Am fost sa vad SATC. Eventually… Care incepe, la fel ca fiecare episod, cu un voiceover. Sarah Jessica Parker, intr-o dispozitie foarte pansiva, ne spune ca femeile vin la New York in cautarea a doua lucruri: “love and labels”. Daca expresia vi se pare cunoscuta, se poate sa fie din cauza cantecului lui Fergie, “Love or Labels”, intens promovat ca parte a coloanei sonore din film. Ideea, in schimb – a pune mana pe haine sau genti de designer este un motiv aspirational la fel de inaltator precum cautarea partenerului de viata – este noua. In fine, hai sa spunem ca Carrie era innebunita dupa sandalele Blahnik si se imbraca ostentativ excentric, dar in ecuatia stilului ei nu intrau obligatoriu etichetele de designer. Nu era, cum spun americanii, a label whore (era doar a clothes horse). Ultimul film este. Si nu imi e clara cauza.

Iau drept exemplu scena in care Carrie are o discutie telefonica cel putin stanjenitoare cu Samantha iar apoi o vedem deznadajduita… dar perfect incadrata de vitrina magazinului Diane von Furstenberg. Sau scena cand o Samantha frustrata sexual umple portbagajul unui Mercedes cu pungi si cutii de la Gucci. Sau scena in care Carrie ii ofera cadou de Craciun asistentei sale – probabil platita atat de prost, saraca, incat nu poate decat sa inchirieze o geanta Louis Vuitton – o geanta LV. Ca sa nu mai vorbesc de scena sesiunii foto in care Carrie pozeaza imbracata intr-o succesiune de rochii de mireasa, rostind printre oftaturi numele fiecarui designer: “Vera Wang… Carolina Herrera… Lanvin… Dior… Vivienne Westwood”. Pe masura ce montajul continua, nu puteam sa nu ma gandesc la negocierile care or fi avut loc pentru a putea prezenta aceste creatii. O fi cerut Herrera sa ii fie folosit numele intreg ? O fi cerut fiecare designer un anumit numar de minute on-screen ? Ce a facut Vivienne Westwood ca sa se asigure ca rochia ei va fi cea aleasa ?

Desi toata aceasta obsesie a numelor de designer nu este surprinzatoare – la urma urmei, a fost vorba de un serial renumit pentru garderoba sa fantastica – mi s-a parut usor dezamagitoare. Ceea ce nu inseamna ca nu mi-ai placut hainele din film! Din contra, multe dintre tinute sunt absolut fabuloase – de exemplu, cea cand Carrie isi cumpara exemplarul din Vogue sau cea cand Miranda se intalneste pe pod cu Steve. Din pacate, in film apar mult mai putine piese vintage, mai putine tinute mix-and-match, iar filmul in sine – cu evidentierea atator nume de designeri arhicunoscuti – pare sa ignore unul din atuurile serialului original: faptul ca a te imbraca este o modalitatea de a te reinventa si de a prezenta lumii diferite versiuni ale propriei personalitati.

De ce, daca nu din acest motiv, pe vremuri Carrie se imbraca atat de diferit de orice personaj din cinematografia moderna? Sa luam un alt exemplu, fusta ei alba de balerina din tulle, care aparea in absolut fiecare episod, in genericul de inceput, purtata cu un maieu roz. Initial, cred ca astfel de tinute reprezentau un fel de semnatura a fiecarui personaj, un fel de acronim sau de scurtatura care ne sugera un arhetip: Carrie era cea creativa si nehotarata, spre deosebire de Miranda – foarte profesionala, severa si disciplinata, Charlotte – naiva, altruista si eleganta si Samantha – la limita dintre vulgara si sexy, desi deseori sofisticata si inteligenta.

Pana la urma insa, hainele au devenit ceva mai mult decat o simpla sugestie la adresa personalitatii personajelor. Desi stim ca Carrie era jurnalista (si apoi scriitoare), proza ei nu era neaparat geniala. In schimb, adevaratul ei talent se ascundea in fundul dulapului ei. Geniul ei era legat de felul in care se imbraca, sau cel putin eu asa percepeam lucrurile. Carrie, in timpul serialului TV, era o femeie care putea transforma orice tinuta intr-un “costum” care se potrivea diferitelor etape sau faze din viata ei.

In sezonul 3, cand avea un iubit politician, Carrie o imita pe Jacqueline Onassis, purtand o rochie vintage Halston si ochelari de soare din anii ’70. In sezonul 4, cand alerga prin oras dupa ziare, pantofi si buchete de flori, Carrie isi creaza propria ei varianta de tinuta de vanzator de ziare – maieu mulat, hotpants, tocuri si o sapca newsboy. In serial isi faceau aparitia si haine sau accesorii de designer, desigur – in tinuta de newsboy e incaltata cu niste sandale Fendi, after all – dar lui Carrie ii placea sa amestece hainele, sa poarte chestii gasite prin magazine second-hand cu altele foarte scumpe, sa poarte blanuri la un meci Yankees sau un smoking alb peste un Tshirt cu Mickey Mouse.

Ok, unele dintre tinute erau adevarate dezastre – tin minte cel in care poarta un boa albastru din pene cu un top din cea mai oribila dantela elastica, parca cumparat din Obor, fusta mini in carouri combinata cu niste cizme stiletto roz si o tinuta de cocktail cu o rochie Rebecca Taylor peste niste pantaloni cargo de la Zara – dar ideea era ca personajul ne oferea un model admirabil pentru felul in care o femeie trebuie sa isi gandeasca stilul, garderoba si dulapul. Nu ar trebui sa adoptam ultimele trenduri, doar pentru asa dicteaza revistele. Putem admira creatiile de designer fara sa le adulam si sa intram la datorii din cauza lor. Ar trebui sa ne folosim imbracamintea ca un mijloc de a exprima cine suntem si sa devenim cine ne dorim.

As zice ca, la inceput, femeile nu prea au priceput mesajul serialului (poate si influentate de industria modei, evident). Mult timp, toate am crezut ca a ne imbraca in stilul lui Carrie inseamna exact asa : a ne imbraca la fel ca ea. Si uite asa, piata a fost inundata de un milion de brose-corsaj inflorite, in cele mai diverse culori, dimensiuni si texturi. A purta o floare la rever echivala cu a fi Carrie si a avea stil.

Pe langa asta, personajul a facut minuni pentru anumite nume din moda. Cate dintre noi auzisem de Christian Louboutin, Manolo Blahnik si Jimmy Choo pana la SATC? Ei bine, tot Carrie e vinovata pentru ca acum brandurile cu pricina se afla pe listele must-have a tuturor fashionistelor cu bugete pe masura.

Totusi, incet-incet, femeile au descoperit modalitati ceva mai discrete de a-si imita personajul preferat. De cativa ani incoace, stilul eclectic, tot ce inseamna mix-and-match – combinarea elementelor de high-fashion, mass fashion si vintage – ne-a ajutat sa devenim propriile noastre stiliste, sa ne jucam cu stilurile vestimentare si sa evoluam stilistic. Daca stati sa va ganditi putin, anonimii si anonimele surprinse de Scott Schuman (the Sartorialist) prefera sa se laude cu combinatii vestimentare neobisnuite decat sa faca parada de etichete.

Ei bine, tocmai acesta este si motivul pentru care filmul a fost dezamagitor pentru mine : numele de designer par sa aiba un rol mult prea predominant, fata de cat ar fi trebuit sa aiba. Pentru personajul Carrie din serialul TV, marcile de designer erau un mijloc de a ajunge de la punctul A in punctul B. Pentru personajul Carrie din film, marcile de designer sunt punctul B, scopul intregului scenariu, centrul vietii ei (exceptie face, poate, taiorul vintage cu care ar fi vrut sa se imbrace la nunta). Cineva, undeva, a hotarat ca filmul nu este destul de suculent fara parada de designeri, iar frenezia din media nu a facut decat sa sporeasca atentia acordata acestor… detalii, pana la urma.

Intr-un alt film, vezi Diavolul se imbraca…, nebunia asta cu designerii nu ar fi fost atat de deprimanta si nelalocul ei. Dar in SATC, mie mi s-a parut intotdeauna ca hainele erau o metafora. Creativitatea stilistica a lui Carrie din serial simboliza exact ce imi placea la ea : deschiderea ei pentru toate posibilitatile vietii si increderea in faptul ca exista nenumarate feluri placute de a ti-o trai. Filmul mi-a aratat o Carrie cu orizonturi limitate – atat stilistic (desi, inca o data, hainele sunt foarte frumoase, dar eclipseaza personajul si scenariul) cat si romantic. Carrie din serial isi crea propriile fantezii ; cea din film si le cumpara dintr-o vitrina. Trist (si puteti sa nu fiti de acord cu mine, dar asta e parerea mea).

Fotografii: hbo.com

De cateva saptamani incoace, de cate ori ies dimineata foarte devreme din casa (si incerc sa fac asta cat mai des, e singurul moment pe care il gasesc cu temperatura suportabila), in cartierul meu miroase a tei. Usor dulceag, un parfum greu care parca face ca si temperatura sa aiba greutate. Nu-mi place. Visez la o dimineata incetosata de primavara (sau macar de vara timpurie), cand ploaia tocmai s-a oprit, aerul e racoros, ai putea sa iti atunci o jacheta pe umeri dar preferi sa nu, ca sa iti simti pielea ca si cum ai fi iesit dintr-o bomboana de menta.

Intr-o asemenea dimineata, nici prin gand nu mi-ar trece sa stau in fata calculatorului sa citesc articole despre moda (de asta visez sa locuiesc in Anglia sau in Irlanda). Dar cum nu e o astfel de dimineata…

You Are What You Keep – Ahaaaa! desi nu reinventeaza roata, un psiholog e pregatit sa ne explice semnificatia psihologica a lucrurilor cu care ne inconjuram (de la haine si asternuturi, la fotografii si cabluri). O sa va placa si o sa va trezeasca curiozitatea, va promit, e pe Newsweek

In Milan, all Masculinity, no Pretense – saptamana modei pentru barbati este in plina desfasurare la Milano si, in sfarsit, se pare ca Prada a renuntat la colantii tricotati si celelalte elemente feminine din colectiile pentru primavara urmatoare, pe NY Times

The Betsy Ross Label – iata unde apare patriotismul american; un articol despre motivele nationale care apar in ultimele colectii de moda – posibil amplificate de 4th of July, alegerile electorale si viitoarele Jocuri Olimpice, pe NY Times

Sorry Mariela, but fashion is far from trivial – in Daily Mail, Liz Jones pune la punct o alta jurnalista britanica si ii explica de ce moda este mai mult decat un rasfat, este un drept al femeii de a-si cheltui banii pe ce doreste, este o forta a globalizarii si, nu in ultimul rand, o modalitate de a ne indragosti de noi insine.

Can a Haircut Change Your Life? – ma indoiesc, dar iti poate schimba starea de spirit ceea ce, mai tarziu, duce la alte schimbari… Tot Liz Jones experimenteaza pe propria piele (adica pe propriul par) si scrie in Daily Mail.

Grown-up fashion: can older women wear bondage shoes? – un articol usor malitios la adresa femeilor mature, dar are si un sambure de adevar (sunt sigura ca autoarea se gandea si la SJP si sandalele ei Burberry), pe Times Online

How to get ready for the bikini-season – incepe cosmarul anual si, o data cu el, seria de articole despre ce costume de baie se potrivesc cui (n-am sa scap ocazia si am sa scriu si eu, sac!), tot pe Times Online

Lily Cole talks about fashion, academia and Dalai Lama – induiosator cum la 20 de ani si cu o avere de peste 6 milioane de lire sterline, Lily reuseste sa fie naiva, entuziasta si naturala. Un interviu cu ea in Times Online

Tineti minte ca in urma cu ceva timp am scris despre Eugene Hutz? Citisem atunci ca un cronicar de moda facuse legatura dintre el si colectia Gucci pentru primavara 2008. Zilele trecute, la Milano, Vivienne Westwood a preluat aceeasi tema si a folosit-o pentru colectia menswear pentru primavara/ vara 2009.

O colectie de altfel foarte colorata, in care barbatii poarta colanti cu dungi de culoarea bonboanelor fondante, petice de piele, imprimeuri nebunesti, camasi din matase in culori aprinse descheiate si accesorizate cu lanturi groase aurite si medalioane imense, iar in picioare incalta sandale gladiator si cizme din piele cu tocuri patratoase. Sa nu uit de celelalte accesorii obligatorii: tatuaje, inele trecute prin sfarcuri si dinti auriti.

Desi Westwood spune ca a inspirat-o stilul tiganilor ca “marginalizati ai societatii, neslefuiti dar cu un stil propriu”, nu-mi dau seama daca ultima ei colectie este o gluma proasta sau o reinterpretare occidentala a unui film de Kusturica.

Later edit:

Tocmai am citit ca Tiziano Maiolo, un consilier la primaria din Milano, a criticat-o pe Westwood pentru imaginea “romantica” pe care incearca sa o creeze prin colectia ei si a adaugat ca “nu exista nici o sansa de integrare atata timp cat barbatii joaca carti in loc de a munci, iar femeile si copiii fura si cersesc.” Trist, dar nu cred ca astfel de comentarii o vor opri pe Westwood sa inceapa o campanie pro-gypsies, daca asa o sa aiba chef. Ii place sa se implice in controverse politice.

Pana in urma cu cativa ani, mai nimeni nu purta galben – exceptie faceau fetitele de pana in 8 ani si barbatii care lucrau pe pescadoare. Imi aduc destul de bine aminte momentul cand acest lucru a inceput sa se schimbe.

Rasfoiam ceva revista sau poate ma uitam pe vreun site, cand am dat peste o fotografie a lui Kate Moss la o petrecere in New York. Intr-o mare de tinute intunecate (as you dress when you’re a new-yorker), Kate purta o rochie de cocktail galbena, cu un umar dezgolit (pe care apoi a copiat-o si a lansat-o in prima colectie pentru Topshop ca fiind propriul ei design – ceea ce, evident, nu era adevarat, dar asta e alta poveste). In fine, la scurt timp dupa aceea – nu stiu daca din cauza lui Kate Moss sau nu – lumea a reinceput sa poarte galben.

Partea interesanta e ca, daca le intrebi pe femei, majoritatea iti vor spune ca nu poarta galben sau poarta foarte rar, pentru ca niciodata nu reusesc sa gaseasca nuanta care le sta bine. Totusi, daca esti tentata sa incerci acest trend, vara asta e numai buna – gasesti toate nuantele posibile, de la galben lamaie la un galben-oranj ca interiorul fructului de mango, care sunt mult mai usor de purtat decat galbenul asemanator… erm, galbenusului de ou pe care il vom vedea de la toamna.

In general, este bine sa eviti purtarea galbenului daca tenul tau are deja o tenta galbuie, pamantie – te va face sa pari ca esti bolnava de icter. Dar daca ai pielea usor bronzata, maslinie, alba ca fildesul sau usor rozalie, fa-ti curaj si poarta putin galben.

Vara este sezonul cel mai potrivit pentru a purta galben pentru ca il poti asorta mai usor. De fapt, asortarea e elementul cel mai important cand porti aceasta culoare. Nuantele de galben foarte intens, solar, sunt puse in valoare de culori la fel de fierbinti: oranj inchis, maro tabac, turcoaz sau rosu aprins.

Daca iti sta mai bine cu galben deschis, va trebui sa il combini cu nuante la fel de dulci: bleu aqua, alb fildes, portocaliu piersica deschis, roz pastel – efectul va fi asemanator unui serbet de fructe.

Langa nisipiu sau bej camel arata sofisticat, dar vei simti nevoia unui accesoriu ca pata de culoare.

Pentru maximum de bile albe on trend, asorteaza-l cu bleumarin. Cu alb curat arata destul de bine, desi e putin cam prea anii ’50 (mai ales daca vorbim si de buline!) iar uneori prea sport.Daca inca nu te-am convins, poti incepe sa porti galbenul folosind texturi usor transparente – sifon sau tricotaje din vascoza – care nu creeaza acelasi gen de suprafata, deci culoarea este mai discreta. O alta varianta foarte usor de purtat este purtarea galbenului in imprimeuri sau degradeuri, pentru ca asa culoarea este disipata si nu este foarte aproape de fata.

Exista doua combinatii cumplite, pe care sper din toata inima ca le vei evita: look-ul Sting (galben cu negru) si look-ul de prajitura Battenberg.

Fotografii: nymag.com, style.com, vogue.co.uk

Stiti ce se spune despre adevarul spus de catre copii, nu? Well, in moda se pare ca uneori merita sa ii asculti pe cei foarte tineri (de maine imi cumpar Teen Vogue si Elle Girl). Sa luam drept exemplu pantofii aurii. Cu mai mult timp in urma, eram intr-un magazin de incaltaminte cu o cunostinta si fiica ei, adolescenta. Intr-o doara, probam o pereche de sandale aurii. Hmm, foarte draguti, zic eu, dar ce sa fac cu ei? La ce sa ii port? In plus, parca imi place mai mult incaltamintea foarte colorata… si tot asa. Adolescenta cu pricina protesteaza.”Un pantof auriu”, a comentat ea cu intelepciune, “nu e o chestie nepractica. Ba e chiar foarte util.”

Si stiti ceva? Are dreptate. Stiu asta pentru ca am cumparat o pereche de sandale aurii (nu cele probate!) si le-am purtat foarte des. Un pantof auriu se potriveste cu aproape orice. Cand spun un pantof auriu nu ma refer la unul singur, desigur. Ma refer la o pereche de pantofi. Dar in limbajul modei, uneori e mai cool sa folosesti singularul – un pantof, un pantalon. Face ca moda sa sune mai tehnica, iar pe fashioniste le face sa para usor duse cu capul Perfecta combinatie.

Anyway… Revenind la incaltamintea respectiva, culoarea ii face sa poata fi purtati cu aproape orice alta culoare, dar in special cu negru, alb, bleumarin, nisipiu si bej – adica nuantele pe care cele mai multe femei le au in dulap. In plus, daca alegi un auriu mai inchis (aproape de culoarea bronzului, in locul auriului stralucitor), o nuanta de auriu-roz (in loc de auriu galben) sau o nuanta de nisipiu, incaltamintea nici nu mai este atat de stridenta cum ai avut initial impresia. Poate faptul ca sunt la nivelul pamantului ii face sa devina mai putin stralucitori. Ca sa nu mai spun ca auriul este mult mai potrivit unor picioare inca destul de albe, decat o pereche de sandale de culoare inchisa (care nu fac decat sa accentueze paloarea gambelor). Nu in ultimul rand, discutiile despre incaltamintea aurie sunt mult mai usor de suportat decat cele legate de a intelege scopul unui joc ca Second Life (duh..) sau a unui site ca MySpace. Le-am purtat de curand la un cocktail party unde m-am reintalnit cu mama si adolescenta de mai sus. “Sunt cool, nu?” mi-a zis ea. “Trebuie sa imi mai iau si eu o pereche.”

Randul de sus: balerini Cavalli, sandale Christian Louboutin Privatita, sandale Jimmy Choo Elipse

Randul din mijloc: sandale Juicy Couture Velma, sandale Steve Madden Togga, sandale Kors by Michael Kors Magic

Randul de jos: sandale RSVP Helena, sandale Rupert Sanderson Zanita, pantofi Marc by Marc Jacobs

Fotografii: zappos.com, net-a-porter.com