Dintr-o camera austera, straniu de goala si depersonalizata, puternic luminata de soarele diminetii, o femeie sumar imbracata priveste pe fereastra. Soarele ii lumineaza peretii, trasaturile, corpul si patul. Pe geam se zaresc ultimul cat si acoperisul unei cladiri. Patul din camera este acoperit de un cearceaf simplu, umbra siluetei ei se prelungeste pe perna, iar unghiul genunchilor ei este repetat, la alta scara, de cel al turnului ascutit.

Duritate si emotie. O tacere aproape incomoda pare sa umple tabloul. Paradoxal, goliciunea incaperii, corpul femeii, cerul lipsit de nori si cladirea industriala par sa vibreze de cuvinte, incearca sa ne spuna povestea acestei singuratati.

La ce credeti ca se gandeste femeia?

PS: Este unul din tablourile mele preferate (Morning Sun), pictat in 1952 de Edward Hopper. Iar fotografia, foarte similara este realizata de Ross Honeysett. Care va place mai mult?

Citeste si:

{Belle de Nuit}