Eleganta interbelica apare sub forma taioarelor sobre, cu fuste creion si sacouri cu peplum, a bluzelor romantice a caror talie este incinsa de curele fine, a rochiilor fluide cu decoltee elegante si spatele gol, a tivurilor care coboara sub genunchi, a accesoriilor si imprimeurilor cu aer Art Deco.
Lanvin, Aquilano.Rimondi si Dolce & Gabbana recreaza cel mai bine feminitatea acelei perioade, rochiile languroase ale Donnei Karan, Victoriei Beckham, Elie Saab si Gianfranco Ferre parca ne transpun in atmosfera unei seri la un conac englezesc, in asteptarea lui Hercule Poirot, iar tinutele de la Burberry sugereaza cu nonsalanta sarmul poetilor de la Bloomsbury.
Accesoriile – manusi foarte lungi, peste cot, gulere din blana, genti cu o geometrie pura, agrafe cu pene, toci cu voalete – nu fac decat sa contribuie la efectul total al acestui look.
Fotografii: nymag.com
PS: Lucia, acest post este pentru tine 
Iti multumesc pentru ca mi-ai marturisit ce loc am in diminetile tale, pentru cat de mult te inspira fotografiile alese de mine si cum l-ai descoperit pe Oren Lavie prin Style Diary, pentru entuziasmul cu care imi vorbeai, pentru scanteia din ochi si pentru zambetul larg de pe fata, pentru carliontii frumosi si pentru caldura sufleteasca pe care am simtit-o in conversatia cu tine de aseara. Nu ma pricep sa reproduc emoticonuri, dar imagineaza ca aici e unul care iti ofera un hug mare!
Mdaaaa, a fost o saptamana interesanta si atat de aglomerata incat nu am avut timp nici sa beau apa (la propriu) – miercuri, din cauza ca am zambit prea mult, mi s-a crapat buza 
Sad si annoying (pentru ca am obiceiul de a-mi musca coltul gurii), dar macar a fost din cauza ca zambeam, adica every cloud has a silver lining and all…
In alta ordine de idei, nu stiu daca ati observat cat de frumoase au fost ultimele zile ale saptamanii. Am purtat maneca scurta si ochelari de soare, cerul era de un albastru fantastic, norii rari si alergati de vant catre orizont, frunzele aramii, iar diminetile incetosate .
Este genul de vreme care ma face sa ma gandesc ca, daca serile in oras le poti petrece imbracata in rochii de cocktail si superbe sandale-platforma din satin, weekendurile ar trebui traite la tara, incaltata cu o pereche de wellies, imbracata cu pulovere groase, plimbandu-te printr-o livada de meri sau curatand un mare dovleac portocaliu, odihnindu-ti privirea pe un camp auriu, simtind in nari mirosul de frunze arse, pregatind o patura cadrilata si un cos pentru un picnic de dupa-amiaza in doi, iar seara sa tricotezi (sac!) in timp ce asculti Carbon Leaf, Simon & Garfunkel, October-ul lui U2, California Dreaming si evident Forever Autumn-ul celor de la Moody Blues (btw, putine melodii reusesc sa imi evoce toamna asa cum o face Scarborough Fair, nu stiu de ce, poate din cauza ca toamna folosesc mai mult parsley, sage, rosemary and thyme? )
Oricum, pentru ca tot vorbeam de muzica iar mie imi place sa am ceva in background, uite doua cantece despre toamna. Ascultati-le cat cititi linkurile zilei:
Simon and Garfunkel – Scarborough Fair
The Moody Blues – Forever AutumnFighting back against shoppers’ guilt – “Retail executives say [guilt] has become such an overriding emotion among shoppers since the economic crisis set in last year that it is delaying the recovery of the luxury-goods industry”, scrie Wall Street JournalBy kids, for kids, via Mom – Stella McCartney povesteste, pe NY Times, despre gandurile care ii trec prin cap cand cumpara haine de la Gap: “What occurred to me was that I was designing things that I would want on my kids, or that I thought other women would want to have on their kids, and I suddenly realized that that had nothing to do with what a 10-year-old would want to wear.”Random Questions for Alexa Chung – imi place enorm cum se imbraca, iar via Fashion Informer aflu ca traieste cu senzatia ca viata si societatea din State o oprima. Go figure…
No budget, no boundaries: it’s the real you – sincer, cred ca trebuie sa fii retardat ca sa crezi ca situatia descrisa in NY Times are cea mai mica legatura cu viata reala. Adica daca nu ai bani si nu poti cheltui in realitate, dar virtual iti cumperi ACEL sacou Balmain in Second Life, ai senzatia ca traiesti? People, get a life, please sau platiti un terapeut sa va explice ce vi se intampla.
Affordable luxury bucks the crisis – Tommy Hilfiger tocmai si-a deschis un mega-magazin de 2,000 metri patrati pe Fifth Avenue pentru ca, paradoxal, in timp de recesiune acest tip de branduri castiga portiuni din piata. Tot in NY Times.
Aboriginal Artist gives fashion house a wrap – “Everything takes time at the French luxury firm of Hermès: celebrities wait months for their Birkin and Kelly bags, named for the actresses that inspired them. And so it is 64-year-old Aboriginal artist Gloria Petyarre has waited a long time to receive her own Hermes La Reve de Gloria scarf – the one she created.” Asa incepe articolul din Sydney Herald, cred ca va v-a placea.
For the downturn, Gucci plays down the logo – nu stiu daca are legatura cu aceiasi vina din primul articol din postul de azi, dar cert e ca Gucci a hotarat ca cele doua G-uri inlantuite vor fi mai putin vizibile pe gentile lor. Pe Business Week.
Tracing the arc of modern fashion photography - Irving Penn, Richard Avedon si Helmut Newton vor face intotdeauna parte din istoria artei fotografice. Dar despre care fotografi contemporani se poate spune acelasi lucru? Un articol foarte misto in L.A. Times. Si daca tot il cititi, faceti click si pe Today’s hot fashion photographers, in acelasi site.
What’s your wardrobe worth? – cand te plictisesti de hainele pe care le ai in dulap, as we all do, le poti vinde cum a facut Chloe Fox, despre care am citit in Times Online. Un articol foarte emotionant, in ciuda subiectului.
Confessions of a fashionista: the launch of the American Fashion Cookbook – cred ca este cea mai ilara, ridicola si penibila stire citita in ultimul timp. CFDA a lansat o carte de bucate (evident, prefatata de Martha Stewart), cu 100 de retete preferate ale designerilor americani. Intr-o industrie care promoveaza marimea zero, descurajeaza infatisarea normala a femeilor, interzice (discret) mancatul dar nu discuta dezechilibrele alimentare, o astfel de carte nu face decat sa chinuie si mai mult femeile care traiesc dupa legile lui Lagerfeld (adica, hrana e atat de demode, cherie!) Nu pot decat sa imi imaginez cum se distrau cum editorii cartii, gandindu-se cati bani vor face. Again. Pe Daily Mail.
Daca ar fi sa sumarizez lectiile sau recomandarile zilei de astazi, dupa filmari de 12 ore pentru “Shoppingul, pasiunea mea”, asta as spune participantelor (actuale si viitoare): depasiti-va limitele, nu uitati sa spuneti o poveste cu tinutele voastre, tineti cont de tema/ de silueta/ de trenduri/ de personalitatea voastra dar incercati sa iesiti putin din tipare.
Pentru ca stiti care este prima regula a celor care au succes, ca e vorba de Oprah, Stella McCartney, Lance Armstrong sau Steve Jobs? Nici eu nu stiu care e, dar va garantez ca nu este “stai in casuta ta, foloseste un tipar one-size-fits-all!”
Incep sa cred ca, si atunci cand e vorba de stil si look, prima regula ar trebui sa fie “nu tine cont de limite” sau “iesi din zona de comfort” sau ceva asemanator. Sigur, de cativa ani buni – mai ales de cand emisiunile de stil, shopping, makeover samd au capatat amploare – sunteti bombardate cu mantre tip: invata ce silueta ai, defineste-ti stilul, camufleaza-ti zonele cu probleme… Iar lucrurile astea nu fac decat sa va arate in ce casute sa va incadrati: daca arati intr-un anume fel, esti limitata la anumite croieli, lungimi, imprimeuri; daca ai anumite gusturi sau un anume stil de viata, stilul tau ar trebui sa se rezume la vestimentatia X sau Y.
Nu ca acest gen de cunostinte nu ti-ar fi utile, ba din contra! Prin natura meseriei sunt prima care imi invat clientele cum sa se evalueze cu un ochi corect! Conteaza enorm sa stii ce ti se potriveste dar, in egala masura, trebuie sa stii si ce se poarta. Sau cum spuneau pe vremuri fetele de la Bananarama: it ain’t what you do, it’s the way that you do it (btw, asta imi aduce aminte si de o vorba, un pretext folosit de barbatii cu intelegeti-voi-ce de marimi reduse: it’s not the size of the boat that matters; it’s the motion of the ocean… anyway, moving swiftly along…) Revenind: poti sa fii spot on pe un trend cu platformele Prada sau Zara sau Sergio Rossi, daca restul povestii nu curge dupa acelasi scenariu sau daca atitudinea si personalitatea ta sunt in totala opozitie cu tinuta.
Din ce in ce mai des, in ultimii ani moda ne invata ca a avea stil inseamna a-ti personaliza infatisarea, a glisa un element al tinutei putin mai mult catre extrem decat se obisnuia in trecut. Prin asta nu se intelege a-ti face ceva pe comanda sau a purta hand-made, ci a imprumuta felului in care te imbraci ceva din povestea personalitatii tale, a vietii tale, a dispozitiei tale sufletesti, a valorilor dupa care traiesti, chiar a etniei sau a fanteziilor la care visezi cu ochii deschisi.
Mi-a parut atat de rau asta-seara ca am fost nevoita sa fiu bitchy cu cateva fete care se straduisera sa ne arata ca pot fi altfel, nici nu va puteti imagina! Dar din pacate, desi intentiile lor au fost fantastice (s-au incadrat in bugetul oferit de emisiune, au respectat fie cromatica fie tema aleasa, erau spontane si frumusele foc!), putine au fost cele care au reusit sa ma impresioneze prin creativitate. Nu am vazut nici macar un singur imprimeu, ce sa mai vorbesc de asocieri de imprimeuri! Cu exceptia pielii, nici o alta textura interesanta. Ghiciti care era, in 90% din cazuri, culoarea de baza a outfiturilor? Da, negru! Ghiciti cu ce culoare erau combinate nuantele-tema? Da, tot negru! A avut vreuna dintre concurente curajul sa poarte mai mult de 2 bratari, mai mult de o singura brosa, vreun colier cu lanturi multiple din zale, vreo suprapunere interesanta? Stiti cat de putine dintre ele au marturisit ca tinutele create le reprezinta sau au putut explica “povestea” propriei imagini? Si haideti sa va mai spun un secret… Nici macar nu e vina lor!
Incep sa cred, cu din ce in ce mai multa convingere, ca in Romania problema stilului vestimentar nu se rezolva prin emisiuni de acest gen, pentru ca de fapt problema lipsei stilului sau a uniformizarii modei strazii este legata de felul in care am invatat sa invatam. Daca v-am incurcat, stati sa va va explic.
Voi cum obisnuiati sa invatati pentru o teza la, sa spunem, literatura romana? Dupa un comentariu scris de altcineva. De cate ori profesorul v-a incurajat sa gasiti propria interpretare a unui subiect literar, a unei poezii, a unui film? Exista cursuri de educatie estetica in scoli? Li se explica vreodata copiilor ce inseamna alaturarile cromatice sau cum se realizeaza acestea, ce zgarie privirea si ce o incanta? Ce inseamna frumosul, uratul, kitschul, grotescul? Care sunt primele elemente pe care le observa privirea intr-o tinuta, intr-un decor, intr-un tablou? Ati dormit, copii fiind, intr-o camera zugravita in alb sau bleu, sau cu o jungla si un curcubeu pictate pe pereti? Ati avut vreodata curiozitatea sa treceti dincolo de titlul unui tablou, sa descifrati simbolurile ascunse? V-ati gandit vreodata ce a insemnat pentru mentalitatea noastra sa ne nastem, sa crestem si sa locuim toata viata la bloc?
Nu stiu ce ati raspuns voi la intrebarile mele, mai mult sau mai putin retorice, dar va pot spune care este legatura cu paragraful anterior. Ca natie, putini dintre noi stiu sa gandeasca eliberat de conventii, de standardizare, sa isi foloseasca cu adevarat imaginatia si spiritul. Uniformizarea e peste tot, de la vilele standard din Pipera (personal, consider ca arhitectii din Romania sunt jenant de mercenari), la fetele cu veste de blana si LV-uri fake din mall-uri, la campaniile de advertising, la discursurile politice si, damn it!, uneori pana si la parerile juriului de la “Shoppingul, pasiunea mea!” (ca da, nici noi nu scapam de asta, macar ca trebuie sa ne punem de acord intre noi!)
Fir-ar a naibii de treaba, parca prea toti avem mentalitate de turma, nu credeti? Uite, cel mai bun/ prost exemplu este nisa de hand-made. Sau, altfel zis, ati observat ca nu mai e nisa, ci s-a metamorfozat intr-o chestiune de masa? Hand-made is so in, that is already out. Ceea ce spune enorm despre puterea standardizarii…
Uuufff, da, stiu, vi se pare ca m-am indepartat de subiect. Asa sunt eu, deschid multe paranteze, dar o fac cu un scop clar definit.
Revenind (din nou) la concurentele din semi-finala “Shoppingului”: ceea ce le diferentia era “legea interpretarii”. La una dintre probe, nu-mi puteam lua ochii de la una dintre fete – and not in a good way Multa piele neagra, mult lac, mult lurex, mult sclipici. Caz clar de Too Much Being Too Much. Pe de alta parte, nu-i asa ca suntem obisnuite cu cineva ca Gianina Corondan, care isi poate pune pompoane in par si sosete cu dungi in picioare, continuand sa arate ca ea insasi? Diferenta vine din nonsalanta.
Sa stiti ca nici nu chiulesc de pe blog, nici nu dau rasol – chiar daca in ultimul timp postez mai multe fotografii decat text (scriu postul acesta pentru ca mi s-a reprosat pe email ca in ultimul timp nu mai scriu la fel de mult ca inainte).
Unul dintre motive e ca simt nevoia de frumos, iar cand traiesti intr-un oras atat de gri si aglomerat ca Bucurestiul, cu apartamente atat de standardizate si inghesuite, cu atat de multi oameni mitocani, niste fotografii frumoase te transporta intr-o alta lume, iti ofera o alta perspectiva si o gura de aer proaspat.
Un alt motiv este ca saptamanile astea sunt destul de ocupata, ajung acasa tarziu si atunci oscilez intre “lucrez 2 ore pentru blog?” sau “spala-te pe cap, mananca, bea 2 cani de ceai, gandeste-te cu ce te imbraci maine, vorbeste cu cele doua A din viata ta, nu uita sa scrii in jurnal, citeste 5 pagini din Outliers, pune ceasul sa sune”? Raspunsul e kinda obvious.
Un proiect care ma tine ocupata este acel Fashion Seasonal Update de care va spuneam zilele trecute. Dureaza ore intregi, zile intregi pana scanezi cu privirea miile de fotografii facute la saptamanile modei, pentru ca sa selectezi cele mai potrivite pentru o discutie tematica despre tendinte. Ochii incep sa ma usture, visez noaptea numai fotografii, imi amorteste degetul pe mouse, creierul nu mai vrea sa gandeasca… Nu conteaza insa oboseala sau efortul, pentru ca de fiecare data rezultatul final este absolut minunat! Asadar, va invit sa veniti luni, 26 octombrie, de la ora 18.30, la Orange Concept Store de pe Calea Victoriei. Va mai scrisesem sambata ca intrarea este libera, dar locurile sunt limitate – daca vreti sa participati, lasati-mi un comentariu cu numele si prenumele plus o adresa de email. O alta varianta este sa va inscrieti direct pe siteul 121.ro, organizatorii si moderatorii intalnirii. Linkul este: http://www.121.ro/unbt/unplugged_moda.php
Cel de-al doilea lucru care imi canibalizeaza timpul este… wait for it! Drums, please!… participarea la doua emisiuni pe Euforia TV. Incepand de azi si pana la jumatatea lui decembrie, am filmari care dureaza de la 9 jumatate dimineata pana la 8 seara, este o premiera si pentru mine, ceea ce inseamna ca am emotii mari, mari! O sa ma vedeti facand parte din juriu (si probabil fiind mult mai bitchy decat in realitate… sau poate la fel de bitchy! ) la Shoppingul pasiunea mea si la Fashion and Beauty. Wish me luck! Oricum, apropo de scris mai mult, promit sa revin cu un post “din culise”.
Iar acum fug sa ma imbrac, e foarte devreme, abia a rasarit soarele (ceea ce inseamna ca azi va fi prima zi cu soare dupa multe zile de ploaie, cheer up!), si zic si eu ca Bridget Jones: “and now, back to studio folks!”.
Va las cu o melodie de teenageri, pe care mai dansez eu dimineata…
Fall Out Boy -Thanks for the memories
