Tocmai ce am scris despre Grace Coddington si contributia ei creativa via The September Issue, iar apoi am postat pictorialul realizat pentru acea editie.
Fast-forward doi ani si doua decenii, iar pentru editia de septembrie a Vogue US ea realizeaza photo shootul de mai jos: eleganta anilor ’40, un new New Look cu ajutorul taioarelor de la Prada si Dior, a pelerinelor tricotate de la Louis Vuitton, a tocilor maiestrit desenate de la Dolce & Gabbana, a rochiilor drapate ale Donnei Karan atat de potrivite perioadei, cu greutatea pliurilor rochiilor lui Tomas Maier si imprimeurile florale ale lui Ghesquiere care poate vor fi simbolul noului Bloomsbury. Atmosfera, lumina si cromatica ma fac sa imi aduc aminte de scene din “The End of the Affair” sau, de ce nu?, de paragrafe din Agatha Christie… Tea, anyone?













Pictorial: In the mood pentru Vogue US, editia septembrie 2009; stilist: Grace Coddington; fotograf: Steven Meisel; manechine: Sasha Pivovarova, Liya Kebede, Karen Elson, Coco Rocha, Victoria Sasonkina
Citeste si:
Banuiesc ca marea majoritate dintre voi deja stie cum sta treaba. Ne intoarcem din vacanta, ne scuturam nisipul din sandale si ne indreptam spre chioscul de ziare sau, mai prozaic, catre internet, anticipand care vor fi traditionalele preziceri ale publicatiilor si, respectiv, blogurilor de moda in privinta Noului Negru.
In ultimii ani, daca fac apel la memorie, imi aduc aminte ca din “The New Black” au facut pe rand parte griul, galbenul mustar, violetul si evident negrul. La fel ca si anul trecut, noul negru al toamnei 2009 este violetul. Ceea ce pe mine ma nedumereste pentru ca: 1. nu-mi aduc aminte ca aceeasi nuanta sa fii fost vreodata decretata “culoarea sezonului” timp de 2 ani la rand; 2. am vazut mai mult rosu decat violet pe podiumuri – dar ma rog, asta e…
Mai la obiect, am senzatia ca deseori violetul – cu cat mai violenta nuanta in care este declinat – are ceva comic in el. Il asociez ori cu pantalonii largi ai clovnilor, ori cu parul liliachiu al bunicutelor. Iar daca nu este comic, atunci are ceva demodat – parca si vad o bluza de satin purpuriu, cu maneci bufante, de prin anii ’80, purtata de o adolescenta cu parul tapat, la un banchet de absolvire a liceului. Tsunamiul violet si ieftin de pe strazile Bucurestiului, din toamna trecuta, nu a facut decat sa imi intareasca aceasta senzatia.
Cu toate astea, violetul este iarasi “pe val” (scuzat fie-mi jocul de cuvinte), alaturi de alte cateva elemente definitorii dar reinterpretate ale anilor ’80: umeri vatuiti, mini jupe din stretch si din piele, coafuri tapate, alaturari cromatice incandescente, devenind una din culorile so 2009…
Personificata intr-o frumoasa citadina sofisticata, femeia Marni opteaza pentru un violet ultra bright, care evita efectul disco gratie unei accesorizari neo-Art Deco. Liniile sic, clar definite, ale tinutelor confera violetului acel ceva care il face usor purtabil de catre italiencele working girls. La Marc Jacobs, culoarea face parte din garderoba de night clubbing. Mai eighties ca oricand, muza designerului indrazneste sa combine inspiratia sportswear cu nuante socante si cu imprimeuri psihedelice, lucru care o propulseaza intr-o lume paralela din care doar fac parte doar fashionistele extreme. Maestru in arta armoniilor cromatice sublimate si originale, Dries van Noten se ridica la inaltimea reputatiei sale, propunandu-ne asocieri surprinzatoare dar culmea, evidente, care se dovedesc a fi cea mai frumoasa maniera de a purta violetul.
Revenind, asadar, intr-un plan mai cotidian, cum ar trebui sa incorporam ultravioletul in garderoba de toamna, fara ca tinutele sa oripileze prin contrasturi neplacute sau printr-o sobrietate ieftina? In primul rand, va sfatuiesc sa va priviti cu atentie colectiile lui Dries Van Noten, Alberta Ferretti si Salvatore Ferragamo – veti invata cum sa temperati culori aparent prea vii, alaturandu-le unora relativ estompate, pentru a crea un ansamblu de o eleganta luminoasa.
In al doilea rand, gasiti nuanta de violet care vi se potriveste cel mai bine. Putine femei sunt infrumusetate de ultravioletul strident. In schimb, nuantele de mov purpuriu, asemanator fructelor de padure, de aubergine sau de violet inchis, ca cel al strugurilor negri usor atinsi de bruma, sunt mai rafinate decat cele cu tonuri intens-albastrui. Evitati materialele lucioase, alegeti texturi mate. Bluzele din satin violet si-au trait viata, dar si-au incheiat-o acum vreo 20 de ani, o data cu muzica lui Jennifer Rush sau C.C. Catch, si oricat de trendy sunt unele lucruri retro, bluzele de acest gen nu sunt (nici trendy, nici retro!)
Nu va imbracati, in nici un caz, din cap pana-n picioare in violet – chiar daca aveti in dulap, de anul trecut, o rochie, o geanta, cizme si un fular, toate violete. Ok, o sa ma intrebati, si atunci cu ce alt culori sa le purtam? Griul deschis si violetul sunt o combinatie eleganta, dar deja clasica, ii lipseste o anume energie. In mod similar, cremul, bejul camel si nisipiul se potrivesc cu multe nuante de mov. Cu negru – in nici un caz!
Fotografii: nymag.com











Nu ma satur niciodata de a crea combinatii cromatice noi, de a ma juca cu paletele de culori din dulap, de a descoperi sau retine denumiri create de cei la Pantone (cum sa nu te faca sa visezi Pink Nectar, Roccoco Red, Creme de Menthe, Daybreak Blue, Aspen Gold, Stargazer, Apple Cinnamon, Purple Magic sau Velvet Morning?), de a cocheta cu ideea de a vopsi peretii la schimbari de anotimp… Sunt absolut convinsa ca, pe langa alte cateva lucruri, joaca cu cromatica, felul in care alegem culorile pe care le purtam sau atractia fata de anumite nuante ofera enorm de multe informatii despre personalitatea si temperamentul nostru.
Va inchipuiti, asadar, incantarea mea, cand am descoperit pe un site de design interior acest Colorscope – un instrument amuzant, care asociaza cateva nuante cu trasaturi de personalitate. Ca sa va regasiti, alegeti doua culori care va atrag (pentru imbracaminte, accente de design interior, masina, orice…) si cititi respectivele culori. Punct ochit-punct lovit, sau total pe alaturi?
Preferatele mele: Fuchsia si Lake (daca ar fi sa trisez si sa aleg mai multe, as mai adauga Curry, Strawberry si Night). Care sunt ale voastre?
Pe masura ce economia se redreseaza, atmosfera din industria modei devine mai putin sumbra, colectiile mai putin conceptuale iar creatiile mai apropiate de realitate. De fapt, criza pare sa fii impins frivola lume a modei sa se recentreze asupra lucrurilor esentiale, astfel incat rigoarea estetica, creativitatea catalizata si dorinta de pragmatism sa fuzioneze in colectiile sezonului toamna-iarna 2009.
Marile case de moda pariziene isi analizeaza, cu subtilitate ADN-ul, marcile cele mai hype deseneaza garderobe comerciale – dar cu atat mai mult dezirabile – iar creatorii isi rafineaza discursul pentru colectii cu un aer lizibil – totul intr-o baie de referinte la decada optzecista.
Incepand cu pelerine si cizme inalte, deasupra genunchiului, trecand prin aluri militaresti, umeri exagerati, folk rusesc, piele neagra, dantela, catifea si lenjerie sugestiva purtata ca daywear, siluete ale anilor ’40 si o paleta de culori nude, violet, rosu, rozuri si albastru, in saptamanile urmatoare voi trece in reviste tendintele principale (siluete, materiale si cromatice).
Fotografii: style.com, nymag.com
Citeste si:
{Pantone Color report: paleta toamnei 2009}
{Zece colectii de la Milano pentru toamna 09}