Sclipirea lui Gladwell

In weekendul acesta am citit Blink, cea de-a doua (si superficiala) carte a lui Malcolm Gladwell. In rezumat, cartea discuta anumite procese mentale care se desfasoara extrem de rapid, aproape inconstient, pe baza unui minim de informatii pe care le detin, si ofera multe exemple, anecdote si studii de caz (de la experiente ale unor pompieri, la speed dating, la analizarea dialogurilor unor cupluri proaspat casatorite, evaluarea fiselor unor medici dati in judecata, teste verbale date de studenti sau piese de improvizatie teatrala, evaluari facute de istorici de arta sau creatori de jocuri pe computer).

Blink vorbeste despre cunoasterea rapida, despre un fel de intuitie, daca vreti, care poate fi educata, ca in cazul expertilor care recunosc intr-o milisecunda un amanunt pe baza caruia fac conexiuni multiple, dar care la fel de usor poate da nastere stereotipurilor.

Ideea de baza a cartii este ceea ce Gladwell numeste „thin slicing”: teoria feliilor subtiri. Cateva indicii refac, in mentalul inconstient, anumite tipare, sabloane pe care le recunoastem si le identificam apoi rational. Extrapolam.

Dupa cateva capitole si multiple exemple, am facut o legatura intre „thin slicing” si prima impresie, studiile lui Mehrabian din anii ’70 privitoare la componentele comunicarii: non-verbalul (unde este inclusa imaginea proprie, limbajul corporal, proxemica), vocea (dictia, accentele, viteza de vorbire, tonul vocii) si continutul mesajului (cuvintele). Iar apoi m-am gandit la stereotipurile din politica, la ce inseamna „adecvat” in mediul de business, corporate si de ce se pune atat de mult accent pe „a face o prima impresie buna”.

Gladwell da chiar un astfel de exemplu, cand povesteste despre Warren Harding si explica „de ce ne plac barbatii frumosi, inalti si bruneti”. Warren Harding a fost unul dintre cei mai incompetenti si putin cunoscuti presedinti ai S.U.A. Se pare ca unul din motivele pentru care Harding a fost propus drept candidat in 1920 (iar apoi a castigat!) a fost ca „arata prezidential”, adica impunator: sprancenele negre si dese contrastau cu parul de culoarea otelului, ceea ce ii conferea un aspect de forta, umerii lati si tenul bronzat ii dadeau o infatisare sanatoasa, se misca cu usurinta si suplete, vorbea cu o voce rezonanta, masculina si calda… Competentele lui nu aveau absolut nimic de-a face cu infatisarea atragatoare. In schimb, exteriorul lui Harding se potrivea cu ideea preconceputa a unui barbat curajos, integru, inteligent. Ca sa citez din carte: „infatisarea sa avea atat de multe conotatii, ca a intrerupt procesul normal al gandirii.”

Eh, voila, suna manipulator, dar asta e: imaginea bine construita (nu „corect” construita, ci intentionat construita intr-un anume fel!) scurt-circuiteaza ceva in mintea noastra. Adauga la asta si efectul de halou, prin care – daca nu suntem atenti – vom tinde sa conferim atribute pozitive unui mesaj sau unei imagini, doar pentru ca se muleaza pe un stereotip pozitiv. Mai adaugam in echipa si pe un al doilea Jon Favreau, and the deal is done.

La noi, alegerile parlamentare au loc in 2012, vor fi interesant de urmarit cum se vor imbraca politicienii nostri 🙂

PS: recenzii Blink din: NY Times, The Guardian