Siluete epurate de orice fel de accesorii, linii simple, fara infrumusetari inutile, fara redundante. Totul se sintetizeaza intr-un conservatorism actualizat, valori clasice, texturi de cea mai buna calitate.
La fel ca datile trecute (anii 1990, toamna 2009), minimalismul apare ca alternativa stilistica la o perioada de consum remarcabil, parafrazandu-l pe Caragiale, prin absenta lui. Asa cum bugetele au fost taiate simtitor, la fel au procedat designerii cu metri de materiale, lasandu-i sa cada pe podelele atelierelor. Simplitatea devine astfel o riposta la adresa frivolitatii, iar estetica ei pura vorbeste despre o poetica intelectuala, deloc hedonista.
Propunerile designerilor par sa fie ori idei ramase in stadiul de crochiu din toamna trecuta, fie chiar schite aduse din arhiva deceniului trecut, din vremurile cand Calvin Klein si Helmut Lang erau regi.
Noul minimalism este directia stilistica ce ne permite sa vedem femeia de dincolo de haine sau de sub haine. Creatiile au fost dezbracate de orice detalii superflue, nu exista volane, pliseuri, imprimeuri, drapaje, liniile cauta simetrii. Culorile neutre (negru, gri, bleumarin, bejuri, alb) subliniaza simplitatea siluetelor. Aceste haine nu sunt facute pentru a atrage atentia dar, in mod paradoxal, chiar asta fac.
Inspiratia masculina – sub forma costumelor cu pantaloni reinterpretate, a mantourilor androgine – este una dintre variantele propuse, sustinuta de aluri utilitare care se concentreaza pe piese de baza cum sunt fustele lungi negre sau camasile albe. Ritmul impus este plin de gratie dar cadenta este puternica, nu mai vorbim de o feminitate delicata si nici despre aluri boeme. Totul este clar definit, riguros structurat, fara confuzii si complicatii, cat mai apropiat de perfectiune.
Fotografii: style.com
In pragul dintre indian summer si early autumn, culorile se schimba din nou, lumina si aerul au straluciri de ambra, interioarele incep sa miroasa a crizanteme, macese, placinte cu mere si dovleac la cuptor. Hainele ne devin mai moi, mai incapatoare, mai putin stralucitoare.
Este perioada cand eu ma intorc catre stiluri retro, cand nu mai suport culorile fluorescente si imprimeurile galagioase, cand incep sa port mai mult cercei decat bratari, mai mult esarfe decat curele. Rochiile sunt inca prima mea alegere, poate si datorita curcubeului de cardiganuri care asteapta cuminti, in spatele usilor de dulap.
O simpla rochie cu dungi colorate si accesorii din lemn pare facuta pentru zilele autumnale insorite. Poate si pentru ca tocmai am terminat de citit unul din romanele lui Jane Austen, o vad decupata dintr-o vigneta regency, cu interioare mobilate elegant, cu podele din lemn, seminee, oglinzi si paturi englezesti cu aceleasi modele Fair Isle pe margine.
Neasteptata dar placuta alaturare intre un pulover galben crosetat si o camasa cadrilata, aproape masculina. Recreat intr-un interior luminos, elemente si culori similare creaza un aer country cand imprimeul floral naiv, retro, al pernelor, este completat de cel al tapetului si de dungile nostalgice ale asternuturilor. Catelusul adormit este optional si, la cerere, poate fi inlocuit cu o pisica.
Sofisticat, elegant, feminin, organic – acest gri cald are culoarea diminetilor fumurii de toamna si este infrumusetat de textura accesoriilor si pernelor, de curatenia cearceafurilor albe, de simplitatea si caldura mobilierului ascetic.
Fara o justificare intelectuala, sacoul bej-khaki purtat cu jeansi indigo si balerini este pentru mine tinuta iconica a unei dimineti de weekend autumnal, cand singurele puncte pe agenda de zi sunt un brunch lung si un film frantuzesc. Liniile cuminti, rotunjite ale unui armoire Art Deco plasat pe un perete complet alb respira aceeasi gratie, ritm si sarm cu tinuta aleasa.
Unul dintre lucrurile care ma amuza este sa descopar si apoi sa daram stereotipuri – in viata in general, iar in ultimul timp in special pe cele legate de imaginea mea de “consultant de stil/ fashion blogger”.
Initial, am citit despre ele in presa de moda internationala ale carei opinii, inevitabil, fusesera preluate, adoptate, transcrise, traduse, romanizate pe la noi. Mai apoi, m-am lovit de ele in discutiile cu cliente ale sesiunilor mele de stil, cu oameni de PR, cu designeri. Iar cel mai recent, culmea, in comentarii sau critici aflate la limita barfelor, legate de acreditarile bloggerilor la Saptamana Modei de la Iasi.
Puse cap la cap, toate astea au creat un fel de portret-robot, pe care oamenii il vizualizeaza in momentul in care spui “lucrez in industria modei sau scriu despre moda.” Nici nu mai e nevoie sa spun cat de limitat si prost schitat este portretul cu pricina, pentru ca realitatea este foarte diferita. In ultimul an am cunoscut zeci de bloggeri si, in afara impartasirii unei pasiuni comune pentru moda, aratam cat se poate de diferit, avem propriile opinii si voci individualizate, avem pregatiri foarte diferite, joburi diferite, vieti diferite. Pana si pasiunea pentu moda o traim diferit si o exprimam diferit.
Ca sa nu credeti ca vorbesc despre cai verzi pe pereti, am facut o lista a celor mai intalnite 10 stereotipuri legate de a fi blogger de moda. Daca voi ati intalnit si altele, share them 
1. Cei care fac blogging despre moda sunt adolescente sau tinere in jur de 20 de ani. Nu stiu din ce motiv (pot doar sa il banuiesc), mai toata atentia presei merge catre bloggeri care sunt intr-adevar foarte tineri. Este cazul bine-cunoscutei Tavi Gevinson, care are doar 13 ani, sau al lui Jane Aldridge, de doar 18 ani. Pe de alta parte, majoritatea blogurilor (internationale si romanesti) sunt tinute de persoane de peste 25-28 de ani, pe langa care exista la fel de multe bloguri scrise de oameni in jur de 30 de ani, care de obicei chiar profeseaza in domeniu.
2. Cele care fac blogging de moda sunt inalte, suple, au infatisarea unor manechine profesioniste si se imbraca doar in haine de designer. Este ca si cum ai spune ca un blogger de moda este o manechina sau o editoare de moda care si-a ratat cariera. E suficient sa vii la o intalnire cu bloggerite de moda ca sa vezi varietatea formelor si dimensiunilor. In plus, gasesc ca este jignitor sa crezi ca infatisarea poate fi singura calificare necesara pentru a scrie despre industria modei.
3. Bloggeritele de moda sunt excentrice, agresive, galagioase. Banuiesc ca e posibil ca unele dintre bloggerite sa aiba personalitate mai expansive sau sa fie extrem de vorbarete. Pe de alta parte, majoritatea celor pe care le cunosc se comporta extrem de profesional si civilizat.
4. Bloggeritele de moda isi doresc sa fie in centrul atentiei si cauta acest lucru cu disperare. Sa-mi fie cu iertare, dar nu toti bloggerii discuta doar despre ei, si din ce in ce mai putini mai posteaza outfiturile zilei. Cei mai multi dintre noi investesc timp si energie interpretand tendinte, intervievand designeri, discutand colectii, oferind recomandari stilistice sau, la modul general, scriind despre lucruri in afara persoanei proprii. O facem dintr-un interes sincer legat de industrie si/ sau profesie, ne cheltuim din banii proprii atunci cand nu suntem angajatii unui trust de presa, petrecem timp documentandu-ne sau cautand inspiratie, la fel cum ar face un reporter.
5. Bloggeritele de moda aleg sa scrie despre moda pentru ca stiu ca vor primi diverse cadouri sau mostre. Nu neg faptul ca este posibil ca in lumea bloggingului de moda sa existe si persoane care vaneaza produse cosmetice, reduceri preferentiale sau chiar imbracaminte gratuita. Am vazut chiar si cateva persoane batandu-se pentru un ultim goodie bag DAR stiu ca pentru majoritatea dintre noi aceste oferte sunt bonusuri intamplatoare, nesolicitate, pe care le acceptam cu politete si decenta atunci cand ne sunt oferite.
6. Bloggeritele de moda scriu de acasa, de obicei imbracate in pijama. Suna caraghios, dar sa stiti ca chiar am fost intrebata, cu seriozitate, daca asta e realitatea. Cand am raspuns ca, in ceea ce ma priveste, am biroul la aceeasi adresa unde locuiesc DAR e vorba de un birou special amenajat si nu scriu din varful patului, cu atat mai putin purtand pijama, respectiva persoana a ridicat din sprancene. Sunt convinsa ca multe dintre noi scriu de acasa, dar imaginea unui blogger purtand pijama face un mare deserviciu celor care scriu profesional.
7. Bloggerii de moda adora sa fie invitati la orice fel de evenimente promotionale, lansari, deschideri, aniversari de orice fel, atata timp cat implica un cocktail gratuit si o punga de cadouri. Sincer, de multe ori ma surprind unii organizatori de evenimente care nu realizeaza ca, pentru a atrage bloggeri, e nevoie de creativitate, atentie la detalii, diferentiere. Se poate intampla ca in Bucuresti, in aceeasi seara, acelasi blogger sa fie invitat la 5 evenimente. Personal, eu cred ca bloggerul va acorda mai multa atentie unui eveniment/ brand cu care simte ca a dezvoltat o legatura personala. Sorry, dar un pahar de sampanie si o mostra de fond de ten nu ma impulsioneaza…
8. Bloggerii de moda vor lauda orice fel de produs, daca lor li se face un discount. Cat de gresita este aceasta presupunere! Sigur ca exista cateva bloguri care, datorita recesiunii, si-au ales nisa cumparaturilor 2nd hand, a descoperirii discounturilor, outletelor, reducerilor sau produselor destinate unor bugete limitate. Dar doar pentru ca tu vinzi cizme de o calitate indoielnica si de un prost gust evident DAR care costa 100 lei, iar martea ai reduceri de 5%, asta nu inseamna ca orice blogger va sari in sus de bucurie si va dori sa “impartaseasca cu cititorii minunata veste”!
9. Bloggerii de moda sunt amatori, care nu au nici pregatirea profesionala sau academica, nici experienta necesara. Desi putini dintre bloggerii de moda sunt absolventi de jurnalism sau design vestimentar, multi dintre ei au experienta in industrii adiacente, in comunicare sau in media. Cei care nu au aceste calificari nici nu pretind ca le-ar avea (iar daca o fac, shame on them si sa isi asume responsabilitatea). Cei care doresc sa intre in acest domeniu, pot avea sansa ca blogul propriu sa le deschida usa catre o experienta in moda, cum a fost cazul Susannei Lau (aka Susie Bubble).
10. Bloggerii de moda nu isi folosesc bunul simt, judecata proprie si nici nu au auzit de deontologie, atunci cand comenteaza sau preiau continut editorial. Asa este, bloggerii nu sunt jurnalisti de profesie, dar asta nu inseamna ca nu isi folosesc bunul simt cand publica o stire, cand discuta o colectie sau comenteaza un eveniment. Sunt persoane motivate de propriile opinii, ceea ce de multe ori face parerile lor mai pertinente sau mai periculoase decat cele oficiale, strecurate in comunicate de presa. Pe de alta parte, brandurile trebuie sa isi asume si riscul acestui tip de comunicare, total subiectiv, putin influentabil si deloc controlabil. Dar si cat de bine se simt advertiserii cu pricina atunci cand un blogger cu influenta le lauda un produs, o colectie sau o initiativa, iar cititorii ii rasplatesc cu incredere…
Cat de minunat se scurg zilele, una intr-alta, ca un fade-out al unui cantec care iti merge la “casa sufletului”. Dupa o saptamana aglomerata, plina de evenimente – mondene si de voluntariat -, ma linisteste si ma anima, in acelasi timp, sa petrec timp pierduta intr-o discutie, intr-o carte, intr-o cana de ceai, intr-o galerie de fotografii sau intr-un album cu amintiri, in ganduri si planuri de viitor, ba chiar si in nostalgii despre o alta viata. Nu stiu ce faceti voi duminica dupa-amiaza sau seara, dar sper ca va hraniti sufletul cu ceva si/ sau cineva frumos
Cambodia slowly reweaves its silk industry – “Far from the glamour at fashion weeks in America and Europe, Cambodia’s silk industry is struggling to regain the foothold it lost during years of political and civil unrest.” In NY Times.
Italy’s top designers take over Milan – “It’s a different Milan fashion editors and buyers are descending upon this season. More sophisticated. More serene. And that’s to say nothing of the clothes.” In Wall Street Journal.
Luxury fashion retailers: functionality or flash? - “Eight out of 10 globally recognised luxury brands are now selling directly to customers online. Chanel and Versace are the only two retailers not currently offering customers any transactional options.” Pe nou-descoperitul Retail Bulletin.
Art on your sleeve – Leather motorcycle jackets become a canvas for eighteen artists as part of a Milan Fashion Week exhibit to benefit the Andy Warhol Museum. In T Magazine.
London’s bright idea is color – “If the New York shows seemed to be advertising a white sale, London was an orgy of neon pinks and oranges, acid yellows and cool aquas.” Pe NY Times.
The new fashion forward – “Such is the insanely accelerated speed of the fashion world that the clothes appearing in shops now already seem not to be the latest thing, their significance lost, having long ago been… sucked dry through overexposure.” In The Telegraph.
Celebrity Fashion Lines – “Celebrity clothing brands are particularly volatile, because their success is closely tied to one person whose popularity can fluctuate violently. There’s a lot of coming and going, because as their popularity wanes it affects everything else.” Pe Forbes.com.
Gucci unpacks “La Dolce Vita” – “During the consumer-spending slump, aspirational purchases slowed sharply, and Gucci was hit harder than competitors … So when Mr. di Marco joined the company… he wanted to elevate the brand away from the recent cheapening of its image.” In Wall Street Journal.
Fashion opts for safety in Milan, Paris – “Even amid signs that demand for luxury clothing and accessories is returning, makers of the goods will ‘play it safe’ for spring-summer 2011, according to Sue Evans, senior editor of catwalks at fashion forecaster WGSN.” De pe Bloomberg.
A British fashion invasion – “With 84 stores in Britain (it also has branches in the USA, China and the Gulf), the scheme has the potential to transform the entire concept of tailoring on the high street – if [Reiss] gets it right. The early signs are good.” In Portfolio.
The future of cheap chic - “It was a sign of the times: fashion so cheap it became ‘disposable’… But the days of the £4 jeans and £2 T-shirt could be numbered, with analysts and retailers now warning that the era of constantly reducing prices is coming to an end.” In The Guardian.
Armani hitches wagon to Gaga – “The 76-year-old designer’s multimillion-dollar partnership with the 24-year-old pop idol has put Mr. Armani ‘in a new creative spotlight… It is also an effort by one of fashion’s oldest figures to rejuvenate his €1.5 billion business.” Tot pe Wall Street Journal.
Ideas that go beyond heritage – “At a time when many companies are using the hook of heritage to persuade consumers to spend again (a strategy that appears to be working, based on recent earnings reports), Ms. Prada’s kind of fashion can seem frivolous. And given her method of forcing oppositions — high and low, vulgar and beautiful — it can also seem predictable. ” Pe NY Times.
Cu cativa ani in urma, ma plimbam pe stradutele inguste si pietruite din Rovenij, un orasel din nordul Croatiei, langa granita cu Italia. Dintre toate magazinasele si artizanatele care imi puteau atrage atentia, am intrat in unul foarte nereprezentativ pentru mine: unul mic, cu bijuterii. Interiorul in penumbra stralucea de luminile multicolore ale bijuteriilor impodobite de pietre si cristale. Randuri intregi de inele isi ridicau capetele spre mine, ca flori sculptate in metal, asteptandu-mi degetele pentru a se trezi la viata. Bratarile mai ca frematau pentru sansa de a mi se incolaci ca o ghirlanda la incheietura mainii, iar cerceii lungi se leganau, cu fiecare miscare, pentru a-mi atinge gatul.
Insa eu nu aveam ochi decat pentru inele – erau pentru toate degetele, in diverse marimi si forme, unele mari si vulgar de opulente, altele mici si timide, infrumusetate de pietre fatetate de citrin, ametist, smarald, rubin, opal, peridot, jad, diamant, safir, acvamarin, granat… Care este al meu, care dintre ele ma astepta pe mine? Voi gasi oare un inel, acel inel, THE ring to rule them all?
M-am indragostit, nebuneste si literalmente la prima vedere, de culorile fericite – la fel ca mine, in acea vacanta – ale unui inel, modest in comparatie cu celelalte dar perfect pentru mine. Mi-a fost daruit atunci, drept simbol a 7 ani de casatorie. Desi nu sunt genul de femeie care asteapta si poarta bijuterii, l-am dorit pentru ca stiam ca, spre deosebire de randurile nesfarsite de coliere, margele si cercei colorati dar “de masa” care imi impodobeau peretii dormitorului, acesta urma sa fie un inel pe care il voi purta zilnic.
Ocazional, cumperi ceva – o haina, o geanta, o bijuterie – si cineva il remarca si face un comentariu, de fiecare data, inevitabil. Asa se intampla cu inelul meu de cocktail. Care este atractia lui, m-am intrebat?
Un inel colorat, de cocktail, este antiteza verighetei: nu declara nici un fel de statut, decat dorinta de a purta un lucru frumos. Mi-am dat seama si cum ar trebui purtat un astfel de inel: pe o mana neimpodobita de alta bijuterie. Cu cat mai simpla rochia, cu atat mai mare, mai colorat, mai spledid si mai ostentativ ar trebui sa fie inelul, ca cele din colectia lui Ellen Barkin – care, btw, si le-a licitat imediat dupa divortul ei, drept simbol al unei independente regasite (a strans aproape jumatate de milion de dolari, she’s a lucky lady!).
Un inel de cocktail este cel mai bine vazut cand mana tine un pahar de cocktail. Este ca maslina sau coaja de lamaie din martini, plasata acolo pentru a fi observata prin lumina reflectata care strabate bautura si paharul. Inelul de cocktail nu este o piesa de colectie, pe care o vei lasa mostenire si nimeni nu se asteapta sa aiba o valoare exorbitanta. Poate tocmai de aceea, variantele cu cristale colorate, ieftine, au la fel de mult succes si arata la fel de minunat ca o bijuterie veritabila. Inelele impodobite de cristale (swarovski sau otherwise) nu ar trebui sa pretinda ca sunt altceva decat bijuterii infrumusetate de sticla colorata, oricum nimeni nu te va crede ca porti bijuteriile coroanei. Astfel de inele sunt inlocuitori de lux, lux de care ne dispensam, dar in nici un caz nu pot tine locul adevaratelor podoabe.
Cat despre inelul meu croato-italian, nu stiu care este misterul lui. Este intr-adevar bijuteria mea cea mai scumpa, la propriu si la figurat prin valoarea ei sentimentala, dar nici nu se compara cu valoarea altora. Il invart aproape zilnic pe degetul mijlociu al mainii drepte si ma bucur in fiecare zi de caleidoscopul pietrelor lui. Cred ca a fost facut pentu mine, cred ca eu am fost nascuta sa il gasesc in micul magazin de pe o straduta croata, iar el ma astepta sa fiu suficient de femeie ca sa il pot purta.
Pentru ca si varsta isi spune cuvantul. A te maturiza inseamna printre altele a trece la alta varsta, ceea ce filosofic vorbind, reprezinta o lectie in limitarile impuse de viata. Anul acesta implinesc 35 de ani, ceea ce inseamna ca va fi ultimul an in care voi mai putea purta dragalase tea-dresses inflorate cu tenisi, agrafe cu buline si cozi impletite de scolarita. Probabil voi alege sa nu mai port nici blugi desirati si cine stie, imi voi inlocui gecile military cu o haina de nurca (nu, nu, glumesc!).
Asadar, ce imi va ramane sa port? Bijuterii fanteziste, care nu prezinta riscul de a ma face mai grasa/ slaba, mai tanara/ batrana, mai sofisticata/ eclectica, inele imense de cocktail colorate la fel de vesel ca un Cosmopolitan, un Ruby Manhattan sau un Electric Blue Margarita, inele atat de fantastice incat sa ma simt ca o Elizabeth Taylor pentru al meu urmator Richard Burton.
Citeste si: