Pictorial: And God created woman, aparut in Vogue Australia editia mai 2009; fotograf: Max Doyle; stilist: Naomi Smith; model: Abbey Lee Kershaw
Puse in fata unui context economic mai mult decat fragil, casele de moda incearca sa taie din cheltuieli pentru a-si echilibra finantele. Daca unii designeri isi reduc numarul prezentarilor de moda, altii aleg sa isi prezinte colectiile in propriile locatii sau sa le prezinte intr-un spatiu virtual, sa taie din numarul invitatiilor-vedeta sau sa isi reduca bugetele de advertising. Este si cazul Donnei Karan care, pentru campania de toamna/ iarna 2009-2010, stabileste probabil un record al “taierii de buget” – isi recicleaza imaginile ultimei prezentari si foloseste Photoshop din plin.
Adevarul este ca sindromul “recessionistei” nu le loveste doar pe fashioniste, pe cele pasionate nebuneste de moda, ci si pe consumatoarele obisnuite sau ocazionale. Industria modei este pusa astfel in situatia unei scaderi simtitoare a vanzarilor, ceea ce inseamna ca nu are incotro si trebuie sa isi modifice planurile.
Ei bine, intre diferitii actori din aceasta nisa exista, pe de o parte, cei care reusesc sa imbine cu talent utilul si agreabilul si, de cealalta parte, cei care – din dorinta de a economisi cateva mii de dolari sau euro – cad in exces. Casa Dior, de pilda, a stiut sa isi reduca cheltuielile gazduind prezentarea Haute Couture in sediul propriu. Donna Karan, in schimb, nu s-a dovedit la fel de inspirata.
In sezonul trecut, creatoarea utilizase deja fotografii din prezentarea colectiei de primavara pentru campania publicitara. Acum nu doar recidiveaza, ci adauga si o nota de falsitate, probabil din dorinta de a-si oferi un pachet 2-in-1: un fotomontaj si o muza de talie internationala. In cele doua imagini, capul manechinei Toni Garrn este suprapus unor corpuri care nu-i apartin ei, ci Anyei Kazakova si respectiv Sashei Pivovarova…
Cu ajutorul magiei denumita Photoshop, Donna Karan trece astfel din statutul de recessionista-sefa, in cel de “cheapista” confirmata. Pentru ca, asa cum spuneam mai sus, chiar daca actorii modei trebuie sa gaseasca solutii pentru a supravietui crizei economice, eu personal gasesc dificil de acceptat o astfel de lipsa de originalitate si bun-simt. Istoria ne arata ca tocmai in astfel de perioade de privatiuni, spiritele creatoare s-au simtit mai stimulat, refuzand sa se lase coplesite de fatalism si pesimism.
Sper ca, peste ani, Donna Karan sa nu regrete ca a folosit un subterfugiu atat de mediocru. Chiar daca reuseste astazi sa faca economii, sigur pierde din credibilitate…
capodopera, capodopere - s.f. Opera artistica de o valoare exceptionala; culme a creatiei, opera desavarsita, lucrare perfecta in orice domeniu. Din it. capo d’opera
“Moda e o arta”. “Publicitatea e o arta”. “Arta conversatiei”. “Arta seductiei”. “Arta fotografiei”. “Arta de a trai”. Ne inconjuram de clisee, pentru ca arta e un concept atat de greu de definit.
Revenind la primul dintre ele, exista designeri ale caror creatii se incadreaza, fara urma de indoiala, in arta. E vorba de viziune si surse de inspiratie, de universalitatea esteticii lor, de ceea ce poate fi perceput dincolo de schite, haine si orele de cusut. La fel de important e felul in care isi transmit ideile. Personal, cred ca studiul istoriei artei este esential in dezvoltarea unui designer, iar talentul si creativitatea isi gasesc mai usor expresia si rafinamentul daca exista niste etaloane. Altfel cum ai face diferenta intre un Galliano si un Mizrahi?
Prea multe paranteze si deja divaghez… Revenind la legatura dintre moda si arta, publicitate si arta, designeri si inspiratie, am descoperit o mai veche campanie publicitara a casei Yves Saint Laurent, realizata in 1998 pentru YSL Rive Gauche Homme. Pe vremea aceea, director de creatie era Hedi Slimane, fotograful Mario Sorrenti, dar directia artistica a campaniei a fost data chiar de Yves insusi.
Daca va aduceti aminte de fotografiile asa-zis scandaloase facute de Jeanloup Sieff, nici nu e de mirare ca pentru aceasta campanie a folosit cu predilectie nuduri si tablouri inovatoare sau controversate. Pe de alta parte, ma gandesc ca nu intamplator au fost alese capodopere clasice, neo-clasice si realiste, hedoniste (vezi roccoco) si senzuale pentru ca acestea se doreau a fi valorile asociate casei YSL. Si in final, de cele mai multe ori, modul cel mai facil de a identifica un “clasic” este sa vezi decat ori a fost imitat sau reinventat 
1. Gabrielle d’Estrees et la Duchesse de Villars (Gabrielle d’Estrees et une de ses soeurs), cca 1594, autor anonim, Musée du Louvre, Paris
2. Olympia, Edouard Manet, 1863, Musée d’Orsay, Paris
3. Le déjeuner sur l’herbe, Edouard Manet, 1862, Musée d’Orsay, Paris
4. Jeune Homme Nu Assis au Bord de la Mer, 1863, Jean-Hyppolyte Flandrin, Musée du Louvre, Paris
5. Les trois graces, Jean-Baptiste Regnault, 1798, Musée du Louvre, Paris
6. La baigneuse de Valpincon, 1808, Jean Auguste Dominique Ingres
7. Le sommeil, 1866, Gustave Courbet, Musée du Petit Palais, Paris
8. Venus au mirroir, 1647-51, Diego Velasquez, 1647-51, British National Gallery, London
9. Le verrou (Zavorul), ca. 1780, Jean-Honoré Fragonard, Musée du Louvre, Paris
Citeste si:
Ca un imbold de energie adaugat colectiilor, purtat in siluete lejere si aerisite, oranjul – o delicata nuanta piersica, un chihlimbariu transparent, o nuanta incandescenta ca apusul de soare sau una picanta ca sofranul – a transformat podiumurile in livezi de portocali.
Greu acceptat in garderobe si totusi remarcabil de versatil, portocaliul este o declaratie de indrazneala. Il poti purta cu alte nuante calde – auriu, ca la Three as Four, ciocolatiu ca la Reyes sau chiar un albastru verzui cald ca la Verrier.
Luella, Diane von Furstenberg, Isaac Mizrahi si Richard Nicoll il alatura rozului aprins, Chris Benz si Behnaz Sarafpour merg pe o varianta neutra asortandu-l cu nisipiu si grejuri, in timp de Dries van Noten il foloseste in monoblocuri de culoare.
Apare in imprimeuri florale sau grafice la Jenny Packham, Basso & Brooke, Erdem, Oscar de la Renta si Anna Sui, dar adevarata energie si splendoare a culorii este subliniata de frumusetea paisley-ului de la Etro.
A word of advice: Nu toata lumea poate purta portocaliu si nici macar cele carora le sta bine, nu pot imbraca orice nuanta. La fel ca si galbenul, oranjul pune in valoare tenurile calde, aurii sau maslinii. Nuantele stinse, de ruginiu, sau cele derivate din roz (somon sau corai) sunt cateva variante, iar celor cu pielea foarte alba le vor sta mai bine nuantele medii si cele foarte deschise (portocaliu piersica sau dovleac).
Daca ai un ten rece sau o culoare de par similara (blond cenusiu, rosu rodie, negru albastrui), evita sa porti oranjul in jumatatea superioara a corpului. Pastreaza-l pentru accesorii: incaltaminte, o curea, un costum de baie sau o geanta.
fotografii: Style.com
Citeste si:
Dupa o seara cu gust de tiramisu si cu mult vin rosu si o alta cu un delicios LIIT, m-am trezit intr-o dimineata mult prea toropitoare pentru a ma aseza la calculator. “Mult” pare sa fie cuvantul de ordine zilele astea: mult lucru, multe ganduri, mult de citit si multe pagini rasfoite, mult de ras si vorbit, multa apa bauta, multa caldura… Nu va e dor de ploile de saptamana trecuta? Intr-una din serile trecute priveam cu o cineva frunzele copacilor din Herastrau si faceam pariuri daca vor fi miscate de vant sau nu pana la caderea noptii. Nu ma intrebati cine a castigat 
Anyway, caldura de afara mai ca m-ar face sa fredonez “Summer”-ul lui Cocker, dar de cand am fost atenta la versuri parca il aud pe Basescu: “The days can’t be like the night”.. duh… The nights are so much better than the days, iar in seara asta am de gand sa vad un film cute al carui titlu se potriveste de minune cu zilele astea: 500 Days of Summer. Foarte pe scurt: “Boy meets girl. Boy falls in love. Girl doesn’t.”
Cat despre lectura, nu stiu cat chef aveti voi sa stai in fata ecranului, dar daca totusi aveti dispozitia necesara si aer conditionat in preajma, I’m obliging…
Christian Lacroix: cheers and a few tears – despre ultima lui colectie, inainte de caderea cortinei, pe NY Times
At Valentino, dark but light – Signorina Valentino, desi all black, este o colectie delicata, romantica si spectaculoasa. Tot pe NY Times
Fashion billionaires – “If hemlines suggest whether the stock market goes up or down, most economic indicators say it’s likely we’ll be looking at longer skirts for the foreseeable future. But even if the economy doesn’t show us more leg for a while, the fortunes of fashion billionaires–who decide what we wear, where we buy it and what bag and shoes goes with it–should remain relatively flush.” In Forbes.
Gaultier’s big screen event – intr-un fantastic show dedicat divelor hollywoodiene si magiei marelui ecran, colectie couture JPG a inchis saptamana modei de la Paris, tot pe NY Times
A day in the life of Jason Wu – uite asa aflu ca are doua pisici (la fel ca mine!), apoi isi ia o cafea de la Starbucks, isi verifica emailurile pe iPhone (la fel ca mine!) si uneori, seara, se uita la Lege si Ordine (…). Cititi-l cu zambetul pe buze, pentru ca si marile personalitati au zile obisnuite, ca noi. Pe Times UK.
Eyebrow removal – tin minte o replica in Seinfeld cand, pentru a-i descrie lui George o posibila iubita, Jerry ii spune “Women would kill for eyebrows like hers!”. De ce sa ti le razi, epilezi sau decolorezi??? Declaratie sociala sau o tendinta care ne va face sa ne incruntam? Sau merita doar pentru ca vorba de campania Givenchy? Pe Daily Mail.
Who’s that girl? Lindsay Lohan channels rock chick – kilograme de machiaj si interminabile ore de air-brushing/ photoshopare o fac de nerecunoscut, mie personal mi se pare degradant si penibil ad-ul Fornarina. Judecati si singure, pe Daily Mail.
New beauty craze: stem cells – gigantii cosmeticii au preluat rapid acest miracol stiintific pentru a-si creste vanzarile. Voi stiti ce sunt celulele stem? Pe Times UK
How to be sexy after 60 – Meryl Streep, Jane Birkin, Susan Sarandon si Vera Wang arata fabulos, chiar daca sunt bunicute. Not grannies, pe Times UK.
Back to Biba – dupa Coco avant Chanel si The September Issue, britanicii au parte de avanpremiera unui film despre Barbara Hulanicki. Mai multe in The Independent.