Saptamana trecuta am participat la una dintre conferintele lui Adrian Oianu, partea a doua din ce am inteles ca va fi o serie mai lunga dedicata rochiilor, esteticii contemporane, designului vestimentar modern si multor altor subiecte adiacente.

In seara respectiva, intr-o vila frumoasa de pe o strada veche din Bucuresti se stransesera vreo 30-40 de femei, toate - imi imaginez - cu sufletul la gura pentru ca “agenda” parea sa fie magica: iti dezvaluie rochia adevarata personalitate? ce rochie trebuie accesorizata si care nu? cand imbracam rochia? cum si ce comunicam vizual cand imbracam o rochie?

O sa spuneti ca sunt Gica-contra, dar eu am fost dezamagita. De fapt, nu, haideti sa nu fiu nedreapta - cand vorbeste in fata unui public format din femei, Adrian Oianu este o persoana extrem de joviala, care reuseste sa te atraga in discursul lui si care a reusit, cu adevarat, sa ne explice si sa isi exprime dragostea pentru corpul feminin prin intermediul vesmintelor pe care le creeaza. Pentru ca, pe masura ce vorbea, asta a fost emotia pe care am trait-o: ascultarea unei scrisori deschise de dragoste, adresata femeilor care aleg sa imbrace o rochie, care stiu sa poarte o rochie, care isi dezvaluie corpul si fiinta purtand o singura piesa vestimentara, el, designerul, fiind doar “canalul” prin care frumusetea si creativitatea aleg sa se manifeste - cumva imi amintea de discursul lui Elizabeth Gilbert despre scriitori si genialitate. Asadar, din acest punct de vedere, Adrian Oianu m-a convins ca iubeste femeia, ca o considera o minune a naturii si ca este fericit ca o poate onora prin ceea ce creaza si ramane.

Dar… - iar aici voi fi probabil considerata carcotasa si din gasca celor pe care nimic nu ii multumeste - eu nu participam la workshop ca sa ma las convinsa de carisma rochiilor (deja am vreo 30 in dulap, chiar daca niciuna creatie a lui Oianu, poate my next one?). Eram acolo pentru ca imi doream sa aud subiectele propuse prin prisma educata a unui designer, sa inteleg estetica dincolo de comercialism, sa observ cum “vede” un designer detaliile finale ale unei rochii (altfel decat un stilist?).  Ei bine, am avut de fapt parte de un monolog foarte lung in care, sigur, se atingeau partial si/ sau repetitiv unele din subiectele agendei (desi mult prea superficial fata de ce ma asteptam).

Si nici macar asta nu a fost dezamagirea majora, pentru ca admir o persoana care e in stare sa vorbeasca liber si coerent 2 ore. Dar oricat de vorbaret, glumet si convingator este Oianu, please arata-mi mai mult de un singur slide, cu o singura imagine, in timpul acelor 2-3 ore!!! Imi vorbesti despre rochii, tipuri de rochii, istoria costumului? Arata-mi-le - si nu pentru ca nu le pot vizualiza, ci pentru ca discursul tau sa fie cu adevarat memorabil, pentru ca o imagine face cat 1000 de cuvinte!

Imi vorbesti despre rochiile clasice, iconice, recognoscibile, cum este cea alba a lui Marilyn Monroe? Arata-mi originalul, apoi arata-mi si alte cateva interpretari - daca tot vrei sa ma convingi ca acest gen de rochii sunt atemporale dar cumva desuete tocmai prin popularizarea lor.

Imi spui Viktor & Rolf, Marni, Comme des Garcons? Ofera-mi 3 slideuri cu cateva imagini ale rochiilor din colectii de-ale lor, de-a lungul timpului, daca vrei sa ma convingi ca si rochiile contemporane au o estetica ce transcede timpul. Il pui pe Cavalli la colt? Excelent, sunt total de acord, dar arata-mi macar o imagine in care o rochie de-a lui s-a transformat intr-un monument de kitsch, pentru ca a ajuns sa fie purtata in masa…

Nu spun astea pentru ca nu as stii cum arata respectivele rochii. Doamne-fereste, ar fi jenant pentru mine, profesional, sa nu stiu lucrurile astea! Cred ca si cele mai multe dintre femeile prezente in sala le-au putut vizualiza sau au putut face niste asocieri mentale. Dar atunci cand esti pe post de vorbitor, atunci cand vorbesti despre comunicare vizuala si design, atunci cand vorbesti despre un subiect in care ilustratia este cheia (iar aceste lucruri le cunosc din proprie experienta, facand si eu workshopuri despre imagine), ofera-mi dinamism, ofera-mi frumusete, ofera-mi imagini, vrajeste-ma si captiveaza-ma, uimeste-ma cu imaginii a sute de rochii, fii-mi ghid pentru o calatorie in timp si in creativitate, pentru ca altfel plec de la workshop cu imaginea unui ecran alb pe care a fost proiectat, timp de cateva ore, doar un singur slide powerpoint. Si e pacat, sincer..

Si please, please, please, nu mai folosi diminutive de genul “rochita”, “gentuta”, “pantofiori”. Imi place sa cred ca isi au locul numai in Obor si pe Dorobanti, alaturi de copiile ieftine ale rochiilor lui Cavalli, de bronzul fals si gablonturile care se vor Versace.

Acum vreo 2 saptamani eram chitita sa merg la conferinta lui Adrian Oianu despre rochii, with me being a dress aficionado. N-am ajuns, din varii motive. Azi dimineata, emailul m-a intampinat cu o veste buna: dragul domn repeta evenimentul, intr-o formula noua si ne invita miercuri seara, de la ora 20, la Bucharest Hubb.

Despre ce se va vorbi? Despre design vestimentar contemporan si nu numai, despre rochii si comunicare vizuala, despre relatia dintre rochie si personalitatea celei care o poarta, in ce ocazii imbracam rochiile si cum armonizam tipurile de silueta cu diferitele croieli, ce rochie trebuie accesorizata si care nu…

Workshopul lui Adrian Oianu va avea loc miercuri 26 mai, la Bucharest Hubb, strada Stelea Spataru nr. 21, incepand cu ora 20.00. Sunt disponibile doar 55 de locuri, iar participarea (in care este inclusa cafea, apa, ceai, prajituri) este de 100 Ron. Mi s-a soptit ca, daca vii cu inca 3 prietene, beneficiezi de 50% reducere (adica in loc de 100 Ron, platesti doar 50 intrarea), iar ca sa iti rezervi locul scrie-i lui Catrinel Chiriac la catrinel.chiriac@adrianoianu.com.

Cand vine vorba de nasterea, originalitatea si raspandirea ideilor, moda ne poate invata cate ceva.

Unul dintre cele mai memorabile momente din cinematografia cu tematica fashion este in “Diavolul se imbraca de la Prada”. Meryl Streep (una dintre actritele mele preferate si singura la inaltime in tot filmul asta) o joaca pe Miranda Priestley, redactora sefa a revistei Runway, iar Anne Hathaway este Andy, asistenta ei intentionat foarte unfashionable.

Pusa in fata alegerii dintre doua curele foarte similare, Andy isi exprima dispretul pentru lumea fustelor, gentilor si accesoriilor cu eticheta de designer, iar Miranda o plezneste verbal, cu o ucigatoare raceala, pentru asa-zisa ei aroganta, in monologul care urmeaza:

“This… ‘stuff‘? I see, you think this has nothing to do with you. You go to your closet and you select out that lumpy blue sweater, for instance, because you’re trying to tell the world that you take yourself too seriously to care about what you put on your back.  But what you don’t know is that that sweater is not just blue, it’s not turquoise, it’s not lapis, it’s actually cerulean.  You’re also blithely unaware of the fact that in 2002, Oscar De La Renta did a collection of cerulean gowns.  And then I think it was Yves St Laurent, wasn’t it, who showed cerulean military jackets? And then cerulean quickly showed up in the collections of 8 different designers.  Then it filtered down through the department stores and then trickled on down into some tragic Casual Corner where you, no doubt, fished it out of some clearance bin.  However, that blue represents millions of dollars and countless jobs and so it’s sort of comical how you think that you’ve made a choice that exempts you from the fashion industry when, in fact, you’re wearing the sweater that was selected for you by the people in this room.  From a pile of stuff. “

Miranda este la fel de intuitiva ca un psiholog. Adevarul este ca, fie ca ne plac puloverele lalai albastre sau gentile Balenciaga, cand e vorba de ceea ce imbracam putini dintre noi sunt “ganditori originali”. Exista, desigur, adevarati inovatori, dar daca nu suntem genul care sa vopsim o bucata de material in cada, ca apoi sa croim din ea o rochie, stilul nostru este de fapt produsul mintii altcuiva. Iar ceea ce este adevarat despre pulovere albastre ca ale lui Andy este adevarat si despre idei, care se misca prin eter in moduri total imprevizibile. Daca crezi ca ai descoperit un talent nou, ca esti prima care inventeaza o reteta sau cea dintai care foloseste o oarecare combinatie cromatica, poti fii aproape sigura ca nu e asa.

Asta nu se intampla pentru ca am fi lipsiti de creativitate, ci pentru ca, in realitatea actuala, nu putem opera ca agenti liberi. Toti suntem prinsi intr-un tipar complex de comportamente colective, de multe ori organizate spontan si, cel mai adesea, aflate dincolo de zona noastra de awareness si intelegere. Psihologii sunt foarte interesati de aceste cercuri de idei, de felul in care acestea se dezvolta si de cum le navigam. Exista, se intreaba ei, un aranjament social ideal pentru crearea si diseminarea ideilor, pentru amestecarea inovatiilor si imitatiilor? Ce este mai periculos: sa imprumuti din produsul mintii altora, sau sa fii prea mult un explorator singuratic?

Toata tirada mea a pornit, de fapt, de la citirea rezultatelor unui studiu facut la Indiana University. Un grup de psihologi au cautat raspunsuri la intrebarile de mai sus, incercand sa descifreze ce inseamna mintea sau gandirea “colectiva”. Ca sa isi dea seama cum stau lucrurile, oamenii respective au creat un mediu virtual, o lume virtuala via internet in care grupuri de persoane, de diverse marimi - de la 20 la 200 - forau simultan in cautarea ideilor. Cercetatorii au folosit intentionat cuvantul “a fora”, pentru a sublinia faptul ca ideile sunt resurse abstracte, hrana pentru creier: pe masura ce rezolvam diverse probleme cu care ne confruntam zilnic, observam cum ideile celorlalti sunt puse in aplicare, inventam apoi cateva ale noastre, facem un fel de barter intre ideile lor si ale noastre - si apoi asteptam sa vedem daca functioneaza sau nu.

Iata un exemplu a felului in care se derula experimentul. Participantii, conectati la internet, sunt rugati sa ghiceasca un numar de 0 la 100, apoi primesc feedback sub forma unor puncte (in functie de cat de apropiat sau indepartat a fost raspunsul lor de cel stabilit de cercetatori). Ganditi-va la aceasta situatie sub forma unei prime zile la un job nou: habar nu aveti de regulile interne, nu stiti care este cultura organizationale, cine cu cine lucreaza si cine pe cine barfeste; tot ce puteti face este sa ghiciti. Dar desi ghiciti si de multe ori ghiciti corect, in paralel va urmariti colegii, urmariti ce decizii iau sau cu cine discuta si cautati indicii pentru cat de bine se descurca. Daca se descurca mai bine, poate e mai simplu sa ii imitati decat sa ghiciti la nesfarsit, ca la alba-neagra? Sau sunteti dispusi sa ghiciti in continuare?

Si tot asa… Trial and error, imprumutam, facem compromisuri, pana ne dam seama exact cum stau lucrurile. Intre timp, toti ceilalti participanti la experiment dezvolta un comportament similar, inclusiv partea cu urmaritul tau, de aceasta data. Cercetatorii au organizat experimentul in mai multe feluri, fiecare aproximand un alt tip de grupuri sociale reale. De exemplu, in retelele “locale”, participantii erau conectati doar cu cativa vecini de-ai lor, pe cand in forma “globala” retelele de conectivitate erau complexe si participantii nu se cunosteau intre ei. In sfarsit, in varianta de “small world“, participantii erau conectati local, dar existau si cateva persoane din retelele globale.

Rezultatele studiului au fost cat se poate de surprinzatoare. Retelele globale functionau excelent atunci cand probleme erau usoare (logic, din moment ce un grup puternic conectat transmite informatiile rapid, iar viteza este factorul esential in diseminarea acestora). Pe masura ce problemele deveneau mai complexe sau mai grele, retelele “small world” performau mai bine decat cele mari. Cu alte cuvinte, truismul “cu cat mai multa informatie, cu atat mai bine” se dovedeste a fi neadevarat in chestiuni complicate de viata. In sfarsit, cele mai performante retele s-au dovedit a fi cele locale.

Ce am vrut sa spun cu textul asta lung? Niciunul dintre noi nu poate naviga de unul singur prin lume. Este periculos si am consuma mult prea multe resurse, in mod inutil - asa cum s-ar intampla daca ne-am apuca sa ne cream propriile haine, in loc sa facem cumparaturi la mall. Dar exista si un pericol in aceasta conectivitate si lipsa de creativitate. Daca toti ajungem sa cunoastem aceleasi lucruri - si doar pe acestea - , vom ajunge sa traim intr-o lume in care toti gandim la fel, dupa aceleasi tipare. Am fi mult prea omogeni si ne-am comporta ca o turma, in loc sa impingem in fata cate un explorator curajos. E suficient sa ne uitam in jurul nostru ca sa observam ca oameni se raliaza atat in jurul unei idei bune, dar si in spatele celor proaste: in politica, in literatura, in televiziune, in consumerism si, da, in lumea modei.  Cum altfel va explicati popularitatea unor uratenii ca Uggii?

Foarte sic, foarte french, foarte romantic.

Eu nu am bicicleta (am avut si mi-a fost furata, cu cativa ani in urma) si mi-as dori una rosie sau neagra, din acea de oras, cu un cosulet in fata, in care sa pun un buchet de bujori, o patura mica cu carouri si diverse bunataturi pentru un picnic. Daca as avea, sambata asta as participa, trup, suflet, picioare si mai ales fusta, la Skirt Bike, primul eveniment biciclistic din Romania destinat (cu precadere) femeilor.

Ca sa aveti spatiu sa va intindeti frumoasele picioare, Skirt Bike nu va duce doar in jurul blocului de cateva ori, ci porneste de la Muzeul de Geologie de pe Kiseleff, pedaleaza pe bulevardul Aviatorilor pana la piata Charles de Gaulle, coteste spre Arcul de Triumf si continua pana la Muzeul Taranului Roman. Frumos traseu, nu-i asa? La fel de frumos ca si invitatia celor de la Velo Bello, cei cu initiativa acestui eveniment: “sa ne re-descoperim prin intermediul bicicletei, sa re-descoperim moda, turismul, literatura, arta si traditiile, sa re-descoperim orasul si sa lasam orasul sa ne descopere.”

Luati-va asadar fustele inflorate, rochiile cu carouri gingham, pantalonii scurti din doc, ochelarii de soare si mai ales zambetul de sambata.

Sponsorii evenimentului sunt SpriderStores (care btw organizeaza si un concurs la care poti castiga o bicicleta cool, daca cumperi haniute in valoare de 140 RON!), Avon, Ideal Bikes, Veloteca, Raid Extrem si Garanti Bank, asa ca poate plecati si cu un goodie bag de acolo, nu doar cu poze si amintiri frumoase dintr-o dupa-amiaza insorita.

… sau legatura dintre blogging si branduri

In cei cativa ani (cred ca sunt mai bine de 2 si jumatate) de cand mi-am deschis blogul, am fost curtata de cateva branduri de fashion. Unele au optat pentru relatii “la distanta”, altele pentru “online dating”, a fost chiar si unul care a preferat un “one night stand” - ca sa isi atinga obiectivele lunare, trimestriale, whatever, de marketing online.  Spre fericirea mea, cateva dintre ele au luat relatia noastra foarte in serios si uite asa am trecut la nivelul urmator: intalniri fata in fata, crearea unor legaturi personale, “dating” de durata, consecvent, ca la carte

Multe dintre branduri chiar mi-au oferit momente mai frumoase, mai memorabile (mai ca as zice “de neuitat”) decat my most recent ex - brate de flori proaspete si dimineti cu cafea aburinda la fel de proaspata ca florile, cupe de sampanie si discutii spumoase, intrari backstage si transparenta totala. Adaugati la asta sentimentul de a-ti fi apreciat munca, aportul, talentul, sentimentul de a fi respectata, dorita, rasfatata - you get the picture: o “romanta” care poate dura ani de zile, spre beneficiul ambelor parti implicate.

Cu toate astea, nu vreau sa vorbesc despre romante, pentru ca din pacate, la fel ca si in viata reala, rareori dureaza la nesfarsit. De multe ori am observat, de la distanta, situatii in care obiectivele unui brand care a construit o relatie cu un blogger sa se schimbe, o data cu trecerea timpului. Brusc, bloggerul cu pricina se trezeste exclus - emailurile, invitatiile, exclusivitatile dispar, pur si simplu. Fie ca brandul a bifat experienta si a mers mai departe, fie ca nu a vazut rezultate imediate in vanzari sau poate pur si simpu a renuntat sau taiat anumite resurse - se creeaza o situatie delicata, care poate transforma un fan intr-un ex acrit, ofensat si inversunat.

Din perspectiva mea de blogger si de om cu o oarecare experienta in marketing, comunicare si in online (si, zic eu, cu ani buni de experienta in relatii, chiar daca astea nu se pun in CV), imi permit sa ofer cateva sfaturi care ar trebui sa ajute orice brand sa construiasca si sa mentina legaturile cu blogosfera. Hopefully, poate asa vor avea loc mai putine despartiri

Daca as lucra pentru un brand de moda (este pe my wish list, btw!), as pleca de la urmatoarea premisa: bloggerii imprumuta foarte mult din propria personalitate spatiului online pe care il detin. De aceea, orice fel de comunicare media trebuie astfel planificata incat sa ia in considerare abordarea personala, intima. Bruiajul in comunicare ar putea duce la rezultate negative sau la lipsa totala a acestora. Daca as lucra sau as avea propriul brand de moda, inainte de a-mi planifica orice contact media cu bloggeri, mi-as pune urmatoarele intrebari:

1. Ce fel de relatie imi doresc sa construiesc? O aventura de o noapte, o prietenie cu beneficii reciproce, intalniri ocazionale “non-exclusive”, sau o relatie de lunga durata? In unele cazuri (rare), un one night stand s-ar putea transforma intr-o relatie serioasa dar daca vreti sa ajungeti acolo, please nu cereti media coverage sau un review absolut stralucitor dupa prima intalnire.

2. Am nevoie de o petitoare si daca da, pe cine aleg? Sa trimiti kituri de presa sau emailuri catre sute de bloggeri este total ineficient, daca de fapt tu ai nevoie doar de cei cativa relevanti pentru brandul tau.  Asadar, in mod clar ai nevoie de o “petitoare” care sa te ajute sa filtrezi listele si sa faca prezentarile de rigoare. Aici intervin agentiile de PR si/ sau strategii specializati pe social media. Chiar si in acest caz, ai grija cum iti alegi “petitorii” - nu vrei ca un incepator in agentia careia ii esti client sa calce cu stangul intr-o relatie pe care o doresti de durata si stabila.

3. Ce strategie vei folosi pentru a-ti curta bloggerii? Invitatii la evenimentele pe care le organizezi sau sponsorizezi? Continut exclusiv? Concursuri sau reduceri speciale adresate doar cititorilor blogurilor alese?Endorsements, colectii recenzate doar de bloggeri, advertoriale atent plasate? Sau doar simple comunicari prietenesti, via Twitter sau Facebook? Indiferent ce alegi, aceste strategii trebuie sa mentina viu interesul bloggerului si al cititorilor sai.

4. Care este nivelul de angajament pe care ti-l asumi in aceste relatii? Daca te hotarasti ca vrei o relatie long-term, asta inseamna consecventa. Excluderea cuiva de pe listele de invitati ale unei prezentari de moda, de pilda, dupa ce acea persoana a fost prezenta sezon dupa sezon la toate evenimentele tale va ridica niste semne de intrebare: am gresit cu ceva? poate e cazul sa inchid si eu usa si sa tai “resursa de bunavointa”?

5. Ce asteptari ai de la aceste relatii? Sa iti creasca vanzarile sau sa iti faci publicitate? SEO sau LOVE? Fii sincer si directioneaza sau administreaza relatia astfel incat sa se potriveasca asteptarilor tale. Daca doresti o ascensiune a vanzarilor, ofera-le informatii cat mai detaliate ale produselor, plus date legate de pret, disponibilitate, stocuri samd. Daca SEO-ul este obiectivul suprem, foloseste cuvinte cheie in prezentari, pentru ca acestea sa fie cu usurinta preluate. Daca vrei PR, hraneste-i cu “inside stories”. In sfarsit, daca L-O-V-E este ceea ce visezi, ofera-le motive sa se indragosteasca si sa te iubeasca.

Vestea buna in toata povestea asta este ca, spre deosebire de relatiile interumane, cele din social media nu subscriu principiului monogamiei. Asadar, un brand poate avea oricate relatii doreste, cu oricati bloggeri doreste (si vice-versa). Atata timp cat exista resursele necesare pentru ca “romanta” sa nu se acreasca.