Culoare langa culoare

E un accident fericit, cred eu, atunci cand lumile artei si ale modei intra in coliziune frontala, canta la unison, danseaza in acelasi ritm – iar accidentul devine cu atat mai interesant cand rezultatul coboara din “stratosfera” si ajunge in strada.

Un astfel de prim accident a fost primavara lui 2008, cand dupa colectia Dolce & Gabbana toate rochiile purtau boboci inmuguriti, petale imprastiate, flori pictate in tuse de acuarele limpezi. In aclasi sezon, Chloe si Cavalli se inspirau din nuferii impresionisti ai lui Monet, Prada caligrafia ghirlande de frunze si flori cu varfuri de penita in stil Art Nouveau, iar Consuelo Castiglioni introducea la Marni imprimeurile abstracte a la Jackson Pollock dar si blocurile de culoare preluate de la Rothko.

Continue Reading →

Design si stil: nu doar interioare (XIV)

Saptamana asta m-am revarsat verbal pe blog, probabil din entuziasmul si prea-plinul pregatirilor pentru cursul din weekend. Tot revizuiesc informatii, ma gandesc la noi metafore, gasesc comparatii si exercitii, fac liste…

Pe ultima suta de metri, cand cuvintele se termina si gandurile se aseaza, vizualul inlocuieste verbalul.  Pe ultima suta de metri, bogatia de culori si texturi din fotografii pune momentele zilei in perspectiva si, senzorial, face palpabile lucrurile din imagini:  sofisticate combinatii cromatice de chartreuse si verde masliniu, de trandafiriu si albastru cerneala, de sienna si vinetiu. Texturile sunt imbietoare, voluptoase si calduros-autumnale: catifele somptuoase, matasuri usoare ca respiratia, satin neted.

Detaliile sunt cele care, in imbracaminte si in interioare, imi fac inima sa se opreasca o secunda. “Complicitate” a devenit cuvantul meu cult, gradina mea secreta – pentru ca asa ma simt cand le observ, ca si cum designerul, stilistul sau fotograful mi-a lasat un indiciu pe care doar eu il pot observa, doar eu il pot citi. Observati si voi cum incrucisarea baretelor roz de la sandale se regaseste in cusaturile incrucisate ale divanului otoman ? Poate chiar si in imprimeul pernelor…

Continue Reading →

Micuta rochie neagra – sa nu fie neagra!

Am ajuns de curand la o concluzie (documentandu-ma pentru un workshop despre 50 de ani de LBD pe care nu stiu cand voi avea timp sa il organizez, poate inainte de Craciun!!!). Motivul pentru care rochia neagra este considerata perfecta pentru o petrecere – orice fel de petrecere – nu este ca te face sa pari mai supla. Nu are de-a face nici cu Coco Chanel (despre care, dupa ce ii citesti biografiile sau vezi filmele, ramai cu impresia ca nu era foarte petrecareata).

Nu, motivul popularitatii rochiilor negre este ca sunt gandite pentru ca o femeie sa se simta bine in ea, sa se simta in largul ei. Suficient de eleganta incat poti face fata cu brio multor ocazii de seara, dar niciodata atat de epatanta incat sa dai senzatia ca ai venit pregatita pentru covorul rosu. Rochia neagra e… un facilitator, un mediator, ne incurajeaza sa renuntam la inhibitii, pentru ca stim ca ne camufleaza “diverse”.

Insa – and here’s the thing – orice rochie poate inlocui o LBD, daca nu ne place negrul sau daca nu vrem ca rochia sa fie “micuta” :) Pur si simplu, trebuie sa cautam o rochie in care sa ne simtim la fel de bine ca intr-una neagra. E un cliseu, dar e foarte adevarat: tu porti rochia si o valorifici, nu rochia te eclipseaza pe tine.

Exista un test semi-infailibil, pe care il puteti face in cabina de proba. Va ajuta, intr-o nanosecunda, sa va dati seama daca ati dat peste o rochie briliantissima pentru urmatorul vostru party.

Iata cum se procedeaza: pui rochia pe tine, te intorci cu spatele spre oglinda apoi te rasucesti imediat. Unde iti cade privirea?

Daca prima reactie e sa oftezi cand vezi ca tivul rochiei se opreste exact acolo unde crezi tu ca ai pulpele mai groase, las-o la cabina. Tot acolo o lasi si daca reactiile sunt: nu merge cu pantofii pe care ii am acasa, deci imi trebuie unii noi; n-am mai incercat culoarea asta si e cam “cah”; arat ca verisoara de la tara imbracata asa; parca pe umeras arata altfel…

Exista posibilitatea ca privirea sa ti se opreasca, mangaietoare, pe vreun detaliu. Raspunsul e tot “nu”. Pentru ca “nu” detaliul face rochia.

Singura rochie de party care poate inlocui cu succes o LBD neutra, sigura, necompromitatoare este aceea in care instinctul iti spune ca, dupa rasucirea de cuviinta, iti cauti imediat privirea in oglinda. Zambesti? Aaaaaa, asta inseamna ca te simti bine. Este simplu, atat de simplu. Si rochia nu trebuie sa fie neagra.

Optiunile mele ar fi, dupa o selectie drastica (vezi mai jos):

O rochie rosie

O anecdota din istoria picturii spune ca in 1832, in timpul unui vernisaj, John Constable si William Turner aveau doua tablouri agatate unul langa celalalt. Cu cateva momente inaintea sosirii criticilor, Turner a adaugat o ultima tusa de culoare tabloului sau, astfel incat Helvoesluys, peisajul lui marin, sa fie considerat superior celui pictat de Constable, “Deschiderea Podului Waterloo”. Tusa de culoare era o pata de rosu, o geamandura in mijlocul tabloului. A functionat.

Continue Reading →

“Situatia e albastra”, mesajul de la Bruxelles

Desi nu urmaresc probleme politice si economice mondiale, pana si eu stiu ca saptamana trecuta, la Bruxelles a avut loc summit-ul prin care liderii Europei spera sa rezolve criza datoriilor din zona euro. Conferinte de presa, dezbateri aprinse, vociferari, voturi si asa mai departe… Un lucru insa a parut a fi fost votat in unanimitate (sau cel putin asa se vedea prin prisma unui consultant de imagine): ce au preferat sa imbrace oamenii politici pentru a-si telegrafia pozitia.

Ca e vorba de Angela Merkel (cancelariul Germaniei), Christine Lagarde (Managing Director al IMF), David Cameron (prim-ministrul Marii Britanii), Jose Manuel Barroso (presedintele Comisiei Europeene) sau Herman van Rompuy (presedintele Consiliului European), salile de conferinte au fost impanzite de o mare de albastru si bleumarin.

Continue Reading →