Ce vom imbraca la… propria inmormantare?

Ei bine, am trait sa o citesc si pe asta. Articolul pe care tocmai l-am incheiat m-a zapacit in asemenea hal, incat nici nu stiu daca jocul de cuvinte a fost intentionat. (Nu, nu a fost…)

Daca pana acum traiati cu impresia ca alegerea tinutei zilnice e o chestiune dificila, exasperanta, posibil aducatoare de like-uri, in mod cert supusa unui nivel de disconfort, pregatiti-va sa va imaginati moarte de oboseala. Sau in fine, sa va imaginati moarte. Si apoi sa faceti un efort suplimentar, pentru a va imagina in ce haine ati vrea sa fiti inmormantate. Puneti-va problema tinutei voastre eterne.

„Irina, wtf? Ce-ai de esti asa morbida? E vineri, n-ar trebui sa alegi o tema mai usoara, mai distractiva?” Faza e ca nu am deschis eu subiectul! Articolul amintit mai sus a aparut in Racked la inceputul lui septembrie si a fost inspirat de un hashtag de pe Twitter, #burymeinthis. Dilema stilistica, polemica si dezbatere pe teme de morala, stil, paradigma generatiei noi si respectabilitatea deciziei finale. #firstworldproblems, da?

Hashtagul de mai sus a aparut de fiecare data insotit de cate o fotografie, in care proprietarul/a contului isi imortaliza tinuta preferata, indica playlist-ul din Spotify sau lasa un link catre cosciugul dorit. Gluma evidenta? Sau intrebare serioasa? Nu stiu, cert e ca a declansat o conversatie virtuala si virala despre felul in care ne dorim sa fim imbracati cand traversam Dincolo.

Articolul e cursiv, bine documentat (habar nu aveam ca in State exista un brand specializat in haine de inmormantare!), fascinant pe alocuri. Racked il intervieveaza pe Caleb White, director al unei case funerare, care spune ca, desi traditia dicteaza sa fim inmormantati in costum, camasa si cravata (barbatii) sau rochii relativ sobre, de zi (femeile) – sau in varianta de „haine de duminica” a fiecaruia -, in ultimul timp el a fost martorul schimbarilor culturale in abordarea acestui rit de trecere. Oamenii cer sa fie ingropati nu in hainele lor cele mai bune, ci in hainele lor preferate. „Asta ar putea inseamna un pulover, in tricoul echipei preferate de fotbal sau chiar in jeansi. Cu alte cuvinte, cei pe care ii ingropam sunt imbracati in ceea ce noi numim grave-casual.”

Grave-casual. Ramane sa ii atasam un hashtag si sa lansam un trend.

Continuand pe un ton mai serios, articolul din Racked explica cum si de ce riturile de inmormantare sunt facute pentru cei care continua sa traiasca. „Alegerea hainelor de inmormantare reprezinta o ocazie pentru familie sa incepa doliul, sa isi ia ramas bun, sa isi exprime respectul fata de decedat, sa faca un gest onorific fata de comunitatea din care persoana decedata facea parte.” In cazul asta, s-ar putea sa fie o idee buna sa ii instiintam pe cei care ne vor supravietui cum dorim sa fim imbracati in ultima noastra zi. Altfel, altcineva va lua aceasta decizie in locul nostru.

Ma rog, nu ca asta ar fi o decizie importanta in acel moment, comparativ cu restul deciziilor si gravitatea contextului. Si de fapt, pentru cel care a murit nu va mai conta in vreun fel in ce este ingropat. Si totusi…

Acum, pe final de articol:

Nu ma acuzati de blasfemie si va rog nu deschideti polemici serioase pe vreo tema religioasa.

Sper ca sesizati tonul meu amuzat si bulversat; altfel, voi nota cu un asterisc ca acesta e un pamflet si doresc sa fie considerat ca atare. Daca luati articolul prea in serios si comentariilor vor capata un ton nepotrivit, nu ma voi obosi sa le afisez.

Mai in gluma, mai in serios: v-ati pus vreodata aceasta problema? Daca ati stii ca moartea va asteapta dupa colt, v-ar fi indiferent in ce haine veti fi imbracate in moarte? V-ati supune traditiei sau ati prefera sa purtati haina preferata, for ever and ever?

 

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

Comentarii la acest post

  1. 1
    Agnes L says:

    Niciodata nu am fost o traditionalista, din cauza asta am hotarat cu ceva ani in urma, ca vreau sa fiu incinerata. Problem solved. 😊

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *