Nu asteptati Anul Nou pentru un „restart”

Pentru ca sunt genul preocupat de dezvoltare personala si spirituala, psihoterapie, imbunatatire permanenta si orice alta chestie care ma aduce mai aproape de „centrul” meu, fixatia tuturor pe a crea „a new you” in perioada asta – final de an, inceput de an nou – este pentru mine aproape insuportabila. In decembrie, pe masura ce elanul altora de a se schimba capata putere si amploare, iar deciziile si rezolutiile devin subiect acceptabil de conversatie, eu simt ca nu imi gasesc locul.

„Cum ti-a fost anul?„, ma intreaba cunostintele si clientele. „Ce ai realizat, ce obiective ti-ai indeplinit?”, ma chestioneaza partenerii de proiecte. „Unde ai gresit, la ce planuri ai renuntat?”, mi-a scris o prietena azi-noapte pe whatsapp. „Ce ti-ai dori sa faci diferit in anul urmator?”, pare sa fie lait-motivul tuturor dialogurilor din ultimele saptamani.

Oameni buni, imi raspund la aceste intrebari pe tot cuprinsul anului, in fiecare luna, uneori in fiecare zi. Nu ma evaluez anual. Ma evaluez constant. De ce as vrea sa cresc si intensific cantitatea de energie pe care o dedic unei cautari infinite, in loc de a o reduce?  De ce sa plasez azi in fata ochilor un indicator pe care sta scris, cu majuscule: „AI DEVENIT SUFICIENT DE BUNA?” Avand in vedere ca tot ma intreb asta tot timpul, perioada de dinainte de Anul Nou e momentul in care iau pauza, semnez un armistitiu cu mine, incetez ostilitatile fata de tara pe care o locuiesc, nu declar nici un razboi pe un front nou.

In schimb, procedez diferit.

In ultimii ani m-am convins de puterea rezolutiilor mici, sustinute de-a lungul anului: cele care pot fi adoptate oricand, nu la o data speciala cum e 1 ianuarie. Genul de decizii care vor fi realizate cu usurinta, fara prea mare efort, cum ar fi: sa renunt la zahar timp de 6 luni, sa citesc cate o carte pe saptamana, sa imi fac patul in fiecare dimineata timp de 365 de zile, sa ma plimb minim 2 ore de cel putin 2 ori pe saptamana, indiferent de vreme, sa vizitez cel putin 6 muzee din Bucuresti, sa calatoresc in 8 weekenduri prin tara, sa ascult un podcast in fiecare zi, sa ma intalnesc cu prietenele cel putin o data pe luna, sa imi inchei cel putin 2 seri pe saptamana scriind intr-un jurnal, sa vad mai multe filme si mai putine seriale, sa merg la TIFF, sa nu-mi cumpar mai mult de 7 lucruri pe luna, sa imi inchid telefonul peste noapte, sa nu mai intru online imediat cum ma trezesc, sa imi incep si termin ziua cu un gand bun…

Termenele-limita ne sunt utile, desigur, mai ales cand e vorba de obiective dificile sau de auto-motivare, iar perioadele de moderatie sunt cele care aduc un suflu de liniste, de tihna. Dar merita sa ne oferim spatiu si pentru provocari care sunt ceva mai putin, cum sa le spun, incitante, mai putin ambitioase. Ma refer la scopuri care seamana mai mult cu gatitul la foc mic, acel slow cooking. Genul de dorinte, planuri, proiecte pe care le pui pe foc, lucrezi la ele, ele se incalzesc treptat si fierb fara a da in clocot, in timp ce tu te ocupi si de altele… La final – dupa cateva ore, saptamani sau luni, ai parte de un rezultat delicios, care nu a avut nevoie de drama, frustrari, auto-invinovatire. Secretul e sa identifici acel „ceva” al carui progres si proces te va incanta, acea sarcina la care te angajezi cu tot sufletul si care iti va cere putin efort dar, sincer, doar putin.

Un lucru pe care l-am descoperit citind articolele scrise de Gretchen Rubin este ca exista doua aspecte importante pe care oamenii au nevoie sa le inteleaga: 1) ne asemanam cu ceilalti mai mult decat credem si 2) suntem unici, in individualitatea noastra.

Primul aspect e important, pentru ca asta e adevarul vietii: cei mai multi dintre noi nu reusesc sa se tina de (toate) deciziile pe care le iau de Anul Nou. E o stare de fapt, o realitate verificabila. Haideti sa facem un exercitiu: ganditi-va la o persoana – familie, cunostinte, colegi, prieteni – care a facut o schimbare enorma si ireversibila, drept urmare a unei rezolutii de inceput de an. Va vine cineva in minte? Nimeni, nu-i asa?

Al doilea aspect e la fel de important. Pe cat de mult ne asemanam cand vine vorba de vulnerabilitati si trairea unui curs firesc al zilelor, pe atat de mult suntem diferiti. Fiecare suntem, in felul nostru, extraordinari, spectaculosi, unici. Doar in aceasta unicitate a lumii noastre interioare ne putem gasi puterea unor decizii personale, de schimbare profunda. Imi vine in minte exemplul scriitoarei Isabel Allende, care si-a inceput cariera prin a scrie un roman la aniversarea de un an al mortii bunicului ei. Si exemplul tuturor celor care alearga la maratonul din Oklahoma City, in memoria celor 168 care au murit in aprilie 1995. Si cel al unei prietene, mutata de cativa ani la Londra, care a realizat ca nu va locui acolo intreaga ei viata – iar obiectivul ei pentru un anume an a fost unul singur: sa vada toate piesele lui Shakespeare live, fara sa conteze unde, de la productii stelare interpretate pe o scena de teatru, sau puneri in scena in pub-uri obscure, ale unor trupe de amatori.

Sunt sigura ca, undeva, exista o arhiva care documenteaza in detaliu toate dovezile – factuale si anecdotice – pentru care rezolutiile de An Nou sunt contraproductive. Si stiu ca, prin a treia saptamana a lui ianuarie, vom citi un articol care deplange sau, dupa caz, lauda traditia acelorasi rezolutii. Asa ca trimite un gand acum, pentru ianuarie si pentru cum te vei simti peste cateva saptamani. Si imagineaza-ti cat de placut ar fi sa muti pe ziua de azi orice decizii ai avea pentru 2019. Ce ai putea face acum, azi, maine, saptamana asta cu efort minim sau moderat, dar care sa te opreasca din a jura la 1 ianuarie ca vei deveni o persoana nerealist de metamorfozata?

Best-case scenario? Vei pune in practica o serie de schimbari, care te vor face sa te simti bine, pe drumul cel bun, poate chiar oleaca vanitoasa.

Worst-case scenario? Vei trata lucrurile cu indiferenta si te vei bucura de o iarna hedonista, chiar lenesa, avand constiinta impacata, macar si pentru ca ai ajuns la concluzia ca rezolutiile nu functioneaza si ai bifat deja primul esec al anului.

Sper ca ati observat ca nu v-am sfatuit sa faceti ceva anume, in ideea in care va acceptati asa cum sunteti, pentru ca deja sunteti suficiente (de bune, inteligente, frumoase, cultivate, spirituale samd). Ati putea incerca si varianta asta, totusi… Stiu, stiu, e o idee nebuneasca. Nu va functiona!

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

Comentarii despre acest post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.