Faptul ca cineva, undeva, continua sa dea bani pentru productii cinematografice idioate – rasuflatele comedii cu Santa Claus, horror-urile gen Stiu ce ai facut vara trecuta, orice film in care joaca Robin Williams/ Nicolas Cage/ David Caruso/ Jennifer Lopez si lista mea poate continua… – arata ca Hollywoodul nu invata din propriile greseli. Iar filmele biografice despre personalitati din industria modei sunt o dovada ca multi dintre producatorii de film americani ori sufera de Alzheimer, ori de vreun SASD (short attention span disorder).

Dar ca sa le iau pe rand…  In linia intai, Coco Chanel cu doua, posibil trei versiuni cinematografice ale vietii ei. Prima dintre ele a putut fi vizionata de publicul american pe Lifetime TV in toamna asta, rolul principal fiind detinut de nimeni alta decat Shirley MacLaine. Ceea ce este echivalentul accentului american al lui Kevin Costner pentru atat de britanicul Robin Hood. Dupa vizionare, criticii au descris filmul ca fiind “plictisitor si jenant” (iar daca vreti sa aflati mai multe, cititi acest articol din W).

Cel de-al doilea film despre Chanel a intrat in productie cu Audrey Tautou in rolul principal – actrita al carei accent frantuzesc este mult mai convingator decat cel al lui MacLaine.

Iar de curand am citit ca se munceste la cea de-a treia varianta, in care mademoiselle Chanel este jucata de… stati asa! Demi Moore!  Pauza de gandire pentru mine, fac un real efort de imaginatie sa o vad intr-un taior din tweed, la gat cu siraguri lungi de perle si cu un port-tigaret atarnandu-i in coltul gurii puternic rujate, in timp ce racneste: “Zut alors! Noir et blanc sont les couleurs de la saison!”  Gata pauza, fug sa-mi rezerv tichetele… Intre noi fie vorba, am mai citit undeva ca, pentru ca spectacolul sa fie complet, Vin Diesel ar trebui sa il joace pe Christian Dior iar Ben Affleck pe Cristobal Balenciaga, evident cu accentele de rigoare.

Intre timp, se zvoneste ca Vivienne Westwood va fi subiectul unui nou film cu Kate Winslet si, dupa cum scriam cu ceva timp in urma, cuiva i-a venit pana si ideea geniala de a face un film despre Kate Moss. Sper sa nu fie dupa o reteta Sergiu Nicolaescu, cu Kate Moss in rolul ei insasi.

Pot sa inteleg atractia exercitata de moda: scandalurile, viata din culise, hainele frumoase, petrecerile, glamour-ul, pretextul de a filma fete frumoase fara un motiv anume. In mod evident, Chanel, Westwood si Moss au trait vieti care ar putea fi descrise ca interesante, iesite din comun sau extravagante. Dar moda rareori da bine pe ecran, pentru ca regizorii si producatorii o parodiaza dincolo de orice urma de credibilitate. Daca nu fac asta, ii exagereaza glamour-ul si stralucirea incat filmul devine gretos de nerealist sau foarte siropos. Multe scene din Diavolul se imbraca de la Prada, Intrigi parfumate sau SATC ofera exemple pentru ambele situatii de mai sus.

Din punctul meu de vedere, moda functioneaza in film cand este vazuta cu simtul umorului, cum se intampla in Pret-a-Porter, Funny Face sau Zoolander. Biografiile insa mi se par exagerat de sentimentale si respectuoase.

Anyway, nu credeti ca Hollywoodul ar fi putut da dovada de ceva mai multa imaginatie in privinta subiectelor? Trei filme mi-ar placea sa vad: Matthew Williamson – anii de inceput (in care sa urmarim ascensiunea unui tanar designer, descoperirea sifonului roz ciclam si petrecerile din Ibiza cu Kate, Jade si Sienna); Alber Elbaz sau un pinguin in lumea paunilor si Giles Deacon – red shoes are for boys too. Muzica triumfanta, distributia pe final, lights on.

Saptamana asta mi-a mers bine, chiar foarte bine. A fost si vremea frumoasa, am primit multe vesti bune si vizite din partea unora dintre cei mai dragi oameni mie, m-am reintalnit cu cea mai buna prietena a mea, am bifat multe chestii pe o lista virtuala si cu toate astea, n-am o stare de spirit prea pozitiva. Din cauza asta nu am inspiratie sau chef pentru un intro, va las cu o poza frumoasa si niste linkuri interesante.

The Credit Crunch makeunder – sau de machiajul au naturel e atat de now, pe Times online

James Bond fashion – un fel de trecere in revista a tipologiilor de Bond, dpdv vestimentar, Times Online. Slick Sean sau deadly Daniel?

James Bond girls dressed to kill – asta pentru ca fetele sa nu se simta neglijate de toata atentia acordata agentului 007, de aceasta data in The Telegraph

Can a Spa Treatment Cure Depression? – numele ar trebui sa spuna multe, iar Got the Blues suna suficient de atragator pentru multe femei, tot pe Times Online

The Sharp-suited style icon who dressed for succes – mult s-a scris despre stilul sotiei sale, ceva mai putin despre el, dar cred ca orice politician ar putea lua lectii de stil de la Barack Obama. Pe larg, in Times Online.

Men brush up on the art of male make-up – erm, un trend care nu cred ca o sa prinda, dar derivatele (guyliner, manscara) suna interesant dar nu sugereaza… virilitate. Tot pe Times Online (ultimul, gata!)

Louise Wilson: style dictator – foarte cool descriere, este un articol in Telegraph despre renumita profesoara a scolii Central Saint Martins

Light a Cigar, Flex your Muscles – noul magazin Hugo Boss din New York are drept izvor de inspiratie “pasiunea, presarata cu accente colorate influentate de lumea interlopa”, spune NY Times

Disney, by design – vand mai mult decat desene animate,  acum puteti cumpara rochii de mireasa semnate Disney cu nu mai putin de 3,900 dolari, aflu din NY Times

In Hard Times, a Cosmetic Hard Sell – au aparut reduceri la Botox, fetelor, mai multe amanunte tot pe NY Times

The Latest Style: Self Denial – pe timp de recesiune, cheltuielile sunt dorinte sau nevoi? se intreaba Wall Street Journal.

In moda, ca si in surfing, smecheria e sa stii cand sa prinzi valul. Sari pe un trend prea devreme si risti sa simti cum elanul nu te duce nicaieri, lasandu-te imbracata intr-un look care nu e nici here, nor there… Ca sa fac o analogie, este ca si cum ai fi la 50 de metri de statia de autobuz, pe tocuri, cand vezi autobuzul plecand incet de la semafor; alergi ca nebuna mai-mai rupandu-ti gatul, sari in autobuz rosie la fata si gafaind de efort, doar ca sa iti dai seama ca toata lumea coboara pentru ca s-a defectat motorul. Ah, da, am uitat sa mentionez ca toti cei din autobuz se uita la tine ca cu priviri milos-dispretuitoare. In mod similar, cu cat amani momentul “sariturii”, cu atat risti sa fii lasata in urma, in timp ce cei/ cele care si-au sincronizat ceasurile biologice cu cele fashion aluneca elegant spre linia de sosire.

Cand e vorba de mantouri si haine de iarna, sincronizarea mea a lasat intotdeauna de dorit. Drept rezultat, acum am vreo 15 haine, care de care mai nepotrivite pentru acest sezon. In ultimii doi ani am facut aceeasi greseala. In august, ma gandesc ca vreau sa imi cumpar un mantou pentru toamna, dar e inca prea devreme; nu gasesc nimic in magazine. In septembrie, desi colectiile sunt la vanzare, nu reusesc sa imi fac timp de cumparaturi. Pe la inceputul lui octombrie ma conving ca nu am nevoie de inca un mantou, iar mai ales daca vremea e blanda (ca anul acesta) sunt suficiente jacheta-mantou tricotata, foarte groasa de la Stefanel si haina militara scurta din stofa si catifea la Zara. In decembrie, cand zapada e de 20 cm si temperatura de -20, imi dau seama ca tot nu am reusit sa imi iau un palton normal de iarna. Asa ca, intr-un moment de panica cuplat cu viziunea unui ianuarie sufocant din cauza aglomeratiei datorata reducerilor, cumpar vreo un mantou pe care il port pana in martie. In toamna urmatoare, procesul se reia cu mici modificari.

Evident, de dragul postului, exagerez putin. Am un palton negru cu alura militara care imi este foarte drag, asa cum am si un mantou scurt, semi-subtire bleumarin – seamana cu haina soldatelului de plumb de poveste, e un model de acum vreo 2 ani de la Versace – pe care il port si in aprilie, si in octombrie, si o haina foarte eleganta camel.

Daca ar fi sa trag linie, insa, imi dau seama ca nu am nici macar o singura haina de iarna cu adevarat groasa – nici palton, nici pufoaica, nici nimic; in schimb am haine din stofa cu maneci trei-sferturi, pentru care zilele nu par niciodata suficient de calde sau suficient de reci.

Anyway, de aceasta data m-am hotarat ca anul acesta sa inlocuiesc mantoul negru militar cu un nou look. As vrea ceva cu volum, cu linii interesante si cu un guler foarte mare. Acesta e planul, nu inseamna ca va functiona. Parca vad ca nu gasesc o astfel de haina pe nicaieri…

Fotografii: vogue.co.uk

Spre deosebire de oameni, hainele nu sunt create egale. Exista cele nejustificat de scumpe, cu eticheta de designer, apoi cele din categoria de mijloc, care au un pret rezonabil si o calitate asemanatoare si, la final, cele ieftine, care de multe ori ne incanta pentru ca ne valideaza “instinctul” de cumparatoare si nu ne dau bugetul peste cap. Dar oare chiar asa sa fie?

Am sa parafrazez un citat gasit pe undeva, candva, care mi-a placut tare mult. In linii mari, spunea cam asa: “viata nu este o insiruire de haine de duminica.  Hainele obisnuite, ca si viata, le porti in fiecare zi si se vede. Tivurile se mai desira, ochiurile se rup, materialul se scamoseaza. Apar gauri la cusaturi, le agati din neatentie sau din indiferenta, iar defectele le repari asa cum stii mai bine. Culorile isi pierd intensitatea, uneori le mai patezi cu sange, lacrimi, cerneala sau transpiratie: pete care nu ies la spalat. Nu toate ti se potrivesc ca o manusa, dar le tii acolo ca pe amintiri. Iti sunt familiare, te-ai obisnuit cu ele si chiar iti sunt dragi. Unele le-ai ales cu grija, unele pe fuga; altele ti-au fost impuse. Indiferent de cum le-ai ales sau de ce, indiferent de cat de bine iti vin, suma lor spune ceva despre tine. Vorba proverbului, “you must cut your coat according to your cloth; measure twice, cut once.”

Ma rog, fiecare poate intelege ce vrea din acest citat. Pentru postul de azi, eu prefer sa vad in el o ilustratie poetic-practica a acestei simple formule matematice: gandeste-te de doua ori inainte de a cheltui banii pe haine; gandeste-te de ce si pe ce cheltui, gandeste-te dincolo de hedonismul momentului si de eticheta.

Un lucru as vrea sa fie clar de la inceput. Conceptul – sau formula – de cost per wear nu a fost inventata pe timp de recesiune (ironia sortii) pentru a justifica la modul abstract sindromul “I shop therefore I am” al unor fashioniste, dar nici pentru a da apa la moara celor care spun ca hainele sunt doar carpe, pe principiul “cu cat mai putin cheltui, cu atat mai bine”.

Din punctul meu de vedere, conceptul CPW a aparut pentru a ne obisnui cu gandul ca da, uneori merita sa cheltui mai mult pe anumite articole vestimentare (piesele de baza ale garderobei: mantouri, taioare, sacou, camasi deosebite) sau accesorii (o geanta editie limitata, o esarfa Hermes de legenda, o pereche perfecta de escarpeni Jimmy Choo) – atunci cand stilul si calitatea justifica acest lucru, daca acea haina nu se demodeaza rapid, daca o poti combina in N-shpe moduri, samd.  In plus, CPW te invata sa cheltuiesti organizat, sa iti faci un buget si sa il respecti. Nu in ultimul rand, aplicat ca la carte, CPW inseamna ca pe termen lung vei avea mai putine haine (nu mai multe!) dar de calitate net superioara, decat daca ai avea un dulap plin de junk.

Cand am explicat acest concept unei cliente, directoare de finante, s-a uitat la mine zambind si mi-a spus: “ahaaa, e vorba de amortizare!” Exact asta e. Invatam care este valoarea unei haine, nu pretul acesteia.

Cum se calculeaza?

CPW= pretul hainei/ de cate ori vei purta haina (aproximativ)

Exemplu:

Sa presupunem ca vreau sa imi cumpar un mantou militar Marc by Marc Jacobs, care costa 615 euro. Avand in vedere ca este un stil de zi, smart casual si o culoare neutra, il pot purta, prin rotatie, de 4 ori pe saptamana, timp de 3 luni (decembrie-februarie).  Asadar:

615 euro: 12 saptamani (aprox. 3 luni) = 51.25euro/ saptamana

51.25 euro : 4 (purtari pe sapt) = 12.81 euro/ purtare

Cum este genul de haina pe care as putea-o purta si in primele luni de primavara (martie-aprilie) si apoi la toamna (octombrie), calculul se schimba:615 euro: 24 saptamani (aprox 6 luni) = 25.62 euro/ saptamana

25.62 euro : 4 (purtari pe sapt) = 6.40 euro/ purtare

Wow… Ce schimbare de perceptie, nu-i asa? Dar retineti, acest lucru este justificat doar pentru hainele de calitate, pe care stii ca le poti purta in combinatii multiple.

Daca ar fi vorba de o alta haina, sa spunem aceasta galbena de la See by Chloe, cu un pret similar (543 euro), calculul ar fi diferit chiar daca ar fi vorba de acelasi numar de luni. In primul rand, nu as putea purta haina atat de des, as purta-o poate 1 data la doua saptamani, iar la pretul ei s-ar adauga costul curatatoriei chimice. Asadar:

543 euro: 12 saptamani = 45.25 euro/ saptamana

45.25 euro +  16.5 euro (o curatare) = 61.75 euro/ purtare

Fotografii: net-a-porter.com

Trei colectii pentru primavara-vara 2009

Miercuri, 12 noiembrie, Lena Criveanu prezinta “Perceptii”. Locatia si ora: str. 11 iunie nr 50, ora 20.00.

Joi, 13 noiembrie, Elena Perseil prezinta “Indian Nights”. Locatia si ora:  Club Gaia, ora 20.30. Piese din colectia ei pentru toamna-iarna 2008 vor putea fi cumparate in aceeasi seara din Gaia Boutique Club.

Marti, 18 noiembrie, Irina Marinescu. Locatia si ora: Sala Toma Caragiu, teatrul Bulandra; ora TBD.

Intrarea la aceste evenimente se face numai pe baza de invitatie.

Sursa: F&B.