In weekendul acesta am citit Blink, cea de-a doua (si superficiala) carte a lui Malcolm Gladwell. In rezumat, cartea discuta anumite procese mentale care se desfasoara extrem de rapid, aproape inconstient, pe baza unui minim de informatii pe care le detin, si ofera multe exemple, anecdote si studii de caz (de la experiente ale unor pompieri, la speed dating, la analizarea dialogurilor unor cupluri proaspat casatorite, evaluarea fiselor unor medici dati in judecata, teste verbale date de studenti sau piese de improvizatie teatrala, evaluari facute de istorici de arta sau creatori de jocuri pe computer).

Blink vorbeste despre cunoasterea rapida, despre un fel de intuitie, daca vreti, care poate fi educata, ca in cazul expertilor care recunosc intr-o milisecunda un amanunt pe baza caruia fac conexiuni multiple, dar care la fel de usor poate da nastere stereotipurilor.

Ideea de baza a cartii este ceea ce Gladwell numeste “thin slicing”: teoria feliilor subtiri. Cateva indicii refac, in mentalul inconstient, anumite tipare, sabloane pe care le recunoastem si le identificam apoi rational. Extrapolam.

Dupa cateva capitole si multiple exemple, am facut o legatura intre “thin slicing” si prima impresie, studiile lui Mehrabian din anii ’70 privitoare la componentele comunicarii: non-verbalul (unde este inclusa imaginea proprie, limbajul corporal, proxemica), vocea (dictia, accentele, viteza de vorbire, tonul vocii) si continutul mesajului (cuvintele). Iar apoi m-am gandit la stereotipurile din politica, la ce inseamna “adecvat” in mediul de business, corporate si de ce se pune atat de mult accent pe “a face o prima impresie buna”.

Gladwell da chiar un astfel de exemplu, cand povesteste despre Warren Harding si explica “de ce ne plac barbatii frumosi, inalti si bruneti”. Warren Harding a fost unul dintre cei mai incompetenti si putin cunoscuti presedinti ai S.U.A. Se pare ca unul din motivele pentru care Harding a fost propus drept candidat in 1920 (iar apoi a castigat!) a fost ca “arata prezidential”, adica impunator: sprancenele negre si dese contrastau cu parul de culoarea otelului, ceea ce ii conferea un aspect de forta, umerii lati si tenul bronzat ii dadeau o infatisare sanatoasa, se misca cu usurinta si suplete, vorbea cu o voce rezonanta, masculina si calda… Competentele lui nu aveau absolut nimic de-a face cu infatisarea atragatoare. In schimb, exteriorul lui Harding se potrivea cu ideea preconceputa a unui barbat curajos, integru, inteligent. Ca sa citez din carte: “infatisarea sa avea atat de multe conotatii, ca a intrerupt procesul normal al gandirii.”

Eh, voila, suna manipulator, dar asta e: imaginea bine construita (nu “corect” construita, ci intentionat construita intr-un anume fel!) scurt-circuiteaza ceva in mintea noastra. Adauga la asta si efectul de halou, prin care – daca nu suntem atenti – vom tinde sa conferim atribute pozitive unui mesaj sau unei imagini, doar pentru ca se muleaza pe un stereotip pozitiv. Mai adaugam in echipa si pe un al doilea Jon Favreau, and the deal is done.

La noi, alegerile parlamentare au loc in 2012, vor fi interesant de urmarit cum se vor imbraca politicienii nostri

PS: recenzii Blink din: NY Times, The Guardian

Stiu ca nu are legatura cu moda, dar “legatura” este cu voi. Pentru ca nu ma pot intalni cu voi, nu putem discuta, nu stiu cat de prea-pline de inteles si iubire va sunt vietile, nu stiu ce va emotioneaza si ce va lasa reci, as vrea totusi sa fac un pas spre universul vostru. Sunt sigura ca dincolo de interesul fata de moda si stil exista si alte lucruri car va fac sa vibrati. De aceea, as vrea sa stiu ce cititi, ce carti aveti acum pe noptiera, ce va propuneti sa cititi peste vara. (Intr-un mod subtil, pregatesc terenul si pentru concursul de saptamana urmatoare, al carui premiu este o carte minunata!)

Mai demult, eram obisnuita sa am mai multe carti pe noptiera. Incepeam una pentru ca era o lectura care ma interesa cu adevarat; o a doua pentru ca era usoara, potrivita pentru serile in care ma simteam prea obosita sa ma concentrez; o a treia era de fapt o recitire, familiara ca un fel de reteta gatita de 100 de ori careia ii mai adaugi din cand in cand un nou condiment.

In ultimul timp insa, am observat ca obiceiurile mele de lectura s-au modificat. Citesc o carte serioasa, pe care o duc pana la capat si imi fac multe notite – de cele mai multe ori, despre istoria artei, a modei, despre arhitectura ( I know, i am a geek!!!). A doua e mai usoara, nu este de referinta dar este de suflet sau este pe lista celor 1001 carti care ar trebui citite intr-o viata. Mmm, numai de am apucat sa le citim pe toate…

Ce am acum pe noptiera:

- cartea serioasa: The age of comfort, care vorbeste despre “revolutia” estetica, de atitudini, sociala, stilistica samd din sec. 17 din Franta, care a inceput cu adaugarea unor spatii noi de locuit in planurile arhitecturale, s-a continuat cu inventarea budoarelor, canapelelor si veceurilor si s-a finalizat prin moduri noi de a ne imbraca, a face shopping, a gandi luxul, totul documentat prin picturi, romane, scrisori din acele vremuri. Ma gandeam chiar sa fac un mini-seminar/ intalnire despre asta, ati fi interesate?

- cartea-noutate: Cea mai frumoasa carte din lume, de Eric Emanuel Schmidt, cel care a scris si “Domnul Ibrahim si florile din Coran”.  Sunt 8 povestiri despre vieti emotionale, despre minciuni, despre relatia dintre copii si parinti la maturitate. Fiecare dintre ele sunt de fapt portretul unei altfel de tipologii feminine.

- cartea de suflet: Minciuni de vara, de Bernard Schlink. “Cititorul” nu m-a impresionat foarte mult, in schimb “Evadari din iubire” a devenit una din cartile pe care le recitesc o data pe an. Tot o colectie de povestiri, narate intr-un stil sobru si melancolic, “Minciunile” par sa vorbeasca despre relatii nascute intamplator, despre intrebari pe care ti le pui spre sfarsitul vietii, despre relatiile dintre copii si parinti la maturitate, despre minciunile in care credem ca sa putem supravietui unor deceptii.

Voi ce cititi?

In ultimele luni am citit mai mult ca de obicei si am facut asta, din fericire, cu alti ochi si cu un alt discernamant ca pana acum. Nu stiu din ce motiv, am cautat firul “modei” in cartile de pe noptiera. Dincolo de povestea care mi se derula in fata ochilor, cartile imi construiau profiluri si perioade prin intermediul vesmintelor si culorilor, le puneau astfel intr-un context social si istoric, si nu puteam sa nu ma gandesc la indemnul lui Heliade Radulescu, parafrazat in “cititi, dragele mele, orice, numai cititi!”

De la Emma Bovary care exersa arta seductiei incaltata in papucei roz din satin, bordati cu puf de lebada sau imbracata intr-o toaleta galben sofran din baris, cu dantela englezeasca la poalele juponului, la prima aparitie a cuvantului “stylish” in “Ratiune si simtire” a lui Jane Austen iar apoi la Holly Golightly plimbandu-se prin Manhattan intr-o rochie neagra turnata pe corp, literatura este plina de momente extraordinare care au imortalizat moda.

Daca ne reintoarcem catre carti si lasam deoparte televizorul putem, asa cum spunea Cecil Beaton, sa “recream moda unei anumite perioade studiindu-i… arta”, iar generatii succesive de romancieri au reusit sa surprinda detalii ale rochiilor, accesoriilor si costumelor pe care le observau in jurul lor. Ganditi-va doar la coafurile scurte, siragurile lungi de perle, palariile cloche si rochiile flapper cu franjuri descrise de Francis Scott Fitzgerald in Marele Gatsby, la tinerii londonezi obsedati de moda italiana in Trilogia Londoneza a lui Colin MacInnes sau la bancherii psihopati imbracati in Armani ai lui Bret Easton-Ellis.

Una dintre primele protagoniste obsedate de moda din literatura universala isi face aparitia intr-un roman din 1869, scris de Mary Jane Holmes – “Ethelyn’s Mistake”. Iar cand spun obsedata, ma refer la o femeie care chiar crede ca prostul gust in imbracaminte si lipsa elegantei sunt motive de divort. Anyway, firul povestirii o urmareste pe eroina noastra parasindu-si sotul american, om cu gusturi nerafinate, in favoarea unui fost iubit extrem de elegant, cei doi calatorind apoi prin capitalele modei europeene. In mod neobisnuit pentru personajele feminine ale secolului 19 – o perioada cunoscuta pentru femeile supuse si altruiste – , povestea frivolei Ethelyn are un final fericit: cu totul lipsita de remuscari, se intoarce acasa complet devotata tuturor lucrurilor “a la mode”, si chiar isi convinge sotul de importanta unei infatisari pline de stil.

E important de retinut ca Holmes scria intr-o perioada in care la Paris se nastea industria modei. Charles Frederick Worth isi deschisese primul atelier si, pe la 1870, couturierii timpurilor faceau saltul de la “croitori necunoscuti” la “celebritati”. In unele cercuri, moda incepea sa fie tratata cu seriozitate drept o forma de arta, iar intelectualii si dandy-i – vezi Oscar Wilde, Stephane Mallarme – scriau pentru revistele de moda londoneze si pariziene. Incetul cu incetul, vocabularul modei isi face loc in romane si in poezie, iar “chic” si “stylish” apar in dictionarul Oxford prin 1879. In schimb, termenul “haute couture” se misca cu incetinitorul. Nu a aparut in scris decat prin 1908, intr-o carte de Arnold Bennett.

In timp ce parizienii hedonisti se ocupau de lansarea caselor de moda, taciturnii americani se imbracau in perechi de jeansi Levi’s, prafuiti si murdari de noroi. La fel ca vocabularul modei, evolutia unui articol vestimentar poate fi urmarit in literatura. Umilii jeansi Levi’s au aparut pentru prima oara intr-o nuvela de Mark Twain, in 1873. In perioada interbelica, jeansii erau asociati cu clasa muncitoare (vezi romanele lui PG Woodehouse din 1936), dar dati pe repede-inainte in 1968 si gasiti un personaj din romanul “Cupluri” al lui John Updike, “wonderfully dressed: in a poppy orange silk blouse and blue jeans shrunk and splotch-bleached like a teenager and white calf-length boots”.

Ca sa nu mai vorbim despre tricouri. Se pare ca F. Scott Fitzgerald a fost primul care a mentionat un Tshirt, in romanul sau de debut, “Dincoace de Paradis”. Pe vremea lui, pe la 1920, tricoul era o piesa de lenjerie intima barbateasca, se purta pe post de maieu. Pana in 1957, cand John Braine a scris “Viata in inalta societate”, tricoul ocupa un loc de cinste in garderoba tinerilor provinciali.

Pe de alta parte, anumite piese vestimentare sunt celebre pentru consecventa lor. In termenii lui Darwin, aceste haine sunt crocodilii podiumurilor de moda. Sa luam, de pilda, rochia neagra. Creata de Chanel in 1926, apare in scurt timp intr-un roman de Francis Brett Young, iar apoi ramane o prezenta constanta in literatura, culminand cu Bridget Jones care curata cu disperare niste piure de cartofi de pe talpa unei perechi de pantofi, pe care planuia sa ii poarte cu o “rochie neagra fantastica” pentru a-l atrage pe Mr. Darcy. Nici nu mai e nevoie sa aduc aminte de Holly Golightly, nu-i asa?

Iar daca aducem lucrurile in prezent, cel putin trei romancieri anglo-saxoni reusesc sa imortalizeze garderobele contemporanelor noastre: Linda Grant, William Boyd si Will Self. In ceea ce priveste moda strazii, cel mai priceput ramane Douglas Coupland, cu ale lui Generatii X si Y. Iata cum defineste el stilul decadei: “in imbracaminte: combinatia intamplatoare de 2 sau mai multe articole vestimentare din diverse perioade, pentru a crea un stil personal: Sheila = cercei Mary Quant (anii ’60)+ platforme cu talpa de pluta (anii ’70)+geaca din piele neagra (anii ’50 si ’80).”

Pe final, amintiti-va ca aveti in casa rafturi pline de carti, care abia asteapta sa va invete cate ceva despre moda. Trebuie doar sa le deschideti.

“In cautarea Sfantului Graal”. Asa ar fi corect sa se numeasca urmatoarea carte despre stil pe care o voi cumpara. “Style Clinic” am primit-o cadou de ziua mea, dupa ce statuse luni bune in stand-by pe wish list pe amazon (publicarea cartii a fost amanata cel putin 10 luni) si, stiind ca e scrisa de Paula Reed – senior fashion editor la Grazia UK (care are cu totul alt statut decat geamana francizata din Romania, Diva) – abia asteptam sa pun mana pe ea.

Eh, ca si cautarea Sfantului Graal, gasirea adevaratului stil este la fel de eluziva. Stim ca exista acolo undeva, indicii sunt la tot pasul, redactorii de moda ne ofera lunar sfaturi, designerii empatizeaza cu dorintele si aspiratiile noastre, criticii vestimentari devin mai putin acizi iar din cand in cand, cate un jurnalist de moda vrea sa ne faca viata mai usoara, publicand cate un “best of” al recomandarilor sale despre moda si stil.

“Style Clinic” nu ar fi o carte rea, daca ar fi prima sau singura de acest gen: extrem de multe fotografii cu celebritati de diverse varste si tipologii (de la Rachel Bilson si Keira Knightley, la Sofia Coppola, Kim Catrall, Diane Kruger, Diane von Furstenberg si Sarah Jessica Parker), sfaturi destul de generalizate (baza garderobei trebuie sa fie: o camasa alba, un cardigan subtire, un sacou, 3 perechi de pantaloni, o rochie neagra, o fusta de zi, 3 perechi de incaltari samd) si relativ superficiale (“wearing a single breasted suit with a super-feminine underlayer, such as a lace camisole or chiffon slip, is not the latest fashion trick but always looks great” sau “effortless chic is fashion biggest lie; great wardrobes don’t just happen”).

Cartea e organizata foarte logic. Paula Reed recomanda ca primul pas (Chapter 1: Wardrobe Rehab) sa fie facut in directia epurarii si organizarii garderobei, impartindu-ti hainele in cateva gramezi pe care sa le triezi metodic, minutios si fara scrupule.  Fii ordonata si pune-ti hainele inapoi pe “sectiuni”, fa curat in dulap primavara si toamna, nu aglomera dulapul… bla-bla, cam acesta sunt genul de sfaturi la acest capitol. Ceva nou? Nu, deloc.

Urmatoarele 5 capitole, adica prima jumatate a cartii, raman la aceleasi nivel de sfaturi/ recomandari pentru incepatoare in ale stilului:

- Fashion’s all-time wardrobe fixers, o scurta trecere in revista a articolelor vestimentare clasice
- Figure flattery, un scurt capitol despre siluete (intre noi fie vorba, de mult nu am mai intalnit un astfel de capitol atat de prost scris; pentru Reed exista doar femei plinute, femei mici de statura, femei cu silueta baieteasca si femei cu silueta para)
- Dressing your age, un fel de Harper’s Bazaar Fabulous at every age
- Secrets of the successful shopper, care incepe cu ce ar trebui sa se gaseasca pe lista ta cumparaturi, cateva intrebari pe care sa ti le pui inainte de a-ti cumpara haine, un reminder legat de silueta si un A-Z de sfaturi amuzante (de ex: Browse: go slowly and don’t be overly ambitious, you probably won’t be able to afford your wish list in one go sau Memory: not to be trusted; if you’re looking for a piece to wear with another, bring the item you need a match for).

In a doua jumatate a cartii, Paula Reed se leaga de 6 sectiuni ale garderobei: mantouri, costume/ taioare, pantaloni, rochii, fuste, accesorii (genti, incaltaminte, bijuterii, esarfe, curele etc).  Sfaturile nu sunt rele dar tot nu am reusit sa gasesc o “perla de gandire” care sa ma faca sa exclam: “da, uite ca mai sunt lucruri pe care le aflu si pe care trebuie sa le invat!”

Am remarcat totusi doua lucruri pozitive, prin prisma faptului ca autoarea este jurnalista la o revista saptamanala de moda.  Nu exista nici un capitol dedicat tendintelor si nici nu am simtit o subliniere a acestora.  Din contra, sfaturile practice de stil primeaza in timp ce enunturile despre trenduri si fashion sunt minime.  In plus, fotografiile tinutelor (alese, in principal, de pe net-a-porter) sunt bine alese, au o alura contemporana si moderna, fara a fi exagerat de trendy.

Altfel, “Style Clinic” e un fel de InStyle Secrets, combinat cu Harper’s Great Style si cu foarte putin US Secrets of Celebrity Style. Nimic spectaculos, nimic extraordinar, nimic care sa o faca o carte de capatai.

Pe de alta parte, prefata contine si un disclaimer, pentru ca Paula Reed spune ca “Style Clinic” nu te ajuta sa fii “perfectly dressed when you get to the last page. A few shopping lists and bullet points will give you ideas where to start.(…) This book will offer you tips and guidelines to help you find your way through acres of choice. It will reacquaint you with some simple fashion rules that somehow are forgotten in the rush to bag a big new trend.”

Ei, aici cred ca e de fapt marea dezamagire. De ce imi oferi o carte cu reguli de baza de stil (si alea ciuntite), cand asteptarile mele sunt la cu totul alt nivel, stiind ca autoarea este una dintre cele mai bune editoare de moda din Marea Britanie?  Ca sa nu mai spun ca “spiritualitatea, inteligenta si caldura” cu care aparent a fost scrisa cartea, lipsesc de fapt cu desavarsire.

Recomandarea mea: nu va obositi sa o cumparati, desi este o lectura placuta din punct de vedere estetic.  Cautati-o pe scribd.com sau alte siteuri de acelasi fel.  Cheltuiala nu merita efortul minim intelectual, necesar citirii ei.  In plus, dupa ultima pagina o veti pune deoparte si veti continua sa cautati Sfantul Graal.

Style Clinic poate fi cumparata de pe Amazon.co.uk, costa £ 10.52 ($27.95).

Fotografii: harpercollins.com

Sunt curioasa daca va ajunge la noi pe ecrane (ma indoiesc!), desi a avut premiera la Venetia in septembrie. Este debutul regizoral al lui Tom Ford – cadre minutios si estetic executate in care Ford reuseste sa exprime atmosfera anilor ’60 prin lumina, jocul actorilor si evident imbracaminte, culori splendide si un montaj de exceptie unde se vede mana lui Dan Bishop si a regizorului de imagine Eduard Gau, o Julianne Moore mai frumoasa si mai expresiva ca oricand, un Colin Firth la milioane de ani distanta de domnii lui Darcy (din Bridget Jones si adaptarea dupa Austen) – un suflet zdrobit de durere sub o fatada impasibila de profesor de engleza.

Filmul se pare ca deja a primit recenzii favorabile – Times UK il numeste “a thing of heart-stopping beauty… There will be critics who will be unable to get past the director’s background, but rest assured: Tom Ford is the real deal.” Verdictul Variety este la fel de entuziast si pozitiv: “Luminous and treasurable, despite its imperfections. An impressive helming debut for fashion designer Tom Ford”, iar Playlist il descrie ca fiind “expressive, immaculately shot and impeccably well-groomed film — it’s not Tom Ford for nothing, the costuming, set design and camera work is the utter beauty of detail and precision.”

Cat despre Ford-regizorul himself, in interviurile citite el ramane la fel de distant si ambitios  ca Ford-designerul:  “People who don’t know me well will be very surprised by the film. It shows a different side of me.” In WWD, spunea: “The process seems really natural to me, and I’d ideally like to make a film every three to four years.”  But he’s trying to keep his two careers separate: “I didn’t want to be perceived as some fashion designer who’s come to Venice and decided to make a film . . . I wanted to avoid anything to do with fashion, and I wanted the film to speak for itself.”