Ce-ar spune azi Venus din Milo

In timp ce ii inchideam Danielei fermoarul rochiei pe care tocmai o proba, o aud spunand cu voce joasa: „Rochia asta e atat de frumoasa, dar ma uit in oglinda si imi vad doar bratele. Sunt fixata pe ele.”

Nu o interesa cat de bine ii sedea rochia. Nu ii pasa cat de comode si feminine erau sandalele. Nu isi imagina cat de diferita ar fi putut fi tinuta daca si-ar fi prins parul in coada. Tot ce vedea erau bratele-i care, dupa cum mi le descria chiar ea, erau „prea groase, prea pufoase, prea albe”.

„Poate nici nu ar trebui sa port rochia asta, toata lumea se va uita doar la bratele mele! Tu ce parere ai?”, mi-a repetat stresata.

Daniela nu e nici prima si nici singura femeie pe care o imbrac la cabina de proba si care a dezvoltat o relatie „dificila” (nu vreau sa ii spun „complex”) cu bratele ei. E inversul fascinatiei fata de spatiul dintre coapse, acel thigh gap care, in urma cu vreo 2-3 ani, devenise subiect #trending si trasatura fizica de invidiat (adica #bodygoals, daand I’m rolling my eyes here, din motive evidente, da?)

Fiecare dintre aceste femei mi-a povestit cum, o data venita vara, incepe sa evalueze din ochi bratele tuturor celorlalte femei. Pe cele care poarta maneci scurte, la metrou. Pe cele care au imbracat o rochie cu bretele subtiri, in parc. Pe cele care au ales o bluza fara maneci, la birou. Pe cele care poarta o bustiera, la un party. In general pe toate cele care, atunci cand au mainile pe langa corp, continua sa aiba un spatiu gol intre brat si corp.

Fara exceptie, nici una dintre cele cu care am vorbit nu isi mai cumpara bluze fara maneci si refuza sa imbrace rochii cu bretele (sau orice alta varianta vestimentara care le dezgoleste bratele).

Departe de mine gandul de a le forta sa imbrace o haina care le creaza o stare de disconfort. Nu mi-am propus nici sa le conving rational, cu orice pret, ca nu au motive de ingrijorare (pe nimeni nu intereseaza bratele lor, toate celelalte femei sunt preocupate tot de propriile membre superioare!)

Dar incerc aici o pledoarie pentru a invata sa ne locuim si vedem corpul cu mai multa toleranta, obiectivitate, recunostinta si amuzament.

Pentru ca, nu-i asa?, in realitate nu e nimic in neregula cu bratele acestor femei – groase sau subtiri, pufoase sau vanoase -, la fel cum nu e nimic in neregula cu bratele niciunei femei! Sunt pur si simplu brate, membre ale dracului de utile ale corpului nostru.

Sunt extraordinare atunci cand vrei sa simti greutatea un bebelus si sa il strangi aproape de inima ta. Cand dansezi si te unduiesti impreuna cu un partener. Cand iti imbratisezi parintii de cate ori ii vizitezi. Cand imiti un robot, incercand sa iti amuzi copiii. Cand cobori pisica de pe un dulap. Cand, intr-un aeroport, tragi dupa tine un geamantant in care ti-ai impachetat intreaga viata. Cand pleci din piata cu buchete imense de flori. Cand aduni zeci de umerase cu haine intr-un magazin. Cand inoti ca o sirena. Cand faci semne disperate unui chelner sau cuiva de pe cealalta parte a strazii. Cand nu stii suficienta italiana sau portugheza, dar ai nevoie sa explici ceva unui localnic si tot ce poti face e sa gesticulezi. Cand sugerezi cuiva ca esti suparata si ti le incrucisezi peste piept. Cand re-primesti pe cineva in viata ta si le deschizi larg-larg, cat tot spatiul pe care il va ocupa acea persoana. Cand intri in rolul de mim. Cand mergi ca un egiptean, din cei desenati pe lateralul un sarcofag. Cand scuturi un prosop plin de nisip, in Vama. Cand ti-ai propus sa fumezi cu gesturi dramatice si largi, de diva. Cand divei din tine ii este sarutat fiecare centimetru de brat, din varful degetelor pana la umar si inapoi. Cand iti smulgi parul din cap. Cand retraiesti zilele copilariei, balansandu-te intr-un leagan. 

In plus, daca lista de mai sus nu e suficienta, ganditi-va la Venus din Milo. Ce-ar spune ea astazi? Credeti ca s-ar plange, oare ar compatimi femeile carora li se pare ca bratele lor nu sunt conforme standardelor actuale de frumusete? Sau le-ar privi cu compasiune si ar spune doar „of, dragele mele femei…”

Din pacate, lucrurile nu se rezolva atat de simplu, cu cateva exemple, o lista si o statuie. Chiar daca printr-un rationament logic ajungi sa intelegi ca bratele tale sunt normale, utile si frumoase, asta nu inseamna ca nu te vei studia la fel de minutios in oglinda, ca nu iti vei mai pipai si masura bratele sau ca vei inceta a face comparatii obsesive cu bratele altor femei.

La polul opus, bratele barbatilor sunt un simbol al fortei lor fizice. Bratele barbatilor sunt etalate cu mandrie intregii lumi, chiar daca se vede clar ca nu apartin unui jucator de tenis, unui poloist sau unui body-builder. Barbatii isi arata bratele, punct. Da, sunt asociate cu masculinitatea si cu capacitatea de a proteja, chiar si atunci cand posesorul a imbracat un maieu din plasa sau un tricou cu SpongeBob. Si, cu riscul de a intra in zona periculoasa a stereotipiilor, ma indoiesc ca vreun barbat judeca bratele altuia in functie de cat de apropiate le sunt circumferintele comparativ cu cele ale lui Hulk sau Popeye.

Voi merge un pas mai departe in pledoaria mea, intr-o zona a emotiilor, pentru ca ceea ce simt aceste multe femei fata de bratele lor este rusine. Nu vorbim despre un disconfort minor, ci de jena reala.

Discutand cu ele si incercand sa descoperim impreuna motivele acestor trairi, am ajuns (mai in gluma, mai in serios) la urmatorul scenariu. In fiecare dintre aceste femei traiesc doua fiinte. Prima dintre ele este Femeia Rationala – cea care merge la birou, la plaja, in parc, la supermarket, intr-o drumetie, la o nunta etc – si care isi observa bratele doar atunci cand inoata, cand cara un rucsac greu sau o sticla de vin si 6 pahare, cand incearca sa faca roata in fata iubitului fara sa para ridicola sau cand isi vede bratele tremurand de efort la o clasa de yoga. Cea de-a doua e Femeia Ticnita – cea care urmareste prea multe conturi de Instagram, care monitorizeaza cate kilograme au slabit colegele si prietenele, care se uita cu prea mare atentie la corpurile altor femei si care inca aude vocea unui fost iubit criticandu-i bratele, degetele de la picioare, barbia, sanii… Iar in timp ce Femeia Rationala isi vede de treaba si viata ei, Femeia Ticnita ii sopteste in ureche: daca ai fi putin mai supla, lucrurile ar sta mult mai bine; daca ai incapea intr-o marime mai mica de jeansi, daca ai avea bratele mai subtiri, daca ai avea sanii mai plini, daca ai avea genele mai dese, daca ai avea fundul mai mic, daca ai avea dintii mai albi, daca…

Ce se afla intre Rationala si Ticnita? Nu v-ati prins? Multa furie, neexprimata. Furie, pentru ca preocuparea pentru brate ajunge sa fie mai presus decat lucruri cu adevarat importante. Furie, fata de o societate a carei mentalitate sugereaza ca, atata vreme cat o parte a corpului tau nu arata „ca la carte”, aceasta trebuie acoperita, machiata, modificata chirurgical. Nu in ultimul rand, furie fata de sine, pentru ca in ciuda inteligentei si educatiei, realizezi cat de usor iti sunt exploatate vulnerabilitatile.

Nu gasiti ca e trist? Nu vi se pare coplesitor de trist ca o atat de mica parte a corpului nostru – practic, o bucata de maxim 20 cm – da nastere unor astfel de emotii negative? Ca atat de multe femei se consuma din cauza zonei dintre umar si cot, refuzandu-si mici si simple placeri stilistice cum ar fi purtarea unei rochii vaporoase, cu bretele, in plina canicula? Nu vi se pare zdrobitor de ridicol ca o bucata de muschi, piele si os este destinatara unui mesaj de repulsie fizica, de respingere pe false motive estetice? Nu vi se pare cumplit ca pana si bratele au ajuns sa fie supuse unor idealuri, unor canoane de frumusete, iar femeile deconstruite si analizate, bucata cu bucata, ca broaste disecate intr-un laborator?

Nu am cum sa inchei cu o concluzie frumoasa sau cu vorbe de incurajare, pentru ca realizez cat de putine femei, dintre multele care isi urasc bratele si citesc acest articol, isi vor schimba atitudinea. Va spun doar atat. Din cand in cand, ganditi-va la Venus din Milo.

Fyi, Daniela a pastrat rochia si a purtat-o. Fara sa isi acopere bratele.

P.S: in caz ca aveti nevoie de un motiv suplimentar de a va convinge ca bratele voastre sunt normale si voi sunteti frumoase, bucurati-va de vocea minunata a lui MoMo Lamping, simtiti bucuria cu care canta si nu va uitati la bratele ei. Nici la ale voastre.

Fotografii: pinterest.com, google.com.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

2 comentarii la acest post

  1. 1
    Dana Tacea says:

    Bravo Irina! Un articol excelent!

  2. 2
    Ioana A. says:

    Și eu am avut ceva vreme o relație dificilă cu brațele mele din cauza faptului că în copilărie am făcut sport de performanță și mi se părea că sunt prea dezvoltate, prea masculine și mi-am refuzat orice implica bretele, rochii, topuri, până și cosumele de baicu bretele mi se păreau ciudate și le alegeam pe cele tip bandeau, ca să nu atragă atenția asupra acestei zone, dar am învățat să le accept și acum port fără nici o jenă asfel de piese. Din când în când Femeia Ticnită iese și mai țipă la mine că-s prea musculoasă, dar atunci îmi folosesc brațele ca să o împing cu putere la locul ei 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *