Tot ce ai vrut sa stii despre textilele de vara (si n-ai stiut pe cine sa intrebi)

Weekendul acesta a marcat intrarea oficiala in vara calendaristica. O data cu el, temperaturile au inceput sa urce usor-usor, peste 30 de grade, ceea ce transpune in realitate stilistica hashtagul cu #thestruggleisreal. Sunt 3-4 lucruri care, atunci cand termometrele sfaraie, ne ajuta sa tinem nivelul de fierbinteala la cote suportabile: hidratarea constanta, aplicarea cremelor cu SPF ridicat (da, chiar si cand ramanem in peisaj urban!), cautarea spatiilor cu umbra sau racoare (va recomand gradina Lente de pe Arcului, spatiul M60, recent descoperitele de mine Blueberry Bistro si Suento, ceainaria Infinitea, Gradina Sticlarilor sau Eden) si, nu in ultimul rand, alegerea unor haine din fibre textile potrivite sezonului.

Separat de asta dar totusi cu legatura, in ultimele saptamani am triat, ordonat si organizat mai multe garderobe ca de obicei, iar multe dintre intrebarile celor cu care m-am intalnit se invarteau in jurul acestei teme: care sunt cele mai potrivite materiale pentru vara? pot sa fac ceva pentru ca inul sa nu se sifoneze? nu ti se pare ca in hainele din poliester transpiram mai mult? Well, duh…

Asa ca pentru azi m-am gandit sa fac o foarte concisa si punctuala trecere in revista a celor mai bune tesaturi pentru vara, in speranta ca vor contribui la factorul #chill. (Piesele marcate cu asterisc sunt disponibile in magazinele din Bucuresti Mall.)

Bumbacul

Cand si cum il purtam?
Organic, reciclat sau obisnuit, bumbacul este de fapt o tesatura trans-sezoniera, motiv pentru care este atat purtat si indragit. Este folosit cu predilectie in piese casual si sport, uneori chiar tricotate, iar materialul este creat astfel incat sa existe micro-spatii intre fibrele intretesute. Multe branduri mari fac eforturi pentru a lansa piese sau mici colectii din bumbac organic, cateva ajung si la noi (H&M, Mango, C&A, Marks&Spencer). Ideea e ca bumbacul poate fi imbracat si in conditii de umiditate, si la temperaturi foarte ridicate.

Care e beneficiul major?
Este o fibra naturala si permite aerului sa circule prin tesatura, ceea ce ajuta corpul sa simta mai putin temperatura exterioara.

Nota din partea mea, ca stilist
Este una din tesaturile care se micsoreaza, fie cand o spalam la temperaturi nepotrivite, fie daca o uscam rapid, in uscator. Sfatul meu: cititi neaparat eticheta.

Recomandarile mele: tricouri din bumbac 100% cu imprimeuri diverse, H&M* | camasa din bumbac 100%, Massimo Dutti* | jeansi din bumbac organic, C&A | rochie albastra din poplin de bumbac, Mango* | fusta clos cu print palmieri, Marks & Spencer* | rochie cu dungi, Zara* | 

Chambray

Cand si cum il purtam?
Daca nu ati intalnit pana acum denumirea de chambray, sunt sigura ca ati intalnit materialul in sine. Aspectul este similar denimului, doar ca este un material mai moale, mai subtire si mult mai fin la atingere. Rochiile si camasile din chambray sunt delicioase de purtat pe timp de vara, iar senzatia e multiplicata cand descoperi ca materialul e facut tot din fibre de bumbac. Merge folosit si in zilele cu umiditate, si in cele cu caldura uscata.

Care e beneficiul major?
Pentru ca are mai multe fibre tesute pe cm patrat decat bumbacul obisnuit, chambray-ul pare luxos, este fluid dar si racoros, deci il veti gasi folosit si la piese vestimentare smart casual: sacouri, camasi, rochii.

Nota din partea mea, ca stilist
Daca sunteti mari purtatoare de blugi chiar si pe timp de vara, cautati in magazine pantaloni sau culottes din chambray cu care veti inlocui jeansii obisnuiti. Confortul e de nedescris!

Recomandarile mele: rochie larga din chambray, Mango* | pantaloni culottes cu talie medie din chambray, Zara* | camasa bleu din chambray, Massimo Dutti*

Viscoza (sau celofibra)

Cand si cum il purtam?
Celofibra sau viscoza se potriveste cel mai bine zilelor cu caldura uscata. Pentru ca este o fibra semi-naturala (se extrage din celuloza regenerata extrasa din plante, bambus, trunchiuri de copaci si chiar bumbac), nu va absorbi transpiratia sau umiditatea la fel de bine precum bumbacul. Pe de alta parte, este una dintre cele mai versatile fibre ca aspect si textura, imita calitatile matasii, stofelor de lana, inului si chiar bumbacului, si poate fi vopsita intr-un curcubeu de nuante si culori.

Care este beneficiul major?
Viscoza este mai subtire si mai fina decat bumbacul, ceea ce o face potrivita pentru piese delicate, lejere, vaporoase, eventual cu drapaje artistice.

Nota din partea mea, ca stilist
Piesele colorate in nuante de alb, crem si pasteluri diafane absorb mai putin caldura solara, spre deosebire de hainele in culori intunecate. O piesa din viscoza si intr-o nuanta luminoasa va fi, asadar, foarte racoroasa si comoda. In plus, e bine sa stiti ca exista asemanari si diferente (minore) intre viscoza, modal si lyocell. Asemanarea tine de originea acestor trei tesaturi: toate sunt extrase din plante si sunt variante ale fibrei generic denumita viscoza (in Europa) sau rayon (in State). Fibrele din viscoza sunt produse de om, dar chimic sunt extrase din plante, deci nu sunt sintetice. Spre deosebire de ele, nylonul si poliesterul sunt compusi derivati din petrol, ceea ce ii plaseaza in categoria fibrelor sintetice. In sfarsit, diferenta dintre viscoza, modal si lyocell tine doar de procesul de fabricare si structura fibrelor propriu-zise. Complicat, dar merita retinut.

Recomandarile mele: rochie-caftan cu print albastru, H&M* | bluza cu imprimeu floral, Mango* | salopeta verde cu volane, BSB*

Inul

Cand si cum il purtam?
Oriunde, pe timp de zi: la birou, la o cununie civila sau eveniment social de zi, in vacanta pe o insula tropicala… Inul a fost creat pentru zilele caniculare. Ca informatie simpatica de cultura generala, tesaturile din in sunt intre cele mai vechi produse de mana omului; internetul imi spune ca intr-o pestera din Georgia s-au descoperit resturi vopsite de tesatura de in cu vechime de peste 36,000 de ani. N-am adaugat un zero, pana si mumiile egiptene erau infasurate in lintolii de in! Lasand istoria deoparte, disconfortul purtarii inului este strict mental – si estetic pentru unii: este un material lipsit de elasticitate, care se sifoneaza rapid. Asadar, ca sa va bucurati de confortul, textura si racoarea inului, e nevoie sa ii acceptati acest neajuns.

Care este beneficiul major?
Este o fibra naturala, iar tesatura este foarte usoara si racoroasa, ceea ce permite corpului sa „respire” iar pielii sa fie ventilate. Este o tesatura cool, in adevaratul sens al cuvantului. Este si un material tesut rar, aerisit, lucru care il face mai comod pe timp de vara decat bumbacul. Este si hipoalergenic, adica transpiratia nu il va deteriora rapid. In sfarsit, inul este un material textil longeviv, de 30 de ori mai rezistent decat bumbacul. Desi o camasa din bumbac va fi mai moale, mai matasoasa la atingere cand e noua, o piesa din in se inmoaie abia dupa 3-5 ani de purtare.

Nota din partea mea, ca stilist
Industria modei e constienta de reticenta publicului la aspectul sifonat al hainelor de in – mostenire, pare-se, din perioada victoriana! -, asa ca a gasit modalitati de a imbunatati, actualiza, transforma tesaturile din in. O haina din 100% in e aproape imposibil de gasit in zilele noastre, iar brandurile prefera sa propune colectii in care inul e in amestec cu matasea, bumbacul sau viscoza. Rezultatul e un material perfect pentru vara: usor, racoros, dar si cu suficienta structura.

Din punct de vedere stilistic, piesele din in pot fi gasite in doua posibile variatiuni. O prima directie sunt cele in culori naturale sau pamantii (nuante de bej, ecru, nisipiu, kaki, ruginiu, ocru, bleu-denim) si inchise (negru, bleumarin), care mizeaza pe frumusetea texturii traditionale, din care sunt propuse croieli destructurate, baggy/slouchy, lejere , boeme: rochii largi, topuri cu 2 bretele si maneci largi, camasi drepte, pantaloni lejeri, salopete ultra-comode, sacouri incapatoare si fara captuseala. Acestea se vor potrivi de minune cu sandale gladiator, saboti cu talpa de lemn, papuci marocani si alte tipuri de incaltaminte exotic-comoda. A doua directie sunt piesele in culori intense, acidulate, care pun accent pe structura materialului si propun croieli semi-elegante, clar definite, clasice sau foarte moderne: pantaloni tigareta sa palazzo, bluze cu falduri artistice, rochii petrecute sau in cute arhitecturale, sacouri cu linie bine ajustata samd.

Exista si piese din in tratat chimic, care nu se sifoneaza (sau se sifoneaza mult mai greu decat cel obisnuit). Va fi promovat ostentativ, cel mai probabil va avea un pret pe masura.

Recomandarile mele: sacou safari cu cordon, din in, Mango* | rochie-camasa midi, din in, Massimo Dutti* | pantaloni jogger cu siret in talie, din in, H&M*

Amestecuri de fibre

Cand si cum le purtam?
Tesaturile in amestec de fibre (sintetice si naturale) sunt cunoscute pentru proprietatile absorbante; ganditi-va la imbracamintea voastra pentru sport. Calitatile lor absorbante le fac ideale pentru zilele cu umiditate crescuta, dar pot fi purtate oricand. Multe piese de ocazie (de seara) vor fi croite din materiale „in amestec”, cum se spune.

Desi le uram din tot sufletul pentru impactul negativ asupra mediului, intentia crearii celor sintetice a fost initial buna: sunt rezistente la spalarea la temperaturi inalte, se usuca rapid, se pateaza greu, rareori se sifoneaza, isi pastreaza forma, pot fi mai elastice, se deterioreaza mai incet la purtari repetate, sunt mai ieftine de produs si achizitionat… Trec aici, drept reminder, si insusirile negative ale fibrelor sintetice: nu sunt biodegradabile, mentin ridicata temperatura corpului, creaza electricitate statica, pot da nastere unor alergii si dermatite samd.

Cele mai intalnite amestecuri de fibre sunt: poliester cu bumbac, poliamida cu viscoza, nylon cu lana/ poliester cu lana, bumbac cu lycra, in cu bumbac, in cu matase, in cu viscoza, matase cu bumbac, viscoza cu bumbac. La acestea se mai pot adauga: spandex (pentru elasticitate si confort); acrilic sau poliamida (pentru moliciune si aspect similar lanii), acetat (pentru luciu si stralucire, dar si pentru o greutate suplimentara a materialului la drapaje), tencel (pentru absorbtie, nu se sifoneaza, nu are nevoie sa fie calcat)…

Care e beneficiul major?
Isi pastreaza forma si, in zilele in care sunteti pe fuga, pot fi imbracate fara a fi calcate.

Nota din partea mea, ca stilist
In eventualitatea in care sunteti dispuse sa faceti concesii modei, lasati deoparte prejudecatile, studiati si evaluati haina diferit, nu doar prin prisma compozitiei. Practic, lasati-va ghidate de simtul tactil. Atingeti materialul, strangeti-l intre degete, frecati-l de piele. Cum il simtiti: subtire, artificial, casant, aspru? Sau neted, fin, moale, consistent? Aceasta ultima calitate – densitatea – e esentiala: cu cat materialul e mai dens, cu atat mai multe fibre are si cu atat va avea o calitate crescuta. Alternativ, uitati-va in propriul dulap si evaluati care dintre haine au rezistat cel mai bine trecerii vremii si purtarilor. Examinati-le indeaproape, cititi etichetele, folositi-va de fiecare iesire la shopping pentru a va educa.

Recomandarile mele: rochie bleu din bumbac si poliester, H&M* | camasa din bumbac si matase, Massimo Dutti | rochie alba din viscoza si poliamida, Massimo Dutti | salopeta din bumbac si poliester, Zara | pantaloni din in si bumbac, Mango* | fusta verde din in si vascoza, Massimo Dutti*

P.S: un Refresh&Renew, un „60 days of styling” (urmatorul incepe in 15 ale lunii), un workshop de stil… sunt alte cateva variante de a va tine sus standardele stilistice, va dati seama?

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

Comentarii despre acest post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.