Cum remediem diminetile lui „n-am cu ce sa ma imbrac”?

De-a lungul anilor, am observat un tipar repetitiv in randul femeilor pe care le intalnesc: cu cat garderobele le sunt mai pline-ochi, cu atat mai mare e disperarea. „Ufff, n-am nimic de imbracat…”

In multe cazuri, lamentatiile sunt justificate. Au pierdut sau luat in greutate suficiente kilograme, incat hainele din dulap nu le mai vin bine si nici nu pot fi modificate la croitorie. S-au saturat de o garderoba care „a imbatranit” inaintea lor sau, din contra, nu a evoluat in acelasi ritm cu ele. Au chef de haine in cu totul alt stil: mai colorate, mai feminine, mai moderne, mai comode… Li se pare ca toate hainele din dulap seamana intre ele, nici una nu se deosebeste de alta in vreun fel. In sfarsit, au impresia ca nici una dintre haine nu seamana cu ele, nu rimeaza cu sufletul sau aspectul lor, nu se armonizeaza cu definitia pe care o au despre ele insele.

In astfel de cazuri – si am intalnit nenumarate alte situatii! -, e momentul pentru o triere de garderoba. O detoxifiere vestimentara, facuta ca la carte: fara sentimentalisme, fara haine pastrate „just in case”, fara rasfaturi.

Pe de alta parte, daca recunoasteti tanguirile ca o forma de alint copilaros – „am dulapul plin si imi plac hainele mele, dar meh… m-am plictisit/ am chef de ceva nou/ mi-e lene sa fac un efort creativ/ nu e mai simplu sa merg la shopping?” -, va invit sa luati cateva masuri imediate.

E mai bine sau e obligatoriu sa imi pregatesc tinuta din timpul serii?

Este solutia la care apeleaza cele care se stiu disciplinate, cele care nu se razgandesc usor, dar mai ales a celor care stiu ca nu au timp de valsat in fata oglinzii la ora 6.45 dimineata. Astfel, deghizate in studente meticuloase, aceste femei chibzuite isi incep ziua cu o grija in minus. Le felicit si le admir!

Pe de alta parte, cunosc suficient de multe femei sensibile, capabile sa transforme o zi obisnuita intr-una proasta doar pentru ca s-au incapatant sa poarte o rochie fistichie sau o tinuta complicata, alese seara, in timpul unei zile in care isi doreau doar sa fie lasate in pace si sa se simta cat mai libere.

Asadar, pregatirea de cu seara nu e intotdeauna cea mai buna idee. Ca sa nu mai spun ca puteti avea pene de inspiratie si la 22:45, dupa un episod din Orange is The New Black. Noroc ca exista un remediu impotriva penelor de inspiratie

E de preferat sa ne imbracam mereu la fel, sa ne gasim un soi de „uniforma”?

De ce nu? Este solutia la care recurg femeile care sunt in cautarea unei „armuri”, a unui invelis care sa le protejeze de gafe vestimentare, de timp pierdut, de alegeri nesfarsite.

Daca este varianta care va surade, e bine sa diferentiati uniforma aleasa (adica o formula de outfit, compusa din piese atent alese, care sa vi se potriveasca din toate punctele de vedere) de blocajul stilistic, adica acele tinute imbracate pe pilot automat.

Asadar, cand va roadeti unghiile in fata garderobei pline-dar-goale, aduceti-va aminte care sunt tinutele in care va simtiti cel mai bine. Le stiti deja, acele alaturari fericite care reusesc sa va puna un zambet pe fata. Acele haine in care simtiti ca nu va puteti reprosa nimic, in care nu va simtiti incorsetate, in care nu simtiti ca ati depus efort pentru a le imbraca, asorta, potrivi. Aceste tinute, in care puteti petrece o zi intreaga fara a ajusta un tiv sau a slabi o curea, sunt cele care merita imortalizate printr-o fotografie, in telefon.

Datile viitoare, cand va veti trezi tarziu dimineata, veti sti pe ce anume din garderoba voastra va puteti baza. Iar cu cat faceti din asta un obicei, cu atat mai simplu va fi sa re-imbracati tinute corecte.

E cazul sa ne fortam?

Deseori, cand avem senzatia ca nu avem NIMIC de imbracat, este pentru ca nu simtim NIMIC. Nicio emotie, suntem intr-o pozitie neutra, suntem inerte, indiferente in fata propriei vieti (nu garderoba in sine reprezinta viata, ci pregatirea noastra e felul in care intampinam viata zilnica). Nu e neaparat o chestie buna, dar nu e nici motiv de ingrijorare. Li se intampla tuturor, din cand in cand. Atata timp cat lipsa de emotie nu se transforma in suferinta, tristete, depresie sii atata timp cat nu ramanem agatate de aceasta stare, atata timp cat nu o prelungim artificial…

Asadar, da, uneori e nevoie sa va fortati – ca sa iesiti din pijama, ca sa nu traiti doar in pantaloni negri si pulover oarecare, ca sa nu purtati aceiasi jeansi 5 zile la rand.

In functie de personalitate, ati putea face parte din categoria celor care se simt invigorate de haine care atrag atentia. In acest caz, imbracati, fara sa va ganditi prea mult, piesele voastre in cele mai tonice culori. Ele va vor schimba starea de spirit.

La polul opus, daca stiti ca va refugiati in vesminte „cocon”, nu va chinuiti o zi intreaga purtand o piesa forte. Alegeti, mai curand, o tinuta neutra, dopata cu accesorii. Ele vor reusi sa va scoata din starea de posomorare vestimentare, fara sa aiba prea mari pretentii de la nivelul vostru de chef. Spre exemplu: o pereche de sosete din lurex, care depasesc putin carambul botinelor comode; o esarfa multicolora, legata la gulerul unui jerseu bleumarin; tenisi albi, argintii sau gri, cu un pantalon masculin; un colier stralucitor pe un hanorac simplu gri; o centura-bijuterie pe o banala rochie neagra…

Nu e mult, dar nu e nici NIMIC. E acel detaliu care schimba totul.

In sfarsit, indiferent de intrebarea in cre v-ati recunoscut, nu uitati ca la 1 ale lunii dau startul unei noi editii de „60 days of styling”. Temele zilnice de tinute pe care le veti primi in inbox bifeaza solutiile tuturor celor 3 intrebari: va disciplineaza si va scutesc de efortul matinal, pentru ca le primiti seara; va ajuta sa va redescoperiti intreaga garderoba si, prin urmare, sa filtrati ce vi se potriveste, pentru ca nu vor exista doua teme la fel; nu in ultimul rand, va forteaza putin in afara zonei de confort si va reinvata sa purtati accesorii, culori, imprimeuri, pentru ca sa nu va mai simtiti vreodata in fata garderobei ca in fata unei pagini albe… Va incumetati sa va inscrieti?

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

Comentarii despre acest post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.