Fuste ample

Stylist's Advice, Trendspotting 1 Comment

Nu avantajeaza pe oricine, dar pe designeri putin ii intereseaza. Au revenit in moda cam de un sezon incoace – eu dau vina pe 3 lucruri: retroul anilor ’50 si vibe-ul anilor ’70, nevoia de contrast si volum a unei tinute si colectia Prada din primavara.

Sunt feminine, de cele mai multe ori au imprimeuri si pot ascunde o groaza de defecte, sunt geniale in orice anotimp, acum cu cizme inalte si toc gros sau cu niste botine decupate si dresuri opace (sau sosete, daca ai curaj), la primavara cu pantofi mary-jane cu talpa platforma, vara cu espadrile cu talpa ortopedica foarte inalta.

Cine le poate purta?

Fetele cu solduri inguste si fund plat, care simt nevoia sa aiba o silueta mai feminina, cu forme; fetele cu abdomenul lat dar sani mici (cu conditia sa poarte in partea de sus ceva care echilibreze volumul fustei, cum ar fi un sacou de inspiratie militara); fetele cu talia bine marcata, pentru ca aceasta croiala subliniaza si mai mult ingustimea acesteia. Impresia mea este ca fustele din materiale de grosime medie si relativ fluide “cad” mai bine, in special daca au buzunare laterale. Modele din tesaturi mai tari – denim, doc, gabardina etc – isi pastreaza forma, dar parca sunt mai putin reusite.

Cum le porti?

Fiind vorba de o croiala cu volum, evident ca ai nevoie de contrast – ceea ce inseamna ca nu o poti purta cu o bluza larga, evazata sau empire. Poti combina o fusta ampla, clos, cu o jacheta scurta, cu maneci 3/4, pe corp; cu un top bine ajustat, cu un sacou foarte cambrat sau, daca ai sanii mici, cu un top cu fronseuri delicate pe piept pe care sa il porti bluzat.

Fiind un look foarte feminin, ai doua optiuni: ori continui pe ideea de feminitate, a la Oscar de la Renta si Michael Kors – cu cardigane scurte, sacouri din tweed si siraguri multiple de perle, imprimeuri florale imense, jupe tip crinolina – sau poti adauga elemente mai agresive, mai dure, masculinizate (o geaca de piele, bratari groase).

Preferatele mele: Peter Som, Viktor & Rolf, Blumarine, Gucci,  Moschino (in ordine aleatorie)

 Abaete, Sari Gueron A/W 2008

Antoni & Alison, D&G A/W 2008

Roberto Cavalli, Gucci A/W 2008

D&G, Giorgio Armani A/W 2008

Dolce & Gabbana A/W 2008

Michael Kors, Tommy Hilfiger A/W 2008

Moschino, Blumarine A/W 2008

Charles Nolan, Diane von Furstenberg A/W 2008

Oscar de la Renta, Jason Wu A/W 2008

Peter Som, Oscar de la Renta A/W 2008

Tracy Reese, Tuleh A/ W 2008

Tuleh A/W 2008

Viktor & Rolf A/W 2008

Y & Kei A/W 2008

Fotogafii: nymag.com

Marea evadare

Runway Review No Comments

Din lipsa de timp (care pare sa fie o constanta in ultima perioada in viata mea), nu am reusit sa actualizez blogul “in timp real” cu ce se intampla la Londra, si constat cu stupoare (unde zboara saptamanile?) ca showurile s-au mutat de cateva zile la Milano (care aniverseaza 50 de ani de la prima saptamana a modei). Dar vorba aia, mai bine mai tarziu decat niciodata… Pregatesc pentru saptamana urmatoare un top 10 al colectiilor de la LFW, iar pentru azi m-am gandit la o scurta trecere in revista a catorva dintre prezentari.

Partea cea mai interesanta a LFW a fost atmosfera optimista, plina de buna dispozitie care a dominat showurile. Cu atat mai interesanta, cu cat trei factori ar fi trebuit sa o umbreasca : un an in care toata lumea a vorbit numai despre recesiunea economica si despre economiile pe care consumatorii vor trebui sa le faca ; mini-razboiul pe cale sa se desfasoare intre New York si Londra (pentru cine nu stie, s-a propus ca saptamana modei de la NY sa se extinda cu o zi, iar cea de la Londra sa fie scurtata de la 5 la 3 zile) cuplat cu lipsa Annei Wintour din randul 1 ; si, nu in ultimul rand, pentru ca atmosfera prezentarilor din februarie a fost o combinatie de gotic/ sumbru/ deprimant.

In primavara, designerii faceau referire la armuri medievale, vrajitoare sau filme science-fiction horror. Multe dintre tinute erau impodobite cu lanturi, zale, tinte, iar sunetele scoase de acestea parca ii vesteau pe cei patru cavaleri ai Apocalipsei – de aceasta data, nu calare pe cai, ci cocotati pe ghete gladiator cu talpa platforma si cu tinte sau pinteni infipti in tocuri. In primavara, moda parea sa oglindeasca perioada sumbra a economiei. Dar uite ca sapte luni mai tarziu, aceeasi abordare pesimista s-a transformat intr-una complet opusa.

Daca ar fi sa aleg o tema dominanta a saptamanii, as spune ca in sezonul urmator trendul retro al anilor ’80 si ’90 s-a maturizat si a devenit cu adevarat purtabil. Nostalgia dupa acea perioada nu este ceva nou – poate si din cauza ca pentru majoritatea designerilor de 30 si ceva de ani care populeaza atelierele Londrei, asta a fost perioada fericita a adolescentei lor. Totusi, de aceasta data acest look a prins o pojghita mai comerciala, care trece dincolo de culorile fluorescente, ochelarii Ray Ban sau umerii vatuiti.

Giles Deacon a facut o intoarcere de 180° fata de capele neobisnuite din colectia precedenta si a prezentat haine in toate culorile curcubeului – o colectie inspirata de obsesia jocurilor Pacman din adolescenta –, inscriptionate cu sarcastice logouri cu un dublu G.

Giles Deacon S/S 2009

Giles Deacon S/S 2009

Luella a mixat croieli inspirate de cultura pop si eleganta anii ’80 : perle si funde purtate cu manusi din dantela ca ale Madonnei, tricouri si hanorace gri din bumbac ca in Flashdance, rochii de cocktail in nuante aprinse de oranj, roz si violet – in unele cazuri, toate trei nuantele intr-o singura tinuta.

Luella S/S 2009

Luella S/S 2009

Richard Nicoll, Roksanda Ilincic si Sinha-Stanic au folosit o paleta cromatica stralucitoare, in nuante puternice, dar au facut-o in asa fel incat combinatiile de roz fuchsia cu portocaliu sau verde lime pareau sic.

Roksanda Ilincic S/S 2009

Roksanda Ilincic S/S 2009

Richard Nicoll S/S 2009

Richard Nicoll S/S 2009

Sinha-Stanic S/S 2009

Sinha-Stanic S/S 2009

Temperley a preferat rozul si albastrul electric.

Temperley London S/S 2009

Temperley London S/S 2009

Cu toate astea, portocaliul a fost nuanta prezenta in mai toate colectiile – de la rochiile din sifon ale lui Christopher Kane, inspirate de familia Flinstone, pana la piesele lejere de vara de la Jaeger si Betty Jackson sau la tinutele elegante ale Amandei Wakeley.

 Jaeger S/S 2009Christopher Kane S/S 2009

Amanda Wakeley S/S 2009

Accesoriul must-have al urmatorului sezon ? Elegantii pantofi Bayswater, de culoare violet, din lac, cu toc inalt si sandalele galben mustar de la Mulberry.

In concluzie, un lucru e sigur: vara urmatoare va fi o explozie de culoare. Atat de puternica, incat pana si designerii precauti, care pana acum se fereau de extremele cromatice, au cedat si au folosit-o. Iar acum ca oranjul intens si rozul combinat cu verde fistic sunt de riguer, nici macar galbenul de semafor al verii trecute nu mai pare atat de indraznet: e suficient sa te uiti la hainele de la Paul Smith sau la mini-trenchul de la Nicole Farhi.

 Nicole Farhi, Paul Smith Women S/S 2009

In alta ordine de idei, reflectarea atmosferei potrivite conteaza mai mult decat indicarea punctelor de referinta in moda. In rochiile mulate trimise pe podium, Louise Goldin a combinat imprimeurile grafice asemanatoare jocurilor Tetris cu imitatii ale corsetului cu conuri al lui Gaultier, purtat de Madonnna in 1990. Desi frumoase, hainele ei au parut prea sterile, lipsite de caldura umana.

Topshop Unique, in schimb, a gasit combinatia perfecta dintre Kelly McGillis in Top Gun si Madonna in Like a Virgin : salopete imprimate cu inimioare, ochelari de soare aviator, fundite prinse stramb in par, denim prespalat. Si pentru ca tot vorbim de salopete, se pare ca vor fi “the thing” vara urmatoare – de la cele scurte si lejere la Mario Schwab, la cele lungi, largi, glamorous, din sifon pictat cu pasari de la Jaeger.

Topshop Unique S/S 2009

 Topshop Unique S/S 2009

Influenta Madonnei s-a facut simtita si intr-un alt microtrend: rochii cu sutienele integrate. La Louise Goldin, ceea ce din fata parea o rochie, din spate s-a dovedit a fi de fapt o fusta si un sutien ; la Richard Nicoll, maieuri cu bretele in T erau suprapuse peste sutiene din matase, de aceeasi culoare.

PS: ca tot vorbeam de timp. Milan s-a terminat, showul s-a mutat la Paris.

Fotografii: style.com, vogue.co.uk

Matricea toamnei

Remarks & observations No Comments

Va sunt cunoscute, nu-i asa, cadranele tip analiza SWOT, urgent/ important/ non-urgent/ non-important, samd?  Pe Wall Street Journal am gasit un grafic asemanator, care sumarizeaza principalele tendinte si colectii ale toamnei 2008.  Dupa o trecere in revista a colectiilor de la New York, Londra, Paris si Milano, cei de la WSJ si-au dat seama ca respectivele prezentari au un spectru foarte larg: de la lookuri intunecate dar foarte bine desenate (care, spun ei, reflecta climatul economic), pana la piese pline de verva si creativitate. Unii designeri au facut haine pentru esalonul de business si varful ierarhiei, altii pentru covorul rosu sau o estetica avangardista.

WSJ a impartit ecranul in 4 cadrane, dupa cum urmeaza: Fashionable vs. Questionable, Work vs. Play. De fapt, matricea trebuie citita de la stanga la dreapta, si pe orizontala (Fashionable Play/ Fashionable Work), si pe verticala (Fashionable Play/ Questionable/ Play)

Matricea toamnei 2008

Concluzii:

Marni, Burberry Prorsum, Vera Wang, Yves Saint Laurent, Lanvin, Jil Sander, Chanel sunt Fashionable for Work. Prada, Rodarte sunt Fashionable for Work & Play;

Alexander McQueen, Christian Lacroix, Comme des Garcons, Jean Paul Gaultier sunt Fashionable for Play.

Giles, Yohji Yamamoto, Maison Martin Margiela sunt in zona de Questionable for Work & Play (especially for Work deocamdata, daca ma intrebati pe mine)

Christian Dior, Givenchy, Calvin Klein sunt Questionable for Work (nu sunt de acord cu CK in aceasta categorie).

Personal, colectiile reprezentative pentru cadranele superioare (Work/ Play Fashionable) mi se par bine gasite, desi as fi pus Balenciaga catre zona de Play. As fi adaugat aici, la Work, Bottega Veneta, Diane von Furstenberg, BCBG Max Azria, Michael Kors, Yigal Azrouel si Halston.  In cadranul de Fashionable/ Play as fi introdus D&G, Balmain, McCartney, Marchesa si Valentino, iar la Questionable – Rick Owens, Junya Watanabe, Gareth Pugh. Voi ce parere aveti? Ce ati adauga?

Lectura de sambata dimineata

Lazy week-end reading 4 Comments

Vine toamna, nu-i asa? Motiv de bucurie pentru mine, pentru ca asta inseamna ca pot sa port cizme, rochii din jerseu, jachete foarte groase, ciorapi grosi colorati, multe esarfe… Plus: multe cani cu ceai fierbinte sau cacao imbietoare, plimbari sambata dimineata devreme cu cizmele de ploaie ca si cum as fi intr-un satuc din Anglia (nu neaparat imbracata intr-o rochie de seara, dar de fapt, de ce nu?), prezentari de moda si evenimente in Bucuresti, mancare gustoasa la cuptor. Nu ma mai plang ca timpul trece repede, pentru ca imi plac serile lungi (nu si ploioase…) si parca am mai mult timp sa imi asez gandurile.

 marina-hanbury.jpg

Image and fashion – un interviu in The Telegraph cu celebrul fotograf Patrick Demarchelier, care marturiseste ca nu ii plac femeile exhibitioniste. Go figure…

Help for Shopaholics – un nou test iti poate arata daca esti in pericol sa devii o cumparatoare inraita, pe Science Daily

Fashion film gets a life of its own – in era digitala, producatorii se reprofileaza pe scurt-metraje pentru internet, cum este cel al Ditei von Teese pentru Wonderbra, pe International Herald Tribune

Your Earlobes Want to Join the Party – cerceii, alaturi de coliere, isi revendica locul de frunte, in NY Times

Can Fashion Forgive His Past? -  un designer incearca sa isi spele trecutul de pcate si sa recastige respectul industriei modei, tot in NY Times

The Fountain of Youth at your Fingertips -daca pana acum viitorul ti se ghicea in palma, acum oricine iti poate spune cati ani ai si ce standard de viata ai privindu-ti mainile, tot in NY Times

Building fashion Empires of their own – o surprinzatoare competitie pentru LVHM, PPR si Richemont apare din Brazilia, Rusia, India si China, tot pe International Herald Tribune

Laetitia Casta pentru Louis Vuitton

Fashion Ads No Comments

Dupa Catherine Deneuve, Mihail Gorbaciov si Sofia Coppola, a venit randul Laetitiei Casta sa fie noua imagine Louis Vuitton. Fotografiile lui Annie Leibowitz continua seria care imortalizeaza diversele fatete ale Parisului. Iata rezultatele.

 laetitia-casta-louis-vuitto.jpg

laetitia-casta-louis-vuitton-2.jpg

laetitia-casta-louis-vuitton-3.jpg

laetitia-casta-louis-vuitton-4.jpg

laetitia-casta-louis-vuitton-6.jpg

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

« Previous Entries