De zeci de ani incoace, tigareta a fost un accesoriu al modei.

Manechinele, la fel ca adolescentele, fumeaza “de efect”. Nicotina este doar un bonus. Important este cum arati cand fumezi! Postura clasica a fumatoarei, care aparea pe vremuri in revistele de moda (pana de curand, de cand legile UE interzic reclamele print pentru marci de tigarete), era reprezentata de o manechina care tinea tigarea indepartata de fata, delicat balansata in capatul unor degete gratioase. Liniile lungi ale mainilor manechinelor au fost intotdeauna parte din simbolistica si imaginile modei- – ilustratiile clasice lungesc proportiile dintre membrele (superioare si inferioare) si toracele modelelor, cu mult peste proportiile reale ale celei mai inalte manechine. Astfel, tigareta nu facea altceva decat sa sublinieze delicatetea si lungimea unui brat feminin.

Cand, din cand in cand, manechinele sunt fotografiate in plin act al fumatului, imaginea este intotdeauna cea a unei tigari abia aprinse, lunga si alba, iar gura surprinsa in miscarea rotunda, senzuala a expirarii fumului. De la fel de multe ori, cea pozata se uita in directia opusa mainii in care tine tigarea. Vi se poate parea un detaliu lipsit de importanta, dar nu este. Imaginea este fundamental diferita de cea a unei femei concentrata pe ultimele fumuri de tigara, supte dintr-o tigara pe trei-sferturi fumata. Conotatiile negative ale dependentei de nicotina sunt la fel de usor sterse, precum ridurile fine in Photoshop.

Fumul, in sine, apare mai curand ca un voal delicat, straveziu, continuand linia eleganta a tigaretei, sau ca un nor ce imprumuta fotografiei un aer usor incetosat. Este ironic, nu-i asa, ca fumul sa fie folosit drept efect de infrumusetare a fetei din fotografie, cand in realitate lucrurile nu stau chiar asa.

Calitatile grafice ale tigaretei sunt ajutate de asocierile sale pozitive. Moda iubeste ideea de fumat – ganditi-va numai la smokingul lui Yves Saint Laurent sau la pantalonii tigareta! Pentru femei – in special pentru cele tinere – tigarile au fost dintotdeauna un simbol al independentei. O tigareta iti imprumuta un aer de auto-suficienta: cu un pahar de bautura intr-o mana si cu o tigara in cealalta, o femeie nu are nevoie sa tina mana unui barbat. In realitate, la ocazii sociale cand se simt in centrul atentiei, multe femei isi vor aprinde o tigara pentru a-si ocupa mainile, pentru a se simti mai putin stanjenite (la fel de mult si din dorinta simpla de a fuma) – ceea ce nu este decat un ecou al imaginilor din moda.

Si daca va intrebati ce mi-a venit cu acest post, il scriu din cauza ultimei colectii Hermes. Nu mica mi-a fost surpriza cand am observat ca Gaultier a folosit drept accesoriu trabucul – multe dintre manechine tineau cate unul intre degete, chiar daca nu era aprins.

Asa este, am promis fotografii cu colierele atarnate de perete. Intre timp, am mai restrans putin aria lor, pentru ca acaparasera prea mult spatiu. Nu e o mare smecherie ce am facut – sunt niste cuiere de la Ikea, batute in perete, alternativ, pe cateva randuri, si am agatat de ele tot ce era greu, mare, lung, colorat ca sa nu mi se mai incurce prin cutii.

Acum cat o solutie pentru cercei si am vazut ieri ceva cu adevarat inteligent: o placa de polistiren alb, lipita cu banda dublu-adeziva de o usa sau perete, iar cerceii sunt infipti, la propriu, in acest material. Ma gandesc sa fac acelasi lucru, dar ca sa ii dau o pojghita de interior design, sa inramez totul intr-o rama neagra, groasa, fara geam, pe care sa o sprijin undeva (sau sa o bat in perete, vad eu unde).

Pana una alta, poze cu colierele.

Cat de dureros, cat de jenant, cat de… redundant. Asa de tare m-am plictisit de Kate Moss, incat ma exaspereaza orice alta chestie care o mai aduce inca o data, again and again, la nesfarsit, prin cine stie ce mijloace, pe prima pagina. Am ajuns la concluzia ca, de fapt, toata smecheria este orchestrata de vreun impresar al ei, nu pot sa cred ca toate femeile din lume sunt obsedate de stilul ei, interesate de viata ei, fascinate de ce inseamna Moss. Pur si simplu, nu pot sa cred ca femeile sunt atat de credule si atat de dezorientate, incat sa simta nevoia de a copia infatisarea cuiva, ca e Moss sau Posh. Hai sa fim seriosi, uitati-va bine la ea, a ajuns cabotina, isi joaca propria viata, iar infatisarea ei este uneori banala.

La faza cu statuia ei din aur – in caz ca nu stiati, e vorba de o statuie de 50 kg, turnata din aur, intitulata The Siren, care o reprezinta pe Moss intr-o pozitie de yoga cu picioarele incrucisate dupa ceafa! expusa la British Museum!!! La British Museum, acolo unde sunt expuse statuete din Ciclade si artifacte din perioada carolingiana! Give me break…  – Moss e atat de evident megalomana, a declarat ca “statuia o ridica {pe ea insasi} la nivel mitic”, iar sculptorul spune ca a folosit-o drept model pentru ca dorit sa imortalizeze idealului de frumusete al momentului.

Anyway, dupa statuie, dupa colectiile pentru Topshop, dupa jobul de muza pentru X si Y, dupa acrobatiile ca dansatoare/ cantareata/ compozitoare, acum a venit randul beletristicii.  E adevarat ca nu ea este autoarea cartii (ar fi fost culmea), dar judecand dupa recenzii este plina de sfaturi, recomandari, tips and tidbits ale ei. Si multe fotografii, care incearca sa schiteze evolutia stilului ei de-a lungul timpului.  Dupa cum am citit pe un site, “interesant”este faptul ca in nici una din fotografiile ales, tinutele purtate de ea nu par demodate sau depasite. “Clothes go in and out of fashion, but that’s not real style. Style has to be classic”, explica super-manechina. Oh, bless… Peste 50 de ani, citatele ei vor fi la fel de uzitate ca cele ale lui Chanel.

Ca sa va faceti o idee despre ce sa asteptati de la carte, e suficient sa cititi recenzia de pe amazon: fashion icon, with innate and instinctive sense of style, international trendsetter, a one-woman revolution, with the most famous wardrobe in the world, iconic outfits…

Cartea e incadrata la chick lit, dar se pare ca e recomandata si studentilor la design. Si fanelor lui Kate Moss, evident. Costa 11.99 lire sterline. Nu zic ca toate ar trebuie sa avem pe noptiera Dostoievsk, Patapievici sau Rushdie dar totusi…