Fotografii: Jimmy Backius
Ce diferenta o cafea face, zic eu ca si Yodda – pentru ca am observat, spre stupoarea mea, ca desi iubesc ceaiurile si beau zilnic vreo 3 cani, numai cafeaua cu lapte ma trezeste dimineata. Cafeaua, Cookie (pisicul meu negru de 5 luni care joi a cazut de la balcon, de la etajul 8 si, in mod miraculos, nu a patit absolut nimic!), iar lately Matchbox Twenty/ Oren Lavie/ Snow Patrol/ La Roux/ Alliance Ethnik/ Gogol Bordello, ceea ce inseamna ca am neaparat nevoie de o vacanta lunga. Sau poate sa ma mut la piciorul muntelui, cum zic aia de la A-ha, cu tot cu internetul meu mobil…
Pana atunci – moment care nu e departe – pun la punct ultimele detalii pentru inca un workshop de stil, “Fii propria ta stilista”, asa cum am mai organizat in primavara dar care are niste elemente in plus. Va avea loc sambata, 19 septembrie in Bucuresti si va fi urmat de inca unul la Constanta, la inceputul lui octombrie. Voi posta luni detaliile complete (locatie, durata, curriculum), pana atunci va pot spune ca va costa 120 euro/ persoana, iar lista de inscrieri este deschisa (sunt numai 15 locuri disponibile, asa ca grabiti-va sa imi trimiteti un email sau sa dati informatiile mai departe la ce colege, prietene, surori aveti).
In alta ordine de idei, fetelor-printeselor, va iubesc pentru comentariile pe care le-ati lasat pentru “Sa ma pici cu ceara..”! Uite asa aflam despre cum se epileaza scandinavele, care sunt preferintele lui Badea iar din alt comentariu cand apar revistele la InMedio (merci, Ares!): Vogue Paris – 7 sept; Vogue UK – este deja la chioscuri; Vogue US – 18 sept; Harper’s Bazaar UK – 24 august; Harper’s Bazaar US – 14 sept; W – 21 sept.
Iar acum sa trecem la subiectele zilei…
Laid off? Check your look… and your attitude – cei de la Wall Street Journal concluzioneaza ca dupa ce esti dat afara sau invitat in “sabatical” iar cand esti “in doubt, it’s a safe bet to retreat to conservative styles”.
The September Issue – genial comentariul lui Cathy Horyn pentru NY Times: “there are a number of joyless scenes of Ms. Wintour walking alone through the Vogue hallways or being driven in her car, life happening elsewhere”
Right Round, Baby - the 80′s are back, with a vengeance, si au trecut pragul dintre ce e prezentat pe podiumuri si ce se gaseste in magazine. Sper sa revina fara kitschul de rigoare… Tot pe NY Times.
Jonny Johansson, the man who made Acne cool – unul din brandurile mele preferate, desi are un nume gretos si un interviu cu cel care pus Stockholmul pe harta modei, in Times UK. Poate asa invatam ca Suedia inseamna mai mult decat Abba, Ikea, Volvosau Nokia.
David Bailey: still snapping at 71 – intre putini fotografi de moda ai anilor ’60 ramas activ si in viata, un portret fidel pe Times.
The reincarnation of the jelly shoes, with a designer flair – si nu e vorba doar de crocsi obisnuiti; se pare ca YSL, Lacoste (cuZaha Hadid), Givenchy and others pun in vanzare incaltaminte similara. Tot de pe NY Times.
London Fashion Week going to be bonkers – designeri care nu se pot decide, evenimente sociale in lant si aniversarea a 25 de ani, in The Telegraph.
Trinny and Susannah take their make-over magic Stateside - cele doua au traversat oceanul ca sa apara intr-o noua emisiune TV si sa mai pipaie si busturi americane, nu doar britanice. Pe Daily Mail.
Confessions of a fashionista: it’s a crazy world when people choose clairvoyants over common sense – I couldn’t agree more cu Daily Mail. De ce sa fii cu capul pe umeri si matura, sa te duci sa vorbesti cu un specialist despre materialism, body image sau relatia cu banii, cand e mai usor sa fii pitzi si sa faci masaje, acupunctura si sa iti traiesti viata in functie de horoscopul idiot de pe Pro.
Chic, unique: why Brigitte Bradot is back in vogue - un articol din The Independent explica de ce, chiar si la 75 de ani, imaginea ei este inca un simbol puternic.
Vogue says shoe-boots can be worn at 50. Not with my legs – Liz Jones, care n-a mai scris de ceva timp, se reintoarce cu un articol tot in Daily Mail, despre editia de august a revistei Vogue, dedicata “varstelor”.
Stiti cum e vorba aceea din reclama la berea Guiness? “Good things come to those who wait…” Punand-o intr-un alt context, in ultima perioada au loc in viata mea tot felul de mici chestii frumoase: ba primesc niste buchete frumoase de floarea-soarelui, ba cineva imi spune ca ochii mei au culoarea caramelului, ba slabesc 5 kilograme, ba sunt intervievata de cei de la Tabu…
Ca de fapt aici vroiam sa ajung. Ioana Ulmeanu m-a intervievat, alaturi de alti fashion bloggeri, pentru numarul din septembrie al revistei, dedicat – cum altfel – modei (va fi pusa in vanzare marti, 25 august). Drept urmare, am putut vota si testa cele doua posibile coperti ale revistei, iar ca “bonus” aveam optiunea de a posta astazi pe blog un comentariu personal privind cariera sau viata designerului reinventat pe coperta.
Ei bine, eu am ales varianta cu Alexandra Sandor transformata in John Galliano si de vreo 2 ore ma gandesc ce fel de comentariu personal si curajos as putea face despre el. Partea caraghioasa e ca sunt in pana de idei, nu e writer’s block dar e ceva asemanator, pentru ca ce poti scrie despre un personaj atat cunoscut?
Initial, ma gandisem sa fac o lista de informatii tip trivia: ca inspiratia pentru colectia Cuture din 2000 i-a venit in timp ce facea jogging si a observat o gasca de homeless-i; ca Mugatu, designerul din Zoolander, si colectia lui “Derelicte” reprezinta o parodie a lui; ca face zilnic 200 de flotari si alearga 10 km zilnic; ca Susannah (cea din duo-ul de stiliste Trinny & Susannah) a lucrat candva pentru el…
Intr-un final, m-am decis ca un comentariu propriu este… ei bine, personal si mai valoros decat o colectie de “funny facts of the day”. Dintre toate lucrurile pe care le-as putea spune despre el, stiu care este pentru mine acel element care il ridica pe Galliano deasupra altor creatori.
Este un seducator, in toata puterea cuvantului. Nu este doar un dandy - un personaj a carui infatisare o recreeaza la fiecare sezon, ambiguu si narcisist, cu jocuri de masculin si feminin, mentinand atentia treaza si curiozitatea in alerta permanenta – , ci si indragostit si fascinat de femei. Atractia lui pentru forma femeiasca – spre deosebire de egocentrismul si megalomania lui Lagerfeld – pare sa fie motorul imaginatiei lui.
Evident ca nici una dintre noi nu vom purta, in realitate, o crinolina de 3 metri diametru peste o pereche de pantalonasi dungati si nu ne vom incalta in papuci de gheise cu talpa de 35 cm. Nu ne vom imbraca nici in asistente deocheate, in calugarite cu tendinte S&M sau in femei-pirat, si nu vom purta pe strada palarii din care explodeaza crengi de copac, dar cat de uimitor si fantastic e faptul ca cineva ne ofera optiunea de a trai astfel de ipostaze! Iar spectacolele lui, pline de fantezie – de la butaforii care amintesc de souk-urile nord-africane cu barbati care servesc publicului ceai de menta sau calugarii Shaolin rasucindu-se pe podium printre sabii zbarnaitoare, pana la acrobati pe catalige care metin in echilibru zeci de farfurii si balerine imbracate in fustite roz, pedaland pe biciclete retro – ne transporta intr-o lume onirica, in care imaginatia, creativitatea si inspiratia nu au limite, iar simturile ne sunt coplesite si vrajite. Ca sa nu mai spun ce lectii de geografie, istorie si cultura ne serveste… Poate cineva sa uite costumul de astronaut sau aparitia lui Napoleon?
Imi imaginez ca, daca ar fi sa traiesc o zi in pielea si mintea lui Galliano, la final nu i-as putea spune decat: “Please seduce me. Again.”
Foto: coperta Tabu, septembrie 2009
Inca un post din seria “posta redactiei”.
“Suntem in plina vara si, ca de fiecare data in sezon, citesc in tot felul de reviste de femei despre cele mai noi si mai variate tratamente de infrumusetare. Intrebarea mea este: chiar sunt toate necesare? Altfel nu putem fi frumoase, decat daca suferim si cheltuim o groaza de bani? Adica uite, chiar trebuie sa ma duc la electrostimulare? chiar trebuie sa ma epilez la 10 zile?”
Ah, da, vara… Sezonul epilarilor definitive la subrat, al exfolierilor faciale/ inghinale/ dorsale, al implanturilor de gene, al frecventarii crescute a saloanelor de bronzat – nici ca exista sezon mai romantic decat vara romaneasca. N-as putea sa spun cu exactitate cand a inceput cruciada revistelor de femei intru convingerea sexului frumos ca, doar inarmate cu solutii electrice, chimice, dermo-estetice si, deseori, chirurgicale putem fi simultan feministe si feminine.
Greu de estimat, dupa cum spuneam, dar banuiesc ca a coincis cu popularizarea serialelor de tip Baywatch, care ne-au familiarizat cu imagini ale unor costume de baie decupate atat de inalt, incat orice telespectator putea fi martorul prelevarii unui test Papanicolau pe actritele serialului, iar busturile barbatilor straluceau si se umflau mai ceva ca fundul unor babuini. Asteptarile femeilor au crescut o data cu acele imagini si, o data obisnuite cu imaginea unui piept de barbat la fel de neted ca al unui prepuber, nu a mai fost cale de intoarcere.
Ca sa ma intorc la intrebarea legata de epilat… exista pareri si pareri. De pilda, exista tabara feministelor convinse, care sustin ca epilarea – de orice natura – le face pe femei sa arate ca niste adolescente , iar lipsa pilozitatii este o modalitate de a ne renega feminitatea si maturizarea sexuala. Dupa cum exista si tabara economistelor ecologiste, care vor spune ca, cu banii cheltuiti si timpul irosit pe epilat, am putea salva nu stiu cati pui de foca. Whatever..
Mai exista inca un argument, mult mai ingrijorator dar, in acelasi timp, posibil mai convingator. Am observat deseori o corelatie directa intre barbatii carora le pasa de epilat, de indepartarea, sub diverse forme, a pilozitatii corporale, si nivelul lor de ridicol personal. Zilele trecute am vazut un interviu mai vechi cu Ben Affleck, care se plangea de femeile care nu se epileaza pe motiv ca il “irita”. Foarte egoist tipul… sunt convinsa ca exista nenumarate femei “iritate” de Affleck, pe motive ceva mai profunde decat pilozitatea lui, dar ma rog…
Apogeul vine insa din partea lui Sean Combs, Puff Daddy, Puffy sau P Diddy (ca nu mai stiu cum isi spune acum) si am sa citez cat pot de exact: “Pentru o femeie, epilatul este necesar. Face ca totul sa fie mai neted si mai usor abordabil. Face loc pentru avansurile pe care i le fac, atunci cand doresc sa ii ofer placere.” (on a personal note, aceste randuri vin din partea cuiva care a considerat ca a se filma in momentul urinarii intr-o toaleta publica, merita aratat in propriul reality show).
Ok, dupa ce ati terminat de vomitat in lateralul calculatorului, raspundeti-mi la trei intrebari.
Unu: ar asculta vreo femeie in toate mintile de parerile unui barbat, in toata firea, care nu e stare sa se hotarasca ce nume sa poarte? Doi: ar trebui sa ne pese de preferintele personale ale unei persoane care a ajuns la concluzia ca o melodie despre un stalker psihopat este potrivita pentru a-si comemora cel mai bun prieten (vorbesc aici de coverul dupa “Every breath you take”)?
Si trei, in final si foarte vizual: cat de mica trebuie sa fie jucaria lui Diddy, incat niste fire de par pubian sa ii impiedice “avansurile”?
PS: Pentru cine s-a simtit ofensat sau nelamurit, rog sa fiu scuzata, dar nu pot trata cu seriozitate o astfel de intrebare 
PS2: Ca sa va imaginati pana unde poate merge ridicolul situatiilor: in statul New Jersey, the Board of Cosmetology and Hairstyling a propus o lege care interzice epilatul inghinal in saloane de infrumusetare. I’m speechless…
Fotografiat in Portofino, acest pictorial cu Gemma Ward si Josh Hartnett m-a facut sa imi aduc aminte de “Talentatul domn Ripley”, de o excursie in nordul Italiei la Cinque Terre si de ce inseamna iubirile de o vara. Days of wine and roses, rochii spumoase din dantela alba, mult soare, langoare si la fel de mult romantism.
Fotografii: pictorial “Like a virgin”, pentru Vogue US noiembrie 2005; fotograf: Mario Testino; modele: Gemma Ward si Josh Hartnett