In vis, imaginatia si creativitatea ne ajuta sa traim viata dupa alte reguli (sau fara reguli!), ne spun ca putem fi printese sau super-eroi, ciupercute fermecate sau ursuleti cu puteri supranaturale, ca baghetele magice rezolva deadlineuri si imblanzesc sefii, ca vindeca bolile si animalutele, iar timpul sta pe loc atata timp cat noi stam cu ochii inchisi si nu il vedem zburand.  In vis, spectaculosul si fantasticul sunt la fel de reale ca un supermarket de la colt de strada.

Se pare ca cineva, adica corporatia Disney, incearca sa ne convinga ca un astfel de regat exista intr-o realitate in care varstele au fost sterse cu buretele. Pentru ca vraja sa fie totala, iar uimirea sa ne faca ochii rotunzi si gurile asisderea, pe post de vrajitoare buna a fost pusa Annie Leibovitz, cu diverse celebritati pe post de ucenici, ajutoare si spiridusi timp de doi ani la rand (in 2007 si 2008). Conceptul campaniei “A Year of a Million Dreams” este de altfel minunat, pentru ca, nu-i asa, cine nu isi doreste sa fie iarasi copil, macar pentru o zi, si sa poata crede, dar cu adevarat, in ce ne spun povestile?

De aceasta data, personajele nu mai sunt animate ci cat se poate de reale: Gisele Bundchen isi pune camasa de noapte a lui Wendy Darling, Mihai Barishnikov baleteaza in aer ca Peter Pan iar Tina Fey zboara cu aripi de Tinkerbell.  Jennifer Lopez si Marc Anthony plutesc pe un covor fermecat in rol de Jasmine si Aladdin, cu Whoppi Goldberg chicotind ca Duhul din sticla.  Jessica Biel o “joaca” pe Pocahontas, printesa nord-americana dintr-o padure fermecata, Rachel Weizs o intruchipeaza pe Alba ca Zapada, Julie Andrews face vraji ca Zana Albastra iar Abigail Breslin este ucenica ei. Tenismenul Roger Federer ne impresioneaza pe post de Rege Arthur, Scarlett Johansson straluceste in miez de noapte ca Cenusareasa, Beyonce este o neasteptata Alice in Wonderland care se invarteste ntr-o imensa ceasca de ceai alaturi de Oliver Platt  – Palarier la fel de nebun in realitate ca si in fantezie. In sfarsit, David Beckham isi flexeaza muschii de Print al Frumoasei din Padurea Adormita, incercand sa isi struneasca naravasul armasar alb.

Minunata invitatie in universul miturilor, fabulelor, povestilor si viselor, pentru ca fiecare dintre imagini are un text pe masura de aspirational: where every Cinderella story comes true; where Wonderland is your destiny; where imagination serves the day; where you’re the fairest of them all; where dreams run free; where you’re always the king of the court; where a whole new world awaits; where your every wish is our command… Ca sa dau pictorialului si o dimensiune reala, la final aveti imagini din the making of

PS: pentru ca iunie este luna copiilor, mi-am propus ca temele posturilor (tendinte, pictoriale samd) sa aiba legatura cu lumea copilariei, asa ca stay tuned.

Saptamana trecuta am participat la una dintre conferintele lui Adrian Oianu, partea a doua din ce am inteles ca va fi o serie mai lunga dedicata rochiilor, esteticii contemporane, designului vestimentar modern si multor altor subiecte adiacente.

In seara respectiva, intr-o vila frumoasa de pe o strada veche din Bucuresti se stransesera vreo 30-40 de femei, toate – imi imaginez – cu sufletul la gura pentru ca “agenda” parea sa fie magica: iti dezvaluie rochia adevarata personalitate? ce rochie trebuie accesorizata si care nu? cand imbracam rochia? cum si ce comunicam vizual cand imbracam o rochie?

O sa spuneti ca sunt Gica-contra, dar eu am fost dezamagita. De fapt, nu, haideti sa nu fiu nedreapta – cand vorbeste in fata unui public format din femei, Adrian Oianu este o persoana extrem de joviala, care reuseste sa te atraga in discursul lui si care a reusit, cu adevarat, sa ne explice si sa isi exprime dragostea pentru corpul feminin prin intermediul vesmintelor pe care le creeaza. Pentru ca, pe masura ce vorbea, asta a fost emotia pe care am trait-o: ascultarea unei scrisori deschise de dragoste, adresata femeilor care aleg sa imbrace o rochie, care stiu sa poarte o rochie, care isi dezvaluie corpul si fiinta purtand o singura piesa vestimentara, el, designerul, fiind doar “canalul” prin care frumusetea si creativitatea aleg sa se manifeste – cumva imi amintea de discursul lui Elizabeth Gilbert despre scriitori si genialitate. Asadar, din acest punct de vedere, Adrian Oianu m-a convins ca iubeste femeia, ca o considera o minune a naturii si ca este fericit ca o poate onora prin ceea ce creaza si ramane.

Dar… – iar aici voi fi probabil considerata carcotasa si din gasca celor pe care nimic nu ii multumeste – eu nu participam la workshop ca sa ma las convinsa de carisma rochiilor (deja am vreo 30 in dulap, chiar daca niciuna creatie a lui Oianu, poate my next one?). Eram acolo pentru ca imi doream sa aud subiectele propuse prin prisma educata a unui designer, sa inteleg estetica dincolo de comercialism, sa observ cum “vede” un designer detaliile finale ale unei rochii (altfel decat un stilist?).  Ei bine, am avut de fapt parte de un monolog foarte lung in care, sigur, se atingeau partial si/ sau repetitiv unele din subiectele agendei (desi mult prea superficial fata de ce ma asteptam).

Si nici macar asta nu a fost dezamagirea majora, pentru ca admir o persoana care e in stare sa vorbeasca liber si coerent 2 ore. Dar oricat de vorbaret, glumet si convingator este Oianu, please arata-mi mai mult de un singur slide, cu o singura imagine, in timpul acelor 2-3 ore!!! Imi vorbesti despre rochii, tipuri de rochii, istoria costumului? Arata-mi-le – si nu pentru ca nu le pot vizualiza, ci pentru ca discursul tau sa fie cu adevarat memorabil, pentru ca o imagine face cat 1000 de cuvinte!

Imi vorbesti despre rochiile clasice, iconice, recognoscibile, cum este cea alba a lui Marilyn Monroe? Arata-mi originalul, apoi arata-mi si alte cateva interpretari – daca tot vrei sa ma convingi ca acest gen de rochii sunt atemporale dar cumva desuete tocmai prin popularizarea lor.

Imi spui Viktor & Rolf, Marni, Comme des Garcons? Ofera-mi 3 slideuri cu cateva imagini ale rochiilor din colectii de-ale lor, de-a lungul timpului, daca vrei sa ma convingi ca si rochiile contemporane au o estetica ce transcede timpul. Il pui pe Cavalli la colt? Excelent, sunt total de acord, dar arata-mi macar o imagine in care o rochie de-a lui s-a transformat intr-un monument de kitsch, pentru ca a ajuns sa fie purtata in masa…

Nu spun astea pentru ca nu as stii cum arata respectivele rochii. Doamne-fereste, ar fi jenant pentru mine, profesional, sa nu stiu lucrurile astea! Cred ca si cele mai multe dintre femeile prezente in sala le-au putut vizualiza sau au putut face niste asocieri mentale. Dar atunci cand esti pe post de vorbitor, atunci cand vorbesti despre comunicare vizuala si design, atunci cand vorbesti despre un subiect in care ilustratia este cheia (iar aceste lucruri le cunosc din proprie experienta, facand si eu workshopuri despre imagine), ofera-mi dinamism, ofera-mi frumusete, ofera-mi imagini, vrajeste-ma si captiveaza-ma, uimeste-ma cu imaginii a sute de rochii, fii-mi ghid pentru o calatorie in timp si in creativitate, pentru ca altfel plec de la workshop cu imaginea unui ecran alb pe care a fost proiectat, timp de cateva ore, doar un singur slide powerpoint. Si e pacat, sincer..

Si please, please, please, nu mai folosi diminutive de genul “rochita”, “gentuta”, “pantofiori”. Imi place sa cred ca isi au locul numai in Obor si pe Dorobanti, alaturi de copiile ieftine ale rochiilor lui Cavalli, de bronzul fals si gablonturile care se vor Versace.

Dupa jumatate de zi ieri la shopping (cu o castigatoare de la Butterfly Days), dupa o conferinta a lui Adrian Oianu care s-a intins pana catre 11 noaptea (si despre care o sa scriu maine, stay tuned) si o alta conferinta pentru lansarea cardului de reduceri la shopping Optimo, dupa o discutie prelungita tarziu in noaptea de ieri cu o femeie tare faina, cu suflet mare si voce calda, azi ma pregatesc pentru vara. In sensul ca mi-am dat seama ca e momentul sa declar oficial ca vara e aici, in toate formele – rochii lungi, rochii cargo/ safari/ whatever, sandale flats, cercei cat mai mari, ochelari de soare de nedezlipit, genti mai mici, seara terase cat cuprinde, dupa-amiezele cu picnicuri (chiar si in fata televizorului, daca nu am cum sa ies sau cu cine), liste de lectura, vreau sa vad licurici si lumanari, capsuni si pepeni verzi, inghetate si coronite de flori…

Intre toate astea nu o sa uit, evident, sa mai fac din cand in cand recomandari de lectura si, bazandu-ma pe succesul recent al unui meniu propus pe facebook, poate va dau si idei de “dragoste in bucate”. Azi ma gandeam, sa fiu sincera, la o reteta de salata: pepene verde, cu branza feta, ceapa rosie, masline negre, patrunjel si menta, langa o lipie calda. Yummy….

Sarah Burton confirmed as CD at Alexander McQueen -  The Telegraph este unul din ziarele care a anuntat ca “Alexander McQueen and its ‘parent’ company, Gucci Group, announced that Burton will supervise the creative direction and development of all collections of the brand going forwards.” Cred ca e timpul sa recitesc Fashion Babylon

New designer at Hermes – the times, they are a-changing, vorba poetului Zimmerman, aka Bob Dylan. Jean Paul Gaultier pleaca de la carma artistica a Hermes, fiind inlocuit de Christophe Lemaire. Mai multe pe NY Times.

The rise of DYI fashion blogs – citesc pe Black Book: “A number of online platforms are hoping to facilitate entry into an even more exclusive fashion club: designers. Sites like UsTrendy.com, Threadless.com, Infectious.com, and the soon-to-launch FashionStake.com, are some of the many online outlets putting a new spin on the usual fashion career blueprint by making it easier and cheaper for young designers to tap into customer needs, reach buyers, and market and promote their collections..”

UK bans two Louis Vuitton ads – “The U.K.’s Advertising Standards Authority Wednesday banned two Louis Vuitton print ads that it says could have misled consumers into thinking its products are handmade, when in fact the luxury brand also uses machines”, scie pe Wall Street Journal. Way to go, zic eu, care gasesc total absurda si exagerata lista de asteptare de 3 ani pentru un Birkin (nu ca m-as fi inscris…. dar daca vreodata voi dori…)

Greatest moments in fashion blogging history – “Today, bloggers rule the front row. But in the dark and distant past—like, you know, pre-September 2009—they were often treated like second-class citizens in the fashion world. Here, a look back at some of the milestones in the revolution.” Foarte cool, a se citi pe Style.com

Reassessing the 70s: a brave new wave -  pe NY Times. “It has been dismissed by opinion makers as ‘the decade that taste forgot’ — the era of bell-bottom pants, glam rock glitter, clammy polyester, shrunken sweaters and a palette of orange, brown and avocado. Yet suddenly ’70s style is being re-assessed.”

Multitasking fashion? It’s hours of fun – un concept cool, ma duc si eu pana la dulap sa vad daca gasesc ceva asemanator. Pe Times UK.

How we shop now - intr-o epoca a consumerismului exacerbat dar si dupa o perioada de presupus ascetism bugetar, cumparam oare mai putin dar mai de calitate? Tot pe Times UK

How to get dressed for the beach – ceva mai practic, de data asta, tot pe Times UK, in cazul in care va pregatiti de plaja.

Any kids of the 90s amongst you, princesses? Eu una, da, sunt, si imi aduc in special aminte de videoclipul lui George Michael, Freedom, cu pleiada de top-modele de pe atunci: Christy Turlington, Naomi Campbell, Linda Evangelista, Cindy Crawford si Tatjana Patitz. Nu prea stiu ce s-a intamplat cu ea de atunci – o tin minte intr-o foarte scurta scena in Pret-a-Porter-ul lui Robert Altman, in cateva reclame Revlon si Ralph Lauren – , altfel in mod evident a preferat o viata low-profile in locul scenelor de isterie ale lui Naomi. Ba pe Wikipedia citesc ca din toamna lui 2009 este imaginea Marina Rinaldi. Good for her…

Cat despre viata ei low-profile, Tatjana ne invita la ranchul ei din Malibu, unde se pare ca locuieste cu fiul ei de 4 ani, Jonah, cu 4 cai, 2 pisici si 4 caini. Interiorul casei ei, foarte eclectic dar aerisit, cu un aer rustic si cu patina (no pun intended) reflecta, parca, trasaturile ei la fel de exotice, nu vi se pare?

Aragazul este original, din anii ’60 si a fost restaurat, iar chiuveta este luata si ea de la vechituri.  Cine nu ar sta sa spele vasele privind visator pe geam, catre palmieri, gradina si cai? Felinarele marocane sunt, in schimb, absolut fantastice!

Va dati seama de proportiile acestei camere? Look again…

Candelabrul l-a gasit intr-o piata de vechituri la Paris, iar masa la vanzarea mobilierului de la o ferma ajunsa la faliment.

Oare cum o fi sa vezi printr-o fereastra, in fiecare noapte, stelele de deasupra ta?

Fotografii realizate de Richard Powers pentru revista Livingetc, editia iulie 2008

Exista un singur lucru care imi place mai mult decat sa merg la shopping singura, pentru mine: sa merg la shopping cu si pentru un barbat.  Motivul (paradoxal) este ca in momentele respective intru, cum spun terapeutii, in contact cu latura mea masculina. Nu radeti, va explic imediat.

Pentru majoritatea femeilor, shoppingul este un fel de aventura in necunoscut. Plecam la cumparaturi fara sa stim cat timp va dura, cat vom cheltui, ce ne va atrage atentia. Mallurile sunt pentru noi un fel de gauri negre – stele care devoreaza timpul si spatiul, in timp ce noi ne plimbam gratioase din magazin in magazin, fara sa vedem capatul tunelului (sau al cardului/ portofelului/ rabdarii celuilalt). Pentru barbati, cumparaturile sunt un alt fel de-a spune MBO (management by objectives, vezi definitia din Wikipedia aici): intra intr-un magazin, cumpara, pleaca. Punct.

Cam asa, dar intr-un mod mult mai putin spartanic si mai relaxat, s-a desfasurat sesiunea de shopping pe care am avut-o cu Alex, unul din castigatorii tombolei Butterfly Day.

Ca un scurt reminder, Butterfly Days sunt niste zile speciale de reduceri – pe fiecare 1 ale lunii in Plaza Mall, pe fiecare 16 ale lunii in Bucuresti Mall/ Vitan, din aprilie pana in decembrie inclusiv -, in care magazinele participante ofera anumite discounturi la colectiile noi. La sfarsitul zilei de cumparaturi, completezi un formular, atasezi bonurile si le lasi la birourile de informatii. La fiecare 150 Ron cheltuiti primesti un voucher de 50 Ron (stiu ca suma nu pare mare, dar trust me, reprezinta 33% din suma cheltuita, it’s quite a big deal for the retailer!) si, if you’re lucky si sortii iti zambesc, poti deveni castigatorul unui premiu-voucher de 300 euro pe care ii cheltui intr-o sesiune de shopping la care te insoteste subsemnata, sac!

Anyway, revenind la sesiunea cu Alex – 23 de ani, foarte inalt, gen Paul Bettany meets Chad Michael Murray, ca sa va faceti o idee -, intalnirea noastra parca a fost un case-study pentru avantajele unui MBO: motivatia, adica creat cel putin 2 tinute, incadrate in buget, intr-un maximum de 3 ore: bifat; comunicare, adica din partea lui ce stil are si ce tip de tinute isi doreste; din partea mea, cum vom proceda, informatii, explicatii si recomandari de stil: bifat; claritatea actiunilor, adica ales, probat, evaluat, cumparat: bifat. 

Daca mai adaug la asta ca lui Alex ii statea bine aproape orice proba, ca era receptiv la ce ii explicam (cred ca i-am impuiat capul cu detalii despre cum sa isi innoade cravata si cat de lunga ar trebui sa fie, cum sa poarte pantaloni cargo, ce trenduri sunt in moda masculina in vara asta, ce culori i se potrivesc samd) iar la sfarsit m-a si complimentat, what more can a girl want from a day out shopping?

Partea cea mai haioasa a fost catre final, la iesirea din ultimul magazin in care am facut cumparaturi. Pentru ca in revista mallului urmeaza sa apara un articol despre aventura noastra la shopping, eram insotiti si de un fotograf – mai un flash aici, mai o poza dincolo, mai stati sa va pozez si altfel, bla-bla… Ei, imaginati-va scena: noi iesind din magazin incarcati cu pungi, fotograful pe langa stalpi cu blitzul in functiune si, dintr-o parte, un tanar exemplar de mall care il intreaba pe fotograf: “cine sunt, ma, astia? ceva mondeni”? Inspirat, Sebi ii raspunde: “auzi, mai citeste si tu o revista, mai uita-te la televizor, nu-i recunosti?”  (a sunat mult mai caraghios in realitate, ma rog…)

Bonus pentru mine, care evit sa fiu fotografiata si nu sunt deloc fotogenica: o fotografie artistica de la Sebi, cu mine foarte pansiva

Fotografii: Sebastian Enache pentru revista Mall Inclusive