Subiect tabu: parul de pe corp si (re)definirea femeii

De curand m-am trezit in urmatoarea conversatie cu Simona, o veche clienta devenita amica.

„Fiica mea de 11 ani a venit ieri la mine si mi-a spus ca vrea sa isi rada parul de pe picioare. Normal ca am intrebat-o daca colegele ei fac la fel. „Da, mami, cam toate. Pot si eu? Uite ce urat se vede…”, imi zice si se bosumfla imediat. Te rog sa ma crezi ca nu am stiut ce e mai bine sa ii spun. Initial i-am spus ca inca e copil si nu e nevoie, dar s-a bosumflat si mai tare. Apoi i-am spus ca oricum nimeni nu observa daca ea are sau nu par pe picioare, ca e doar un puf, dar asa am simtit ca ii minimizez problema. In sfarsit, ca sa o conving i-am spus ca o data ce incepe sa se epileze sau sa se rada, va trebui sa se inhame la asta tot restul vietii, iar firele de par vor creste mai groase, mai intunecate la culoare si mai rapid. A pufnit-o plansul, iar eu m-am invinovatit si framantat toata seara, pentru ca draga de ea chiar nu arata ca Chewbacca! Faza e ca eu nu am avut discutat niciodata lucrurile astea cu mama mea si nici nu stiu cum procedeaza alte mamici, tu ce parere ai? Ce ar fi fost bine sa ii spun?”

Am ridicat din umeri, eram pusa in dificultate. Fara legatura cu faptul ca (inca) nu am copii, pre- si adolescenta de astazi e mult diferita de cea traita de mine – printre altele, si datorita influentei social media. Pre-adolescentii de azi sunt preocupati si absorbiti de cu totul alte lucruri decat de cele care ne preocupau pe noi, dar pana la urma asta inseamna diferenta dintre generatii. Uneori sunt surprinzator de inteligenti si buni, alteori stupefiant de alienati si superficiali. In plus, chestia asta cu imaginea si identitatea de sine, hipersexualizarea adolescentelor, dorinta de a te conforma unor canoane de frumusete artificiala, sublinierea fizicului drept singur criteriu de excelenta umana e atat de complexa, nuantata, delicata, incat cum sa o cuprind intr-o singura conversatie? In sfarsit, parerea mea personala despre ce constituie frumusete feminina autentica nu e echivalentul literei de lege si nici panaceu (si, de fapt, parerea nimanui nu e litera de lege, cu sau fara copii la activ, dar aia e alta poveste, pentru un alt articol).

Primul reflex a fost de a ma gandi ca exagereaza cu sentimentul de vinovatie. Nu e cazul sa ia lucrurile chiar asa de in serios, nu e o drama si nici o problema de viata si de moarte. Mai ca imi venea sa ii spun: „hai relaxeaza-te, Simona, e prea micuta ca deja sa se epileze, poate e doar influentata de colegele ei si de ce o fi vazut pe un cont de Insta, ai rabdare cu ea…” Pe de alta parte si fara sa dramatizez, cine poate stii cum si ce simte cu adevarat un copil, cand incepe sa creada ca e respingator?

Apoi mi-am adus aminte ca eram doar cu vreo 2-3 ani mai mare decat ea, cand am mers prima oara la epilat. (Am facut si un rapid sondaj intre femeile din jurul meu: cele mai multe s-au epilat prima data in jurul varstei de 13-14 ani.) Nu mai tin minte daca eu am mers insotita de mama mea, dar imi aduc aminte locul, ceara cumplit de fierbinte si cum strangeam din dinti sa nu tip. Ma durea al dracului de tare – si a continuat sa ma doara la fel, ani la rand -, dar scopul final era maret: sa am pielea cat mai catifelata, fara nici un fir de par! Oare era normal ca, la finalul sedintei, picioarele mele sa fie rosii ca racul, iar pielea sa ma usture asa? Nu conta, pentru ca erau fine. Netezimea, catifelarea, finetea erau scopul, iar acesta a ramas neschimbat pana astazi – atat in ceea ce ma priveste, dar si in privinta pozitionarii industriei de frumusete. Singura diferenta e ca, de la simplul „piele neteda si fara par” din anii trecuti, picioarele si corpurile noastre acum trebuie sa fie „fine ca matasea” (sau satinul, dupa caz), „super-netede”, „vizibil mai frumoase”… Ce mai incoace si-ncolo, perfecte, ireprosabile sau orice alt superlativ gasiti, pentru ca alternativa, doamne-fereste!, umple lumea de dezgust.

Saptamana trecuta, Leandra Medine a postat un shoesie (o fotografie a pantofilor ei) pe contul ei de Instagram, asa cum face deseori. De data asta, fotografia avea ceva in plus fata de cele anterioare. Leandra era neepilata. Din cele peste 250 de comentarii primite, foarte multe erau pozitive, iar suficienti dintre cei 681.000 de followeri au felicitat-o; #hairleghero a fost motto-ul zilei ei. Dar nu toata lumea a fost pe aceeasi lungime de unda. „Blana”, era unul dintre comentarii, insotit de emoji-ul unei maimute. „Sunt picioarele tale sau ale sotului?”, a intrebat alta tipa. „OMG, fa-ti o programare la epilat!”, a apostrofat-o o a treia gagica.

Foto: Leandra Medine-Cohen

Anyways, ati inteles pozitiile si perspectivele.

Adevarul e ca, daca ne uitam in media – social media, dar si in orice alt tip de comunicare vizuala (reclama in print sau TV, grafica si ilustratii, fotografie comerciala si/ sau de arta, ambalaje de produse pentru femei) -, e cat se poate de evident ca femeile imortalizate in acele imagini sunt lipsite de par. Uneori se merge in extrem cu retusarea; regula generala este ca oricum fotografiile sufera de un oarecare grad de corectare vizuala, iar exceptiile sunt rare, notabile si neaparat semnalizate ca atare. Faptul ca Leandra, o persoana cu reala influenta, a rupt randurile, nu s-a conformat standardelor societatii ci si-a expus cu naturalete parti din corp acoperite de par e motiv de dialog, dezbatere, pentru unele chiar de sarbatoare.

Post-conversatia cu Simona, m-am intrebat de ce atat de multor femeile fotografia Leandrei li s-a parut socanta, dezgustatoare, grotesca, motiv de sicanare?

Recunosc ca si eu, (aparent) instinctiv am avut initial un „hmmm wtf… ce o face sa isi arate parul de pe picioare? e nevoie sa faca acest gest public? ce putin feminina e…” Iar reactia mea instinctiva a fost urmata de urmatorul sir de ganduri. „E treaba ei e ce arata si ce nu, de fapt. De ce facem atata caz de o fotografie cu niste picioare nerase? Si de cand picioarele nerase, axilele paroase sau inghinalul ne-epilat au devenit sinonime cu lipsa de feminitate? Leandra, la urma urmei, e femeie in toata firea si mama de gemeni, iar a fi mama e de cele mai multe ori sinonim cu a fi femeie, pentru multe femei e singurul sinonim! Si stai putin, de ce ar trebui sa ii fie rusine Leandrei ca ii creste par pe picioare? Oare nu toate femeile au par pe corp, in diverse locuri, literalmente din cap pana in varful degetelor de la picioare? Ne prefacem ca nu traim si noi, macar cateva zile in fiecare luna, aceeasi chestie – avem par crescut pe noi, mai mult sau mai putin vizibil, dar mai sunt multe zile pana la programarea la epilat? Ce mama naibii e cu reactiile astea deplasate si atat de putin tolerante? Ce alte subiecte tratam drept tabu?” (aici raspunsul a venit foarte rapid: sangele menstrual, alaptatul in public, incontinenta urinara, pilozitatea faciala, intreruperile de sarcina, obezitatea, libidoul scazut, lista e lunga, simtiti-va libere sa completati…)

Prima mea concluzie a fost ca reactiile de pe contul Leandrei sunt o chestiune de ipocrizie, de falsitate manifestata drept superioritate, aroganta tipic feminina si meschinarie. Nu e ca si cum femeilor care comentau fotografia nu le-ar fi crescut vreodata un fir de par pe corp, iar pielea le e neteda ca cea a pisicilor Sphynx! Et voila, inca o situatie si dovada pentru cat de usor le este femeilor sa critice alte femei, in loc de a le oferi spatiu, acceptare (a diversitatii), auto-asumare.

A doua mea concluzie a fost ca reactiile au legatura cu educatia impusa de-a lungul multor generatii, cu clisee propagate, cu modele artificial create, cu notiuni care au fost integrate fara a fi chestionate. De tipul: „o femeie ar trebui sa arate astfel…”, „atribute ale feminitatii”, „asa da, asa nu”, „o femeie ingrijita inseamna…”, „sa iti fie rusine daca…” si multe asemenea. Imaginile cu care suntem obisnuite, de zeci de ani, sunt cele ale unor femei cu aspect impecabil: perfect coafate, ireprosabil machiate, cu picioare lungi, sani fermi, fund mic si bombat, neaparat piele splendida, bronzata auriu si desigur, fara par. Orice abatere de la aceste norme va fi penalizata, ironizata, etichetata peiorativ.

Pe de alta parte, spuneti-mi voi cand ati vazut ultima oara promovata imaginea unei femei cu par pe corp? Sau, mai bine spus, daca ati vazut vreodata…! Haideti sa ne uitam la reclamele oricaror produse de epilat sau ras: creme de epilat, epilatoare, aparate de ras pentru femei… Fara exceptie, absolut toate vor arata care isi epileaza sau isi rad parti ale corpului – brate, axila, picioare, zona inghinala – deja complet lipsite de par. Toate sunt deja chele ca un bebelus. Netede si lucioase ca un delfin. Ca sa ducem penibilul pana la capat, in unele reclame apar lumanari aprinse, asternuturi satinate si perdele albe din muselina umflate de briza, pentru ca epilarea e un act romantic, nu-i asa? In altele, femeile respective poarta rochii albe vaporoase, iar in jurul lor ploua cu petale roz de trandafir. Nu ma intrebati de ce, nu m-am prins care e motivul (poate sugestive pentru parfumul de roze sau culoarea trandafirie a produsului din reclama?). Intr-o a treia reclama, cu adevarat memorabila, in care produsul promovat este un trimmer folosit in zona inghinala, apare un foarte dragut merkin din blanita alba. Nu stiti ce e un merkin? O peruca inghinala, de forma triunghiulara, din blana artificiala in diferite culori. Voila, v-ati imbogatit cunostintele cu o informatie inutila…

In fine, revenind in arc la „imaginea femeii”, nici un brand si nicio reclama, pentru nici un produs de indepartare a parului – mai cunoscut sau mai nisat-, nu arata chestiunea insasi pentru care urmeaza sa fie utilizat: parul de pe corp.

Pana la Billie. Lansat de curand in State, Billie e un brand de aparate de ras special facute pentru femei, sloganul lor este „built for womankind”. Pana aici, nimic special. Insa reclamele lor chiar arata femei cu par. O femeie cu bratele ridicate, atingandu-si parul de la axila. O alta aplecata, care isi rade firele de par crescute pe degetul mare de la picior. O a treia, care isi verifica firele de par vizibile la marginea chilotului. „Hair. Everyone has it”, spune voiceover-ul. „Even women.”

Lasand la o parte fotografia Leandrei, in ultimele zile am cautat online exemple de branduri si persoane care isi asuma aceasta naturalete.

Baharak Khaleghi este o artista si fotografa de moda care isi fotografiaza picioarele paroase. Wandering Hooper, Morgan Mikenas, Kaya Szulczewska, Bianca King sunt cateva dintre cele pe care le-am gasit. urmarind hashtagul #hairylegsdontcare mi-am dat seama ca sunt milioane de fete si femei care se prezinta asa cum sunt, fara sa se simta rusinate, fara sa mai simta nevoia de a se conforma unor standarde sociale.

Mai mult, am descoperit ca multe din temele legate de fiziologia corpului feminin au devenit teme feministe (am citit despre miscarea condusa de Roxie Hunt, „Free Your Pits), nu intru acum in aceasta dezbatere (insa pentru ca nu ma pot abtine, spun atat:  personal cred ca 1. e treaba fiecarei femei cum, cat si ce expune din ea insasi, si 2. exista cauze mult mai importante decat alaptatul in public sau rasul picioarelor pentru care merita sa ne raliem).

Am remarcat si o serie de aparitii sporadice ale unor celebritati, toate in ultimele luni. Rihanna intr-o fotografie, cu gambele neepilate. Zazie Beetz cu axilele nerase, in Deadpool 2. O fotografie frontala a zonei inghinale – migalos tunsa dar lasata neepilata – a lui Amber Rose. Arvida Byström, in campania adidas. (a primit amenintari cu moartea dupa ce a pozat neepilata pe picioare!). Indraznete, asumate, cool si relaxate toate.

Pe de alta parte, va fi nevoie de mai mult de cateva fotografii, o Leandra si o Rihanna pentru a schimba obiceiuri si perceptii inradacinate de peste 100 ani. Nu merg pana in istoria antica si medievala, cand egiptencele, italiencele si grecoaicele isi indepartau parul de pe corp (si de pe cap!) cu ceara de albine, piatra ponce, amoniac si un soi de pensete rudimentare. E suficienta o scurta incursiune in istoria publicitatii: acum aproximativ un secol, la inceputul anilor 1900, Gilette facea prima reclama unui aparat de ras pentru femei, Milady Decollete.

Mi s-ar parea un act cool si asumat ca mai multe branduri de produse de epilat sau ras sa fie ca Billie. Vorba hashtagului, #BeMoreLikeBillie.

Una peste alta, indepartarea corpului e o alegere personala. And that’s that.

Care sunt gandurile voastre, cum va raportati voi la tema indepartarii parului de pe corp? V-ati pus vreodata problema sa nu va mai epilati sau radeti?

Credit foto: billiebodybrand, conturile de Instagram mentionate in text, youtube.com, elle.com, allure.com

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

2 comentarii la acest post

  1. 1
    Angelika says:

    Nu stiu la ce sa raspund mai intai.Apropo de intrebarea clientei tale i legatura cu fetitza ei.Sunt mamica de 3 fetitze si un baiat.Cea mare are exact 11 ani de aceea pot sa raspund cu asa o sigurantza .Daca fetitza singura a venit sa spuna ca o deranjeaza parul de pe corp si ar vrea sa se depileze trebuie de mers cu fetitza la depilat.Mai ales ca deja si toate colegiile ei o fac.Cred ca nimeni nu si-ar dori un copil care sa sufere si fizic si psihologic din cauza unui surplus de par ….mai tarziu poate avea rezultate negative despre ceea ce gandeste fetitza respectiva despre ea,poate sa se urasca,ignore si sa se retraga dint toate legaturile ei cu societatea.Este mult mai greu de vindecat sufletul si psihicul decat o sedintza de depilare.Spun asta fiindca astazi nu mai induram chinurile cu ceara cum se facea odata ..astazi totul a devenit cu mult mai usor si cu mult mai estetic si placut .
    Deci sa mearga cu fetitza la o vizita la un salon de frumusetze unde au experientza cu fete de varsta ei(de verificat cateva locuri da!)si sa primeasca explicatii si deabia atuncea fetitza poate lua singura daca isi mai doreste sau nu….conteaza in primul rand ca a fost ascultata!!
    Cat despre ce gandesc eu personal despre parul de pe corpul femeilor este cu totul si cu totul altceva.suntem intr-o perioada in care fiecare vrea sa fie sau cauta sa fie cat mai special si iesit din comun.Acuma intrebarea este care este motivul tau ptr care nu te depilezi!Eu locuiesc intr-o tara foarte calda daca nu m-as depila as traspira foarte tare si nu m-as suporta,mi-ar fi incomod de a trai…deci eu sunt pentru estetica,ptr depilare .

  2. 2
    Maddelline says:

    Atât de bine punctat!!! Nu înțeleg de ce există produse doar pentru bărbați sau doar pentru femei, produse care pot fi foarte ușor folosite de oricare dintre ei (precum aparatele de ras, în acest caz, cremele sau produsele alimentare). Iar nu înțeleg ce treabă are feminitatea cu lipsa părului de pe corp sau ce le îndreptățește pe aceste femei educate de reclame din anii ’50 (făcute de bărbați care majoritatea nu știau cum „funcționează” femeile și nici nu-i interesa să înțeleagă) să se refere la alte femei cu o asemenea vehemență, care de cele mai multe ori degenerează în răutate gratuită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.