Complimentele, dupa #MeToo

1. Cazul Morgan Freeman

Se pare ca in zilele noastre numele unui distins actor sau renumit producator ajunge sa fie #trending in doua situatii: 1. cand a murit; 2. cand este acuzat de hartuire sexuala. Morgan Freeman e inca bine, sanatos si cat se poate de viu, la cei 81 de ai ai lui. Cu toate astea, omul a ajuns subiect de stiri acum cateva saptamani. Opt femei l-au acuzat public de hartuire sexuala, iar intre numeroasele plangeri, una a fost frecvent repetata: Freeman obisnuieste sa se lanseze in comentarii despre corpurile, imbracamintea si nivelul de atractivitate ale respectivelor femei, ambalandu-le in complimente deplasate, a se citi „libidinoase”.

Doua astfel de cazuri au luat amploare, ajutate de faptul ca au fost inregistrate in emisiunea Entertainment Tonight. La momentul respectiv, au fost difuzate la televiziunea americana. Intr-una din inregistrari, jurnalista Ashley Crossan ii multumeste pentru acceptarea interviului, spunand: „Pleasure to meet you” (E o placere sa va intalnesc!”), iar Freeman ii raspunde: „Mine, look at yourself!” (aprox: „Placerea e a mea, la cat de bine aratati!”). Intr-un alt interviu inregistrat in 2015, Freeman are un scurt monolog legat de fusta si picioarele jurnalistei Janet Mock: “I don’t know how you all manage to do that all the time. You got a dress halfway up between your knee and your hips, and you sit down right across from me and cross your legs.” (trad. aprox.: „Nu stiu cum te descurci. Ai pe tine o rochie care ti s-a ridicat la jumatate intre genunchi si solduri, te asezi drept in fata mea si iti mai si incrucisezi picioarele…”)

Jurnalista a dat o declaratie clara, transanta si fara echivoc: “This interaction is an exhibition of the casual nature at which men in positions of power believe that everything belongs to them including women’s bodies as they’re merely just trying to do their job.” (trad. aprox: „Aceasta interactiune este o dovada a felului degajat in care barbatii in pozitii de putere considera ca totul le apartine, inclusiv corpurile femeilor, cand acestea pur si simplu isi exercita profesia.”)

La randul lui, Freeman s-a scuzat public, subliniind ca purtarea lui nu ar trebui etichetata drept „hartuire”: „All victims of assault and harassment deserve to be heard. And we need to listen to them. But it is not right to equate horrific incidents of sexual assault with misplaced compliments or humour. I admit that I am someone who feels a need to try to make women – and men – feel appreciated and at ease around me. As a part of that, I would often try to joke with and compliment women, in what I thought was a light-hearted and humorous way.” (trad. aprox: „Toate victimele atacurilor si hartuirilor merita auzite. Iar noi avem datoria de a le asculta. Dar nu e corect sa pui semnul egal intre incidente cumplite de atac sexual si complimente deplasate sau umor. Recunosc ca sunt genul de om care simte nevoia de a face femeile – si barbatii – sa se simta apreciati si in largul lor, cand sunt in preajma mea. Din acest motiv, uneori incerc sa glumesc si sa complimentez femeile, intr-un fel pe care il simt lejer si amuzant.”)

Deocamdata nu intentionez sa intru intr-o analiza pe text, desi comentariile lui Freeman sunt, fara nici cea mai mica urma de indoiala, grosolane si deplasate! Insa nu ma pot abtine sa nu ma intreb, in stilul lui Carie Bradshaw: nu cumva aceste reactii impotriva lui Freeman sunt un semn ca miscarea #MeToo a mers prea departe? Au devenit femeile mult prea sensibile si interpreteaza gresit orice compliment venit din partea barbatilor? E oare nevoie ca barbatii sa re-invete ce sunt complimentele, sa re-invete curtoazia si eleganta cu care acestea pot fi facute? Intr-o lume in care orice gest, mesaj sau privire pot fi interpretate drept hartuire, mai poate cineva spune „frumoasa rochie!”, fara ca destinatara sa se simta ofensata sau agresata?

Am ajuns la cateva concluzii, am gasit niste explicatii, mi-am raspuns dilemelor, le aveti mai jos. Nu stiu daca sunteti sau nu de acord cu mine, dar m-as bucura sa imi impartasiti gandurile si experientele voastre. Sa purcedem, deci..

2. Problema cu complimentele

Sunt sigura ca cele ce urmeaza sunt o experienta familiara multor femei, iar cand ma gandesc la situatii pe care le definesc prin „problematice”, le asociez cu pseudo-complimente – genul acela de comentarii care par flatante, dar visceral simti ca au depasit o anumita limita, fara sa stii exact „ce” si „unde” e acea limita. Ma refer la contexte de urmatoarea natura, si am sa va descriu intai o experienta personala: intr-o perioada, obisnuiam sa intalnesc pe la diverse evenimente un cunoscut – nu prieten apropiat, nici macar amic, ne incrucisam de 3-4 ori pe an; de fiecare data cand ne intalneam, ma intampina cu o imbratisare si un entuziasmat „Uau, cat ai slabit si ce bine arati!”

In loc sa ma faca sa ma simt bine – ceea ce presupun sincer ca era intentia lui -, remarca barbatului respectiv ma stingherea, ma facea sa ma simt aiurea, cu atat mai mult cu cat stiam ca greutatea mea nu oscileaza prea mult. Cat de „mare” sa fi fost cand l-am intalnit data trecuta?, ma intrebam. Si de ce dimensiunea corpului meu este prima chestie care merita remarcata si comentata? Nu mi-a trecut niciodata prin cap sa ii intorc „complimentul” in maniera similara, comentand vreo dimensiunea a lui…

Un compliment e definit atat prin intentia celui care il lanseaza, dar mai ales de catre cel care il primeste. Cu alte cuvinte, doar pentru ca ai lansat o remarca la adresa cuiva si se doreste a fi un compliment, nu inseamna ca destinatarul il va intelege ca atare – si nici nu este obligat sa o faca. Mai bine spus, nu ar trebui sa fie obligat(a). Insa, timp de multa vreme, asta a fost perceptia colectiva.

Sa explic altfel lucrurile.

Dintotdeauna, femeile au fost educate ca ar trebui sa se simte flatate, onorate si bucuroase cand barbatii le complimenteaza si le acorda atentie; erau gesturi traditional importante atat pentru momentele de flirt, seductie si romantism, dar si din perspectiva curtoaziei si cavalerismului masculin. Pe vremuri (dar chiar si recent, daca stau sa ma gandesc bine), femeile cu reactii negative la primirea complimentelor erau etichetate drept nerecunoscatoare, needucate, ce mai incoace si-ncolo, niste ciudate. Insa in era post-#MeToo, complimentele sunt parte din gesturile re-evaluate. Va intrebati „de ce?” Pentru ca deseori, remarci aparent menite sa flateze pot fi interpretate drept subminari, hartuiri subtile, poate chiar abuzuri verbale mascate. Femeile transmit, de fapt, barbatilor: „N-am nevoie imi spui tu ca arat bine, multumesc!”

3. „Hai fata, se comporta asa pentru ca te place…”

Pentru multe dintre noi, intelegerea gresita, nociva a complimentelor vine din perioada adolescentei, cand credem ca invatam ca atentia barbatilor este, in sine, flatanta si pozitiva, indiferent de forma pe care o imbraca. „Hai fata, se poarta asa pentru ca te place…” De cate ori nu ati auzit replica asta – culmea, venita din partea unei colege, prietene, verisoare!- cand erati pe bancile scolii, iar baietii va inghionteau, va „frecau” cu zapada, va puneau piedici, va fluierau? Conform acestei logici, daca atentia exprimata abuziv este de fapt un compliment „reformulat” sau prost-incadrat, inseamna ca respectivul aspect sau gest nu doar ca poate fi tolerat, dar ar trebui chiar acceptat cu entuziasm! Pentru ca, nu-i asa?, noi femeile avem nevoie de atentia masculina, spune constiinta colectiva… Indiferent din partea cui vine, sau cand, sau in ce forma.

Cele de mai sus sunt o directie narativa care ne dezorienteaza: invatam sa nu avem incredere in ceea ce simtim, in ceea ce ne indica corpul si reactiile noastre viscerale, in schimb ne obisnuim sa preluam interpretarea oficiala a societatii in care traim. Ani mai tarziu, continuam sa ne bazam pe aceste povesti. Sa ne miram atunci de numarul de femei abuzate fizic de partenerii lor, femei care continua sa ramana langa ei pentru ca „o palma inseamna tot iubire” sau „asa stie el sa isi exprime afectiunea” sau „nu-i nimic, se mai intampla sa ma bata, dar trece…”?

In urma cu cateva veri, pe strada am fost pleznita peste fund de un biciclist care trecea pe langa mine. Am povestit intamplarea catorva femei apropiate si, desi cele mai multe erau stupefiate, au fost cateva care au adaugat: „Bun, dar iti dai seama ca omul probabil a facut gestul in semn de apreciere, da?” Stiu, nu pare mare lucru si imi dau seama ca replica fusese menita a ma linisti, insa este un exemplu al felului in care oamenii cred ca orice fel de atentie (cu incarcatura sau intentie sexuala) este pozitiva si binevenita.

Acum cateva saptamani, o prietena apropiata imi povestea o alta experienta socanta, petrecuta in miezul zilei si in centrul orasului. Se afla alaturi de o colega de birou, aceasta imbracata intr-o rochie cat se poate de decenta, parcurgand o scurta distanta pe jos; trecand pe langa ele, un barbat care parea homeless si-a strecurat mana pe sub rochia colegei si a ciupit-o. Ambele au reactionat, pe loc au dat telefon la politie, insa pe moment trecatorii din jurul lor nu au reactionat in nici un fel. Eh, ce mare lucru se intamplase?

De curand am urmarit online povestea Ginei Martin, britanica al carei nume va fi etern legat de problema upskirting-ul. Ce este upskirting-ul si care e povestea, ma intrebati?

Upskirting este acel delict in care o persoana (pana acum, doar barbati) se foloseste de telefon pentru a face fotografii, fara consimtamant, pe sub fusta altei persoane (evident, femei). Gina Martin s-a trezit in aceasta postura in timpul unui festival de muzica, cand si-a dat seama ca un necunoscut strecurase un telefon sub fusta ei. Sa nu credeti ca a fost un caz singular. Paparazzi vaneaza astfel de fotografii ale celebritatilor, de obicei in momentul coborarii dintr-o masina la vreun eveniment monden, cum au fost recent cazurile lui Natalie Morales si Holly Willoughby. Un important interviu sustinut de Lucy Frazer, membra a Parlamentului britanic din partea partidului Conservator, a fost redus la o comparatie cu celebra secventa din Basic Instinct, doar pentru ca femeia purta fusta… In UK, conversatia in jurul problemei upskirting a luat amploare si si-a facut loc in discursul public dupa ce Asociatia Presei Britanice a lansat o scrisoare deschisa catre politia din Anglia si Tara Galilor; jurnalistii semnalau ca in 2 ani de zile, fusesera inregistrate aproape 80 de plangeri din partea femeilor, dar numai 11 dintre ele fusesera anchetate.

In sfarsit, sper ca veti povesti fiicelor si prietenelor voastre despre Noa Jansma, Sophie Sandberg si Eleanor Gordon-Smith. Toate trei sunt tinere femei care s-au saturat sa fie agatate, fluierate, acostate in public de necunoscuti.

Noa Jansma s-a hotarat intr-o zi ca nu va mai fi pasiva, ca va intoarce foaia si va arata, fara rusine si cu minim de comentarii, fetele celor care o ofenseaza. Drept care, de fiecare data cand un necunoscut se lua de ea, Noa ii cerea sa apara intr-un selfie alaturi de ea. Intr-o postare, ea explica astfel acest demers: „By making the selfie, both the objectifier and the object are assembled in one composition. Myself, as the object, standing in front of the catcallers represents the reversed power ratio which is caused by this project.” @DearCatCallers, contul tinut de olandeza Noa, a ajuns la peste 323,000 followeri, semn ca proiectul ei a atins un punct sensibil.


Sophie Sandberg se foloseste tot de Instagram, dar la New York: ea a cerut femeilor care o urmaresc sa ii trimita propriile lor povesti de hartuire, impreuna cu replicile celor care le-au hartuit. Pasul urmator este sa scrie acele cuvinte cu creta colorata, exact in locurile in care s-au intamplat. Citindu-le, realizezi cat sunt de agresive.


Iar daca stiti de This American Life, merita sa ascultati episodul cu Eleanor Gordon-Smith. Jurnalista, scriitoare si profesoara de etica la Universitatea din Sydney, Eleanor a decis nu doar sa se confrunte cu barbatii care o acostau, dar si sa discute deschis cu ei: care le sunt motivele, cum cred ei ca se simt femeile acostate, cum se simt ei cand hartuiesc o femeie pe strada… Va invit sa ascultati aici episodul si apoi sa trageti propriile concluzii.

Nu intamplator am vorbit despre upskirting si catcalling, intr-un articol despre complimente. Pentru ca, dupa ce ascultati episodul din TAL, intelegeti ca acei barbati sunt convinsi ca ei complimenteaza femeile si, dupa cum spuneam mai sus, cum altfel decat cu entuziasm ar putea fi ele primite? Bro, seriously…?

Complimentele sunt problematice, atunci cand sunt strict legate de aspectul fizic al unei persoane. Este o modalitate subtila de a obiectifica persoana careia ii este destinat: „te vad, dar de fapt iti evaluez sau apreciez doar exteriorul, pentru ca doar asta ma intereseaza la tine; nu am nici timp, nici interes sa merg mai in profunzime, sa observ ce alte calitati umane ai avea…”

Stiu ca imi veti spune ca multe dintre complimente sunt sincere si apreciative. Ca realmente uneori ne ajuta sa ne simtim (mai) bine. Sunt de acord cu voi, eu propun urmatoarea nuantare, care poate ajuta la intelegerea acestui punct de vedere: atata vreme cat vibram de entuziasm, rosim de incantare si chicotim de bucurie la primirea unui compliment referitor la aspectul nostru fizic, cu atat ramanem mai vulnerabile la o validare exterioara, iar parerea noastra despre sine (despre locul nostru in lume, despre frumusetea noastra autentica) ramane mai fragila. In plus, mi se pare firesc ca partenerul sau un barbat cu care intram intr-un joc reciproc de seducatie sa isi exprime admiratia fata de noi, dar chiar suntem ca la taraba cu carne, cu corpurile noastre evaluate de orice trecator potential „cumparator”?

3. Sa fie acesta sfarsitul complimentelor?

La inceputul acestui an, Catherine Deneuve a publicat in Le Monde o scrisoare deschisa impotriva miscarii #MeToo, semnata de alte 100 de celebritati. Premiza ei: feminismul dus in extrem va pune capat libertatii sexuale. “Rape is a crime. But insistent or clumsy flirting is not a crime, nor is gallantry a chauvinist aggression. It’s as if someone finding you attractive is an insult”, scria ea. “I beg to differ: I’m complimented if someone is attracted to me. The only question is: am I allowed to say no?” Nuanta delicata a argumentului lui Deneuve tine de presupunerea ca orice intentie de seductie e binevenita si orice confirmare a nivelului personal de atractivitate e un compliment. Intrebarea nu e daca o femeie poate refuza o invitatie sexuala, ci daca unei femei poate sa respinga sau contracareze modul de exprimare al acelei invitatii cand o simte ca fiind deplasata, indiferent de motivul pentru care femeia simte sau crede acel lucru, fara sa ii fie frica.

Nu spun ca ar trebui sa interzicem complimentele. Insa poate e momentul sa ne uitam mai atent la continutul si intentia complimentelor, sa fim mai constienti de felul in care barbatii vorbesc femeilor si vice versa. In general, complimentele legate de aspectul fizic al cuiva cu care nu ai o legatura apropiata risca sa fie inadecvate, deplasate sau interpretate gresit. Sa spui unei persoane nou-intalnite ca o gasesti atragatoare – indiferent de maniera in care o faci -, il va face pe celalalt sa se simta stingherit, nu flatat. Pentru ca cel caruia i-a fost destinat compliment va percepe pe ce scara de (non)valori a fost evaluat: strict fizic. #bootycall, nimic mai mult.

Nu spun nici ca, de acum incolo, nu ar trebui sa ne manifestam verbal aprecierea fata de alta persoana. Nu sunt absurda 🙂 Spun doar ca ne putem exprima aprecierea prin complimente care subliniaza atributele sau caracteristicile non-sexuale ale persoanei din fata noastra. Putem pastra complimentele incarcate de tensiune sexuala pentru intimitate, iar in public ne putem exprima admiratia fata de conversatia efervescenta, inteligenta si dinamica, fata de fantasticul lor simt al umorului, fata de felul in care reusesc sa dea atentie si sa acorde timp fiecarui invitat in parte, fata de altruismul lor ca prieteni, fata de optimismul si pofta de viata pe care o degaja zilnic. Sunt sigura ca am putea gasi o lista lunga de complimente, prin care sa aratam cuiva ca o/ il admiram in intregime, ca persoana, si ca vedem in ea/el mai mult decat corpul pe care il locuiesc.

In incheiere, spuneti-mi: care a fost cel mai frumos compliment primit vreodata? ati fost vreodata in situatia in care un compliment a fost, de fapt, altceva? Cum ati reactionat?

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

5 comentarii la acest post

  1. 1
    Elena says:

    Iubita Irina,

    cel mai frumos compliment ce l-am primit vre-odata a fost O PRIVIRE.

    Cu respect pentru munca ta zilnica,
    Elena

  2. 2
    Mioara says:

    Bine punctat! si intr-adevar e important sa intelegem si sa facem o selectie a asa-ziselor complimente care de cele mai multe ori sunt cu tenta sexuala mai mult sau mai putin vizibila.

  3. 3
    Stefania says:

    am citit pe nerasuflate! foarte bine punctat si da, ai dreptate 🙂

    cel mai frumos? ,,te-am vazut ieri, eram in taxiu, iar tu treceai agale ca o poezie de fata” si ieri, de la crushul meu 🙂 ,,esti asa luminoasa” 🙂 nu mai are rost sa spun ce efect a avut asupra mea…

  4. 4
    Ana-Maria says:

    Desi e clar ca partea masculina va genera, de cele mai multe ori, situatiile stanjenitoare, mie mi s-a intamplat recent sa am parte de un compliment awkward legat de aspectul fizic venit din partea unei femei. O doamna respectabila incerca sa ma convinga sa-i meditez fiica adolescenta spunandu-mi: “sa stiti ca as vrea sa lucreze cu dumneavoastra, deoarece fiicei mele nu-i plac femeile urate si pe dumneavoastra v-ar placea imediat.” For real?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *