Taioare impecabil croite si rochii de seara care maturau podiumul, care aduceau aminte de doua dintre muzele lui Valentino Garavani (printesa Diana si Jackie Kennedy-Onassis).  Spectacolul a inceput prin prezentarea unor taioare in culori pastel si a unor rochii din sifon delicat, inainte de a trece la imprimeuri florale. Rochii cu decoltee asimetrice, prinse elegant pe un umar, in culori fondante si nuante metalice au semnalat creatiile dedicate covorului rosu. Alte cateva rochii, accesorizate cu palarii cu boruri mari, aduceau aminte de Scarlett O’ Hara si a ei Tara.  O mare de rochii identice din sifon, in rosul consacrat Valentino, au facut din final unul memorabil si creand fundalul perfect pentru reverenta finala a designerului.

Recenzia de pe style.com a sumarizat esenta ultimei colectii: “[…] ceea ce a prezentat Valentino a fost concluzia a 45 de ani de celebrare a unei feminitatii si - cel putin pentru o tanara femei din public - o lectie in maiestrie, pofta de viata si principii ale elegantei de scoala veche. Tanara femeie, Alessandra Facchinetti, fosta designer la Gucci, este cea care de acum inainte va purta flacara lui Valentino. Nu a fost o retrospectiva, dar aceasta a fost esenta: siluetele clasice Valentino ale hainelor cu doua fete si taioarele decente; rochiile fragile din sifon impodobite cu paiete; rochiile simple de cocktail; iubirea pentru dantela, imprimeuri florale si funde grele din satin; drapaje de vis; felul unic in care sunt croite rochiile-coloana sau in care este pozitionata o bretea asimetrica. Desi nu toate creatiile se potrivesc atmosferei contemporane, cateva dintre ele au creat momente de neuitat, relevante atat pentru moda actuala dar fiind simultan splendide exemple de clasicism: o haina trapez de un roz diafan, purtata peste o rochie simpla oranj; o rochie alba de cocktail cu talia empire, cu maneci scurte si gulerul brodat in cristale argintii; o rochie din satin alb, cu un umar dezgolit si o bretea impletita, purtata cu eleganta de Natalia Vodianova.”

Colectia este mult prea mare pentru a o posta in intregime aici. Dar o puteti vedea pe style.com.

Iata un bun exemplu de “how not to”.  Pentru mine, moda inseamna creativitate - prin siluete, prin cromatica, prin detalii. Nu toata lumea este Galliano - surprinzator si fantastic de fiecare data.  Dar nici ca Saab, caruia parca i-a fost lene sa schiteze mai mult de 5-6 modele de rochii.

Desi rochiile in sine pot parea spectaculoase datorita tesaturilor (satin, matase, sifon) si opulentei de cristale (aruncate cu pumnul pe bustiere si insiruite pe rochii), mie colectia mi s-a parut de un gust indoielnic. Paradoxal, rochii unicat, la un pret exorbitant, care par ieftine. Daca n-as fi stiut ca e vorba de Elie Saab si haute couture, as fi spus ca vad fotografii de la un Bucharest Fashion Week - o altfel de Laura Olteanu de Dambovita sau variante de rochii de nasa (ok, exagerez putin, dar ati inteles ideea…) Paleta cromatica destul de restransa (evident, pasteluri: alb, galben foarte deschis, bleu, roz, liliachiu) si croieli mult prea clasice.  O colectie prea “populara”, care lasa impresia unui designer disperat sa cucereasca clientela formata din femei bogate de varsta mijlocie.  Asa cum comenteaza si Sarah Mower pe style.com, multe dintre rochii par facute pentru dansuri de societate.

Si pentru ca am spus ceva despre lipsa de creativitate… Aceeasi rochie, in nuante diferite. In cazul colectiei lui Saab, repetitia nu e mama perfectiunii ci a plictiselii. Bores me to tears.

PS: pot paria ca in scurt timp o sa vedem o fotografie cu Liz Hurley purtand rochia roz de pe randul 2. So typically her: fara bretele, lunga, stralucitoare, cu obligatoria despicatura pe pulpa.

Nu stiu daca ati aflat, dar Hilary Clinton ar fi trebuit sa apara in editia americana a Vogue pe luna februarie. In ultimul moment, doamna senator a declinat invitatia acceptata anterior si nu s-a prezentat in ziua sesiunii foto. Probabil nimeni din stafful ei nu i-a comunicat ca Anna Wintour nu accepta refuzuri si ca este posibil ca acest lucru sa ii piarda voturile din partea fashionistelor de peste ocean.

“Ni s-a spus de catre cei din anturajul doamnei Clinton ca au existat rezerve cu privire la aparitia sa in Vogue, aparitie care i-ar fi creat o imagine mult prea feminina”, a declarat purtatorul de cuvant al Vogue USA.

Nici nu mai e nevoie sa spun ca Wintour nu putea sa treaca cu vederea absenta doamnei senator, iar in editia de februarie semneaza un material foarte acid:

“Imagine my amazement then, when I learned that Hillary Clinton, our only female president hopeful, had decided to steer clear of our pages at this point in her campaign for fear of looking too feminine. The notion that a contemporary woman must look mannish in order to be taken seriously as a seeker of power is frankly dismaying.”

Ceva mai jos continua:

“This is America, not Saudi Arabia. It is also 2008: Margaret Thatcher may have looked terrific in a blue power suit, but that was 20 years ago. I do think Americans have moved on from the power-suit mentality, which served as a bridge for a generation of women to reach boardrooms filled with men. Political campaigns that do not recognize this are making a serious misjudgement.”

Pana acum nu au existat comentarii din tabara Clinton. Interesant este ca Hillary Clinton a aparut de 6 ori in Vogue, inclusiv pe coperta editiei din decembrie 1998, cand era prima doamna a Statelor Unite. Pe vremea aceea nu avea o problema cu a fi prea feminina, ce s-o fi schimbat intre timp?

Din punctul meu de vedere, dreptatea este undeva la mijloc.  Wintour are dreptate cand ridiculizeaza dorinta de a avea o imagine masculinizata, prin orice mijloace. Pozitionandu-se astfel, Hillary Clinton lasa impresia ca nu are siguranta propriilor realizari.  Iar daca femeia crede ca castiga credibilitate pastrandu-si o infatisare rigida, depasita, clasica, greseste: realizarile ei ar trebui sa o reprezinte, nu hainele.  Americanii se mandresc cu politica lor anti-discriminare, dar paradoxal refuzul unei candidate la presedintie de a aparea intr-o revista de moda sugereaza o gandire cliseistica si o strategie asemanatoare.

In alta ordine de idei, pot sa inteleg de ce Hillary a refuzat aparitia in Vogue.  Ce i-ar fi adus in plus un pictorial, in care ar fi aparut imbracata in haine scumpe si frumoase?  Fashionistele probabil ar fi gasit ridicol ca la 60 de ani sa pozezi in Vogue (desi cred ca daca ar fi imbracat-o in Bill Blass sau Oscar de la Renta ar fi fost superba!).  Cei cu venituri medii si joase i-ar fi dat un vot de blam, Vogue este o publicatie prea elitista pentru americanii obisnuiti iar pictorialul ei ar fi fost catalogat drept o insulta la adresa americii blue-collar. Oponentii ei ar fi spus ca se foloseste de orice mijloace pentru a-si creste vizibilitatea si numarul de voturi. Fiica-sa probabil i-ar fi cerut sa ii puna o pila la Wintour ca sa poata primi haine de designer gratuit.

Ma rog, spre deosebire de o celebritate din industria muzicii sau a cinematografiei, saraca Hillary nu poate sa faca un pictorial sau un interviu doar pentru ca e “fun”, de amorul artei. La fel ca si in cazul reginei Marii Britanii, fiecare detaliu e o chestiune de imagine publica. Imi pare rau pentru ea, imi pare rau mai ales ca nu are curaj sa infrunte niste clisee.

Later edit: Terminasem de scris postul de mai sus, dar tocmai am citit ca in ultimul numar din Harper’s Bazaar exista un pictorial in care, surpriza!, apare doamna senator. Candidata partidului Democrat apare alaturi de Nadja Auerman intr-o pagina intitulata The Fashion of Politics.  Ceea ce nu stie toata lumea este ca, de fapt, pictorialul este masluit. Nadja Auerman nu a pozat langa Hillary Clinton, ci langa o silueta din carton, in marime naturala, cu imaginea senatoarei. Desi nu exista nici o mentiune cu privire la tinuta ei, WWD sugereaza cu subtilitate ca ar fi vorba de un costum alb din matase, cu pantaloni, creat de Francesco Costa pentru Calvin Klein - asemanator cu cel recomandat de Wintour in mesajul sau din Vogue.  Evident, nici in acest caz cei din stafful doamnei Clinton nu au dat nici un comunicat de presa.

Imi plac jocurile de cuvinte, metaforele, comparatiile, analogiile. Iar comparatia de mai sus se preteaza atat de multor interpretari…

Imaginati-va deliciul meu cand am citit urmatoarea stire: “Fashion designers set up shop in ex-brothels” .

Erm… foarte pe scurt, primaria Amsterdamului a platit 35 milioane de euro unui businessman, pentru a cumpara 16 cladiri, foste bordeluri, din cartierul cu felinare rosii (Wallen) din Amsterdam. Proiectul, care se numeste chiar Red Light Fashion, a fost oficial lansat in timpul Saptamanii Modei Internationale, care a inceput sambata. Ironia sortii? Ilustratia cea mai potrivita pentru titlul meu?

Interesant este ca cei care locuiesc in apropiere au protestat la aparitia nou-venitilor, pentru ca aparent atelierele si magazinele acestora vor ridica pretul zonei. Pe de alta parte, designerii isi apara integritatea artistica si spun ca pentru ei este un risc, cati clienti le vor trece pragul cand li se comunica adresa? (Intre noi fie vorba, cred ca isi fac probleme degeaba - trebuie sa fii ipocrit sau idiot pentru a refuza sa intri intr-un atelier din cauza adresei “rau-famate”. In plus, exista popor mai libertin decat olandezii?)

Mai in gluma, mai in serios, as zice ca stirea cu pricina e inca o dovada a legaturii dintre moda si sex. Ambele ne fac sa ne simtim bine, ne ridica nivelul de adrenalina si oxitocina samd. Riscurile pot fi la fel de mari (fashion victim, boli venerice, inimi frante in telenovele, nu stiu care sunt mai grave…). Insa una dintre ele costa sigur mai putin decat cealalta. Dupa o astfel de stire nu stii daca sa dai dreptate celor care spun ca moda poate insemna prostitutie sau acelora care sunt de parere ca moda si sexul sunt doua chestii complet diferite.

PS: Daca nu ma credeti, iata linkul catre wesiteul lor: http://www.redlightfashionamsterdam.nl/index.php?option=com_frontpage&Itemid=1#

(Din lipsa de timp, nu voi putea sa postez online toate colectiile care vor fi prezentate in saptamana Haute Couture. In masura posibilitatilor, voi face comentarii, asa ca va rog, bear with me…)

Ca de fiecare data, colectia HC pentru primavara/ vara 08 a lui Galliano a uimit prin dramatism si creativitate - aparent fara limite, in cazul lui. Nu mai vorbesc de culoare, structura si detalii.

“Culorile! Lejeritatea! Broderiile! O adevarata magie”, se pare ca ii declara Diane Kruger lui Suzy Menkes imediat dupa spectacol, in culise. Tot in spatele scenei, cu o ora inainte, Galliano urla instructiuni catre manechine: “Very high couture!”, “Make strong shapes!”, “Very couture-y poses!”

O colectie extraordinara, fascinanta, perfecta pentru a ilustra una din declaratiile de ieri ale lui designerului: “Haute Couture is the place for dreams.”

Inspirata de tabloul “Madame X” al lui John Singer Sargent si de picturi ale lui Klimt, Moreau si Khnopff, arhitectura volumelor din acest Maelstrom de culoare a fost o dovada a viziunii lui Galliano.  Structurile asemanatoare unor constructii origami au refuzat sa se lase coplesite de aplicatiile grele - broderii, pliseuri, trandafiri din plastic, materiale stralucitoare.  Rochiile, sacourile si fustele au erupt de culoare: nuante aprinse de rosu, violeturi si magenta, galben solar, verde. In privinta detaliilor, fiecare capodopera a fost finisata printr-o coafura foarte tapata si imense palarii-bol sau abajur, in stilul anilor ‘60. Manechinele au fost catarate, ca si anul trecut, pe platforme incredibil de inalte, dar deja tipice nebuniei lui Galliano.  Totul la superlativ, totul exagerat, cu un rezultat final splendid.

Stiti ca se spune ca prima impresie este cea care conteaza. Ei bine, la Dior ultima impresie - sau ceea ce audienta a vazut pe spatele celor 40 de creatii prezentate luni - a fost fara indoiala la fel de importanta.  Inspirate de flacoane de parfum de la sfarsitul secolului 19 -inceputul secolului 20, liniile sculptate ale cusaturilor, broderiile si aplicatiile au fost un omagiu adus frumusetii, meticulozitatii si detaliului.

“Madame X” este portretul domnisoarei Virginie Amelie Avegno Gautreau si care, la vremea cand a fost expus, a fost considerat scandalos. Motivul: una din bretelele rochiei cazuse de pe umar, dezvelind astfel mai mult decat se cuvenea.  Sugestia de seductie este ceea ce l-a intrigat pe Galliano, care a declarat intr-un interviu ca Sargent “a refuzat sa picteze breteaua pe umar, iar tabloul a fost inapoiat la Metropolitan Museum din New York unde cineva a adaugat breteaua lipsa.”

Femeia lui Galliano - completata de niste coafuri excentrice, decupate parca din Vogue-urile Dianei Vreeland din anii ‘60 -  se transforma intr-o Gorgona sau un Sfinx: parte om, parte leu sau ghepard, parte dragon. Mai putin Madame X, mai mult creatura fantastica din pictura simbolista si pre-rafaelita, la fel de mult variatiuni exagerate ale siluetelor anilor ‘60. De altfel, creatiile din acest an par sa arate mai bine intr-un muzeu, in spatele unui geam de sticla, decat pe silueta unei femei in carne si oase.