Englezoaicele, spre deosebire de alte femei, sunt obisnuite sa poarte palarii. La nunti, la cocktailuri, la Ascot, la orice eveniment cu fason… palariile – cele mari, cu boruri elegante sau cele mici, extravagante, colorate, fanteziste – sunt nelipsite. Poate ca de asta Isabella Blow le purta cu atata nonsalanta, who knows…
Cert e ca zilele trecute am trait momente in care am simtit o mica parte din ce trebuie sa fii simtit Isabella cand se impodobea cu palariile create de Philip. Stateam de vorba cu Raluca, cea care a creat Designercraft.eu, cea mai noua platforma de promovare a catorva designeri romani si, dintr-una in alta, am ajuns sa probez diverse lucruri. M-am indragostit de creatiile Berenike, de micile toce si palariute care in engleza se numesc “fascinators” (probabil pentru ca, o data puse pe cap, fascineaza privirile celor din jur) - de cea din satin cu dungi alb si negre, in forma de funda, dar si de cea alba cu dantela neagra si voaleta…
Mi-a venit o iau in buzunar pe cea ecru, cu margele negre aplicate, ca niste buline miniaturale in relief si cu pene asezate in forma de floare si ma gandeam cu ce oare as putea sa o port pe cea mai mica dintre ele, roz si rotunda ca farfuria de sub o ceasca de ceai dar pe care erau aplicate doua pene lungi, ca doua coarne delicate…
Probandu-le, ma gandeam cat de usor mi-ar fi sa transform o tinuta all black sau una decupata din Mad Men, doar purtand o astfel de toca. Ma gandeam cat de mult mi-ar placea sa gasesc sub brad, in ziua de Craciun, una din frumoasele cutii rotunde, cu dungi, fluturi sau buline, pe care scrie Berenike. Ma gandeam de ce oare nu (imi) face nimeni cadouri atat de originale?
Pana una-alta, imi voi face eu un astfel de cadou, sambata, la “All you want for Christmas” – singura problema e ca nu stiu inca pe care sa o aleg! Daca va tenteaza asa ceva, sfatul meu e sa veniti devreme 
Caietul-agenda Moleskin este legendar – nu stiu cati pot discuta despre Hemingway sau despre Picasso, dar sigur foarte multi iti vor putea spune ca cei doi si-a trecut gandurile intr-un Moleskin, duh… (Sta cineva sa verifice?) De curand, Moleskin-ul s-a bucurat de succes in randul celor in industria modei pentru ca acestia, la fel ca Hemingway, isi notau in paginile lui remarcile din timpul saptamanilor modei. Versiunea prescurtata si corectata de Penter Yip, care raspunde la dulcele nume de Fashionary, a fost conceputa special pentru designeri, stilisti si jurnalisti de moda – ceea ce suna destul de tentant, nu-i asa?
iPhone-ul mi-a devenit indispensabil. Cu toate astea, aplicatia sa “Notes” este mult prea rudimentara pentru toate lucrurile pe care simt nevoia sa mi le notez – adrese de magazine, liste de cumparaturi pentru diverse cliente, idei de proiecte pe care vreau sa le dezvolt, retete de stil, comentarii pe marginea vreunei colectii, recenzii de carti…
Pentru cele dintre noi care cocheteaza cu ideea lansarii unei colectii sau pentru cine se viseaza designer sau ilustrator de moda, Fashionary ii ofera pagini dupa pagini acoperite de siluete deja desenate. Mai exista si un lexicon textil ilustrat, care se presupune ca ofera explicatii si descrieri despre moda, croieli, designeri, raspunzand si unor intrebari-capcana. In sfarsit, versiunea pentru 2011 include calendarul saptamanilor modei, tabele de masuratori, un index cu peste 1300 de branduri, o bibliografie extinsa cu titluri de specialitate, desene de tipare, precum si adresele celor mai cunoscute magazine online de moda.
Official site: http://fashionary.org/store/
Cu cativa ani in urma, ma plimbam pe stradutele inguste si pietruite din Rovenij, un orasel din nordul Croatiei, langa granita cu Italia. Dintre toate magazinasele si artizanatele care imi puteau atrage atentia, am intrat in unul foarte nereprezentativ pentru mine: unul mic, cu bijuterii. Interiorul in penumbra stralucea de luminile multicolore ale bijuteriilor impodobite de pietre si cristale. Randuri intregi de inele isi ridicau capetele spre mine, ca flori sculptate in metal, asteptandu-mi degetele pentru a se trezi la viata. Bratarile mai ca frematau pentru sansa de a mi se incolaci ca o ghirlanda la incheietura mainii, iar cerceii lungi se leganau, cu fiecare miscare, pentru a-mi atinge gatul.
Insa eu nu aveam ochi decat pentru inele – erau pentru toate degetele, in diverse marimi si forme, unele mari si vulgar de opulente, altele mici si timide, infrumusetate de pietre fatetate de citrin, ametist, smarald, rubin, opal, peridot, jad, diamant, safir, acvamarin, granat… Care este al meu, care dintre ele ma astepta pe mine? Voi gasi oare un inel, acel inel, THE ring to rule them all?
M-am indragostit, nebuneste si literalmente la prima vedere, de culorile fericite – la fel ca mine, in acea vacanta – ale unui inel, modest in comparatie cu celelalte dar perfect pentru mine. Mi-a fost daruit atunci, drept simbol a 7 ani de casatorie. Desi nu sunt genul de femeie care asteapta si poarta bijuterii, l-am dorit pentru ca stiam ca, spre deosebire de randurile nesfarsite de coliere, margele si cercei colorati dar “de masa” care imi impodobeau peretii dormitorului, acesta urma sa fie un inel pe care il voi purta zilnic.
Ocazional, cumperi ceva – o haina, o geanta, o bijuterie – si cineva il remarca si face un comentariu, de fiecare data, inevitabil. Asa se intampla cu inelul meu de cocktail. Care este atractia lui, m-am intrebat?
Un inel colorat, de cocktail, este antiteza verighetei: nu declara nici un fel de statut, decat dorinta de a purta un lucru frumos. Mi-am dat seama si cum ar trebui purtat un astfel de inel: pe o mana neimpodobita de alta bijuterie. Cu cat mai simpla rochia, cu atat mai mare, mai colorat, mai spledid si mai ostentativ ar trebui sa fie inelul, ca cele din colectia lui Ellen Barkin – care, btw, si le-a licitat imediat dupa divortul ei, drept simbol al unei independente regasite (a strans aproape jumatate de milion de dolari, she’s a lucky lady!).
Un inel de cocktail este cel mai bine vazut cand mana tine un pahar de cocktail. Este ca maslina sau coaja de lamaie din martini, plasata acolo pentru a fi observata prin lumina reflectata care strabate bautura si paharul. Inelul de cocktail nu este o piesa de colectie, pe care o vei lasa mostenire si nimeni nu se asteapta sa aiba o valoare exorbitanta. Poate tocmai de aceea, variantele cu cristale colorate, ieftine, au la fel de mult succes si arata la fel de minunat ca o bijuterie veritabila. Inelele impodobite de cristale (swarovski sau otherwise) nu ar trebui sa pretinda ca sunt altceva decat bijuterii infrumusetate de sticla colorata, oricum nimeni nu te va crede ca porti bijuteriile coroanei. Astfel de inele sunt inlocuitori de lux, lux de care ne dispensam, dar in nici un caz nu pot tine locul adevaratelor podoabe.
Cat despre inelul meu croato-italian, nu stiu care este misterul lui. Este intr-adevar bijuteria mea cea mai scumpa, la propriu si la figurat prin valoarea ei sentimentala, dar nici nu se compara cu valoarea altora. Il invart aproape zilnic pe degetul mijlociu al mainii drepte si ma bucur in fiecare zi de caleidoscopul pietrelor lui. Cred ca a fost facut pentu mine, cred ca eu am fost nascuta sa il gasesc in micul magazin de pe o straduta croata, iar el ma astepta sa fiu suficient de femeie ca sa il pot purta.
Pentru ca si varsta isi spune cuvantul. A te maturiza inseamna printre altele a trece la alta varsta, ceea ce filosofic vorbind, reprezinta o lectie in limitarile impuse de viata. Anul acesta implinesc 35 de ani, ceea ce inseamna ca va fi ultimul an in care voi mai putea purta dragalase tea-dresses inflorate cu tenisi, agrafe cu buline si cozi impletite de scolarita. Probabil voi alege sa nu mai port nici blugi desirati si cine stie, imi voi inlocui gecile military cu o haina de nurca (nu, nu, glumesc!).
Asadar, ce imi va ramane sa port? Bijuterii fanteziste, care nu prezinta riscul de a ma face mai grasa/ slaba, mai tanara/ batrana, mai sofisticata/ eclectica, inele imense de cocktail colorate la fel de vesel ca un Cosmopolitan, un Ruby Manhattan sau un Electric Blue Margarita, inele atat de fantastice incat sa ma simt ca o Elizabeth Taylor pentru al meu urmator Richard Burton.
Citeste si:
(articol aparut pe fashionandbeauty.ro, in 2008)
Vanzatoarele nepoliticoase si inghesuiala din fata cabinelor de proba vor intra in curand in istoria modei – la propriu – pentru ca din ce in ce mai multe consumatoare de moda aleg sa isi faca cumparaturile online.
Nisa de e-tail a industriei modei este una din cele cu o crestere puternica, conform unui sondaj de pe piata britanica. Rezultatele acestuia arata ca 97% dintre consumatorii de internet fac cumparaturi online, 36% dintre acestia cumparandu-si imbracaminte. Cifrele arata o crestere de 40% in ultimii doi ani. Acest entuziasm fata de moda pe internet este partial determinata cultural. Marea Britanie este una din tarile cu un nivel ridicat de acces a internetul de mare viteza – anul 2007 a vazut o crestere cu 57% a abonamentelor de acest tip, facand internetul convenabil ca pret si usor de folosit. Britanicii au de asemenea o puternica traditie de cumparaturi prin catalog, ceea ce de fapt a condus la o schimbare a obiceiurilor de cumparare: de la frunzarirea cataloagelor tiparite la rasfoirea paginilor virtuale.
“Retailerul de imbracaminte cu cea mai mare cota de piata din Marea Britanie si cu prezenta online este Next”*, spune Lorna Hall, redactorul-sef al revistei de specialitate Drapers. “Ceea ce inseamna ca o mare parte din cumparatorii obisnuiti au migrat catre internet.”
Sondajul realizat de agentia Nielsen Media Research a concluzionat ca eBay este destinatia cea mai populara pentru cumparaturi*, atat de imbracaminte cat si generale – un fapt pe care fondatorul Wikipedia, Jimmy Wales, l-a aflat pe propria piele. Proaspata sa fosta iubita, Rachel Marsden, ii liciteaza hainele pe eBay. Un tricou de-al sau a fost vandut cu 3,226 de dolari.
Una din principalele tendinte este canalizarea nisei de online fashion catre produse de lux, pe masura ce websiteurile semneaza contracte de exclusivitate cu case de moda. La inceputul lunii martie 2008, grupul Yoox a adaugat in portofoliul de siteuri un noua sectiune de vestimentatie barbateasca de moda, destinata deocamdata cumparatorilor din Statele Unite si din Europa, dar care va fi apoi deschisa in toamna si cumparatorilor din Japonia. Printre brandurile puse in vazare pe TheCorner.com se gasesc Marc Jacobs, Jil Sander, Ann Demeleumeester, Kris van Assche, Rick Owens, Marni si Viktor&Rolf. Designerul britanic Hussein Chalayan a ales sa isi prezinte colectia de primavara/ vara 2008 pentru barbati pe siteul principal Yoox.com, un boutique virtual care in 2007 avea circa 3 milioane de vizitatori pe luna.
In februarie 2008, renumitul site de moda Net-a-Porter, fondat in 2000 de Natalie Massenet, a colaborat cu nou-relansata casa de moda Halston pentru a vinde doua dintre modelele colectiei pentru toamna/ iarna 2008, la doar 24 de ora dupa prezentarea acesteia la New York. O rochie-chemise Halston, cu pretul de 775 lire sterline, a fost vanduta in numai 45 de minute. A fost produsul care a doborat recordul rapiditatii in vanzare de la lansarea siteului in urma cu 8 ani. Cumparatoarele interesate de Halston si-au primit hainele chiar a doua zi, cu 5 luni inainte ca acestea sa fie puse in vanzare in magazinele propriu-zise.
Multe alte siteuri care vand articole vestimentare semnate de designeri cunoscuti au un succes asemanator. Un alt site britanic, my-wardrobe.com, a anuntat o crestere a vanzarilor de 143% in al doilea an de la lansare.
“Progresul a fost mai rapid decat se asteptau retailerii de imbracaminte de lux”, spune Hall. “Acestia au crezut ca, din punct de vedere demografic, vizitatorii vor fi tineri dar de fapt sunt cei carora le lipseste timpul liber – iar persoanele cu venituri ridicate au de obicei timpul foarte limitat.” In mod anecdotic, se stie despre fondatoarea siteului lastminute.com, Martha Lane-Fox, ca pe vremea cand lucra cate 18 ore pe zi, se loga pe net-a-porter.com pentru a-si achizitiona mici rasfaturi. “De asemenea, are de-a face cu dorinta de a nu fi vazut cheltuind fatis. Oamenilor nu le mai place sa fie vazuti ca arunca cu bani in stanga si-n dreapta. Poti cumpara moda scumpa discret, online.”
Sarah Curran, fondatoarea siteului My-Wardrobe.com – care vinde zeci de branduri, de la 7 for AllMankind, Paul Smith, Anya Hindmarch, Vivienne Westwood si Aquascutum, la Erotokritos, Orla Kiely, Philip Lim, Tom Ford, plus liniile de celebrity fashion ale lui Erin Wasson si Nicole Ritchie -, avea un boutique in Londra, inainte de a-si deschide siteul in 2006. Intr-un interviu ea declara ca disponibilitatea unor branduri hraneste profitabilitatea unor businessuri din nisa de lux. “E vorba de comoditate. Exista branduri care nu sunt usor de cumparat, decat daca traiesti in apropierea unei metropole cum este Londra sau Leeds. Nu le gasesti in depozitele unor magazine din orasele mai mici. De aceea, avem intotdeauna comenzi mari din zona de Sud-vest si de centru a Angliei”, spune Curran. De asemenea, Sarah Curran spune ca majoritatea caselor de moda, anterior reticente fata de comertul pe internet, si-au schimbat atitudinea. “Multe din marcile pe care le-am abordat recent ne-au spus ca isi vor deschide propriile magazine online.” (In primavara lui 2010, my-wardrobe.com anunta o crestere a vanzarilor cu 110% fara de anul anterior, avand o valoare totala de 8.3 milioane de lire sterline, si castiga premiul Best Customer Experience acordat de revista Drapers)
Schimbarea de atitudine din industria modei de lux se extinde dincolo de retail. Prezentarile de moda sunt acum disponibile sub forma unor filmulete pe youtube.com, siteurile respectivelor case de moda, iar majoritatea revistelor de moda au sectiuni de fotografii de pe catwalk, in care imaginile pot fi vizualizate (si descarcate, copiate, salvate…) gratuit. Cuplul britanic din spatele marcii Eley Kishimoto – care de asemenea lucreaza pentru casa frantuzeasca Cacharel – are propriul blog de moda, iar Dior si-a prelansat o linie de bijuterii in lumea virtuala SecondLife.
Penny Martin, redactor-sef al siteului de moda ShowStudio.com, spune: “A fost nevoie de ani buni pentru ca internetul sa nu mai fie un cuvant-paria pentru casele de moda, iar acestea acum recunosc ca a fi online este o chestiune importanta pentru ele. Dovada sta in bugetele pentru media, care sunt transferate de la TV la online. In ultimii doi ani, s-a ajuns la un punct de cotitura in care companiile de lux realizeaza ca nu-si mai pot permite sa stea deoparte. Este o schimbare mult prea profunda.”
Intre timp:
* statistica valabila pentru anul 2008, cand a fost scris articolul
*articol tradus si adaptat dupa The Guardian
Va invit sa va bucurati de Noaptea Institutelor Culturale – care nici de departe nu include doar evenimente scortoase, cum sunt conferintele. Uite, de exemplu, Dan Piersinaru s-a pus pe treaba si organizeaza A Night Affair, varianta insomniaca si de vara a Extins-ului.
Asadar, vineri (dupa concertul Gotan, in cazul meu), in loc sa stati in fata televizoarelor sau la o terasa oarecare, faceti-va timp pentru o pauza artistica si decorativa la Institutul Francez. Este deschis intre orele 17-02 (dimineata), iar ochii va vor fi incantati de bijuteriile urmatorilor: Kuki Constantinescu, Rozalb de Mura, Carla Szabo, Adriana Goilav, Romana Țopescu, Diana Niță, Ioana Matei, Istvan Cîmpan, Mona Velciov, Tatiana Plătică, Ligia Carabet, Carecutare, NES, acarete, Ioana Popovici, Berenike, Mihaela Tarhuna și Fake a Dream.
