Inzestrat cu un stil flamboaiant si o statura regala, editorul de la Vogue este prezent de 25 de ani in lumea modei.

Cand majoritatea spune “Vogue”, spune Anna Wintour. Restul asociaza revista fie cu talentul creativ al lui Grace Coddington (mai ales dupa The September Issue), fie cu prezenta lui Andre Leon Talley, care se inalta - literalmente si eufemistic - cu un cap deasupra celorlalti editori de moda.

Rare sunt ocaziile in care nu este prezent in primul rand al tuturor prezentarilor de moda, intotdeauna la dreapta Annei Wintour (ambii ascunsi in spatele lentilelor intunecate ale unor ochelari de soare, dar spre deosebire de ea, mai tot timpul cu un zambet pe fata), intotdeauna imbracat in cele mai flamboaiante tinute – de la blanuri bicolore si haine rosii din piele, la pelerine africane colorate, accesorizate cu turbane, kilturi scotiene sau papuci decupati din catifea.

Nascut in 1949 in Durham, Carolina de Nord, si crescut de catre bunica lui, Talley isi petrece copilaria intr-o America in care segregarea rasiala este inca prezenta. In scoala, profesorul sau de franceza ii deschide gustul pentru literatura, estetica si arta, pentru ca in adolescenta, intr-o dupa-amiaza de iunie, sa isi descopere dragostea pentru moda in timp ce citeste chiar un numar din Vogue.

In ciuda pasiunii pentru moda, se decida sa studieze limba franceza la Brown University, iar dupa obtinerea diplomei universitare pleaca la New York, unde ajunge in anturajul artistilor avangardisti din care faceau parte Andy Warhol si Karl Lagerfeld.

Primul sau job il obtine la 28 de ani, la Women’s Wear Daily, unde ramane pana in 1977.  In aceasta perioada o cunoaste pe Diana Vreeland (care era si curator al colectiilor muzeului Metropolitan, pe langa responsabilitatile de redactor-sef al Vogue pana in 1971), devine protejatul si asistentul acesteia si continuand sa se ocupe de colectiile Met-ului pana la inceputul anilor ’80.

Incet-incet, Talley ajunge nelipsit in cercurile industriei modei si devine cunoscut pentru munca sa de jurnalist de moda: scrie pentru Interview, apoi pentru New York Times si, in sfarsit, in 1983, intra in redactia Vogue ca redactor-sef al sectiunii de stiri. Dupa doar 5 ani, este promovat ca director artistic si obtine, atat prin parghiile acestui titlu dar si prin experienta proprie, o formidabila putere in sanul modei.

Forta convingerilor sale il ajuta, ca in toata aceasta perioada, sa puna in valoare munca multor designeri de culoare (Stephen Burrows, Patrick Robinson) dar si sa critice, fara ezitare, pe acei designeri care nu folosesc suficiente manechine afro-americane in campaniile publicitare sau pe podiumuri.

Paraseste redactia Vogue in 1995 in favoarea celei de la W Magazine, plecand in Franta unde devine director al biroului parizian al revistei. In 1998, revine la Vogue pe post de cronicar de moda. Rubrica sa lunara, intitulata “Stylefax”, este asteptata si citita cu aviditate, astfel incat in 2003, cand CFDA (Council of Fashion Designers of America) ii decerneaza premiul Eugenia Sheppard pentru excelenta in jurnalism, acest eveniment este privit ca o recompensa mult-intarziata.

Astazi, din pozitia de editor-at-large, Talley continua sa isi semneze rubrica (redenumita “Life with Andre”), iar cunostintele sale enciclopedice de istorie si de business ale modei sunt puncte de referinta in continutul revistei.

Constient de faptul ca “interesul in moda este o chestiune de generatii”, cum spunea de curand Suzy Menkes, si ca prezenta intr-un reality-show te propulseaza la statutul de celebritate, Talley alege o cale mai eleganta si mai demna de a ajunge la sufletul maselor interesate de “glamour and fashion”.

Astfel, cativa ani la rand este comentator al tinutelor celebritatilor participante la Oscar, scrie doua autobiografii (A.L.T: A Memoir si A.L.T 365+ - aceasta din urma fiind o colectie de fotografii instantanee cu persoanele din viata lui, adunate pe timp de un an), imparte lumina reflectoarelor cu Sarah Jessica Parker si Jennifer Hudson in “Sex and the City: the Movie”, ba chiar la presiunile Annei Wintour apare la Oprah si se supune unei diete de slabit si, in sfarsit, din noiembrie 2009, face parte din juriul emisiunii “America’s Next Top Model”.

articol pentru fashionandbeauty.ro

David Gray - January Rain

Ianuarie

Anul incepe bine pentru John Galliano, care primeste Legiunea de Onoare si titlul de “chevalier”. Ca o amuzanta coincidenta, ordinul a fost creat de Napoleon (in 1802), el si Josephine fiind sursa de inspiratiei a colectiei toamna-iarna 92 a designerului.

Michelle Obama continua sa fie un barometru de stil al Casei Albe, poarta la balul de inaugurare o rochie Jason Wu, iar in ziua discursului o tinuta Isabel Toledo. Pe parcursul anuluui, sotia presedintelui SUA a continuat sa apara in paginile de moda cu tinute Narciso Rodriguez, Michael Kors, Thakoon Panichgul, Azzedine Alaia si Lanvin.

Februarie

Este luna vernisajelor. Bally, unde este director de creatie Brian Atwood, sponsorizeaza o expozitie Le Corbusier, care coincide cu lansarea magazinului lor online, Miu Miu decoreaza peretii noului lor magazin din White City cu imagini din campaniile lor publicitare din anii trecuti in care apareau Lindsay Lohan, Kim Basinger, Chloe sevingny, Kirsten Dunst si Vanessa Paradis, iar The Met isi deschide portile pentru expozitia si gala ” The Model as a Muse: Emboying Fashion”.

Tot in februarie, patru editoare de moda devin, pentru scurt timp, vitriniere la Prada: Alex White de la W incepe la NY, Katie Grand isi expune viziunea la Londra pe Old Bond Street, Olivier Rizzo, care colaboreaza cu V si Another Magazine, lucreaza vitrinele din Via Monte Napoleone si, in sfarsit, Carine Roitfeld impune stilul in magazinul din Avenue Montaigne.

Martie

Dupa luni de zvonuri si speculatii, casa de moda Nina Ricci anunta incetarea colaborarii cu Olivier Theyskens si inlocuirea lui cu Peter Copping, fost director adjunct de creatie la Louis Vuitton. Nici pana astazi nu se cunoaste motivul real al “divortului”, desi se crede ca are de-a face cu refuzul lui Theyskens de a aduce un spirit comercial colectiilor sale.

Un cuplu din moda se oficializeaza, cand Marc Jacobs isi anunta logodna cu Lorenzo Martone, cu ocazia petrecerii de lansare a magazinului Marc Jacobs din Sao Paolo.

“Revealed”, un documentar de 30 de minute despre Carine Roitfeld si difuzat pe CNN, este primul scurt metraj despre moda din 2009. Mai putin aclamat ca The September Issue, dar mult mai autentic si mai putin comercial, “Revealed” o urmareste pe Roitfeld in biroul din Paris, imbracata in Balenciaga, si apoi in timpul saptamanilor modei de la Paris si New York, discuta cu ea si cu copiii ei, ii intervieveaza pe Lagerfeld, Jacobs, Testino si Tom Ford.

Aprilie

Natalie Massenet lanseaza varianta Cenusareasa a Net-a-Porter, theoutnet.com. Chiar daca pe noul site de designer discounts nu se vor gasi sacouri Balmain la 10,000 euro, theoutnet.com promite o lista de peste 200 de nume prestigioase: Christian Louboutin, Chloe, Alberta Ferretti, Diane von Furstenberg, Oscar de la Renta, Herve Leger. Conceptul? Un mix de articole din sezoanele precedente, piese clasice si best-selleruri resuscitate din arhive, totul cu reduceri intre 40%-60%.

In ciuda recesiunii, unul dintre cele mai cunoscute exporturi britanice ajunge si in Statele Unite. Topshop deschide primul sau flagship store la New York, iar Kate Moss si Sir Philip Green fac onorurile.

Mai

Dupa plecarea lui Marco Zanini, casa Halston decide sa isi continue drumul impreuna cu Marios Schwab. De la 1 iulie, designerul jumatate grec, jumatate austriac, este directorul de creatie al colectiei principale si se muta la New York, pentru a incepe pregatirile la colectia de toamna-iarna 2010.

La intoarcerea de la super-fantastica lor petrecere anuala din Cannes, Domenico Dolce si Stefano Gabbana afla cu stupoare ca sunt suspectati de evaziune fiscala si au de plata o amenda de peste 1 miliard de euro. Nu este prima oara cand personalitati din lumea modei intra in vizorul autoritatilor italiene. In ianuarie, Valentino Garavani si partenerul sau, Giancarlo Giammetti, au fost amendati cu 33 milioane de euro, iar in 2008 Roberto Cavalli fusese acuzat si condamnat pentru frauda.

Iunie

Louis Vuitton lanseaza o campanie care marcheaza 40 de ani de la prima aterizare pe luna: Buzz Aldrin, Sally Ride si Jim Lovell sunt astronautii care pozeaza pe post de manechini. In plus, pentru aceasta aniversare, brandul de lux creaza Malle Mars - un “geamantan” de forma unui ou, in interiorul caruia exista rafturi, sertare si dulapioare perfecte pentru depozitarea catorva carti, bijuterii, parfumuri si altor cateva rasfaturi branduite LV.

Surorile Mulleavy, creatoarele brandului Rodarte, si Michelle Obama sunt marile castigatoare ale premiilor CFDA.

Iulie

Shoppingul online devine, dintr-o data, mult mai fluid, o data cu lansarea aplicatiei Net-a-Porter pentru Apple. Utilizatorii de iPhone si iPod vor putea vizita, rezerva si face tranzactii, isi vor putea completa lista de dorinte, citi newsletterul, cere sfaturi stilistilor sau selecta produse relevante pentru locatia in care se gasesc.

“Zoolander” a fost ultima productie cinematografica in care lumea modei era ridiculizata. Pana la “Bruno”, alter egoul preocupat de moda al actorului Sascha Baron Cohen, care distruge prezentarile de moda Agatha Ruiz de la Prada, Stella McCartney si Castelbajac.

Septembrie

Dupa showul Ferragamo de la Milano, casa de moda anunta plecarea Cristinei Ortiz si inlocuirea ei cu Massimiliano Giornetti, designerul care se ocupa de linia masculina.

Drept raspuns la efectul recesiunii, Anna Wintour si Diane von Furstenberg incearca o impulsionare a fashion retailului prin evenimentul Fashion’s Night Out, organizat in ajunul deschiderii saptamnii modei new-yorkeze. 700 magazine deschise pana tarziu in statele unite si multe altele in inca 11 tari (UK, Grecia, Japonia, China, Rusia, India, Brazilia), aparitii ale celebritatilor, petreceri, reduceri si tot felul de nastrusnicii, de la serenade oferite de Oscar de la Renta la sesiuni de body painting cu Zac Posen.

Scott Schuman publica versiunea tiparita a The Sartorialist, o selectie de peste 500 de imagini surprinse de el pe strazile lumii.

Intr-o miscare absolut penibila, Lindsay Lohan este numita artistic advisor la Ungaro - veste greu de digerat in industria modei. Colectia ei, creata in binom cu Estrella Archs, primeste un cartonas rosu, in unanimitate, din partea editorilor de moda.

Donald Fisher, co-fondator al Gap, moare la 81 de ani.

Octombrie

Designerul invizibil, Martin Margiela, renunta la implicarea lui in activitatile de creatie ale casei de moda, fondata de el in 1989.

Toata lumea se pricepe la fotbal, moda si politica? Santo Versace trimite o scrisoare presedintelui italian Giorgio Napolitano, propunandu-l pe Giorgio Armani pentru un loc in senat.

Lumea modei mai pierde o personalitate, o data cu moartea legendarului fotograf Irving Penn, in varsta de 92 de ani. Penn si-a inceput cariera ca fotograf de moda, lucrand pentru Vogue in anii ‘40, si a devenit cunoscut pentru simtul sau estetic, compozitiile simple, aranjarea atenta a obiectelor si personajelor in cadru, pentru folosirea luminii. Marlene Dietrich, Kate Moss, Truman Capote, Georgia O’Keefe, Pablo Picasso, Audrey Hepburn si, evident, Lisa Fonssagrives (care i-a fost sotie, incepand din 1947).

Si pentru ca tot vorbim de fotografii, retusarile au capatat o amploare exacerbata. Ralph Lauren a fost fortat sa retraga o reclama a colectiei sale Blue Label, in care silueta manechinei de origine franco-elvetiana Filippa Hamilton este distorsionata atat de mult incat dimensiunea capului o depaseste pe cea a pelvisului.

Noiembrie

The Evening Standard ii listeaza pe cei mai influenti 1,000 din Londra. Stella McCartney, dame Vivienne Westwood, Sir Paul Smith, Christopher Kane, Christopher Bailey, fotografii Mario Testino si Rankin, si manechinele Kate Moss, Jourdan Dunn si Agyness Deyn. Naomi Campbell, Lily Donaldson, Alexander McQueen, Ozwald Boateng si Erdem Moralioglu au sarbatorit si ei, fiind considerati new entries ai anului 2009

Decembrie

Treizeci si sase de piese din garderoba lui Audrey Hepburn sunt licitate la Sotheby’s. O rochie Givenchy haute couture, purtata in “Cum sa furi un milion” a ajuns la 60,000 lire sterline, o pelerina neagra de matase, creata tot de Givenchy, s-a vandut cu 16,800 lire, iar un top Mark Cross, cu dungi albe si rosii, a fost cumparat cu 7,200 lire. Per total, colectia a adunat 268,320 lire sterline, donate ulterior catre Unicef si Audrey Hepburn Children’s Fund.

Dupa luni de zile in care viitorul casei Lacroix a fost subiect de numeroase articole in presa financiara si de moda,  dupa zvonuri legate de investitii in hoteluri si aeronautica, un tribunal din Paris a decis stoparea operatiunilor de retail si high fashion a casei de moda frantuzesti.

Yael Naim - Far far

Aparent mai putin memorabil decat anul precedent, 2009 prin prisma modei s-a remarcat mai mult din punct de vedere financiar decat creativ. Totusi, incercand sa ne facem loc pe usa cu ajutorul umerilor exagerati ai unei jachete Balmain, merita sa trecem in revista momentele, ideile, directiile si personajele care au marcat anul.

Reactionand la criza globala a economiei, multe case de moda au decis sa trimita pe podiumurile de la Milano, Paris sau New York colectii care au avut in comun paleta cromatica foarte restransa. Sobra, discreta si sofisticata, pe alocuri chiar descurajanta, lipsa culorii a subliniat creatiile celor care au inteles turbulentele industriei si potentialele probleme ale retailerilor.In loc de a recurge la palete cromatice artificial-optimiste, designerii au facut efortul de a prezenta colectii atragatoare pentru clientela fashionista-recesionista, ramanand fideli propriei voci.In colectiile de primavara au existat pete de culoare (albastru intens la Michael Kors, Hermes, Calvin Klein; galben la Carolina Herrera, Bottega Veneta, Celine; roz si corai la Salvatore Ferragamo, Lanvin, Luella si Matthew Williamson; oranj la Halston, Louis Vuitton si Ann Demeuleumeester), dar au predominat culorile nude, sub diferitele lor noi denumiri de blush, honeydew, oyster, skin, flesh, peach, bisquit. In toamna insa, negrul a fost lait-motivul majoritatii colectiilor - rigoarea estetica, creativitatea artistica si dorinta de pragmatism fuzioneaza, pentru ca cea mai inchisa dintre culori sa poata evidentia “purtabilitatea”, versatilitatea si rafinamentul creatiilor.

Stilul caracteristic al anilor ‘80 - un fel de Dinasty Glam meets Diva Disco - a fost influenta majora in tendintele acestui an: siluete exagerate, maneci bufante, umeri supradimensionati, culori fluorescente, pantaloni cu turul lasat, reverberatii ale unor elemente de stil masculin vezi sacourile barbatesti, jeansii boyfriend, pantofii oxford. Marc Jacobs, Dolce & Gabbana, Gucci, Alexander Wang, Emanuel Ungaro au devenit din ce in ce mai epatanti, mai stralucitori, mai colorati, mergand de la coafuri tapate si fuste mini din piele, la rochii din lame, imprimeuri leopard si pantaloni metalizati.

La nivel creativ, s-au facut simtite doua alte directii diametral opuse. Pe de o parte, se observa incurajarea evadarii din realitate, prin recurgerea la exotism - Paul Smith, Gucci si Ralph Lauren viziteaza Marocul, Miu Miu se intoarce in Grecia Antica, Basso & Brooke ajung in Japonia, John Galliano la Dior aduce un omagiu curentului oriental din anii 1910 iar in colectia omonima se inspira din porturile traditionale balcanice, Philim Lim voiajeaza prin Mongolia, Missoni si Diane von Furstenberg sunt calatori nomazi.  Majoritatea designerilor folosesc, in functie de sezon, imprimeurile tribale, ikat si reptiliene, caracteristice continentului negru, plus accesorii din pene, os, lemn si metal semi-prelucrat sau imprimeuri florale naive, etnic-geometrice, franjuri, blanuri, tricotaje voluminoase.

Cealalta directie este un efort de a ne reaminti, poate, de stoicismul generatiilor interbelice. Cateva colectii de toamna - Lanvin, Bottega Veneta, Gianfranco Ferre, Donna Karan - au preluat din eleganta modei anilor ‘40-’50. Au recreat feminitatea si teatralitatea discreta a stilului Art Deco prin taioare sobre, fuste creion pana sub genunchi, gulere din blana, toci cu voalete, manusi foarte lungi, rochii languroase, genti cu geometrie pura.

Sub aceasta sobrietate creativa auto-impusa, exista o efervescenta care continua sa impinga lucrurile catre mai mult, mai colorat, mai exagerat - inaltimea tocurilor a devenit de-a dreptul iresponsabila, turul pantalonilor are loc pentru scutece de adulti, dimensiunile umerilor fac imposibila folosirea transportului in comun, unele culori sunt atat de tipatoare incat ne refugiem inapoi in negru, iar gaturile si urechile ni se inconvoaie sub greutatea cerceilor si colierelor de dimensiuni gargantuesti.

Aceeasi efervescenta semnaleaza progresul, in paralel cu o noua intelegere a importantei Internetului drept canal de distributie, obligand casele de moda sa paseasca tehnologic in viitor si sa isi schimbe modelele de business.  Siteurile de e-commerce/ e-tail nu mai sunt suficiente, moda se conecteaza la noile platforme media. Net-a-porter.com dar si branduri de lux (Chanel, D&G, Ralph Lauren, Donna Karan, Norma Kamali) isi creeaza propriile aplicatii pentru iPhone, Alexander McQueen si Yves Saint Laurent isi lanseaza colectiile printr-un online video stream, iar Halston, Chanel si Vanessa Bruno fac campanii online si videoclipuri inovatoare, in care apar Dree Hemingway, Audrey Tatou si Charlotte Gainsbourg.

2009 este si anul in care intram in culisele Vogue, prin mult asteptatul “The September Issue”.  Tom Ford isi face debutul regizoral cu “A Single Man”, Audrey Tatou o readuce la viata pe Gabrielle in “Coco avant Chanel”, iar Valentino isi ia ramas bun in stil grandios prin “Valentino: the Last Emperor”.  Tracey Ullman o personifica pe Miuccia Prada - cu tot cu reverenta timida de pe finalul prezentarilor - in serialul “State of the Union”, dar din pacate este vorba de o aparitie episodica.  And there is “Bruno”…

Pentru ca 2009-2010 vor fi ani de rascruce pentru multe nume din moda americana, cativa designeri au ales variante noi pentru a genera interest si vanzari: Philip Lim colaboreaza cu American Express pentru un consumer show (biletele ofereau un discount de 20% pentru colectia 3.1 Philip Lim), baietii de la Proenza Schouler au aparut intr-un documentar participant la festivalul de la Sundance (”The day before”, de Loic Prigent, care discuta despre ultimele ore de pregatire a showului pentru colectia toamna 2009), iar Steven Cox de la Duckie Brown participa la trunk shows si evenimente particulare, unde discuta face2face cu cumparatoarele.

Intre timp, recesiunea i-a lovit pe Luella Bartley, Ossie Clark si Christian Lacroix, care au fost nevoiti sa isi inchida tarabele. Yohji Yamamoto s-a declarat falit, cu o datorie de peste 67,8 milioane de dolari iar Burberry a suspendat linia Thomas Burberry.

Soarta le zambeste altora, pentru ca vanzarile Louis Vuitton dovedesc ca brandurile de lux raman la fel de iubite, cu sau fara criza.  Jimmy Choo, Matthew Williamson si Sonia Rykiel intra in mass-market prin colaborarile cu H&M, brandul japonez Uniqlo anunta cooptarea creatoarei Jil Sander pe termen nelimitat, Roksanda Ilincic isi pune creatiile la dispozitia publicului britanic prin Whistles (la a carei conducere se afla acum Jane Shepherdson), iar Topshop lanseaza o serie limitata Christopher Kane.

Noi fashion icons se nasc - Emma Watson este imaginea Burberry, Beth Ditto se pozitioneaza ca rasfatata industriei si a revistelor cutting edge, Lady Gaga isi lasa imaginea pe mana lui Nicola Formichetti si devine un fenomen, Alexa Chung cucereste America si apare in Vogue - iar alte personalitati inceteaza din viata. Michael Jackson paraseste scena, lasandu-ne mostenire manusile albe, fedora eleganta, ochelarii aviator, sacourile cu paiete si, mai preesus de orice, bluzoanele military, impodobite cu pasmanterii, atat de iubite de Christophe Decarnin (in aceeasi zi a murit si Farah Fawcett, dar din pacate moartea ei a fost umbrita de cea a starului pop).

Citeste si:

{Cum ne amintim de 2008?}

Zilele acestea, creatiile prezentate pe podiumurile modei ajung in colectiile magazinelor de masa mai inainte ca manechinele sa fii ajuns inapoi in culise. Ceea ce uneori in industrie este numita filtrarea tendintelor ajunge sa fie, de fapt, copierea cu fidelitate a unui design prezentat in ultima colectie.

Anumite lanturi de magazine, in special cele britanice, nu sunt straine de procesele legate de drepturile de autor, iar in ultimul eveniment de acest gen a fost implicat lantul Topshop, care a pus in vanzare o rochie foarte asemanatoare cu una creata de casa Chloe pentru linia sa diffusion, See by Chloe.

De fapt, asemanarea era izbitoare: amandoua rochiile sunt de culoare galbena, cu bretele de salopeta si doua buzunare gigantice in partea din fata. Ceea ce le deosebea a fost pretul: cea din Topshop se vindea la 35 de lire sterline, iar cea de la Chloe cu 185 de lire sterline.

Desi Topshop nu a recunoscut ca ar fi copiat modelul Chloe, si-a retras absolut tot stocul din magazine (aproape 2,000 de rochii) si a platit 12,000 de lire sterline drept despagubire casei Chloe. Saptamana trecuta, rochia mai putea fi inca vazuta pe siteul Topshop, desi toate marimile erau trecute ca neexistand pe stoc. In mod interesant, magazinul vanduse 774 de unitati inainte de aparitia acuzatiilor de plagiere.

Conform unui interviu in The Telegraph, casa Chloe a adoptat o politica si o atitudine de toleranta zero fata de ceea ce numeste “copii ieftine” ale pieselor cele mai cautate din colectiile proprii. In prezent, casa de moda intenteaza procese altor cateva lanturi de magazine cunoscute. In ceea ce este deja evidenta anecdotica, este cunoscut faptul ca avocatii acestora rasfoiesc anumite reviste de moda - in special cele care isi sfatuiesc cititoarele cum sa obtina un model exclusiv la un pret derizoriu - pentru a gasi dovezi de plagiat si, in plus, viziteaza frecvent unele magazine de imbracaminte.

Cateva zile mai tarziu, presa vuia din cauza stirii care anunta ca Tamara Mellon, presedinta firmei Jimmy Choo, a trimis in judecata lantul de magazine Oasis pentru vanzarea a doua modele de incaltaminte copiate din colectia Jimmy Choo: o pereche de sandale grecesti si una de sandale din piele argintie si cu talpa ortopedica din pluta.

Sentinta de judecata obliga lantul Oasis sa retraga toate acele perechi de pantofi si sa plateasca cateva mii de lire sterline drept despagubire. In mod ironic, Baugur, proprietarul Oasis – care detine si magazinele Whistles, Coast si Karen Millen – trimite in judecata lantul irlandez Dunnes Stores, pentru vanzarea unor versiuni copiate dupa modele Karen Millen si Coast.

Bineinteles, plagiatul nu este un concept nou in moda. Pentru multe femei, o rochie Topshop inspirata de un model Marc Jacobs sau o geanta tip Birkin pusa in vanzare de Marks & Spencer sunt cele mai apropiate lucruri de care s-ar putea atinge, pentru ca cele reale depasesc cu mult bugetul acestora. Ba mai mult, in fiecare sezon se pare ca exista din ce in ce mai multe haine care aduc omagiu unui model de pe podium, ramanand in acelasi timp in afara limitei plagiarismului.

Siteul ASOS – care si-a inceput viata ca “As Seen On Screen” - a facut pasul urmator, punand in vanzare haine si accesorii care le imita pe cele purtate de celebritati precum Sienna Miller, Mischa Barton sau Victoria Bechkam. Si pentru ca sa intelegem ca nu este o gluma, aceasta afacere online a anuntat o crestere a profitului de 144% la inceputul verii.

Intre timp, fabricantii au ajuns atat de priceputi in producerea unor versiuni aproape identice de genti Paddington Chloe sau Hermes Birkin, incat piata de falsuri este estimata la 14 miliarde de lire sterline anual. Iar femeile sunt cum se poate de multumite ca pot cumpara aceste falsuri.

Dar cand ajunge “inspiratia” - acest cuvant atat de iubit in industria modei – sa devina copiere fara rusine? Si de ce se grabesc acum designerii sa isi protejeze creatiile? Pe scurt, pentru ca legea faciliteaza acest lucru.

O noua lege, denumita Community Unregistered Design Right a fost introdusa in Uniunea Europeana in 2002, oferind designerilor protectie automata timp de 3 ani pentru modelele lor ne-patentate.

Aceasta schimbare inseamna, de fapt, ca designerii isi pot recunoaste si proteja mai usor creatiile, fiind suficient sa demonstreze ca un detaliu este unic sau ca o combinatie a mai multor parti face acel model “special”. Cu alte cuvinte, este mai usor de demonstrat daca o haina este copiata sau nu.

Legile anterioare ale dreptului de autor protejau numai creatiile pentru care se putea pretinde ca au implicat “maiestrie artistica”, lucru ce se putea aplica numai modelelor haute-couture sau unicatelor, cum ar fi palariile lui Philip Treacy.

Diane von Furstenberg este unul dintre designerii care a declarat razboi plagiatorilor. “Oamenii te copiaza in moda strazii si, pana la un anumit punct, te simti flatat”, a declarat ea pentru The Daily Telegraph. “Dar ajungi intr-un moment in care limita este depasita. Acum cheltui o groaza de bani pe avocati. Am reusit sa retrag anumite modele din Topshop. Compania mea este suficient de mare pentru a se lupta cu ei. Iar aceste mari magazine isi pot angaja proprii designeri, daca recunosc valoarea unui design unic.”

Nu este prima oara cand casa Chloe se razboieste cu un lant de magazine. In vara lui 2005, Ralph Toledano, presedintele casei de moda, i-a adus in sala de judecata pe cei de la Kookai, acuzandu-i de versiuni ieftine, de 35 de lire sterline, a gentii Chloe Silverado (care costa 1,000 de lire sterline si este fabricata din piele de piton). “Cheltuim sume uriase pe cercetare si dezvoltare”, spusese Toledano la acea vreme. “Este nevoie de un razboi adevarat. Nu am nici o farama de simpatie pentru ei.” In acelasi an, Chloe acuza si brandul Florence & Fred, apartinand de lantul Tesco, de copierea unui alt model de rochie.

Cu toate acestea, magazinele raman neclintite in apararea creatiilor lor. “Este absurd sa va imaginati ca am angajat un grup de oameni, pe care ii platim pentru a alege designerul pe care il vor copia in acest sezon”, spunea purtatorul de cuvant al lantului Tesco. “In schimb, avem o echipa fantastica de design, care stie tendintele momentului si cunoaste nevoile clientilor nostri. Evident, designerii nostri sunt la curent cu colectiile prezentate pe podiumuri, dar nu le copiem. Tinem cont de ceea ce se intampla in moda strazii dar avem si alte influente, cum ar fi muzica si filmele.”

Zara este unul dintre brandurile care se lupta in permanenta cu acuzatiile de piraterie stilistica. Cu toate acestea, reprezentatii marcii declara foarte linistiti: “Nu inventam tendinte, doar le urmam. Le urmarim in revistele de moda, la prezentarile de moda, in filme si pe strada. Folosim specialisti in tendinte (trend-trackers), precum si companii care prognozeaza tendintele cromatice si stilistice.”

In sprijinul acestor acuzatii, precum si a facilitatii de a imita articole de designer, vine devoltarea industriei modei si tehnologia aferenta. Dezvoltarea fotografiei digitale inseamna ca imagini preluate in timpul unei prezentari de moda pot fi incarcate pe internet in cateva minute. Websiteuri, cum este style.com, pune la dispozitia vizitatorilor orice fel de imagini de pe podiumuri – numai bune pentru a ” inspira ” o tanara echipa de design.

O alta resursa este Worth Global Style Network (WGSN), un serviciu online care ofera abonatilor acces aproape instantaneu la imagini din prezentari de moda, prcum si stiri, articole si analize ale tendintelor. Fondat in 1998, WGSN este de acum biblia electronica a industriei modei, iar intre clientii sai se numara Gap, H&M si Zara, dar si Dolce & Gabbana, Giorgio Armani, Donna Karan, Polo Ralph Lauren si Ermenegildo Zegna. Aceste servicii online sunt in competitie cu mai traditionalele “birouri de stil”, care pun in vanzare rapoarte ale tendintelor bi-anuale.

Revenind la polemica dintre designeri si reprezentantii magazinelor de masa, acestia din urma arata ca si couturierilor le place sa imprumute, la fel de mult ca si lor. Se stie despre designeri precum John Galliano ca sunt mereu in cautarea hainelor vintage in buticuri cum este Virginia’s in Notting Hill, pentru ca apoi sa le foloseasca in colectiile lor. Galliano calatoreste si catre destinatii exotice, cum este Peru sau Egiptul, pentru a gasi noi culori si imprimeuri.

Intr-un alt sector, echipa de designeri ai brandului Diesel calatoresc in mod frecvent catre astfel de locatii, intorcandu-se cu fotografii, carti postale vechi, bucati de materiale testute local sau haine la mana a doua – toate devenind mai tarziu ingrediente pentru noile lor colecti. Atat Bernard Arnault – presedintele LVMH, care detine Dior – cat si Renzo Rosso, patronul Diesel, spun ca inovatia continua este singura modalitate de a-i insela pe plagiatori.

Un alt faimos exemplu este cel al lui Nicolas Ghesquiere. Una dintre cele mai fotografiate piese ale colectiei sale pentru primavara 2002 – o rochie mini facuta din bucatele diferite de materiale – a fost o copie aproape identica a unui design a lui Kaisik Wong, un designer cvasi-necunoscut din perioada anilor ’70. “Da, recunosc, am copiat-o”, i-a declarat mai tarziu Ghesquiere lui Cathy Horyn de la The New York Times, fara sa-i fie jena. “Ma simt magulit ca oamenii descopera care imi sunt izvoarele de inspiratie.”

articol publicat pe siteul fashionandbeauty.ro in august 2007

Tradus si adaptat din urmatoarele surse: The Telegraph UK, Fashion Brands de Mark Tungate, style.com, vogue.com, drapers.com, nytimes.com

Cu stiloul intotdeauna pregatit, privirea mereu atenta si bretonul pompadour fixat, Suzy Menkes observa moda de mai bine de 30 de ani.  Neobosita, este una dintre jurnalistele de moda care dicteaza tendintele, distribuie bilele albe si negre, ingroapa sau ridica in slavi colectii – totul cu o impartialitate legendara, care a facut din ea un personaj redutabil si reputat, dar mai ales respectat, in unanimitate, in lumea modei.

Suzy Menkes este nascuta in 1943, in Marea Britanie. De tanara, isi mannifesta atractia fata de Franta, fata de cultura si rafinamentul acesteia. Imediat dupa terminarea studiilor, pleaca la Paris pentru a urma un an de scoala cu „La Chambre Syndicale de la Couture”.  Acolo invata ce inseamna subtilitatile unei croieli si isi dezvolta bunul gust in materie de moda.  Se intoarce apoi in Marea Britanie, unde studiaza literatura si istoria engleza la Cambridge.  In aceasta perioada – in care este prima femeie redactor-sef al revistei universitatii – se hotaraste sa devina jurnalista.

Cu diploma in buzunar si pasionata, mai mult ca oricand, de moda (care este in plina evolutie sau mutatie, fiind vorba de perioada tarzie a anilor `60), Suzy obtine un loc in rubrica de moda din Times.  Aici face cunostinta, printre altii, cu viitorul sau sot, David Spanier, cu care va avea trei copii.  Stilul sau de analiza a evenimentului, spiritul sau deschis, curiozitatea nesatioasa si talentul de netagaduit la scris o ajuta sa capete, in foarte scurt timp, responsabilitatea intregului departament.

Intr-o epoca in care universul modei este in fierbere, in care codurile esteticii contemporane sunt pe punctul de a fi rescrise si in care legendele de azi incercau sa revolutioneze pret-a-porter-ul, Suzy Menkes este la bataie, in primele randuri.

Fara incetare, Suzy analizeaza, confrunta, se entuziasmeaza si critica, cu o inteligenta care a facut-o sa devina o «penita» de temut.  In 1988, statutul sau de Pitie cu drept de viata sau moarte asupra destinelor unor creatori de moda nu face decat sa se confirme, in momentul in care preia conducerea sectiunii de moda din International Herald Tribune.  Aici ea descifreaza intr-un limbaj pe intelesul tuturor – pe langa ca scrie cronicile aferente – prezentarile din cadrul saptamanilor modei internationale, fie ca este vorba de cele din New York, Beijing sau Berlin.

Forta si pertinenta lui Suzy Menkes vin, in parte, din dorinta ei de a aduce in prima-plan Moda, in sensul cel mai larg al cuvantului. Nu se cantoneaza in recenzii legate strict de marile case de moda, ci colinda lumea in lung si-n lat, pentru a avea o viziune de ansamblu a industriei.  Cauta in permanenta sa descopere noi talente, tineri creatori, discuta cu aviditate cu diversi actori din aceasta lume, le este disponibila acelora in care simte scanteia talentului.

Lucrand pentru un mediu de comunicare puternic, beneficiind de o retea de influenta foarte intinsa si posedand o intuitie si un fler imparabile, Suzy face parte dintre acele persoane a caror recomandare poate distruge cariere sau influenta vanzari – la fel cum face Carine Roitfeld.  Intre timp, desi cele doua femei exercita o putere incontestabila in lumea modei si evolueaza in acelasi domeniu, nici ca pot fi mai diferite.

Roitfeld, mai tanara, diabolic de fotogenica si inconjurata de o echipa de tinere elegante si filiforme, joaca pe cartea tendintelor: este adulata atat pentru alura si stilul sau, cat si pentru perspicacitatea stilistica careia nu-i scapa nimic. Menkes, pe care Kate Moss o descrie drept «a crazy auntie», afiseaza un look british chic, aducand pe alocuri cu cel al reginei Marii Britanii, plus o coafura cu un breton pompadour, unic in peisaj. Iar daca Carine este afabila, Suzy este impresionanta.  Articolele sale ii fac sa tremure pana si pe cei mai cunoscuti stilisti sau creatori…

Astfel, atunci cand toata lumea il punea pe Marc Jacobs pe un piedestal, obiectiva Suzy nu a ezitat sa-l faca cu ou si cu otet cand acesta si-a inceput prezentarea colectiei de primavara-vara 2008 cu mai mult de 2 ore intarziere.  Un exemplu la polul opus este cazul lui Nicolas Ghesquiere pe care, inainte de a deveni rasfatatul presei de profil, Menkes il numea deja «designerul cel mai fascinant si mai original al generatiei sale».  Parerile sale respectate influenteaza, prin urmare, pana si schimbarile de ierarhie in posturi cheie: critici negative repetate despre un anume director de creatie pot face ca acesta sa fie concediat sau, cel putin, amendat.

In ciuda cadentei coplesitoare impusa de munca sa, Suzy Menkes reuseste sa isi dezvolte si alte hobby-uri.  Ca urmare a dragostei sale pentru istoria Marii Britanii, a scris cateva carti despre stilul si istoria familiei regale – The Windsor Style, The Royal Jewels, Queen and Country - , contribuind si la alte cateva carti de referinta (biografii ale lui Valentino si Hussein Chalayan).

Fie ca unii ii contesta recomandarile stilistice iar altii nu rezoneaza cu designerii ei preferati, Suzy Menkes ramane una dintre acele rare persoane – intr-un mediu in care ipocrizia, barfele si superficialitatea sunt moneda curenta – care nu se supun dictatelor comercialismului, dand dovada de o sinceritate intelectuala deosebita.  Toate acestea i-a castigat respectul si admiratia multora. Cariera si integritatea sa i-au adus, de altfel, Legiunea de Onoare a Republicii Franceze si Ordinul Imperiului Britanic.

articol publicat pe fashionandbeauty.ro