Pe de alta parte, mi s-a intamplat de multe ori sa ma prezint unor oameni care, surprinsi la auzul numelui meu, sa exclame: “uaaaa, mi te imaginam cu totul altfel! Dar iti citesc blogul, sa stii…” Alt exemplu: eu inca nu am cont pe Twitter, dar stiu oameni care au sute de follower-i cu care nu s-au intalnit niciodata fata in fata sau care, o data intalniti in real life, nu au fost recunoscuti.

Intr-o perioada in care multe conexiuni si relatii offline incep online, imi dau seama cat de important este felul in care suntem perceputi online. Intre profilele construite in retele sociale, posturile pe blogurile personale sau cele pe care suntem invitati, intre tweet-uri si feed-uri, personalitatea noastra se construieste mai ambiguu, mai variat sau mai nuantat decat cea reala. Intamplarile de mai sus m-au facut sa imi dau seama cat de multi suferim de versiunea online a Tulburarii de Personalitate Multipla, creata fie intentionat de noi insine, fie datorita interpretarilor gresite (intentionate sau nu) a celor care ne citesc mesajele.

Buna noastra crestere, vulnerabilitatea, romantismul, sarcasmul, talentele oratorice, simtul umorului, sarmul natural sau sclipirea sagalnica din ochi au sanse zero sa fie traduse online.  Politetea si buna crestere pot fi percepute drept detasare sau raceala; talentul de povestitor nu te va ajuta in comunicarea de 300-something caractere a statutului de pe Facebook, iar sclipirea din ochi se va pierde intr-o poza pixelata.

Pai si atunci cum transferam uimitoarele noastre calitati personale si atribute umane catre personalitatea noastra virtuala? Este suficient, in cazul meu de pilda, sa imi ilustrez posturile cu fotografii sugestive sau cu muzica ce ma face sa visez, ca sa va fac sa traiti aceleasi emotii ca si mine? Daca folosesc suficient de multi LOL sau happy smileys, va voi face sa simtiti ca sunt fericita sau ca am devenit efervescent de optimista? Daca postez doar citate profunde pe Facebook sau daca imi formulez cu atentie frazele fiecarui post de pe blog, o sa va prindeti cat de inteligenta si educata sunt? Cum gasesc echilibrul dintre “persona” mea personala si imaginea mea de blogger, consultant de stil, jurnalist samd?

Concluziile mele de asta seara sunt, evident, sumare si in curs de definire. Dar cel putin mi-am dat seama ca e vorba de un lung proces - de construire a unor relatii, de diversificare a comunicarii, astfel incat sa imi expun toate aceste laturi ale mele cat mai multor oameni, in cat mai multe situatii, in conditiile in care socializarea nu este unul din punctele mele forte. Mi-am dat seama ca e important sa creez legaturi personale SI profesionale nu doar pentru a-mi construi imaginea, dar si pentru a contracara orice fel de perceptii gresite despre mine (de cele mai multe ori, vin oameni la mine si imi spun: “cand stiu ca ma intalnesc cu tine, sunt extrem de timorata si ma schimb de enshpe ori, ma gandesc ca ma vei masura de sus pana jos si imi vei spune ceva…” No way, chill everybody, nu-mi exersez spiritul de critic de moda “la liber”:) )

Iar pentru ca in seara asta Carmen mi-a spus ca ar trebui sa postez mai des pe FB si sa linkuiesc tot ce scriu pe blog (ca altfel o face ea!), mi-am teoretizat astfel “the key findings of the day”:

1. Ar trebui sa investesc intr-o poza de profil care sa imi sintetizeze esenta. Pentru moment, cine ma stie personal stie si ca cea pe care o am acum pe FB este absolut perfecta Nothing can top it. Daca vreodata voi dori sa o schimb, voi ruga cea mai de suflet prietena sa imi faca o fotografie. Va recomand aceeasi metoda, pentru ca in prezenta unui prieten, va dezveliti sufletul - zambiti des? visati cu ochii deschisi? mutati muntii din loc? traiti pentru cirese, rasarituri de soare si inghetata? Recomandarea mea: nu incercati sa pozati in cineva care nu sunteti. La fel ca subiectii din “Frumusete pe muchie de cutit”, nu veti reusi sa sustineti in exterior ceea ce nu aveti in interior.

2. Personalitatea mea nu va suferi modificari in functie de mediul in care ma aflu, offline sau online. Consecventa si autenticitatea sunt esentiale pentru ca oamenii sa ma recunoasca atunci cand ma gasesc pe o retea sociala sau la un eveniment. De exemplu, nu mi-as face cont pe Twitter folosindu-ma de porecla mea, oricat de adorabila, pitoresca si descriptiva ar fi si nici nu m-as lauda cu o garderoba de foreign designers, pe care nu o am. Oamenii nu ar face legatura intre me, myself and I - ca tot vorbim de personalitate multipla…

3. Voi face eforturi si mai mari de a-mi intalni prietenii de online, in offline. Am inceput deja si mi-am creat un obicei, intr-un ritm de 2-3 intalniri pe saptamana. Nici un post pe blog sau FB nu poate inlocui o conexiune si o comunicare reala, nici o poza de avatar nu se ridica la inaltimea unei priviri care te intampina cu drag. Data viitoare cand sunt la Constanta, Praga sau Cork, voi lansa mesaje catre my peeps de pe LinkedIn si Facebook. Vreti sa ne vedem la un decaf mocha cappuccino, vorba lui Kramer? I’m your girl, just name the place and time... Chiar daca scopul a fost si este doar sa ne cunoastem, poate construim niste capete de pod pentru proiecte frumoase (hugs pentru Adina N, stie ea de ce).

4. Atunci cand va fi nevoie sa scriu un “professional bio”, ii voi si o nota personala. Andreea/ Dada mia spus cu ceva timp in urma ca sunt “mult prea misterioasa”. Descrierile profilelor din retelele sociale nu cer transcrierea unui CV (sau nu numai…).  Per ansamblu, profesia si activitatile oficiale nu sunt ceea ce te definesc, sunt doar o parte din ceea ce faci.  Prea putini dintre cei care ma citesc, chiar daca de ani de zile, stiu ce hobby-uri am, ce mirosuri sau gusturi ma incanta, ce muzica ma face sa visez sau cine ma face sa rad cu lacrimi (tip: in general, englezii si/ sau irlandezii). Dar cum ar fi sa gasesc pe cineva care este innebunit dupa Eddie Izzard, cum sunt si eu, si ne vorbim sa il aducem la Bucuresti?

Last but not least, lectia cea mai importanta a zilei de azi a fost: valoarea rezida in comunicarea reala cu cei pe care ii cunosti doar online, pentru ca la sfarsitul zilei vei fi perceput in functie de actiunile tale, si nu in functie de personalitatea ta online. Oricum perceptiile gresite sunt greu de prevenit…

Va invit sa va bucurati de Noaptea Institutelor Culturale - care nici de departe nu include doar evenimente scortoase, cum sunt conferintele. Uite, de exemplu, Dan Piersinaru s-a pus pe treaba si organizeaza A Night Affair, varianta insomniaca si de vara a Extins-ului.

Asadar, vineri (dupa concertul Gotan, in cazul meu), in loc sa stati in fata televizoarelor sau la o terasa oarecare, faceti-va timp pentru o pauza artistica si decorativa la Institutul Francez. Este deschis intre orele 17-02 (dimineata), iar ochii va vor fi incantati de bijuteriile urmatorilor: Kuki Constantinescu, Rozalb de Mura, Carla Szabo, Adriana Goilav, Romana Țopescu, Diana Niță, Ioana Matei, Istvan Cîmpan, Mona Velciov, Tatiana Plătică, Ligia Carabet, Carecutare, NES, acarete, Ioana Popovici, Berenike, Mihaela Tarhuna și Fake a Dream.

So… nu am fost aseara la Aerosmith, pentru simplul motiv ca nu imi plac. (Cranberries, da; Gotan Project, da; Massive, da…) In plus, ca argument pentru non-snobism, mi se pare deplasat ca cineva (nu e vorba de mine in acest exemplu, sa fie clar!) sa mearga la concertul unei trupe al carei nume il stie  - ca deh, sunt mari! - dar fara sa cunoasca vreunul dintre cantece, ca sa nu mai zic albume - doar ca sa bifeze ceva pe lista de mondenitati la care a participat… How sad is that?

In schimb, ieri a fost zi de si pentru sufletul meu. Azi, dis-de-dimineata, m-am trezit cu dorinta de a fi la Paris. Mi-ar placea o saptamana de plimbari de mana pe stradute si bulevarde, cu pauze dese prin bistrouri pentru un pahar de vin si macaroons, cu mic dejunuri in miros de baghete proaspete si cafea cu lapte, urmate de un muzeu mai obscur si apoi shopping pe Rive Gauche.

Dar cum deocamdata nu e posibil, m-am decis ca voi face un parcurs cinematografic - merg sa vad Felicia si Kapitalism -, maine ma duc sa imi umplu cosul la targul de slow-food (hai ca ne-a ajuns din urma si snobismul gastronomic) si imi mai las si niste (adica mult) timp liber pentru citit, teancul de carti de langa pat a ajuns la vreo 20…

Una peste alta, se anunta un weekend linistit, spre sfarsitul caruia va ploua. Dar nu ne pasa, pentru ca avem linkuri

Keep it masculine - “Men have more style than ever to choose from. Luxury labels from France’s Hermés to American icon Ralph Lauren are opening stores dedicated to men…  — Gucci, Prada, Dior, Chanel, Burberry — dress men too.” Pe Wall Street Journal.

The seductive cargo pants - “The obvious question is, if you think your thighs are so godawful, Armstrong, why torment them with skintight khaki cargo pants? Because these are Houlihans.” Pe Times UK

Crafts, clothes and clout - “What Sundance did for indie film—showcasing it for a bigger audience—Web sites like Etsy are doing for the little guys of design. And starting this week, you can turn on your television and tune into IndieShop”. Tot pe Wall Street Journal.

Why American Apparel is going out of fashion - “After years of headlines about sexually charged advertising and accusations of sexual harassment on the part of the company’s eccentric founder, Dov Charney, American Apparel looks like it is going down the way it came up: in a blaze of controversy.” In The Independent

For sale: Gucci, Prada and Chanel, never worn - “The wealth of clothes he consigns these days is, in part, a hangover from the economic boom, when many women shopped à la “Sex and the City,” gobbling up clothes, shoes and accessories. Like many consignment and fashion re-sellers, Mr. Garkinos has watched his business flourish during the economic downturn, as some women sell clothes to raise money—and others search harder for bargains.” Again, pe Wall Street Journal.

Florence reasserts itself as a fashion city-state - “Long before Milan became a fixture on the fashion calendar, shows in Italy were held in Rome. Florence eventually stole Rome’s thunder; then Milan, in turn, swiped the shows from Florence. Now there is a move afoot to restore the primacy of this Renaissance city as the key destination for both fashion designers and buyers.” Pe NY Times

Africa’s influence in the fashion industry - “A long way from the World Cup epicentres of Johannesburg and Durban, catwalkers in New York and Paris are already marching to an African beat… chiming with the prevailing mood makes economic as well as sartorial sense.” Pe Financial Times

Mickey Drexler: retail therapist - ““No one understands shopping like J. Crew’s Mickey Drexler. With three successful turnarounds under his belt — Ann Taylor, Gap and now J. Crew — the ‘merchant prince’ is on a roll.” Pe Wall Street Journal.

A winter break is now the longest season in fashion - “Now, like so many other things once celebrated in a Slim Aarons photograph, (a) resort (collection) has become a huge commercial entity. Some two dozen designers presented collections over the last few weeks.” Pe NY Times

A tender tome of art and heart: an artisan’s book tells the story of Goyard - “A pair of white-gloved hands opens the mini-trunk and lifts, with the utmost tenderness, an object swaddled inside. What is this hidden treasure about to be revealed?” Pe International Herald Tribune

Ani de zile, purtatul sandalelor cu sosete a fost una din acele greseli pe care nu vrem sa le comitem, nici sa fim platite pentru asta! Le vedeam purtate de turisti (de obicei americani, sorry), de pensionari care incercau un look casual dar nu prea le iesea, de dudui provinciale ramase blocate in anii ‘80.

Dar cum regulile de orice fel sunt facute pentru a fi incalcate, una din tendintele neobisnuite ale verii 2010 chiar asta incearca sa faca. Sandalele purtate cu sosete sunt right on the spot. Intr-un fel, trendul a fost anuntat de cateva toamne - dresuri groase purtate cu pantofi peep-toe si chiar cu sandale, iar mai apoi cu botine decupate, remember? Asadar, daca am acceptat asa ceva pentru toamna-iarna, de ce sa nu le acceptam si pentru vara?

Marni si Christian Dior sunt doua dintre colectiile in care s-a simtit puternic prezenta acestei combinatii. Au urmat Margaret Howell, Rochas, Jean Paul Gaultier, Givenchy, Hermes, Burberry, Rag & Bone, Anna Sui, John Rocha, Sportmax, Alexander Wang, Daks, Antonio Marras, Chloe. De altfel, Chrisopher Bailey aplica asocierea sosete+sandale in colectia pentru primavara 2009, iar Anna Sui pentru cea din colectia de primavara 2008, iar pentru toamna lui 2010 vine tare din urma Marc Jacobs.

Ca sa poti purta acest trend, trebuie sa indeplinesti cateva conditii:
- sa nu fii implinit 30 de ani. Oricat de bine arati sau oricat de tanara ti se spune ca pari, este un look mult prea pueril pentru o FEMEIE.
- trebuie sa ai picioare frumoase, de preferat cu gambe frumos modelate si glezne subtiri. After all, toate privire (si criticile) intr-acolo vor merge.
- le poti purta numai cu tinute girlie/ retro/ casual, pentru ca oricum iti vor da o alura de tocilara nedumerita.
- alege sosetele intr-o nuanta neutra (nuante de gri, de exemplu) si suficient de lungi pentru ca sa le poti purta rulate/ impinse in jos, ca pe jambiere. Cu curaj, poarta niste sosete cu adevarat funky - cu dungi colorate sau din lame. Daca porti sosete negre, combina-le cu sandale de culoare deschisa, cum ai vazut in colectia Hermes.  Si in sfarsit, daca marsezi pe varianta ultra-girlie, cu cirese la urechi, poarta niste sosete de fetite a la Margaret Howell, cu volanase, de culoare roz sau cu ceva desene amuzante (hello kitty).
- se potrivesc cu sandale cu talpa platforma, cu pantofi oxford, cu sandale cu tocuri groase si conice. Restul tinutei poate fi: o fusta mini cu imprimeu floral plus un sacou masculin sau o geaca din piele. Cu alte cuvinte, un fel de boy meets girl…

Fotografii: style.com

Iubesc culorile, de orice fel, si sunt o predicatoare sau ambasadoare inraita (nu, imbunita exista? ca nu sunt acrita si nici inraita!) a purtatului culorilor in accesorii si imbracaminte, a coloratului ambientului. Desi am multe rochii negre in dulap, stiu ca le port doar cand sunt trista si deprimata (sau cand ma ingras). Altfel, verde, galben, rosu, corai, rogvaiv scrie pe mine si pe dulapul meu. Numai dormitorul meu este alb, dar asta doar pentru ca nu am pus inca in practica multele idei coplesitoare cromatic pe care le am - vara il vreau acvatic, mediteranean, cu nuante de vernil si turcoaz, iarna il vreau indian/ oriental/ marocan, cu roz fuchsia, rosu inchis si argintiu mat…

Anyway, lumea mea e trista cand nu e culoare in ea, si imi displace cand intru in casa cuiva si vad doar alb si bej. Where is the fun? Where is the love? Where is your personality?  Ceva mai devreme, via Paula Negrea, via Roxana Rugina, am descoperit un proiect care schimba lumea - sau cel putin o face mai vesela - prin culoare.