Va prezint garderoba mea ideala. Imi poate recomanda cineva o croitoreasa foarte buna? Vorbesc cat se poate de serios.

Se pare ca articolul meu despre imprimeurile de origine animala deschide discutii, ajuta la re-evaluarea garderobei, schimba perspective Nu pot decat sa ma bucur, pe bune!

Pe de alta parte, ridica si intrebari – adica “bine, bine, animal print, dar ce fel de animal?”  Alice chiar mi-a scris ca nu stie ce fel de imprimeu poarta rochia ei, poate aflu eu.

Ca sa va ajut sa faceti diferenta intre diversele dungi si pete, iata mai jos cateva imagini si explicatii.

1. De la stanga spre dreapta, avem: leopard (pete relativ marunte, deschise si compacte); jaguar (pete ceva mai mari, asemanatoare urmei unei labute de pisica); ghepard (pete minuscule si compacte); ocelot (are atat pete de forma rotunda sau eliptica, cat si dungi scurte); leopard de zapada (este mai deschis la culoare, dar petele sunt similare cu ale fratilor din Africa).

2. Desi, la fel ca si petele girafelor, dungile tigrilor apar in combinatii unice, exista anumite similaritati. Cele de pe capul animalului sunt mai scurte, ca in imaginea din mijloc stanga. Cele de pe mijloc dreapta sunt pe spatele felinei. In sfarsit, ultimele doua imagini sunt dungi de tigru alb. Striatiile si coloratura difera de la o specie la alta (tigru bengalez sau tigru in Sumatra, de pilda).

3. In ultimii ani, au aparut multe alte tipuri de imprimeuri – cele de leopard si/ sau tigru fiind considerate “clasice”.  Daca in cazul celor doua categorii de mai sus, proportiile petelor pot fi pastrate, acestea noi sunt de obicei micsorate pentru a nu eclipsa total persoana care le poarta. De la stanga la dreapta avem doua tipuri diferite de pete de girafa,  pete de vaci Whitehorn si Friziana, iar ultimele doua sunt dungi de zebra.

Alice, cat despre imprimeul rochiei tale, cred ca este o interpretare abstracta si dinamica de pete de ocelot si culori de zebra. Nu cred ca petele apartin unui singur animal. Tu ce parere ai?

Volumul de haine, pantofi, genti si accesorii impachetat in acest week-end m-a obligat sa ma gandesc serios la cateva lucruri (asta si prin prisma faptului ca 4-5 ore nu am facut altceva decat sa strang cele de mai sus!).

Cel mai evident a fost ca pana si la mine se aplica, cu modificarile de rigoare, principiul lui Pareto (80/20): din intreaga garderoba, port in mod curent doar 20% si reusesc sa fiu multumita (nu spun fericita, pentru ca deseori am diverse frustrari), in timp ce 80% sta nefolosita, din diverse motive (nu-mi mai plac, nu e anotimpul potrivit, nu mai stiu cu ce sa le combin, nu mi se mai potrivesc samd).

Al doilea lucru la care am meditat a fost importanta cu care industria modei promoveaza cumpararea hainelor noi. Motivele sunt clare, nu mai e nevoie sa le detaliez. De cel putin doua ori pe an suntem bombardate cu liste de must-have-uri, potentiale best-sellers si pagini de in&out, totul scris cu atata seriozitate si rigurozitate incat ai spune ca vorbim de lucruri cel putin la fel de valoroase precum cele 10 porunci din Vechiul Testament.

In plus, mai sunt diverse siteuri care fac apel la disperarea tipic feminina, promovand cateva key items sub umbrela “Last chance to buy!” sau “Limited edition – one time only!” Fara sa mai vorbesc despre sumedenia de articole (online sau print), care ne alimenteaza setea constanta, insatiabila, de noutate vestimentara. (Chiar ieri, de pilda, citeam un articol despre TheOutnet, noul site de discount lansat de Natalie Massenet, care inlocuieste sectiunea de Sales de pe Net-a-Porter.com.  Rasfoind virtual paginile siteului in cautarea unui articol hot de care sa se indragosteasca la prima vedere si dupa ce trece in revista rochii Bottega Veneta, topuri Vera Wang si blazere Stella mcCartney, Liz Jones – caci ea este autoarea – ajunge la mijlocul articolului sa spuna: “But how to overcome the awkward fact that the clothes can be several seasons old?” Umm… intr-adevar, o dilema existentiala; a purta sau cumpara haine create cu peste 6 luni in urma sunt echivalentul unei boli rusinoase din cauza careia cazi in dizgratia zeilor modei).

Trecand mai departe, pe langa toate acestea (sau concomitent), in permanenta exista o nemultumire care creste in noi, de cate ori deschidem usile dulapurilor, si ne convinge ca facand o singura cumparatura – dar una absolut fabuloasa! – vom pune punct crizelor zilnice sau plictisului stilistic si ne vom petrece saptamana intr-o succesiune spectaculoasa de outfituri impecabil asortate, perfect gandite. Iar uneori, daca suntem sincere, traim acel sentiment ca avem nevoie de ceva, orice, atata timp cat e nou, stralucitor, colorat, cu eticheta inca prinsa de tiv sau maneca, pentru ca acel ceva ne va bine-dispune. Traim acest sentiment desi stim ca, pe termen lung, “terapia” prin cumparaturi este la fel de eficienta in combaterea nefericirii ca bautul uleiului inainte de a te imbata. Singura diferenta e ca, in locul mahmurelii de a doua zi dimineata, te trezesti cu extrasul de cont la sfarsit de luna. Ne transformam, din cand in cand, in momente de criza, in Carrie – intruchiparea fixatiei feminine de a detine din ce in ce mai multe frivolitati, de a iubi brandurile mai mult decat a-ti pretui partenerii, de a folosi shoppingul ca metoda de echilibrare emotionala…

Sigur ca v-as putea spune sa va duceti astazi la cumparaturi – e in timpul saptamanii, nu e aglomerat, meritati sa va faceti un mic cadou dupa o luna de munca etc – dar nu v-as recomanda. Sigur ca v-ati putea intoarce acasa incarcate de trofee si voioase nevoie mare, din cauza oxitocinei generate de achizitiile nou-noute.

In schimb, va spun ca cel mai fructuos mod de a face cumparaturi astazi este scotocind in propria garderoba. Home shopping-ul, cum ii spun eu, are o multime de avantaje.  Nu costa, nu se impinge nimeni in tine si nu ai de asteptat la cabina de proba. Scopul principal e sa te uiti bine la hainele pe care deja le ai. Nu va promit ca printre umerasele cu rochii cumparate anul trecut de la Zara veti gasi o Narnia in care va asteapta nesfarsite wish list-uri de la Net-a-Porter, Browns, MyWardrobe sau BlueFly. Dar s-ar putea sa descoperiti ingredientele cu care sa infrumusetati imaginea de care v-ati plictisit.

Asadar, sa traiasca hainele vechi! Nu vintage, ci propriile tale haine, deja purtate. Personal, am cateva favorite, in special intre cele de vara. Acum 2 ani mi-am cumparat o pereche de sandale cu talpa ortopedica foarte inalta pe care le-am purtat continuu – sunt pur si simplu divine. (Si nu numai eu cred asta: intr-un magazin de incaltaminte, cand probam altceva, o fata mi le-a cules de pe jos si a plecat cu ele mai departe, crezand ca sunt de vanzare; a fost extrem de dezamagita cand am alergat desculta dupa ea… dar asta e alta poveste). Sunt cele mai comode incaltari cu toc super inalt pe care le-am avut vreodata, genul de sandale in care poti dansa pana la 5 dimineata fara sa te doara picioarele. Ca sa nu mai spun ca le pot purta aproape la orice, pentru ca sunt din piele intoarsa bej-nude. Anyway, le iubesc mai mult decat orice pereche de sandale am vazut in vitrine in ultimele 2 luni, si ma fac sa zambesc de cate ori ii port.

In vara asta, iti recomand multa dragoste: iubeste-ti hainele care te-au imbracat cu drag.

Tot ce am aflat despre Liz Ham este ca e australianca. In portofoliul ei este notat ca din ’96 a participat la expozitii de grup si personale, ca a lucrat cu diversi advertiseri (Jeans West, Jeremy Scott for Ksubi, Le Coq Sportif, Toni & Guy) si o groaza de reviste (Dazed and Confused, InStyle, Marie Claire, Razor, Nylon, Vogue Nippon, FHM, Cosmopolitan, Madison, Emporium).

Din impresionantul ei portofoliu am ales acest pictorial, “Garden Lights”. In primul rand, pentru ca iubesc magnoliile si sper ca in primavara urmatoare, pe vremea asta, sa am gradina plina de imense petale roz. In al doilea rand, pentru ca am descoperit o straduta in Bucuresti care probabil poate intra in Guiness World Book of Records pentru cele mai multe si mai maiestuoase magnolii pe suta de metri.

Fotografii: Liz Ham, pictorialul “Garden Lights”; mai multe fotografii pe www.lizham.com

Cu ani in urma, asociam animal print-ul cu perioada optzecista si cu grupul minoritar al femeilor care isi fac publica latura picanta, sexy prin intermediul unui astfel de detaliu, sau, si mai rau, al celor pentru care chintesenta senzualitatii feminine sta intr-o bluza decoltata cu imprimeu care imita petele de leopard. Si mai rele sunt cele care poarta colanti similari si sunt convinse ca sunt imbracate perfect acceptabil pentru zi, dar aceea e alta poveste…

De cativa ani incoace (vreo 3, mai precis), mi-am dat seama ca tot ce inseamna animal print trebuie sa fii fost subiectul unei conspiratii, care ne-a progamat sa asociem imprimeul cu pricina, cu vulgaritatea. Poate schimbarea de mentalitate are de-a face cu Kate Moss, imbracata intr-o haina vintage de blana, poate are legatura cu faptul ca am depasit 30 de ani (sac!), I don’t know… In mod cert, are legatura cu faptul ca designerii au reinceput sa il foloseasca si chiar sa il trateze cu respect.

In toamna lui 2006, cativa designeri abia indrazneau sa atinga suprafata. Putine colectii includeau astfel de lookuri si imprimeuri. Prada se saturase sa fie draguta si feminina, Louis Vuitton suprapunea imprimeul gri antracit cu un fundal rosu intens, Kenzo alegea filiera etnica, iar Dolce & Gabbana – in ciuda inspiratiei napoleonice a colectiei – nu s-au putut dezice de spiritul tipic milanez. Ca sa nu mai vorbesc despre Gucci si Cavalli, care erau definitia animal print in acea perioada.

Pentru colectia sa couture de primavara 2007, Lagerfeld trimitea pe podium o astfel de rochie, iar in februarie 2007, Vogue US publica un articol despre o rochie DKNY: cu maneci trei-sferturi, decolteu boatneck, tivul abia atingea genunchiul, iar imprimeul maro se distingea pe un fundal crem, cu adevarat rafinat.  Articolul era insotit de fotografia a sapte jurnaliste, care isi cumparasera rochia si o purtasera la birou, in aceeasi zi (in stiluri foarte diferite, evident).

De fapt, in acest moment ar fi bine sa clarificam ceva. Nu ar trebui sa punem semnul egal intre imprimeurile exotice, de sorginte animala si vulgaritate. Daca imbraci o rochie, un top sau un mantou astfel imprimat, la care adaugi unghii lungi vopsite in rosu, tocuri stiletto, ochi puternic machiati si o tigara atarnand din coltul gurii, atunci da, putem pune punct aici.  Dar daca le iei drept exemplu pe jurnalistele de la Vogue, vei observa diferentele: pantofi cu tocuri groase si chiar platforme, dresuri negre opace, coliere masive, curele, parul stralucitor si coafat natural, machiaj discret.

In primavara lui 2008,  splendida prin explozia de florale de la Prada, Balenciaga si Dries, recapata viata tot ce insemna safari si imprimeuri tribale, evident alaturi de pete de leopard, ocelot, jaguar, ghepard, girafa, tigru, zebra. Marlene-le lui Galliano imbracau desuuri si mantouri cu imprimeu de leopard si zebra pentru aniversarea a 60 de ani de Dior, Anna Molinari la Blumarine le transpunea in culori stridente, Pollini si Just Cavalli le preluau si le multiplicau, iar Derek Lam, Danielle Scutt, Diane von Furstenberg si Proenza Schouler le foloseau cu moderatie.

In toamna trecuta, povestea s-a repetat, in forta. Parca am fi devenit, o data cu recesiunea, adevarate cave-women, in jungla urbana: salbatice, provocatoare, lipsite de inhibitii (probabil perspectiva unui an in care ne cumparam mai putine haine ne-a innebunit!). Iar imprimeurile au migrat, de la imbracaminte la accesorii si imbracaminte, de la pete la reliefari stantate (de aligator si piton) pe genti si curele, au fost combinate cu alte tipuri de imprimeuri si au inceput sa capete din ce in ce mai multa vizibilitate.

Si astfel ajungem in prezent, unde designerii au reusit sa redea conotatia pozitiva acestui element stilistic, transformandu-l in ceva cu adevarat modern, sofisticat si, da, foarte senzual si seducator. Si nu doar atat: prin multiple metamorfoze si alchimii, imprimeul de origine animala a reintrat in zona luxului.

Efortul lui Elbaz la Lanvin demonstreaza aceste lucruri: rochia lui albastra, asimetrica, cu imprimeu de leopard a fost un best-seller, iar faptul ca a fost purtata de catre Maggie Gyllenhaal – cunoscuta pentru alegerile ei neobisnuite pe covorul rosu – confirma ca imprimeurile au parasit zona de clisee ale modei.

Si pentru ca un lucru bun nu vine niciodata singur, avem la dispozitie o diversitate de forme de exprimare: printuri piton la Issey Miyake, Prada si Dior pe rochii, corsete si incaltaminte, zebre la Hermes si Junya Watanabe, aligator la Gucci, tigru la McQueen, pete de ghepard pe genti la Louis Vuitton, pe costume de baie si bluze la Vivienne Westwood.  Armani si Fendi se rezuma la genti elegante, Cavalli revine la origini, in timp ce Versace este esenta opulentei, cu o haina de piele aurita. Insa cel mai original imprimeu este cel al lui Christopher Kane, care a impodobit o rochie cu imaginea unei gorile urland.

Fotografii: nymag.com, style.com