Pot sa ma (mai) imbrac la fel ca fiica mea?

Liliana, care imi citeste blogul de cativa ani si imi trimite din cand in cand un email concis, mi-a scris de curand: „Am implinit 40 de ani (mi-e cam greu sa ma impac cu varsta asta!) si brusc am impresia ca ma imbrac la fel ca fiica mea, care are 15 ani. Si pe blogul tau, si pe alte siteuri am gasit sfaturi vestimentare pentru adolescente, dar toate piesele recomandate par mai curand pentru femei adulte: un blazer, o pereche de jeansi skinny… Imi ador fiica si tin tare mult si la fetele prietenelor mele, insa nu vreau sa ma imbrac la fel ca ele. Tu ce parere ai: e ok sa ne imbracam toate la fel, indiferent de varsta, iar eu ar trebui sa imi vad de treaba? Sau e de preferat sa marcam diferentele dintre generatii si prin imbracaminte?”

Draga mea Liliana, incep prin a-ti spune ce am mai scris intr-un articol trecut, cand mi s-a cerut parerea cu privirea la epilarea pre-adolescentelor. Eu nu vad lucrurile pe o axa binara, formata din doi poli complet opusi si absoluti: „asa e bine/ corect/ doar eu ma pricep/ parerea mea e singura indreptatita” si „asa e rau/ gresit/ nu stii nimic, Jon Snow/ treci la colt”. Absolut orice chestiune e formata din nenumarate nuante. Ceea ce e bine, corect si potrivit pentru cineva nu este obligatoriu la fel de optim, benefic, corespunzator pentru o alta persoana. Dar asta nu inseamna ca intrebarea ta nu e interesanta si pertinenta, din contra!

Din observatiile mele, traim in epoca „varsta nu prea mai conteaza”.

Astazi, multe femei par mai tinere decat varsta lor biologica, si la fel de multe fete par mai avansate fizic decat anii din certificatul de nastere. Am intalnit femei de peste 40 de ani, al caror aspect exterior, silueta si spirit tonic concureaza cu cele ale unei tinere de 20 si putin, asa cum am stat de vorba si cu adolescente a caror silueta este deformata de sedentarism si mancare nesanatoasa, iar spiritul le este deja plictisit, resemnat sau indiferent la bucuriile si surprizele vietii. Ca sa nu mai spun ca am dat peste femei in toata firea se simt cool in jeansi skinny, o jacheta bomber satinata si ghete cu talpa groasa, dar si de tinere carora li se par sic un pulover gri oversized, o rochie midi si un sacou bleumarin. Exista femei mature care cer parerea (stilistica) a fiicelor lor, nu neaparat pentru ca adora felul in care acestea se imbraca, ci pentru a gasi acel „sweet spot” intre o tinuta prea sobra si alta prea tinereasca. Si desigur, multe fiice cauta aprobarea mamelor, cand vine vorba de shopping, stil, tinute. Bun, sigur ca exista si exceptii de la exemplele mele, dar tocmai scriam mai sus de „nuante”, adica de diferente…

Privind situatia in ansamblu, eu vad ca lucrurile nu mai stau ca pe vremuri, cand femeile, o data devenite sotii si mame, se simteau obligate sa se imbrace ultra-decent si respectabil, iar fetelor li se dicta cum sa se imbrace, li se cumparau haine fara a li se cere parerea sau a tine cont de gusturile proprii. Astazi, nu mai stim daca fiica este cea care imprumuta din garderoba mamei, sau mama este cea care se inspira din tinutele fiicei… Nu mai e vorba de moda, ci de generatii; nu mai e o chestiune de varsta si etapa de viata (sociala, profesionala, personala), ci de energie, personalitate, receptivitate, dorinta de nou si schimbare, evolutie personala.

Sa nu ma intelegeti gresit: nu-mi place sa vad mame care isi imbraca fetitele de 3-4-5 ani intr-o varianta miniaturala a rochiei pe care o poarta; am senzatia ca mama respectiva isi trateaza copilul drept papusa, jucarie, clona siesi (iar un psiholog ar putea spune ca, la randul sau, copilul ajunge astfel sa creada ca singura varianta de identitate buna este copierea identitatii materne), la fel cum ma stupefiaza sa vad gemei/ gemene imbracati absolut identic. E imens de puternica tentatia de a-ti imbraca copilul astfel incat sa se apropie, estetic, de ideea a cine credem noi ca este acel copil. Sigur ca vor arata adorabil in orice tinuta! Si toate femeile din preajma vor chitai de incantare cand le vor vedea si ne vor felicita, and there you go, uite cum se pune in functiune un adevarat sistem de (re)compensare. Insa atentie: situatiile de tipul acesta vin la pachet cu un adevar incomod: copilul care observa ca este complimentat si placut pentru felul in care arata va invata ca el, ca persoana, este evaluat intai in functie de aspectul sau exterior si in functie de ce a imbracat, orice alta calitati fiind umbrite de dragalasenie. Nici nu mai discut ce se intampla cu reperele de validare ale mamei respective, dar asta e alta poveste.

Pe de alta parte, hai sa va amuz citandu-l pe Oscar Wilde, care spunea ca „fiecare femeie devine propria ei mama; asta e tragedia lor”. Pentru unele, „tragedia” loveste timpuriu sub forma tinutelor asortate intre mami si fetita, tinute care sunt la limita dintre creepy si cute pentru ca, inevitabil, unul dintre personaje ajunge sa fie imbracat anapoda. Exemple exagerate si duse la absurd sunt outfiturile purtate de copii ai celebritatilor – Blue Ivy Carter, North West, Suri Cruise, Maxwell Drew Simpson, Loretta si Tabitha Parker -, „in tandem” cu cele ale mamicilor respective. Aparitiile acelea au dus numarul de like-uri la niveluri stratosferice, dar meh, ce nu facem pentru niste like-uri…

Faza interesanta este ca tinutele clonate intre mama si fiica nu sunt un trend sau o noutate; in ultima suta de ani, au tot intrat si iesit din moda, reflectand evolutia atitudinilor fata de maternitate si feminitate. Jeanne Lanvin a lansat acest obicei, in 1908, la cativa ani dupa nasterea singurei sale fiice, Marguerite. Inteligenta si cu spiritul ascutit de observatie, Lanvin si-a dat seama de o „gaura” si, in acelasi timp, nisa in piata, pentru care a creat rapid modele similare de rochii cu cele ale clientelor adulte, simplificandu-le si miniaturizandu-le, dar folosind aceleasi tesaturi luxoase, croieli avangardiste si culori deosebite. Marguerite i-a servit drept model si mini-me; ulterior, ani de zile erau fotografiate pe strazile Parisului, inseparabile, plimbandu-se in tinute asortate.

Revenind la discutia noastra concreta, chiar cred ca o mama si o fiica adolescenta pot avea garderobe similare, cel putin cand e vorba de piese foarte versatile si fara varsta: un pantalon slim, o geaca din piele sau denim, tenisi, o fusta plisata, o camasa bleu sau in carouri, o rochie simpla tip tricou sau pulover. Fara a se clona si fara a intra in competitie (stilistica, de aspect sau de varsta). In schimb, mama si fiica pot invata sa imbrace aceeasi piesa vestimentara in stiluri diferite, ajustate si adaptate. Unul dintre cele mai faine branduri frantuzesti, Comptoir de Cottoniers, a avut timp de multi ani o campanie publicitara care miza pe acest principiu: imaginile cu mame si fiice, ambele imbracate in tinute CdC, sunt legendare.

Ma intorc acum la la similaritati si diferente stilistice, cu cateva exemple.

De pilda, o femeie va sti (sau ar trebui sa stie) cum sa isi aleaga jeansul cu cea mai buna linie pentru ea, sacoul cu cea mai potrivita lungime, botinele care nu au un aspect ieftin, rochia cu imprimeul modern dar nu exagerat de trendy. Aceeasi femeie va sti cum sa asorteze hainele pentru a nu parea o scolarita sau o liceana.

Va sti sa nu asorteze ghetele biker cu o jupa mini plisata si cu ciorapi plasa, ci cu o rochie pe corp, pana la genunchi si un trench elegant.
Va sti ca poate purta jeansii cu tivul franjurat langa un blazer masculin, dar sigur fara a completa tinuta cu niste tenisi murdari si scalciati. Poate va adauga un top din matase, o bluza imprimata sau un t-shirt simplu, dar in nici un caz un tricou pe care sta etalat un „Bitches will be bitches”, in auriu sau culori in degradeu. Poate va purta botine cu toc fin sau o pereche de pantofi cu toc kitten…
Va sti sa nu isi cumpere nici pulovere prea cropped, pantaloni skinny cu aspect de vinil, salopete colante (ultra-mulate) sau mini-genti de forma unei bombe din blana roz fucsia.
Va sti sa nu asocieze jacheta bomber cu un pulover lalai si jeansi desirati, ci cu niste pantaloni tigareta si pantofi derby.
Va sti sa potriveasca un trench cu o geanta moderna, in loc de a-si arunca pe umar un rucsac moale sau un sac din panza.

Pana la urma, e o chestiune de sofisticare, de atentie la propriile alegeri, mai ales de identitate, nu de „bine/ rau”.

Voi ce parere aveti?