Cat conteaza o coada de cal?

Recunosc ca nu am prea urmarit competitiile Olimpiadei de la Londra. Am mai prins, in cateva dimineti cand eram la sala, rezumate ale zilelor precedente. Am citit insa mult despre ce a facut ca aceasta editia a Olimpiadei sa fie memorabila, despre sportivi si sacrificiile pe care le-au facut pentru a ajunge unde sunt, despre felul in care echipele de femei au adus sportul la un nivel superior, despre rivalitatile din sport, despre povestea lui Mary Kom, Lolo Jones, Hunter Kemper sau Ryan Lochte, despre ce este considerat astazi a fi un atlet in forma.

Copertile revistei Time dedicate Olimpiadei de la Londra 2012: Gabby Jones, Jessica Ennis, Lolo Jones si Homare Sawa

Sincer, nu am retinut multe informatii de tipul cate medalii a castigat fiecare tara, cu cate secunde a fost depasit vreun record, cate sute de milioane de telespectatori au fost inregistrati la ceremoniile de deschidere/ inchidere.

Ce m-a impresionat si ce s-a inregistrat in mine au fost emotiile – a succesului, triumfului, esecului – traite de atleti, exprimate cu putere prin lacrimi, imbratisari, pumni stransi cu demnitate sau caderi deznadajduite in genunchi.  Dincolo de ele, eu personal am vazut disciplina, concentrare, motivare, ambitia de a-ti depasi propriile limite fizice si mentale.  Am vazut cum se concretizeaza un talent sau o oportunitate,  ce inseamna sa iti stabilesti un obiectiv,  sa fii incurajat (de parinti, de echipa, de antrenor).  Am vazut ce inseamna sa iti cunosti propria valoare, sa stii ca esti un exemplu pentru o intreaga generatie.

Pe de alta parte, am inregistrat, negativ, ce inseamna prostia umana – pentru ca altfel nu ii pot spune.

Este vorba despre Gabby Douglas si discutia creata artificial in jurul ei. Gabby (Gabrielle) Douglas are doar 16 ani, este prima gimnasta din Statele Unite care castiga doua medalii de aur la aceeasi Olimpiada (la individual si la echipa), dar si prima gimnasta de culoare din istoria Olimpiadelor care castiga astfel de medalii.  Cu toate astea, in tot entuziasmul si emotia  triumfului ei, cea mai importanta conversatie a momentului respectiv a fost despre… parul ei!

Gabby Douglas

Trist moment, din punctul meu de vedere, atunci cand atingerea excelentei sportive nu este suficienta.  Sau poate cei/ cele care urmareau competitia de gimnastica nu erau interesati de sport in sine, ci de niste superficialitati, niste idiotenii?  Cum ar fi, de pilda, daca Gabrielle avea parul strans in coc sau in coada si cum ii era aranjat gulerul hanoracului in momentul in care ii era acordata medalia de aur? (Seriously? Adica, seriously??? I kid you not, astea erau comentariile!)

Gabby Douglas

Bloguri (personale, de beauty, ale unor militante ale feminismului sau ale multor celor care promoveaza cultura afro-americana), emisiuni radio si TV, sute de mii de twitt-uri au examinat si analizat subiectul pe toate partile, inclusiv din punctul de vedere al influentei sociologice, estetice si culturale ale tinerei gimnaste pentru o intreaga generatie de femei de culoare. 

A fost nevoie ca mama gimnastei si fosta medaliata cu aur Dominique Dawes sa dea interviuri, in care sa explice de ce parul prins intr-o coada de cal a fost o alegere fireasca. A fost nevoie ca antrenorul sa explice ca un atlet are alte prioritati decat starea tunsorii proprii. A fost nevoie ca familia ei sa apeleze la un celebrity stylist (ceea ce oricum a dus la o noua avalansa de comentarii!).


Au existat si bloguri si jurnalisti care i-au luat apararea, spunand ca tinerele femei afro-americane fac eforturi mai mari decat celelalte pentru a obtine un par perfect. Dincolo de tot ridicolul situatiei, discutia creata nu este doar despre ce intampla cu parul unei tinere de culoare.

Ce se intampla este ca, sub valul anonimitatii, niste persoane oarecare isi permit sa minimizeze realizarile exceptionale ale unei persoane publice, concentrandu-se pe un detaliu lipsit de substanta (parul ei) si criticandu-i infatisarea.

(Ca paranteza: un „detaliu” care a fost pierdut in discutiile pe bloguri si twitter a fost ca intreaga echipa de gimnastica a SUA isi prinde parul la fel, intr-o coada de cal prinsa cu elastic si agrafe; exceptie face Jordan Wieber, care isi prinde parul intr-un coc strans.)

Cu stupoare, nu inteleg – la modul cel mai serios nu inteleg! – de ce toata lumea si-a concentrat atentia pe parul lui Gabby. Ar fi comentat la fel despre parul lui Phelps cand isi da jos casca? Nu poate sa isi faca un buzunaras la slipi, in care sa indese un pieptene minuscul? Vor comenta, la urmatoarele Olimpiade, despre pete si stropi de transpiratie? Despre tricouri de brand dar nu de designer? Despre manichiura Serenei Williams sau despre breteaua sutienului vreunei fotbaliste?

Ma intreb daca cele care au criticat-o pe Gabby nu au vazut dincolo de coada ei de cal (ah da, nu v-ati dat seama? Majoritatea criticilor a venit din partea femeilor). Daca nu s-au gandit ca par frumos poate avea oricine, dar talent, ambitie si performanta, putini.  Daca nu si-au pus problema ca o adolescenta, care deja este dedicata de 10 ani sportului, are dreptul sa isi poarte parul cum vrea ea. Whatever…

Surse foto: time.com, fashionista.com.

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

3 comentarii la acest post

  1. 1
    monica says:

    hihihi… pana nu am citit articolul, nici nu ma gandisem sa ma uit mai cu atentie la parul ei.

  2. 2

    Hmmm … pana nu am citit aici nici nu am stiut ce mare valva a facut ponytail-ul Gabriellei Douglas. Am urmarit concursul de gimnastica la TVR si am vazut cat de talentata este si cat de bine ii ieseau exercitiile, parca spre ciuda noastra de romani care tineam pumnii elevelor noastre. Ba chiar cu fetele de pe FB am comentat si i-am dat porecla de „veverita zburatoare” ca prea se invartea de parca nu auzise ce-i aia gravitatie.
    E penibil daca multa lume s-a impedicat de-o biata coada si n-a vazut dincolo de niste suvite de par.

  3. 3
    Andaluna says:

    tara tuturor posibilitatilor…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.