinea aceeasi „revenire spectaculoasa” a clientelei couture.  „Toate comenzile confirma ca clientela noastra este iarasi entuziasta.”

Indiferent de provenienta sau numarul lor, clientele aleg sa aiba o prezenta discreta, iar creatorii si presa le respecta aceasta preferinta.  Este vorba nu doar de a fi incognito la Paris, dar si de o minimizare a opulentei: mai putine diamante cusute pe rochii pentru mai multa transparenta si broderii de mana; stiluri in care exista jocuri de proportii, miscari accentuate de fluiditatea materialelor… Cele aproximativ 300 de cliente din lume (cifra variaza in functie de casa de moda, alte surse spun ca este vorba de o lista intre 200 si 2,000 de persoane) se bazeaza pe tactul si caracterul rezervat al celor din atelierele haute couture, pe secretele pe care doar peretii saloanelor le pot pastra – in special in privinta exclusivitatii creatiilor comandate, dar nu numai.  La vigilenta legata de pretul creatiilor, se adauga preocuparea pentru o imagine care nu isi mai permite ostentativul si mediatizarea.

Unele dintre aceste femei nu doresc sa fie fotografiate, de aceea nu vor face parte niciodata din audienta prezentarilor couture. Pentru ele, casele de moda organizeaza defilari private, in sali retrase si bine pazite. De altfel, intr-un interviu pentru International Herald Tribune, Lagerfeld compara criza economica si efectele ei cu o „mare curatenie de primavara”: „Nu ar mai exista evolutie creativa fara astfel de momente. Era bling-bling e depasita. S-a terminat cu creatii pentru covorul rosu, acoperite de cristale si perle. Numesc asta „noua modestie”.”

In ciuda acestei declaratii, covorul rosu este adevaratul podium al industriei haute couture, in special de cand Nicole Kidman a aparut imbracata intr-o rochie verde Dior din colectia de debut al lui John Galliano. Acea rochie a ridicat stachetele. Exista chiar zvonuri care spun ca in 1997 actrita ar fi fost platita 2 milioane de dolari pentru privilegiul de a purta o astfel de creatie. In 2003, Kidman a renuntat la Dior in favoarea Chanel, cu care a semnat un contract de 7 milioane de dolari. De atunci insa, rochiile couture – fie ca e vorba de Armani Prive sau de Valentino – au devenit prezente constante si comentate la Cannes, Venetia sau Los Angeles.

Prezentari mai putin numeroase si mai putin fastuoase

Calendarul sezonului de primavara-vara 2011 este in mod evident mai strans – trei zile in loc de patru -, numarul defilarilor este mai mic – nouasprezece in loc de 24 in sezoanele anterioare, iar pana acum o singura casa de moda (Maison Martin Margiela) s-a anuntat pentru presentation sur rendez-vous/ by appointment. Toate numele mari, membre ale camerei sindicale haute couture, vor avea cate o prezentare, chiar daca nu au aceeasi cifra de afaceri – Adeline Andre, Chanel, Dior, Franck Sorbier, Givenchy, Gaultier, Maurizio Galante). Dominique Sirop lipseste deocamdata din program, la fel si Anne Valerie Hash.

Recesiunea s-a facut simtita in randul tinerilor creatori care, mai putin solizi financiar decat designerii consacrati, prefera sa renunte la catwalk si sa abordeze o alta formula de prezentari (fotografii pe site? Live streaming din atelier poate?), decat sa pozeze in impostori sau sa livreze creatii de calitate si estetica indoielnica.  Este cazul Boudicca, Jean Paul Knott, Marc Le Bihan, Richard Rene, Udo Edling, Adam Jones.

Una dintre cele mai asteptate colectii va fi cea a lui Alexis Mabille, noul iubit al presei de specialitate, care in ultimii ani a prezentat, simultan, colectii pentru femei si barbati.  In paralel, mai exista un calendar “alternativ”, al invitatilor, in care apar furnizori cu vechime ai clientelei haute couture: noi-venitii Alexandre Vauthier si Bouchra Jarrar (care a facut senzatia cu rochiile sale minimalist-luxoase), avangardistul Josephus Thimister, Julien Fournie, cuplul Lefranc. Ferrant, creatorul libanez Maison Rabih Kayrouz si revelatia sezonului trecut, tanarul Maxime Simoens.

Dintre toate dificultatile prin care a trecut industria haute couture, poate cea mai semnificativa este numarul in scadere al numelor din programul oficial – Dior, Chanel, Valentino si Armani Prive raman cele mai cunoscute. Multi dintre couturieri au murit, altii s-au retras sau au declarat faliment. Pentru a compensa, anul trecut la Chambre Syndicale a creat si o a patra zi de prezentari, dedicata bijuteriilor si accesoriilor.

Dincolo de toate acestea, industria haute couture supravietuieste pentru ca nu doar si-a ocupat nisa, dar a reusit sa nu cedeze teren.  Pentru toti cei care gasesc costul unei astfel de creatii scandalizant, exista la fel de multi care stiu ca lucratorii din aceste ateliere, asa-numitii “petites mains”, sunt bine tratati si castiga salarii frumoase, incomparabile cu cele din industria fast fashion.  Cat despre banii cheltuiti pe prezentarile de moda propriu-zisa, acestea sunt parte din bugetul anual de marketing, atent calculat, si se amortizeaza din vanzarea unei rochii… sau doua.

Saptamana modei Haute Couture, sezonul primavara-vara 2011 are loc la Paris, in perioada 24-27 ianuarie 2011

articol pentru fashionandbeauty.ro

Primele look-uri aparute pe podium la prezentarea Maison Martin Margiela pentru primavara 2011 aveau o croiala imaculata, ireprosabila si linii bine definite, clasice. Manecile primei camasi, bleu, simpla, aveau un foarte putin exces de material, anuntand discret estetica specifica Margiela.

Apoi au aparut pantalonii.

Elementele partilor superioare – betelia, zona fermoarului, a buzunarelor – erau perfect aplatizate, intr-o forma dreptunghiulara care levita in jurul taliei manechinei sau se legana usor in fata corpului acesteia. Piesele succesive au urmat aceeasi tema, pe masura ce fetele defilau in sacouri rectangulare, fuste triunghiulare si rochii romboidale. O camasa alba, perfect calcata, arata ireal de apretata – ca si cum interiorul ei pastra cartonul pe care fusese impachetata in atelier sau la curatatorie.

Aceste creati bidimensionale nu fac altceva decat sa tulbure supozitia noastra de baza conform careia hainele, la fel ca si corpul uman, sunt construite tri-dimensional. Pentru mine, colectia lui Margiela, desi pleca de la ideea “Men’s wardrobe meets the woman’s body”, nu este altceva decat o reinterpretare stilistica a tabloului lui Magritte, “Ceci n’est pas une pipe”: ne aduce aminte de diferenta dintre arta si realitate si ne forteaza sa ne gandim daca ce vedem chiar este o camasa.

Desi purtabilitatea acestor constructii rigide este indoielnica, recenta provocare a lui Margiela si subversiunile lui ironice sunt exemple bune ale extremelor care ii influenteaza pe designeri si pe retaileri.

Colectiile pentru primavara 2011 de la New York, Londra, Paris, Milano si Tokio par sa fie, in mod colectiv, fracturate intre simplitate si exces. Daca pe de o parte avem siluete clasicizate si ansmabluri monocromatice la Chloe, Michael Kors, Celine, Stella McCartney, texturile, imprimeurile si formele exagerate au dominat la Mary Katrantzou, Prada, Louis Vuitton, Viktor & Rolf.

Datorita peisajului aproape haotic pe care il compuneau colectiile, multi comentatori au declarat ca moda se afla la o rascruce, in care transferul pieselor de pe podium in magazine trebuie sa raspunda contextului economic, iar ideile de design trebuie sa gaseasca un echilibru intre inovatie si istorie. Pare-se ca, pentru un scurt moment, moda pornise in cautarea unui nou limbaj si a unui nou dictionar.

In mijlocul acestor neintelegeri, frustrari si nesigurante, camasa reimaginata a lui Margiela – sau, mai bine spus, anti-camasa lui – ne aduce aminte ca moda trece dincolo de simpla inspiratie. Uneori, moda nu are legatura cu hainele propriu-zise. In schimb, este o reflectie in continua evolutie a aspiratiilor si circumstantelor sociale, alimentate in mare parte de fantezie.

Doar intr-un astfel de context putem intelege si evalua estetica designerilor contemporani drept inovatoare, creatiile lor drept arta, iar piesele in sine mai mult decat o modalitate practica de a ne proteja corpul.

Fotografii: style.com

Industria modei trece printr-o restructurare profunda, la fel cum s-a intamplat, cu cativa ani in urma, in industria muzicii. Pe masura ce brandurile de moda devin mai “digitale”, cu atat devin mai greu de urmat vechile reguli.

Colectii, sezoane, saptamani ale modei, buyeri, editori de reviste, jurnalisti – toata lumea si toate lucrurile sunt puse in fata unor provocari. Multe procese de productie si creatie vor fi redefinite, multe pozitii isi vor pierde puterea iar altele vor fi desfiintate. In ciuda amenintarii pe care o simt autoritatile traditionale din industrie – reviste print, magazine brick & mortar -, restructurarea inseamna evolutie, inseamna schimbare, inseamna o insanatosire si improspatare a industriei. Aceste actiuni vor duce, inevitabil, la o productivitate crescuta – iar acest lucru, pe termen, lung, inseamna ca brandurile de moda si designerii vor avea mai mult timp si resurse pentru a inova.  Pentru ca cercul sa fie complet, eu vad lucrurile in felul urmator:

Nu vor mai exista “sezoane”.  Cursa asta continua pentru sezoanele de primavara/ vara, toamna/iarna, pre-fall si cruise/ resort devine superflua, cand ai in piata retaileri precum H&M, Zara, Target, care creaza mini-colectii saptamanale.  Multe dintre piesele acestora nu mai tin cont de sezoane, astfel incat ceva vandut vara poate fi purtat si iarna – si de fapt, exact cu acest scop a fost creata piesa respectiva.  Exemplele cele mai la indemana sunt Jimmy Choo si Lanvin pentru H&M sau Rodarte si Zac Posen pentru Target.  Toate includ rochii care pot fi purtate de-a lungul anului, ca sa nu mai vorbesc de sandalele vandute de H&M in mijlocul lui decembrie…

Impartirea colectiile pe sezoane nu va mai avea logica intr-o industrie cu viteza de reactie si de consum atat de rapide.  Desi felul in care ne imbracam inca este influentat de temperatura si vremea de afara, asta nu inseamna ca designerii vor introduce piesele colectiilor doar de 2 ori pe an, cum ne-am obisnuit, la saptamanile modei: le vor putea prezenta treptat, pe tot parcursul anului.

Nu vor mai exista colectii complete.  Majoritatea colectiilor contin, de fapt, piese de baza reinterpretate, plus piese care dicteaza sau urmeaza tendinte (acestea sunt, de fapt, cele care sunt modificate).  Acest model nu este cel mai eficient – o data la 6 luni, sa te chinui sa regandesti aceleasi 20 de piese de baza, carora sa le adaugi inca 7 in tendinte, memorabile si care sa se diferentieze.  Brandurile sport sunt un exemplu de model eficient. Adidas, de pilda, produce si vinde de la an la an aceleasi N modele de pantofi sport, lansand apoi colectii limitate sau editii speciale de cateva ori pe an.  Designerii ar putea copia acest tipar: sa isi pastreze piesele-cheie, de baza si/ sau pe cele best-seller, in fiecare sezon. Astfel, vor economisi in procesul de productie si isi vor putea concentra eforturile in directia crearii unor adevarate tendinte, a unor modificari de substanta nu doar de forma, a unei exprimari a personalitatii casei de moda.

De asemenea, asa cum in ultimii ani consumatorii de muzica au renuntat sa isi cumpere albume intregi si s-au reorientat catre cumpararea hit-urilor individuale de pe iTunes, consumatoarele de moda nu isi vor mai dori un look complet, ci vor cauta acea piesa speciala, pe care sa o adauge garderobei.  In loc de a fi preocupati cu gandirea unei colectii coerente de sezon, designerii ar putea sa isi concentreze eforturile spre crearea unor piese best-seller dar care sa poata fi vandute individual, fara legatura cu o anume colectie. Retaileri online, cum este Net-A-Porter, experimenteaza deja aceasta directie, invitand anumiti designeri (Roland Mouret, in decembrie anul trecut) sa isi lanseze o serie de 6 rochii.

Prezentarile de moda vor fi actiuni de marketing. Transformarea show-urilor in evenimente intens promovate nu mai este o noutate.  Pe de alta parte, nimanui nu ii este clar carui public ii este destinat evenimentul.  In prezent, la orice prezentare care se respecta sunt invitati jurnalisti si critici de moda, presa print si online, celebritati, buyeri, clienti importanti ai casei de moda, dar exista si un numar mare de spectatori care urmaresc evenimentul online, de acasa.  Fiecare dintre aceste audiente au propria agenda, propriile motive pentru care urmaresc prezentarea de moda.  Pe masura ce din ce in ce mai multi designeri se folosesc de podiumuri pentru a-si creste renumele brandului, vor trebui sa isi redefineasca si rafineze audientele, tocmai pentru ca uriasa investitie intr-un astfel de spectacol sa aiba profit.

Poate ca unii designeri se vor inspira din modelul Festivalului de Moda de la Melbourne, cel mai mare eveniment de moda pentru public si jucatori din retail din Australia.  Colectiile prezentate la Melbourne sunt disponibile imediat spre vanzare, iar astfel prezentarile devin actiuni eficiente de marketing, iar o parte din investitie este recuperata in timp foarte scurt.  E bine de stiut ca separat se organizeaza saptamana modei din Sydney, eveniment dedicat in exclusivitate buyerilor, stilistilor si altor reprezentanti din industria modei.

Computerizarea procesului de buying. Acest efect il vad direct legat de redefinirea rolului prezentarilor de moda, unde buyerii nu mai sunt centrul atentiei. Inovatiile incep deja sa apara, iar designerii si buyerii sunt conectati, comenzile sunt procesate rapid si sunt eliminate etape inutile, inventarul este gestionat online… Evident, buyerii vor avea nevoie sa vada hainele si in realitate – pentru ca nici un computer nu poate inlocui atingera unei tesaturi!  Pe de alta parte, cum din ce in ce mai multi cumparatori fac trecerea la shoppingul online si au incredere in ceea ce vad pe ecranele calcultoarelor, in aceeasi masura buyerii ar putea sa foloseasca echipamente si programe similare, dar mai avansate.

Moda nu va mai fi o strada cu sens unic. In ultimele decenii, marcile de moda si-au impinsa produsele catre piata, sperand sau cumparand sprijinul editorilor de moda, rugandu-se apoi ca cititoarele revistelor sau siteurile sa asculte recomandarile industriei. In cazul in care consumatoarele de moda nu ascultau si nu se supuneau, ei bine… exista intotdeauna sezonul urmator! Intr-o epoca de crestere exponentiala a fenomenului de social media, brandurile au ocazia sa isi asculte clientii si sa isi ajusteze produsele in concordanta cu cerintele acestora.

Cu cat mai multi fani au pe pagina Facebook, cu cat mai multi abonati la newslettere si cu cat mai multi follower-i pe Twitter, cu atat brandurile isi construiesc si selecteaza focus grupuri. Pentru brandurile care isi doresc o schimbare radicala a utilizarii feedback-ului, aceste focus grupuri formate online pot constitui un avantaj fantastic. Designerii le pot folosi pentru a testa gratuit primele crochiuri ale unei colectii, cerand pareri si voturi din partea privitorilor. Nici nu mai vorbesc de legatura emotionala care se creaza intre casa de moda si potentiali clienti, sau de intarirea fidelitatii fata de un anume brand. Cei carora le este teama ca li se vor fura ideile ar trebui sa se concentreze pe construirea unui brand mai puternic si pe transparenta, astfel incat fanii lor sa poata oricand face diferenta intre un original si o copie.

Ca sa continui ideea postului anterior, exemplele se pot multiplica. Frumoasele garconnes anilor ’20 isi descopereau cu indrazneala genunchii, dansand charleston, dar fustele li se lungesc subit, dupa cum le indemna Jean Patou… chiar inaintea prabusirii bursei din 1929.

O data trecut socul celui de-al doilea razboi mondial si depasita penuria de resurse textile, couturierii celebreaza frumusetea gambelor feminine si Mary Quant inventeaza pentru ele minijupa.

Sfarsitul erei mini preceda colapsul economic datorat crizei petrolului din 1973. Este momentul in care predomina lungimile maxi, iar raceala economica si prudentele financiare isi pun amprenta chiar si pe gamele cromatice ale vremii.

In sfarsit, criza din 1993 este traita tot printr-o intoarcere la lungimi pana in pamant, care alimenteaza perioada grunge pana in 1994-1995. (In aceeasi ordine de idei – dar ca sa nu tai filmul – amintiti-va de colectiile pentru primavara 2009 si titulaturi din zona “depression chic”)

In tonalitati aprinse sau sumbre, culorile transmit si ele mesaje cifrate. La sfarsitul anilor ’30, revistele descriau paletele cromatice pesimiste ale garderobei feminine: griuri fumurii, nuante de bleuri reci si amenintatoare, tonuri de violet, ca cerul in timpul unei furtuni.

Daca anii ’50-’60 s-au dovedit a fi optimisti, siroposi si capriciosi, incepand cu mijlocul anilor ’70 asistam la aparitia unei game de marouri si bejuri stinse, subliniate de oranj si verde masliniu estompate – foarte departe de energia culorilor psihedelice din anii ’60.

In acelasi fel, perioada de recesiune care a urmat crahului din 1987 ne-a imbracat in culori triste, intunecate, care au revenit apoi in stilul grunge.

Tesaturile nu sunt nici ele straine de aceste evolutii. Compacte si bine structurate atunci cand trebuie sa infrunte busculadele economice, pot prinde si forma unor tricotaje moi, somptuoase, masive, care ne protejeaza si ne tin de cald pana trece furtuna.

Studiind revistele si imaginile modei de la sfarsitul anilor ’80, putem vedea cu usurinta valul de siluete cocon/ cocoon. In plina faza de involutie a consumerismului si cand disco-ul murise de mult, femeile nu se gandeau decat la confortul propriului camin, la homewear si vesminte placute la atingere. Astazi, zona de loungewear si easy living-wear are un loc de drept in dulapul nostru. Prezenta puternica a interesului pentru design si decoratiuni interioare, cuplata cu tot ce inseamna DIY, nu sunt decat ecoul tentatiei de a ne retrage catre casa, dulce casa… Sa va mai aduc aminte de pijamalele matasoase de la Dolce & Gabbana de anul trecut? Sau de actuala tendinta a lenjeriei intime purtata pe post de haina de strada?

Fotografii: style.com, fashion-era.com

Miercuri – La ce sa ne asteptam in moda de maine?(3/3)