Lectii de tehnologie, lectii de moda

Remarks & observations 1 Comment

Suntem obisnuiti sa privim industria internetului si a electronicelor ca fiind cea mai avangardista, cea care conduce revolutia tehnologica. Lansari cum a fost cea a iPad-ului sunt ca un cutremur pentru progresul omenirii, pentru tot ce inseamna comunicare si media, dar si pentru buzunarele noastre. Astfel de produse ne schimba viata intr-un mod neasteptat si, de cele mai multe ori, nici nu suntem constienti de pasii inainte pe care ii facem, fortati de imprejurari.

Personal, cred ca industria imbracamintii si incaltamintei ar putea avea  acelasi potential – de a crea mici revolutii, cu conditia de a renunta la vechile reguli (“lanseaza 2 colectii complete, de 2 ori pe an, la care adauga o colectie resort/ cruise si una de pre-fall”) si la galopul interminabil, accesorizat cu ochelari de cal, spre profit.

Imaginati-va cum ar fi daca Apple ar trebui sa isi innoiasca complet inventarul, de doua ori pe an, lansand colectii de noi de iPads, iPods (clasic, nano, shuffle, touch), iPhones, Mac-uri, ecrane, accesorii, tastaturi, mouse-uri, imprimante… Credeti ca ar fi in stare sa ne propuna aceleasi inovatii, asa cum fac acum? Sigur, ei isi actualizeaza produsele si lanseaza frecvent versiuni noi (abia astept sa vad noul iPhone 4), dar daca privesti lucrurile in ansamblu, de-a lungul anului observi 2, maximum 3, lansari revolutionare care schimba piata… si uneori vietile oamenilor.

apple.JPG

Cum ar fi daca designerii sau brandurile si-ar concentra atentia asupra revolutionarizarii vietilor noastre, in loc de a vana trenduri efemere, oricum definite de altii (vezi birourile de tendinte) pentru ei? Cum ar fi daca si-ar investi creativitatea in rezolvarea unor probleme, in loc sa ne creeze probleme (vezi complexe de inferioritate, tulburari de alimentatie, falimente de buget)? Poate imi veti spune ca in moda nu este loc de tehnologie, asa cum este in industria electronicelor. La care eu v-as raspunde: “nu inca”. Doar pentru ca imbracamintea noastra are, pe langa rolul estetic si de statut, doar functia de a ne acoperi corpul, asta nu inseamna ca tehnologia nu isi va spune cuvantul in 5, 10, 20 de ani.

Nu vorbesc doar de tesaturi care absorb transpiratia – pe care industria articolelor de imbracaminte sport le-a adoptat cu succes (btw, nu m-ar deranja ca un designer sa lanseze o colectie pentru vara bucuresteana, caniculara, cu rochii si bluze din astfel de materiale; noi transpiram si cand nu facem sport) – si nici de rochiile mecanizate ale lui Chalayan din primavara lui 2007, care se modificau cu ajutorul unui sistem computerizat.

 hussein-chalayan-spring-2007.jpg

dezeen-podcast-hussein-chalayan-at-the-design-museum-squ2-hussein-chalayan-iner.jpg

Ideea este ca, la urma urmei, exista atat de multe lucruri care ar putea fi inventate, dincolo de orice ne-am putea imagini in momentul de fata. Ce ziceti de niste escarpeni care ne-ar ajuta sa mergem de doua ori mai repede? Sau de o rochie universala, care sa aiba o aplicatie care schimba culoarea tesaturii? Sau un colier supradimensionat, a carui componente au o functie de racire a corpului pe timp de vara? Exista designeri care se gandesc la inovatie dincolo de tesatura, cromatica sau forma?

Mi-ar placea ca industria modei sa invete o lectie de la Apple. Moda este un domeniu care este abia isi descopera potentialul revolutionar. Nu vad nici un motiv pentru care hainele nu ar putea fi la fel de functionale ca gadgeturile de pe wish list-urile fiecaruia.  Problema este ca in prezent, pe masura ce industria modei se readapteaza schimbarilor post-recesiune, aceasta ia mai putin in calcul avansurile tehnologice si inovatia produselor pe care le creeaza.  In schimb, toata lumea se concentreaza pe modificarea si optimizarea proceselor de productie, pe scaderea costurilor de productie samd…

Daca este ceva ce moda poate invata din lansarea noului iPad este ca astazi consumatorii sunt dispusi sa cheltuiasca 500 de dolari pentru un produs care este bine facut, care le imbunateste viata si care are si un design fantastic. Iar daca oamenii sunt dispusi sa cheltuiasca atatia bani pe un obiect care face exact acelasi lucru ca un desktop touchscreen, vor fi dispusi sa plateasca sume similare pentru articole vestimentare care le va schimba stilul de viata sau rutina zilnica.

Un alt lucru pe care moda il poate invata este ca iPad-ul reprezinta un efort de gandire, care a luat mult timp. Merita sa investesti la fel de mult timp si gandire intr-o rochie? Daca ar fi vorba de o rochie universala, care sa se “muleze” contururilor siluetelor a milioane de femei, da. Daca ar fi vorba de niste pantofi care imbunatatesc circulatia picioarelor, modeleaza gambele, ne indreapta coloana vertebrala sau ne vindeca de micoze, de ce nu?

Asadar, de ce in loc de a crea un best-seller, un singur produs-minune pentru care vor intra in istoria modei si care ii va face si bogati, designerii de azi se lasa prinsi intr-un ciclu nesfarsit de sketchuri, productie de masa, styling, idei neterminate si plecaciuni la finalul celor 15 minute de glorie din timpul unei efemere prezentari de colectie? Poate pentru ca vreo celebritate sa fie vazuta purtandu-le hainele, pentru o recenzie buna in presa, pentru un greu castigat break-even la final de an fiscal, pentru ca sa o ia de la capat in fiecare sezon?

De ce sa nu adopti un alt fel de model de business, cum este cel din lumea electronicelor, si sa te concentrezi pe crearea unui articol unic, dar atat de dorit incat, atunci cand este lansat, femei din lumea intreaga sa vrea un exemplar? Cum ar fi daca, in loc de a trimite pe podium 10 mantouri, designerul respectiv ar crea unul singur, multifunctional, care poate fi purtat in diferite climate si care sa isi poata schimba aspectul? Un mantou care va inlocui toate celelalte pardesie, trenchuri, paltoane sau geci pe care cineva le are in dulap, pentru ca acelea nu se vor mai ridica la standardele de functionalitate? Nu inseamna ca toata lumea va purta aceeasi haina, dar ar fi un fel de “lord of the coats“. Ar putea fi creata in diferite tesaturi, culori, lungimi – pentru ca desi iPad-ul este un singur produs, fiecare utilizator si-l personalizeaza dupa dorinta, in functie de aplicatiile descarcate.

Unde sunt inventatorii din moda secolului XXI? Suntem pregatiti pentru o noua revolutie, cine se angajeaza sa o inceapa?

Daca vreti sa cititi un articol interesant despre rochiile lui Chalayan, click aici.

She can kill with a smile, she can wound with her eyes…

Fashion Photography 2 Comments

03_a6c0eac.jpg

4582748917_4d0044fe69_o.jpg

3815688439_7f687ea708_o.jpg

4606843380_df5ee189a3_o.jpg

4606843408_7d16f8eb72_o.jpg

4684595535_970e87cc55_b.jpg

4587763070_f62535bbb6_o.jpg

4661516011_964b535ca0_o.jpg

4683222519_1f2311d3e4_o.jpg

4582748889_fc1a16d576_o.jpg

4647952279_6d3d436943_o.jpg

223d42223e.jpg

707d750542.jpg

4615681604_ce86ab94ef_o.jpg

4653033253_a3d73d9d20_b.jpg

s-mag-06.jpg

Lectura de sambata dimineata

Lazy week-end reading 3 Comments

Ce mai weekendul se anunta! Avem Street Delivery si Bookfest, s-au deschis piscinele pentru ca vor fi 38 de grade, putem vedea pe ecrane “Felicia, inainte de toate”, plus o selectie de la TIFF la MTR, plus Noaptea Devoratorilor de Publicitate… Doamne, cum sa te imparti in atatea locuri? O sa punctez si eu cateva dintre ele, dar cu pauze lungi de limonada rece-rece si umbra, iar diseara voi deschise un vin rose pus bine la racoare. Stiu ca ar trebui sa trec prin toate colectiile prezentate la RFW dar sa-mi fie cu iertare – caldura prea mare, monser, pentru imagini cu haine groase, si nici nu vreau sa stau in casa…

 elle-02_3d32f38.jpg

 6a00e55225716d88330133efbb35aa970b-800wi.jpg

Poate doar acum, dimineata, la cafea, fac repede o revista a presei online (de aceea sunt si mai laconica decat de obicei)…

Why fashion on film lacks style – “As a film on Isabella Blow is planned, Geoffrey Macnab argues that
haute couture and cinema are more likely to clash than complement.” Pe The Independent. Damn, tocmai mi-am adus aminte ca vroiam sa caut filmul despre Halston si Annie Leibovitz…

Britain’s got fashion talent – “Showing for Graduate Fashion Week… this is much more than a callow crop of students showcasing their sartorial juvenilia – this is the world’s largest showcase of graduate fashion.” Pe Times UK.

The designer from Nepal who cracked New York – “Demi Moore has tweeted his praises, Rachel Weisz appeared on the red carpet wearing one of his dresses, and the hugely influential editor of
American Vogue, Anna Wintour, has given him her backing.” Frumoasa poveste de succes, pe AFP

Fashion statements of all kinds -  despre inghetate si colectia Stellei McCartney, pe NY Times.

When a shop assistant says you look fabulous, you should never believe her - damn right! Nu o sa iti spuna niciodata ca un pantalon iti face fundul mare. Interesant insa acest paragraf, parca descrie o parte din vanzatoarele romance: “in the past few years, the UK seems to have changed from being a nation of shopkeepers that could barely be bothered to stop gossiping with their friends to acknowledge your presence, into a terrifying army of highly trained sales ninjas who will say and do anything to try to part you from your money.” Pe Daily Mail.

This shoes had Prada beat by 5,500 years – perfect conservat, cel mai vechi pantof din piele (o opinca, mai curand) descoperit intr-o pestera din Armenia. Pe NY Times.

Net-a-Porter announces first menswear site – exact la 10 ani (nu pot sa cred ca deja sunt e un deceniu!) de la lansarea NAP, pe 10 iunie, Natalie Massenet a anuntat lansarea lui Mr.Porter.com, varianta lui masculina.  Stirea a aparut peste tot, eu am ales-o pe cea din The Telegraph.

This week I’m wearing: tribal prints – “Big and monochrome are pretty much allit takes to qualify as tribal these days. That’s a good thing.” Pe Times UK.

Taking the high cost out of Haute Couture – “In the spirit of the Jil Sander/Uniqlo collaboration — but at a middle-market price point — Mr. Theyskens is taking to Main Street an aesthetic that has formerly been seen at the Paris houses Nina Ricci and Rochas.” In NY Times

Full luxury recovery still fuzzy – “The world’s wealthiest consumers kept their taste for expensive goods through a global downturn, but their more middle-class compatriots still striving for the good life may take years to return, if ever.” Pe Reuters

Hubert de Givenchy: It was always my dream to be a dress designer – “Hubert de Givenchy is one of the last great masters of haute couture. In a rare interview, he tells Carola Long about craftsmanship – and his muse, Audrey Hepburn.” In The Independent

Sa va spun despre un concurs…

Going shopping No Comments

Voi ma cam stiti pe mine: nu laud gratuit si nu postez pe blog decat chestiile care cred ca merita cu adevarat. La fel de bine probabil stiti ca de un an de zile sunt stilistul La Redoute Romania – si facem impreuna tot felul de proiecte interesante, ca e vorba de prezentari de moda, lansari de catalog sau lansari de blog. Tocmai de aceea va invit sa participati acum la un concurs lansat ieri si care se incheie pe 30 iunie.

 Concurs La Redoute

Pe blogul La Redoute gasiti toate informatiile si, pe bune, daca nu ar fi vorba de conflict de interese (cum ar veni, eu castig premiul, si tot eu castig si sesiunea de stil cu mine insami? duh…), as participa si eu!

Lista mea de cumparaturi de pe La Redoute e destul de lunga (nu interminabila, totusi), si tot incerc sa reduc selectia dar nu reusesc. Tot raman cu tot felul de lucrusoare frumoase, cum ar fi:

Ce mi-as cumpara de la La Redoute

Maxim(e) si superlative

Remarks & observations, Trendspotting 7 Comments

In urma cu sase luni, prognozele in ceea ce priveste moda se puneau de acord, iar expertii industriei afirmau in cor: in acest sezon, tivurile vor fi scurte (si foarte scurte). Adica nu pana la jumatatea coapsei, ci atat de scurte incat ar fi devenit periculos sa ne aplecam pentru a ridica ceva.

Astazi, dupa cateva weekenduri insorite si deja calduroase, peisajul arata foarte diferit. Recomandarile designerilor, predictiile editorilor de moda, pana si concluziile bloggerilor de moda (amatori sau de profesie) sunt ignorate cu buna stiinta de cumparatoarele natiunii romane.

Pentru ca, desi am observat o cvasi-absenta pe podiumurile internationale, se pare ca lungimea maxi a rochiilor este cea dominanta (si mi-a luat ceva timp sa trec prin cele 5,000 de imagini cu rochii ale sezonului de primavara-vara 2010 ca sa le gasesc pe putinele cu care ilustrez postul). Rochia pana in pamant, cu sau fara volum, cu drapaje sau cu pliseuri, boticelliana sau de inspiratie romana, napoleoniana cu talie Empire sau contemporana fara cusaturi evidente, in culori uni sau cu imprimeuri fantezie, pare sa fie piesa vestimentara cult a verii care tocmai incepe.

 Issey Miyake, Les Copains, Kenzo S/S 2010

 BCBG MaxAzria, Reem Acra, BCBG MaxAzria S/S 2010

 Toni Cohen, Cacharel, Tsumori Chisato S/S 2010

Ungaro, Max Mara, Jonathan Saunders S/S 2010

Cum de se intampla asa ceva? Nu e ca si cum rochia maxi este un trend – a fost anul trecut, adevarat, iar atunci ce se intampla acum este doar intertia fireasca a fenomenului? Sau este genul de tendinta care este intotdeauna in afara radarului modei?  Raspunsul cred ca e altul. Designerii au facut un pariu gresit: au scurtat prea mult rochiile. Mini tunicile sunt copiate in stanga si in dreapta, dar pot fi cumparate si purtate doar de cele foarte tinere si foarte slabe dintre femei. Pentru cele binecuvantate cu forme normale, cu solduri rotunjite, cu picioare de lungime medie si cu piept dezvoltat normal, croielile si lungimile respective sunt un fel de turn-off.

 Akris, Vivienne Tam, Just Cavalli S/S 2010

 Chloe, Stella McCartney, Max Azria S/S 2010

Alternativa evidenta: rochiile foarte lungi. Brusc, dragele de noi avem in fata optiunea unor piese vestimentare ideale si cu adevarat democratice. Nu exista ceva mai estival decat rochia maxi; se potriveste chiar tuturor (desigur, depinde de croiala); nu implica epilare obligatorie pe picioare si nici hidratare intensa. Asa ca nu e de mirare ca rochiile cu pricina zboara de pe rafturi in fiecare vara.

Moda strazii arata astazi mai bine si mai cosmopolita decat in urma cu cativa ani, iar asta nu poate decat sa ma bucure. Vad, din cand in cand, cate o tipa intr-o tinuta copiata dupa Isabel Marant – pentru ca Zara de acolo s-a inspirat in vara asta, IMHO – , si din ce in ce mai rar pitzipoance de mall. Impresia mea este ca din ce in ce mai multe femei se informeaza cu privire la tendinte, dar nu mai cad prada acestora, nu mai devin sclave ale modei.

 Collette Dinnigan, Twenty8Twelve, Hermes S/S 2010

 Etro, Amanda Wakeley, Marc Jacobs S/S 2010

In cazul de fata, sigur ca rochiile maxi se vor vinde intotdeauna mai bine decat cele mini – pentru ca pot fi purtate de proportional mai multe femei din masa populatiei. Dar asta nu inseamna ca mini-urile vor disparea. Intotdeauna vor exista femei inalte, cu picioare interminabile si perfect bronzate.

Cat despre retaileri, strategia lor este evidenta, foarte inteligenta si o dovada ca isi studiaza suficient de atent piata pentru a-si intelege audienta. Stocurile magazinelor trebuie sa contina rochii maxi, ca “plan de rezerva” pentru femeile care nu pot cumpara lungimile mini si care altfel ar pleca cu mana goala din spatiul de retail.

Lacoste, United Bamboo, Ralph Lauren S/S 2010

Reem Acra, Leonard, Blumarine S/S 2010

Fotografii: nymag.com

Citeste si:

{Cinci lucruri fara de care nu ai fi supravietuit in vara lui 2008}

{Asimetrie perfecta}

{Eleganta interbelica}

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

« Previous Entries Next Entries »