Cum legam o esarfa

Pentru ca zilele trecute anuntam a treia editie Style Conversations (cea despre accesorii) de sambata aceasta, cateva dintre voi mi-au scris cu rugamintea de a explica mai multe feluri de a innoda, lega si purta o esarfa (daca ma gandesc mai bine, si asta ar putea fi tema unei intalniri Style Conversations, parafrazand cantecul lui Simon & Garfunkel, 50 ways… ?).

De multe ori, in timpul sesiunilor mele de evaluare de garderoba am „exhumat” diverse esarfe, inmormantate intr-un colt de dulap. Motiv nepurtarii lor era, mai tot timpul, „nu stiu ce sa fac cu ele”… Culmea este ca pana si o esarfa mare si patrata, genul batic, mostenita de la bunica, poate retrai un moment de glorie.

Ca idee de inceput, modelul si dimensiunea esarfei (dreptunghiulara sau patrata, mica sau mare) dicteaza stilul ei de purtare.

Evitati…

…sa purtati esarfele (mai ales pe cele mici) cu o camasa simpla, o jupa pana la genunchi, pantofi cu tocuri medii si parul coafat elegant. La fel ca in reclama cu coana Chiva, look-ul va fi „prea” demodat, „prea” scortos, „prea” de stewardesa. Aceeasi esarfa capata un aer modern intr-un look total jeans (jeansi boyfriend si camasa din denim).

…sa le purtati in stilul „cravata de pionier”, cu un nod meschin asezat exact pe linia bustului.

…sa alegeti esarfe banale sau cu aspect ieftin. Exista esarfe cu imprimeuri urate (asocieri neplacute de culori, contrast scazut intre nuante, desene prost vopsite) si din tesaturi de calitate proasta (voal de poliester transparent care se electrizeaza, bumbacuri care se scamoseaza), cu care nu putem face mare lucru. Decat sa le folosim pe post de carpe de sters geamurile.

In schimb, daca esarfa este dintr-un material bun, intr-o culoare placuta si cu un imprimeu armonios, are toate sansele sa devina un accesoriu drag.

Inainte de a trece la noduri sofisticate, iata varianta cea mai simpla de a impaturi o esarfa patrata.

O intindeti bine. Impaturiti doua dintre capetele opuse, astfel incat sa se suprapuna. Repetati miscarea. Dintr-o esarfa-batic patrata ati creat o varianta ingusta si lunga, care permite multe optiuni de innodare: in fata, in lateral, ascuns..

Aceeasi pliere a esarfei (de aceasta data, de dimensiuni mai mici) se potriveste pentru a purta esarfa in stilul lui Audrey Hepburn. Dupa ce realizati „impaturirea” de baza, innodati de 2 ori esarfa la baza gatului, in lateral. Arata bine asortata cu o camasa masculina, desfacuta la cativa nasturi, si un pantalon slim.

Pentru un stil „cravata anii ’70”, alegeti o esarfa patrata dintr-un material matasos (sau un dreptunghiulara, lunga si ingusta). Legati unul dintre capete cu un nod mic, la baza gatului, lasand restul esarfei sa cada libera, intr-o parte. Se potriveste cu o camasa easy fit si jeansi boyfriend sau cu un tricou lejer si un pantalon pana. Pentru seara, completeaza frumos un sacou smoking si un pantalon elegant.

O a patra varianta de purtare este cea triunghi lejer, stil cowboy. Se preteaza esarfelor patrate, de dimensiune medie. Se pliaza la mijloc, pentru a forma un triunghi, pe care il asezati pe piept cu varful in jos. Infasurati esarfa in jurul gatului fara a o innoda si lasati capetele desfacute. Merge cu un tricou sau un pulover, un pantalon simplu si sandale elegante.

Versiunea XXL a esarfei in stil cowboy foloseste o esarfa carre din matasa, viscoza sau bumbac moale. La fel ca mai sus, impaturiti esarfa la mijloc pentru a crea un triunghi, pe care il infasurati in jurul gatului (lasand varful triunghiului pe piept). Il puteti innoda sau nu. Aceasta versiune se potriveste peste un maieu, un top fara maneci sau o tunica simpla.

In sfarsit, o a treia varianta de purtare a esarfei in stil cowboy, foarte ranchero, este sa o introduceti un inel pe esarfa, iar capetele le innodati la ceafa.

O a cincea idee este esarfa-colier, pentru care puteti folosi o esarfa patrata de dimensiuni medii sau una dreptunghiulara, dar nu foarte lunga. Incepeti prin a face un nod la mijlocul esarfei, iar apoi alte cateva noduri laterale, la distante egale. La final, innodati colturile libere astfel incat esarfa sa se aseze rotund, pe decolteu.

Tot in jurul gatului, ma putem prinde esarfa ca o funda-fluture sau lavaliera, cu un nod dublu sau lasat liber, prinsa cu o brosa sau un inel dublu.

Pasul urmator este sa invatati cum sa folositi esarfa pe post de „altfel” de accesoriu, in moduri mai originale decat „in jurul gatului”.

O prima idee este sa purtati esarfa pe cap, in stil pirat. Impaturiti esarfa in triunghi, asezati latura lunga pe frunte, iar colturile le prindeti in dreptul uneia dintre urechi, cu un nod mare. Puteti prinde o brosa sau o floare peste acest nod.

A doua varianta „pirat” este sa porniti cu aceeasi esarfa impaturita in triunghi, pe care o asezati ca pe un batic pe frunte. Colturile le prindeti la spate, peste par. Le puteti lasa desfacute sau, pentru un look gipsy, le innodati sub forma de funda.

In sfarsit, o a treia varianta, mai cuminte, este in stil retro, tipic anilor ’60 – peste par, ca o banda lata innodata la ceafa (metoda de trisare cand nu aveti timp sa va coafati dimineata sau vreti sa amanati cu o zi spalatul pe cap).

Mai exista variantele hippie, in care esarfa devine bentita, sau, in stilul anilor ’50, cand legata invers (innodata in fata, deasupra fruntii), esarfa tine loc de turban.

Pentru cele care sunt in pana de idei, mai puteti purta esarfa in loc de cordon sau centura Obi, in loc de geanta, in loc de top de vara, cu spatele gol, sau top asimetric, in loc de bolero, in loc de sutien, in loc de pareo…

Voi cum purtati esarfele?

Inscrie-te la newsletterul nostru si vei fi prima care primeste idei de tinute si recomandari de shopping, afla despre concursurile cu premii si citeste articolele de pe Style Diary!

Foto: hermes.fr

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

7 comentarii la acest post

  1. 1
    Cosmina says:

    Buna,
    Wendy’s Lookbook Creatives, prezinta 25 de metode de a „purta o esarfa”. Solutiile sunt aici: http://www.youtube.com/watch?v=5LYAEz777AU
    Imi place tare mult cum scrii 🙂

  2. 2
    Cori says:

    Buna,
    Mie imi plac si salurile groase, de genul Pashmina, pe care de multe ori le pot peste o helanca sau un tricou simplu, ca si accesoriu principal (mai ales daca sunt imprimate). Pot de multe ori inlocui o vesta sau un poncho si arata foarte bine daca le prinzi cu cate o brosa sau curea interesanta.

    Cateva moduri in care pot fi purtate, sunt pe http://www.youtube.com/watch?v=lTn1xmgrXs4.

    Ma bucur sa iti citesc post-urile care imi aduc culoare si frumos in cate o pauza de serviciu. 🙂
    Cori

  3. 3

    Foarte bun articolul ! Intotdeauna aveti articole interesante si suntem siguri ca asa va fi tot timpul.Echipa de la http://www.autorentoradea.ro/ va sustine si iti va va sustine blog-ul intotdeauna ! Va multumim !

  4. 4
    dana says:

    imi place foarte mult acest articol, practic si cu idei…

  5. 5

    Ne-a placut articolul si blogul in general. Cand scrieti si despre pantofi? 🙂

  6. 6

    Esarfele sunt bestiale cu cat mai multe cu atat mai bine 🙂 Vreo Geanta de gala nu aveti? ^^

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *